Sunt povești care te prind prin artificii și altele care te prind pentru că, fără să vrei, te regăsești în ele. Romanul lui Bradu Mihai Dan intră în a doua categorie. Deși are magie, săbii, brățări care sfidează logica și sate fantastice, miza lui reală este un lucru foarte omenesc: întrebarea aceea care apare în viața fiecărui adolescent: ce înseamnă să fii curajos fără să fii imprudent, cum pui în echilibru instinctul cu judecata, cum îți porți frica fără s-o lași să te conducă.
Aici cartea mușcă dintr-un adevăr simplu, surprinzător de actual. Curajul nu se vede doar în scenele mari, ci în felul în care te ridici după ce ți-a fost teamă, în felul în care alegi să rămâi loial, în felul în care spui eu, deși ți-e mai comod să taci.
Povestea are un protagonist de treisprezece ani, Mihai, cu prieteni, jocuri pe telefon, replici ironice și un fel foarte adolescentin de a-și masca emoțiile.
Când ajunge în miezul unei aventuri care îl depășește, nu pare pregătit, nici perfect. Tocmai asta îl face credibil pentru un public tânăr. Iar pentru părinți și profesori, această credibilitate e cheia. Dacă vrei să deschizi o discuție despre curaj cu un adolescent, e infinit mai ușor când materialul de pornire miroase a viață trăită, nu a prelegere.
Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro, iar pentru cine caută un pretext bun de dialog în familie sau la clasă, e un pretext excelent.
Curajul ca pas în gol și ca pas înapoi
Într-una dintre scenele care rămân în minte, Mihai ajunge într-o fabrică abandonată, cu o groapă despre care circulă legenda că nu are fund. E genul de loc care te sperie și te atrage în același timp. Adolescenții vor recunoaște imediat sentimentul. Când cade și se trezește în lumină, cu un bătrân polițist, cu o vitrină în care stau o cască de viking și o sabie, cu senzația unei forțe care îl împinge înainte, începe un fel de inițiere. Nu e doar o cădere fizică, e intrarea într-o altă zonă a lui. De acolo pornește totul.
Ce ne dă această secvență pentru o discuție cu un adolescent? Mai întâi, ideea că uneori curajul înseamnă să stai nemișcat cât timp îți verifici impulsurile.
Mihai nu devine brusc un erou atotștiutor. El pipăie limitele, își simte mâinile fierbinți de la o energie nouă, vede o aură care îl sperie și îl intrigă. Așa e și în viața reală la 14 sau 15 ani, când îți descoperi forțe pe care nu știi să le folosești. Când citești scena împreună cu un copil sau cu o clasă, te oprești puțin și întrebi: în ce momente ai simțit că te împinge ceva înainte, deși nu erai sigur că e bine. Atât poate deschide un dialog onest despre presiunea de grup, tentații, primele mize serioase.
Apoi vine partea a doua a curajului, pasul înapoi. De câte ori nu confundăm curajul cu acțiunea continuă. Cartea arată că uneori e nevoie să te tragi puțin din centru, să-ți asculți frica, nu ca să te paralizeze, ci ca să te informeze. Mihai învață repede că impulsul nu e totuna cu hotărârea. E o lecție utilă adolescenților care aud prea des că trebuie să fie îndrăzneți cu orice preț.
Când obiectele devin semne, iar identitatea devine forță
Romanul își construiește miza pe un detaliu frumos. Armele legendare, rămășițele unei chei care poate schimba balanța lumilor, sunt ascunse în lumea noastră în obiecte banale. O șapcă, un creion, un toiag care a fost cândva o lingură norocoasă, un pix păzit cu îndârjire. Nu e doar un truc fantezist. E o metaforă pe care un adolescent o prinde fără explicații lungi.
Curajul nu vine din lucruri mari, ci din felul în care îți ții aproape ceea ce e al tău, lucrul preferat, obiectul care te repară când te simți o măsea stricată în gumă. E felul în care te uiți la tine când ți-e greu.
Aici conversația cu un adolescent devine personală. Îl poți ruga să se gândească la obiectul pe care l-ar lua cu el oriunde. Ce spune acel obiect despre el. Ce putere ar avea, dacă ar trăi într-o poveste ca asta. Nu e un simplu joc, e un mod de a vorbi despre identitate, siguranță, rituri de trecere. Și e surprinzător cât de repede se deschide cineva când vorbește despre un talisman, nu despre defecte sau frici.
În roman, aceste obiecte se activează când întâlnesc persoana potrivită. Îi recunosc mâna, îi iau forma, devin extensii ale unei tăceri interioare. E o idee pe care o putem traduce pe limba de acasă. Curajul, ca și aceste arme, devine disponibil când te recunoști, nu când te copiezi după altcineva.
