Motto: Soc pe piata valutara. Leul va atinge nivelul record al ultimilor 3 ani, ajungand sa valoreze  5 euro. Isarescu, disperat

Germania si populatia germanofila din Franta, adica ceea ce a mai ramas din zona euro, traiesc momente dramatice.  Moneda odata europeana, tinde sa se deprecieze  in fata leului romanesc pana la pragul de 5 euro pentru un leu.  Germania sugereaza ca ar putea adopta leul romanesc, dar Isarescu a impus conditii dure economiei nemtesti (conditii cunoscute sub denumirea de “Tratatul de la Bucuuresti”).  Pentru a trece la leu, Germania trebuie sa treaca pe un consum irational, bazat pe creditul cu buletinul si sa mareasca anual salariile cu 12% indiferent de fundamentele economice. Deficitul de cont curent nu trebuie sa coboare sub 14%, iar rata inflatiei nu trebuie sa fie sub triplul mediei inflatiei din Romania urmatorilor 20 de ani. Cancelarul german i-a facut o vizita Guvernatorului BNR pentru a depune oficial cererea de adoptare a leului, dar Isarescu a evitat sa dea un raspuns ferm.

Romanul i-a vorbit oaspetelui german despre motorul exporturilor noastre, adica vinul de Cramposie,  care a ajuns nu numai la Casa Alba, dar astronautii rusi au recuperate o sticla goala de “Casa Isarescu”chiar de pe Luna.

Guvernul roman a crescut salariile bugetarilor pentru a patra saptamana consecutive, astfel incat acestia castiga acum de 11 ori mai bine decat mediu privat, fiind in plus scutiti de taxe. Seful FED i-a trimis omologului sau roman o scrisoare in care il roaga sa nu mai atace dolarul intrucat acest lucru oblige FED sa renunte la o parte din rezervele sale in lei, adica 90% din rezervele valutare ale SUA.

Gyvernul roman a anuntat ca nu mai construieste autostrazi din cauza mizeriei pe care santierele le lasa in urma, fiind mai convenabil sa le importe gata facute din strainatate.  La peste 200 de ani de la deschiderea procesului Nastase, fostul premier a fost achitat post-mortem si obligat sa ii remita matusii Tamara mostenirea primita candva in mezozoic.

Baiatul Guvernatorului a mai depasit o data viteza legala tot in Pitesti, dar Politia i-a inmanat un certificate prin care Costin se oblige sa nu circule cu mai putin de peste 50 de km peste limita pentru muritorii obisnuiti.

Seful Guvernului a plecat ieri la Washington pentru a acorda un imprumut Fondului Monetar, slabit de crizele mondiale. Imprumutul  va fi unul de tip preventive, in sensul ca cei de la FMi au fost preveniti sa nu mai ceara altul.

De la sediul FMI, Premierul a mai facut un apel catre grecii care isi retrag banii din banci sa nu mai vina cu ei in bancile din Romania pentru c ail va sun ape Guvernator care ar putea declansa oricand efectul Balassa Samuelson, aflati pentru moment intr-o dilema sugerata de Tosovsky, atat Balassa cat si Samuleson fiind cunoscuti  pentru sentimentele lor anti-elene.

Economia Romaniei a crescut cu peste 18%, la o inflatie de 0,2% dupa acceptarea cererii a doua landuri germane de a se alipi Romaniei. Mai sunt asteptate aprobarile in cazul celorlalte 15 state din SUA si a Elvetiei, care doreste sa renunte si ea la francul elvetian in favoarea leului.

( Fatalmente, textul este un pamflet)

In cazul tarii noastre, deficitul bugetar – diferenta dintre veniturile si cheltuielile bugetului Statului – are trei cauze. Criza din lume, coruptia de la noi si lipsa unei viziuni/strategii  e termen lung a Romaniei. Criza a dus la scaderea productiei (fara o reducere corespunzatoare a cheltuielilor sociale). Coruptia a dus la furaciuni cu carul din banii publici si la cresterea economiei subterane. Lipsa unei strategii de tara a fost bomboana de pe tort. Daca Romania nu gaseste nise pe care poate deveni un brand international nu are nicio sansa sa performeze. Lumea e intr-o miscare rapida. Daca nu te adaptezi, crapi cu toata tinta de deficit atinsa.

In graficul de mai jos gasiti evolutia unor indicatori legati de executia bugetara.

