Ce ne invata istoria. Doua recesiuni cu aceiasi actori, dar cu roluri diferite. Nu va intrebati ce poate face un politician pentru tara, ci mai degraba temeti-va de acest lucru!

Nu discut acum cauzele recesiunilor, pentru ca sunt nerelevante in acest context. Vreau doar sa arat aici despre cum o ceapa stricata poate parea o portocala apetisanta, daca o fotografiezi dintr-un unghi potrivit si intr-o lumina bine aleasa.

Aprilie 2009. Romania intra in recesiune. La putere, era PDL. In opozitie, PSD. Ce spuneau principalii jucatori….

Continue reading

Ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare (pamflet)

Buna ziua, elevi, stati jos. V-am adus testele la lucrarea cu subiectul “Ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare”. Slabute lucrari, ce sa zic. Aia de dinaintea voastra aveau ambitii, nu asa….S-o luam alfabetic:

Amărinaresei: Bai baiatule, se vede si dupa scris ca ai facut judo.Nu degeaba te-au ales astia seful clasei! Bai frate, pai tu ai o forta ceva de speriat! Dai cu toti de pamant, ca sunt prieteni, dusmani, nici nu mai conteaza. Unde vrei sa ajungi bai judoka? Stiu, ai pornit de jos, dar cred ca ti-ai cam uitat limbajul pe acolo de unde ai plecat. Acu ai vazut si tu ca ne-am mai modernizat si noi, ca mai trec oaspeti de la alte licee in vizita,  fii mai atent la ce-ti iese pe gura ca uite, alti copii de marinar cum esti tu au locuri la first class…Si n-o mai suna pe Elena din 10 in 10 minute, ca e la mare acuma.

Dar vad ca ai ambitii  mari bai Amarinaresei: vrei sa te unesti cu clasa vecina. Buna treaba bai baiatule, imi place. Dar  i-am intrebat si pe colegii tai pe care ii conduci? Le-ai explicat cum e cu unitul claselor? Ca in alta generatie a mai unit unul, Hans si nu mai stiu cum doua clase, de le-a trebuit 10 ani sa-si revina de atata fericire! Ai 5 la purtare, dar 9 pentru ambitie! Media 8 mey, ca sa nu dai si cu mine de pamant.

Aviorelului:  Nu stiu cum ai reusit tu sa te strecori ca sa participi la lucrarea asta, daca e sa fiu sincer. Doar te-am prins copiind ca ultimul hotoman si ti-am spus sa…Dar ma rog, hai sa trecem peste! Ai scris, sa vedem cat te duce capul. Ia uite: ”…am incercat sa privatizam, am incercat sa ne tinem promisiunile, am vrut sa fim corecti…”Bai Aviorelului, nu prea merge cu din astea. O sa incerc si eu sa te trec clasa si o sa mai incerc sa nu le spun colegilor tai ca numai gura e de tine. Ma crezi? Ce dracului…

Deci tu vrei sa te faci seful clasei, este?  Ce face, te-ai inteles cu Abenereului? Nu tine bai baiatule cu prostii de astea. Mi-a spus colegul ca nici nu vrea sa auda de tine, asa ca nu mai insista. Stiu, ai oamenii tai, am auzit. Sper ca nu tot din aia care copiaza pe la lucrari, ca ma supar. Iti dau cinci mă, ca sa treci, desi ….

Continue reading

Cum va face dl Ponta?

Dl. Ponta spune asa: vom avea 24 de ministri (fata de 20 cati sunt in prezent) si 24 de ministere (fata de 16, in prezent), dar ca nu vor creste cheltuielile cu nici un leu si nici organigrama nu va avea mai multe posturi decat in prezent. Afirmatia mi se pare usor hazardata cata vreme numai salariile in plus ale ministrilor noi ar urca nota de plata (drept este ca nu consistent) cu diferenta dintre salariile din organigrama actuala si salariul unui ministru plin. Cum va face dl. Ponta: va scadea alte salarii sau va cere noilor ministri sa aiba lefuri mai mici decat cele ale colegilor mai vechi?