Prietenii, glumele, răbufnirile și fidelitatea pe bune
Ritmul cărții e ținut de prietenia dintre Mihai și gașca lui. Dan cu toiagul dorințelor, Heather cu pixul-sabie, Shen cu replicile înțepătoare, ceilalți care se ceartă, se împacă, se ironizează. Nu e o prietenie siropoasă. Se supără, se grăbesc, iau decizii proaste, scapă la limită. Tocmai de aceea funcționează atât de bine într-o discuție despre curaj. Pentru că la vârsta asta curajul e aproape mereu calibrat la prieteni. Îndrăznești sau te retragi în funcție de cine e lângă tine. Și tot prietenii sunt cei care îți spun adevărul pe care nu vrei să-l auzi.
E important să arătăm asta când vorbim cu adolescenții. Curajul nu e doar al celui care intră primul într-o luptă. E și al celui care spune stop, care își asumă consecințele unei greșeli, care pune o limită. Când citești paginile cu planurile lor naive, cu glumele pe seama fricii, cu micile victorii și marile scăpări, îți vine să râzi, apoi să-ți notezi două idei de folosit în discuții: prietenia îți dă curaj, dar curajul tău îți păstrează prietenii.
Mentorii, autoritatea și acel moment când te uiți altfel la un adult
Îl avem pe Marcus, un bătrân polițist care nu e doar bătrân, ci unul dintre oamenii ce păzesc un secret uriaș. Îl vedem pe șofer, pe păzitori, pe cei care au prins din mers rolul de ghid. Pentru un adolescent, autoritatea pare adesea strâmbă sau obosită.
Cartea arată că un adult poate greși, dar poate și susține, poate ridica din umeri și totuși poate fi acolo când trebuie. Nu e o magie în asta, e bun-simț. Iar pentru un părinte sau profesor e util să pună pe masă exact această ambivalență. Curajul nu înseamnă să ignori adultul, ci să înveți când să-l contrazici și când să-l asculți. Până la urmă, Mihai devine mai curajos pe măsură ce învață să aibă încredere în sine, nu pe măsură ce anulează orice colaborare cu cei mari.
Și mai e ceva. Întâlnirea cu răul are nuanțe, nu e un desen simplu. Există tentația, există manipularea, există puterea care îți promite scurtături.
Adolescenții sunt atenți la asta, mai atenți decât credem, iar cartea le dă un spațiu sigur în care să observe cum funcționează compromisul și cât costă o promisiune care sună prea bine.
Lumea de dincolo ca oglindă a lumii de aici
Satele din cealaltă dimensiune nu sunt doar decoruri exotice. Feline, hermeni, odixi, pitici, rinoceri, păianjeni, fiecare aduce un mod de a fi și de a alege. E o hartă simbolică a temperamentelor. Unii sunt rapizi, aproape nevăzuți, alții sunt șireți și seducători, unii trăiesc după coduri stricte, alții după plăcere și instinct. Asta se simte bine într-o discuție cu un adolescent, pentru că îl invită să se întrebe cu cine seamănă el azi, nu în absolut, ci în situația de acum.
Curajul ia forma locului în care ești. Dacă ești într-o lume care te trage la vedere, curajul înseamnă discreție. Dacă ești într-o lume de umbre, curajul poate fi să te arăți.
Când ai astfel de repere, conversația iese din zona abstractă. Nu mai vorbim la modul general despre a fi curajos, vorbim despre cum arată curajul la școală, în gașcă, pe internet, acasă, în orașul tău. Ce alegi când ceilalți aleg altceva, cum îți negociezi locul, de câte ori accepți o luptă și de câte ori cauți o variantă mai inteligentă.
Curajul ca muncă de echipă, nu ca solo de chitară
Cartea mizează pe ideea că nimeni nu câștigă singur o luptă importantă. Armele legendare își cer paznicii, cheile își cer descifrări, planurile au nevoie de cineva care să verifice, să îndoiască, să refacă. Când vorbim cu adolescenții, devine important să separăm curajul de bravada individuală. Nu e nimic greșit să fii primul care spune mergem, dar e înțelept să știi și cui ceri ajutorul, să vezi ce nu vezi tu, să accepți că eroismul frumos din filme se sprijină, de fapt, pe încredere și pe atenție.
Aici aș propune un exercițiu simplu, dar cu efect. Când citiți împreună un capitol, întrebați cine a fost cu adevărat curajos acolo. Răspunsul te surprinde de multe ori. Nu e întotdeauna cel din prim-plan. Poate e prietenul care a rămas în urmă să aibă grijă de cel rănit. Poate e cel care a recunoscut că a făcut o prostie și a schimbat direcția. Curajul are mai multe chipuri, iar adolescenții înțeleg repede asta, dacă le dai ocazia să pună degetul pe text.