Dupa cum au evoluat incasarile din cota unica, putem merge sa ne culcam linistiti. Cota unica si-a facut cat a putut treaba, cota unica poate sa moara. Impozitul progresiv ar trebui sa urmeze, dar teama mi-e ca nu avem calcule de senzitivitate care sa ne arate plajele optimale din punct de vedere al acoperirii deficitului in cazul aplicarii “progresivului”.

Pasul doi ar fi majorarea altor taxe si impozite (proprietate, fiscalizarea agriculturii), dar suntem in an electoral. Poate din 2013 asadar…Oricum, tinta de deficit zero, la care vrea presedintele sa ajungem, mi se pare o prostie pentru Romania de azi.

Poate ar merita sa ne gandim si la o alta teorie, cea a deficitului sistematic (elaborata de un tip cam chelios, pe nume William Beveridge), care spune ca se poate ajunge la echilibrul general economic pe calea deficitului bugetar. Dezvoltata plecand de la Keynes, teoria admite existenta unui deficit bugetar care sa relanseze economia si sa asigure ocuparea deplina. “In viitor, scria Beveridge, statul va avea in sarcina o noua functie publica”. Pentru atingerea ocuparii depline politica bugetara poate folosi reduceri de impozite (pentru relansarea consumului si reluarea productiei) sau cresterea cheltuielilor, mai ales a celor pentru investitii. Prin jocul lor multiplicator cheltuielile suplimentare pot antrena  o crestere a veniturilor distribuite, care sa permite statului sa creasca,intrarile fiscale si sa compenseze suplimentul de cheltuieli initial.
Mai jos aveti un grafic privind calitatea infrastructurii in cateva tari. Graficul masoara pe o scala de la 1 la 7 acest indicator. Unu inseamna execrabil iar 7 inseamna foarte buna. Romania e acolo unde e. Pas de atrage investitori..

Exista si limite, sustine teoria, date in principal de capacitatea de imprumut a statului, situatie in care Romania sta foarte confortabil. Dar o politica fiscala axata pe reducerea nivelului impozitelor si taxelor (cu efecte favorabile in stimularea consumului si investitiei private) trebuie dublata de o reducerea a volumului cheltuielilor  publice.

Pe termen scurt, deficitul bugetar diminueaza economisirea nationala, duce la scaderea ofertei de fonduri pe piata, ceea ce poate determina cresterea ratelor dobanzii. Volumul de investitii scade, consumul se reduce, economia se contracta, somajul creste.
“Sentimentul” pietelor plus efectele in economie ale deficitelor bugetare mari pot duce  la scaderi consistente pe burse si la deprecieri, uneori bruste, ale monedelor nationale.

Nivelul deficitului bugetului general consolidat a oscilat de la -1,5 % PIB, in anul 1991, la -5,4% PIB, in anul 2008, ajungand la -7,2% in anul 2009.  In ultimii ani, aceasta “miscarea” deficitului bugetar a fost influentata de cresterea cheltuielilor de capital necesare proiectelor initiate de guvern, de cresterea indeosebi a cheltuielilor cu bunurile si serviciile in detrimentul cheltuielilor cu investitiile, pe fondul reducerii capacitatii de finantare prin veniturile obtinute din investitiile straine directe, mai ales pe fondul crizei economico-financiare actuale.
Mai jos aveti incasarile la buget ca procent din PIB in cateva tari.

In literatura de specialitate sunt vehiculate mai multe curente de opinie in functie de care poate fi analizat impactul deficitului bugetar asupra economiei. Pe de o parte, avem efectele pe termen scurt asupra consumului si efectele pe termen lung asupra economiilor nationale si asupra investitiilor, asupra crearii de locuri de munca. Pe de alta parte, se aduce in atentie ipoteza neutralitatii pe termen lung a deficitului bugetar prin prisma finantarii acestuia pe seama contractarii datoriei publice. Astfel, deficitul bugetar este, pe de o parte, un rezultat al scaderii volumului activitatii economice, care duce la micsorarea veniturilor persoanelor fizice si juridice, ceea ce inseamna o scadere a bazei de impozitare si deci o scadere a veniturilor bugetare. Pe de alta parte, un deficit bugetar ridicat poate insemna reducerea investitiilor guvernamentale, cu impact asupra locurilor de munca si asupra politicilor de cheltuieli bugetare in domeniul ocuparii. Prin masurile care se urmaresc pentru finantarea deficitului bugetar (cresterea fiscalitatii, reducerea cheltuielilor bugetare, cresterea datoriei publice), putem vedea cu ochiul liber si impactul asupra pietei muncii pe termen scurt si lung.Mai jos, evolutia importurilor in Romania si cateva tari. Suntem “campioni” regionali ai acestei evolutii.