Continue reading

Facebook, pe repede inapoi

  • Cea mai tare faza. Azi, dupa ce ma sui intr-un taxi al carui sofer ma intreaba unde ma duc ca sa stie daca porneste sau nu motorul, ma intreaba uitandu-se la plasa pe care o aveam. “Ce aveti in plasa?”M-a tentat o secunda sa ii spun ca am trei idei din Nietzsche, dar i-am spus adevarul: rosii de țară, de la o buna cunostinta care mi le livreaza. Brusc, soferul imi face semn sa ma sui in masina lui si imi spune printre hohote: Dom`ne, da` stiu ca ati luat plasa! Ce plasa, zic? Pai nu mai exista rosii de tara. E plagiate toate!

Continue reading

Agende diferite. De ce alergam deasupra prapastiei ca puiul fara cap?

Mergem ca un pui decapitat printre prapastii. Suntem la limita comei economice, dar mai avem resorturi pentru bascalii ieftine. Basescu il ia pe Ponta de maimutica si povesteste memorii care in alte tari ar aparea dupa 20 de ani de la terminarea mandatului….. Notez aici  faptul ca nu-mi pare de demnitatea unui presedinte democratic sa se ia de persoane fizice, indiferent de cat ii sunt sau de cat ne sunt de antipatice. Ponta se enerveaza la randul lui si il face mincinos. Basescu se ia calm de urmatorul, de Antonescu. Crin face rapid o conferinta de presa si neaga orice intrevedere particulara cu seful Statului. Media exulta, avem subiect. “Icsulescu are detalii..Icsulescu, te ascultam”, auzim la mai toate posturile.
In Parlament, avem alte pocitanii. Roberta Anastase are o grava problema cu numaratoarea voturilor. Chestiune iarasi la limita bunului simt si a legii. Am facut o monitorizare lejera, de vara. Joi, pana la orele 16.30. Agerpresul daduse 45 de stiri pe politic, 30 pe economic si 50 pe social. Newsin avea 34 pe politic, 20 pe economic, 5 pe social. Mediafaxul (cel public, far`de abonament) avea 22 de stiri pe politic, si cate 19 pe economic si social. Care e acum drama Romaniei? Cel mai important imi pare ca nu avem bani si ca va trebui sa ii scoatem rapid de undeva. Altfel crapam, ca sa sintetizez.

Continue reading

Intalnirea cu Ponta, programul economic al PNL si acordul cu FMI

Am participat mai mult din curiozitate, spatiul politic nefiindu-mi familiar. Nu as califica intalnirea ca fiind printre cele mai fructuoase din viata mea. Am vazut un Victor Ponta care voia sa se lase convins sa isi faca blog, desi sustinea ca nu prea are vreme, iar ca blogul sa fie scris de un altul (consultant), nici ca poate fi vorba.  N-ar prea vrea sa isi faca blog, dar ar fi dispus sa se lase convins, cam asta era ideea.

In timp ce Ponta vorbea, ma gandeam ca treaba parlamentarului e sa faca legi, cea a presedintelui de partid e sa duca partidul la Putere ca sa isi promoveze programele etc si nu in mod necesar sa faca blogging. Sincer.  Majoritatea blogurilor sunt facute pentru a capata notorietate si brand. Ponta are notorietate, prin urmare nu stiu daca i-ar folosi blogul. La cum il vad eu,  cred ca i-ar dauna chiar. In fine, in politica si economie sunt atat de multe de indreptat, incat nu stiu daca oamenilor politici le-ar ramane vreme de blogging. Una peste alta, intalnirea a fost (cel putin pentru mine) una foarte plicticoasa. Au scris despre asta  Reporter Virtual si  Piticu.

Ca sa nu se spuna ca sunt (doar) anti-PSD, am sa ma iau si de PNL si am sa spun ca programul de reforma “A doua moddernizare a Romaniei” gandit de ei este o aventura cum nu s-a mai vazut. Cota unica in scadere TVA redus, contributii reduse, dar cu investitii masive in sanatate si invatamant pentru a le moderniza. Deci, cheltuieli mai mari, in conditiile reducerii surselor de venit.

Continue reading