Frica, râsul și felul în care gluma face loc deciziilor serioase
Un lucru pe care îl iubesc în carte este umorul. Nu vine să acopere frica, o luminează. Replica bună, comparația caraghioasă, referința la jocuri, toate sunt acolo tocmai ca să-i arate cititorului că a fi curajos nu este un exercițiu solemn. De câte ori nu s-a întâmplat ca, fix când ți-era mai teamă, să-ți scape o glumă care a rupt tensiunea. Asta, paradoxal, e o formă de curaj. Adolescenții știu s-o folosească instinctiv. Cartea le dă confirmarea că e în regulă să râzi în timp ce te lupți cu ceva greu, atâta vreme cât nu fugi de responsabilitate.
În dialog, asta se traduce simplu. Întreabă-l pe adolescent care este replica preferată, pe ce scenă a râs de s-a ținut cu mâinile de burtă. De acolo poți să revii natural spre întrebări mai apăsate, fără să pari că ții o predică. Umorul face punte între emoție și rațiune, între instinct și alegere, între frică și hotărâre.
De ce această carte rămâne în mână după ce o închizi?
Romanul nu e doar un carusel fantezist. Are o arhitectură morală limpede și totuși nuanțată. Există prietenie și trădare, există sacrificii care dor, există promisiuni pe care trebuie să le cântărești. Nimic nu e perfect rotund, iar asta e tonic. Un adolescent nu cumpără povești în care binele câștigă mereu ușor.
Are nevoie de situații în care binele se zbate, cade, se ridică. Aici materialul oferit de carte e generos. Îl invită pe cititor să-și asume propria creștere, nu să aștepte soluții din afară. Pentru adulți, romanul e o șansă să arate, fără morală subliniată cu marker gros, că a fi curajos înseamnă, de cele mai multe ori, să faci ceea ce trebuie, chiar când nu ești aplaudat.
Îți rămâne în mână și pentru că autorul este foarte tânăr și scrie despre tineri fără să cadă în artificii didactice. Își lasă personajele să fie stângace, să facă glume proaste, să greșească. Asta, culmea, dă demnitate poveștii. Și deschide larg ușa către conversații reale în familie și la școală.
Cum pornești discuția, simplu, acasă sau la clasă
Nu ai nevoie de un plan complicat. Citești câteva pagini pe seară, pe rând, fiecare cu altă voce sau pur și simplu tăcut. Întrebi rar, nu ca la examen. Ce ți-a rămas în cap azi. Ce ai fi făcut altfel în locul lui Mihai. Ce ți-a plăcut la felul în care prietenii lui au ieșit din încurcătură. Dacă ai avea un lucru preferat cu puteri, care ar fi. Când ai zis nu, deși toți spuneau da. De aici, dialogul se face singur. Și, fără să-ți propui, ajungi la curajul din viața lui, nu din poveste.
Apoi, la final, rostești pe nume lucrul pe care îl tot ocolim. Curajul nu este lipsa fricii. Curajul e felul în care te porți cu frica, ca să nu te poarte ea pe tine. Cartea o spune pe limba adolescenților, cu ritm de joc, cu imagini care prind, cu un fel de tandrețe care nu sufocă.
Unde o găsești și de ce merită s-o ai în bibliotecă?
Dacă simți că ai nevoie de un text viu, prietenos și deloc prețios, un text care te ajută să pui pe masă subiecte grele fără aerul unei teze, caută romanul și păstrează-l pentru serile în care ai nevoie de un pretext bun de vorbit. Îl poți lua pentru tine sau îl poți face cadou, cu ideea că, dincolo de aventură, vei lăsa în cuiva mâinile o hartă de folosit în situații reale.
Găsești cartea online, iar recomandarea mea este să alegi varianta de pe Cărturești, unde titlul este listat și livrarea e simplă. Îți las aici o singură dată numele sub care îl recunoști: „Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan. Mai poti gasi cartea si pe siteul editurii Ecou Transilvan.
Un ultim gând pentru adolescenți și pentru cei care îi cresc
Mi-ar plăcea ca fiecare lectură să aducă un mic ritual. Să vă întoarceți seara la pagina în care Mihai descoperă ce poate sau la pagina în care prietenii lui îl scot dintr-o capcană. Să vă întrebați, fără grabă, care a fost momentul vostru de curaj astăzi. Poate a fost faptul că ai recunoscut o greșeală. Poate ai refuzat o invitație care nu ți-a plăcut. Poate ai vorbit cu cineva căruia îi e greu. Și dacă nu a fost niciunul, nu e un capăt de lume.
Curajul, ca armele legendare din poveste, stă adesea în lucrurile care par mici. Se activează când le atingi sincer. Restul vine, cu timp, răbdare și cu oamenii tăi aproape.
Comentarii recente