Astfel, pe termen scurt, deficitul bugetar diminueaza economisirea nationala, duce la scaderea ofertei de fonduri pe piata, ceea ce determina cresterea ratelor dobanzii. In acest context, volumul de investitii scade,
consumul se reduce, cu efecte asupra volumului activitatilor economice si asupra locurilor de munca.
Numarul somerilor inregistrati in ultimii ani arata o reducere a volumului activitatii economice, ceea ce are implicatii si asupra veniturilor si cheltuielilor bugetare. Un numar mai mare de someri inseamna, pe de o parte, mai putine venituri la buget, iar, pe de alta parte, cheltuieli mai mari cu protectia si asistenta sociala.

Avand in vedere faptul ca productia este determinata de capacitatea de productie existenta care, la randul ei, este influentata de stocul de capital, in conditiile in care cresterea deficitelor bugetare genereaza reducerea investitiilor, stocul de capital va creste intr-un ritm mai lent. Daca aceasta situatie se perpetueaza pe o perioada mai indelungata, capacitatea economiei de a produce bunuri si servicii va descreste substantial. De asemenea, sporirea fluxurilor de active financiare catre investitorii straini, ca urmare a cresterii deficitelor bugetare, determina, totodata, si expatrierea unei parti importante a venitului national sub forma de dobanzi, profit sau renta. Mai mult decat atat, atunci cand deficitele bugetare determina reducerea stocului de capital, productivitatea marginala a muncii scade, deoarece fiecare salariat are mai putin de lucru, in timp ce productivitatea marginala a capitalului creste datorita raritatii acestuia. Prin urmare, o astfel de situatie va conduce la reducerea salariilor reale si la cresterea ratei profitului.

Un alt canal prin care deficitele bugetare afecteaza economia pe termen lung este cel al impozitarii. De fapt, problema porneste de la alegerea celei mai bune modalitatii de finantare a deficitului. Finantarea prin datorie publica va genera in viitor impozite suplimentare, care vor afecta contribuabilii, direct, prin reducerea venitului disponibil, si, indirect, prin pierderile de utilitate generate de impozitele care distorsioneaza activitatea economica. De asemenea, in cazul in care nu vor creste impozitele se poate proceda la reducerea cheltuielilor guvernamentale, dar atunci se va pune probleme stabilirii acelor categorii de cheltuieli care urmeaza a fi “sacrificate”.
Vezi mai jos rata de taxare din Romania si cateva tari. De ce ar venit investitorul strain in Romania?

Una dintre cele mai mari categorii de cheltuieli bugetare, cu legatura directa cu evolutia pietei muncii, este bugetul asigurarilor sociale (cheltuielile pentru pensii). Bugetul asigurarilor sociale inregistreaza inca din anul 2006 deficite anuale, in anul 2009 ajungand la cel mai mare deficit, cu o valoare de circa 1,5 miliarde euro, cheltuielile anuale pentru pensii constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare, ponderea acestora in produsul intern brut fiind de 8%, cu tendinta de crestere in anii urmatori. Aceste cresteri ale cheltuielilor cu pensiile sunt determinate, in primul rand, de procesul de imbatranire al populatiei si de reducerea populatiei active. Prognozele arata ca, la nivelul anului 2050, la 100 de cetateni activi vor fi 149 de persoane inactive, iar populatia de peste 65 de ani va depasi 5 milioane de locuitori, fata de 3 milioane cat reprezinta in prezent, efectele pe termen lung fiind scaderea fortei de munca si insuficienta resurselor economice necesare sustinerii persoanelor varstnice.
Cat de “eficient” ne utilizam talentul, vedeti mai jos. Scala e de la 1-7, 1 insemnand minim si 7, maxim.

Pentru Romania un asemenea raport al securitatii sociale, aflat la mai putin de o persoana activa la un pensionar, arata ca ne aflam intr-o profunda criza a securitatii sociale, care nu-si are solutia in reforma pensiilor, chiar daca aceasta poate sa fie necesara, ci in refacerea raportului dintre cei ocupati productiv si pensionari prin stimularea directa si puternica a cresterii numarului locurilor de munca, cu deosebire in sectorul afacerilor private, prin intermediul unor politici care favorizeaza investitiile, fara a provoca fenomene inflationiste majore. Daca avem in vedere ca, in viitorul apropiat, cresterea investitiilor va fi organic legata de noile tehnologii care creeaza putine locuri de munca, probabil ca un asemenea raport ocupati productivi/pensionari va fi judecat in
termeni calitativi, prin calitatea productivitatii muncii.
Mai jos, indicele competitivitatii globale.

O modalitate prin care sa se depaseasca problema finantarii publice a sistemului de pensii si a programelor de beneficii pentru somaj este sustinuta de economistii Orio Giarini si Mircea Malita, prin sustinerea sistemului de
vouchere si realizarea unui parteneriat public privat pentru administrarea sistemului de munca si educatie prin investitii punctuale in crearea cunoasterii, pe parcursul intregii vieti.

Una peste alta, daca nu reformam sistemul fiscal din radacini, daca nu imbunatatim mecanismul colectarii si nu depolitizam insstitutiile cu atributii in controlul fiscal, o sa fim fix unde suntem si acum, cu mentiunea ca ceilalti vor fi toti deasupra. Degeaba ne incadram “riguros” in tinta de deficit.

Surse:

Consecinţele deficitului bugetar în România în contextul crizei actuale.
Ball, L., Mankiw, G.N., „What Do Budget Deficits Do?”, NBER Working Paper Series, Working Paper, 5263, 1995
Bouvier, M., Esclassan, M.C., Lassale, J.P. (1997). Finance publiques, LGDJ, Paris, France Burda, M., Wyplosz, C. (2002). Macroeconomie. Perspectiva europeană, Editura All Beck,
Bucureşti
Dinu, M. (2010). Economia de dicţionar. Exerciţii de îndemânare epistemică, Editura
Economică, Bucureşti
Dornbusch, R., Fischer, S. (1997). Macroeconomia, Editura Sedona, Timişoara
Eberstadt, N., „World Population Implosion?”, The Public Interest, American Enterprise
Institute for Public Policy Research, 1997, www.aei.org/article/8057
Friedman, M. (1992). Capitalism şi libertate, Editura Enciclopedică, Bucureşti
Gheţău, V. (2007). Declinul demografic şi viitorul populaţiei României, Editura Alpha MDN,
Buzău
Giarini, O., Maliţa, M. (2005). Dubla spirală a învăţării şi a muncii, Editura Comunicare.ro,
Bucureşti
Gupta, S., Keen, M., Clements, D., Fletcher, K., de Mello, L., Mani, M., „Fiscal Dimensions of
Sustainable Development”, Pamphlet Series, No. 54, 2002, Fiscal Affairs Department,
International Monetary Fund
Horne, J., „Indicators of Fiscal Sustinability”, IMF Working Paper, WP/91/5, 1991
Lenain, P. (2000). FMI-ul, Editura Coresi, Bucureşti
Lipsey, R.G., Chrystal, K.A., (2002). Principiile economiei, Editura Economică, Bucureşti
Raffelhüschen, B., „Generational Accounting in Europe”, The American Economic Review,
Vol. 89, No. 2, 1999
Romer, D., „What Are the Costs of Excessive Deficits?”, NBER Macroeconomic Annual, 1988,

Normalitate e si situatia omului de afaceri care nu e lasat sa faca aranjamente cu Statul pentru a putea figura in top miliardarii Romaniei. Normalitate e sa pui la carma unui minister un tip zerodimensional a carui principala virtute e ca are abilitatea de a nu deranja. Tot noua normalitate e si atunci cand un economist sef al unei banci (un tip foarte ok ca economist, analist etc) listate la bursa candideaza pentru sefia bursei. Nu e niciun conflict de interese, e o normalitate noua pe care trebuie sa ne-o asumam..

Normalitate e, daca ne uitam in Europa, sa fii la mana “pietelor”care sunt un soi de vant (plural, vanturi).  Sa dai bani sute de miliarde bancilor, iar acestea sa le depoziteze apoi la BCE ca sa mananca si gura lor un banutz.

Sa treci in Constitutia tariinu atat principii cu adevarat fundamentale  cat mai ales nivelul deficitului, al datoriei publice si, probabil,cotatia patrunjelului ca sa nu-ti scada CDS-ul. Sa te lauzi cu solutiile crizei care pana la urma o agraveaza. Sa mori, sustinand ca pleznesti de sanatate.

Inteleg totul, dar parca mi-e dor de normalitatea aia veche…

Povestea e spusa de un maestru al povestilor- Banca Centrala Europeana. Cand BCE mai exita in a-si spune replicile, ii sare Eurostat in ajutor. Daca si Eurostatul sufera o amnezie, vine Consiliul Fiscal si restabileste datele.

Povestea e destul de complicata. Unii ar spune ca e un fel de “Miorita”, in care ciobanasii sunt niste tari. Altii ar spune ca e e un story horror. Depinde de care parte a actiunii te afli.

Daca incercam sa iesim din poveste si sa ne uitam mai de deasupra, de pilda la numarul banilor aflati in circulatie (nu in Romania, ci in UE)

..si ne gandim in acelasi timp la cheltuielile bugetare…

In final, povestii ii putem asocia si o morala. Dar sa nu fim pesimisti.

Detalii, in lucrarea lui Codirlasu si Chidesciuc. Dar sa revenim.

Gradul înalt de îndatorare si pozitia valutara scurta importanta – principalele vulnerabilitati ale sectorului populatiei – desi si-au temperat evolutiile negative în 2010, se mentin la un nivel care reclama monitorizare atenta (si eventuale masuri suplimentare de remediere), iar pe termen mediu eforturi din partea sectorului institutiilor de credit de crestere a gradului de cultura financiara a populatiei si schimbarea modelului de desfasurare a activitatii bancare, cu accent mai mare pe creditarea sectorului companiilor din mediul privat. Capacitatea populatiei de onorare a serviciului datoriei a continuat sa se reduca. Fraza e din Raportul de Stabilitate pe 2011 al BNR

În zonele in care a existat un boom imobiliar mai ridicat (Capitala plus cateva dintre marile orase), ponderea datoriilor in venit a crescut exponential- era normal, toti voiau case si masini, iar bancile ii serveau cu ochii inchisi (desi, ca sa fiu corect, doar cu un singur ochi inchis, ca piratii). In Ardeal si Banat, oamenii au parut cei mai cumpatati (in medie).

S-o luam babeste. Oamenii s-au trezit cu un robinet de bani in fatza. Nu au rezistat, frustrarile erau prea mari. De la aspiratoare pana la vile si terenuri, aproape orice se cumpara. Prin credit, adica acceptand  sa platim azi cu ceea ce am putea castiga maine. Cand criza a venit, veniturile au cam inghetat. Mai mult, bancile au marit dobanzile la credite, urcand povara datoriei (nu mai vorbim despre cursul de schimb care a contribuit cu circa o treime la cresterea ratelor).

Inghetandu-si cheltuielile, oamenii au oprit orice cheltuiala planificata dar ne-necesara. Productia a incetinit, firmele au inceput sa caute alte solutii pentru a rezista, dar una dintre primele gasite a fost a incetinirii productiei si  ajustarea personalului, in scadere. Azi, nivelurile scăzute ale consumului reprezinta o povara majora a intregii Eurozone.

In ciuda tuturor rigiditatilor in economia noastra, atunci cand domnul Ionescu din Tulcea decide sa isi reduca consumul de carne de curcan, afectat nu va fi doar proprietarul magazinului care ii furnizeaza pretioasa carne, ci si producatorul, distribuitorul si vanzatorul de la raft. Daca se strang 100.000 de Ionesti, efectul e similar unui bank-run, doar ca asistam acum la un turkey-run.

• Ce se poate face?

Datele grafice pentru perioada 2009-2011 nu le pot afisa decat dupa 1.12.2011 (conventie cu firma care mi le furnizeaza). Politiile fiscale pe care Guvernul le-a aplicat pana acum nu au avut decat acelasi efect prociclic de care nu era musai nevoie.  Nu acum. Orgoliile politice sunt si ele mult prea mari pentru a accepta ca ai elaborat politici gresite sau pentru a coagula ceea ce e bun in gandirea economica actuala. Avem oameni extrem de inteligenti cucare ne laudam, dar care nu sunt in stare sa se adune toti intr-o camera pentru a gasi solutii.

Una peste alta, solutiile Romaniei la criza constau in taieri. A te ascunde dupa copac nu inseamna in mod necesar ca masina care se indreapta spre tine nu te va lovi. Si nici ca acel copac nu iti va pica fix in capul tau.

Revin mai tarziu

Sursa1, sursa2

Unii vor TVA de 24, altii spun ca trebuie redus la 19%. Vezi aici care e nivelul optim al TVA si ce se discuta in lume pe aceasta tema.

Personal, cred ca simpla reducere a TVA in acest moment, fara a adauga si alte masuri, ar fi nefericita.Dar – se stie-  eficienţa economică este maximizata prin impozitarea bunurilor la rate invers proporţionale cu elasticitatea la preţ a cererii. Pe romaneste, consumul de produse inelastice sa fie taxat mai mult decat cel de produse cu elasticitate ridicata. Drept e ca un asemenea concept ar fi greu de aplicat din ratiuni practice. Cine sa stea sa calculeze elasticitatile fiecarui produs, sa le actualizeze, sa faca apoi reglajul fin samd? Dar ca idee pe baza careia sa starnim discutii, merge.

Revenind. Aici aveti Cartea Alba a FIC, cu propunerile aferente. Aici aveti un excelent interviu cu Ionus Simoin- AMCHAM. Iar aici studiul facut de Daniel Daianu, Laurian Lungu si Ella Kallai. Pentru cei care vor sa compare solutiile fiecaruia.

Una peste alta, din 220 de propuneri ale FIC, au fost luate in considerare circa 27. Dintre care s-au solutionat 11. Cam 5%  ar insemna, nu? E drept, Romania se afla sub un acord cu finantatorii straini, care acord impune niste restrictii. Cu putin curaj insa si cu multe calcule cred ca anumite cifre pot fi atinse cu un set diferit de masuri fata de cele pe care le are in cap Min Finantelor.

Vezi aici topul masurilor de consolidare fiscala (din alte tari, via OECD)

Personal, sunt pentru scaderea fiscalitatii si pt adaptarea cotei la conditiile macro din Europa. Vezi aici ce masuri se luau in antichitate pentru a promova natalitatea (bazinul de unde vei putea recolata contributiile pentru pensii) sau de ce la noi, instituirea unei taxe pe bogatie nu va avea niciodata efectul scontat.

Sunt de acord cu Paun, dar ma desprind de domnia sa in cateva puncte, mai ales in cele legate de BNR si  de atributiile sale strict pe problema fiscalitatii.

Azi am trimis cate un set de intrebari fiecarui participant la discutie.

Steven van Groningen - Presedinte FIC spune asa:

Este nerealist sa credem ca o singura organizatie poate acoperi toate aspectele care tin de mediul de afaceri, chiar daca de exemplu Consiliul Investitorilor Straini reprezinta 130 de companii cu o contributie in PIB de aproximativ 33%,  investitii cumulate de circa 40 miliarde EURO si peste 190.000 de salariati. Vor exista mereu si organizatii care reprezinta o industrie, cu problemele specifice sau organizatii in care nationalitatea de origine a investitorilor primeaza, cum sunt camerele de comert bilaterale. De aceea, Consiliul Investitorilor Straini, crede ca este potrivit sa ne concentram pe probleme generale ale mediului de afaceri, care sunt valabile si se cer solutionate indiferent de industrie, de originea capitalului sau investitorului si chiar de marimea companiei.
Ceea ce vad necesar este intr-adevar o mai buna coordonare intre aceste organizatii de afaceri, pentru imbunatatirea eficientei si eficacitatii. Este unul dintre obiectivele noastre pentru anul acesta.

Rep (adica eu): Ca reprezentant al Guvernului, nu e dificil de ales partenerii de negociere? Ale cui propuneri sa le iau in considerare, cata vreme unele se bat cap in cap?

Din punctul meu de vedere, Guvernul nu trebuie sa adopte ca atare o propunere sau alta, ci sa creeze un cadru si un proces continuu de dialog cu organizatiile care reprezinta mediul de afaceri – si de asemenea, cu organizatii ale societatii civile. Dintr-o dezbatere deschisa intotdeauna rezulta o solutie mai buna, sunt multe fatete ale unei probleme si trebuie documentat impactul oricarei masuri sau actiuni guvernamentale asupra tuturor grupurilor din societate. Este contraproductiv ca Guvernul si autoritatile in general sa ia decizii sau sa adopte reglementari fara consultari, iar ulterior sa incercam in primul rand sa le respectam – pentru ca activitatea tuturor membrilor nostri se bazeaza pe respectarea legislatiei in vigoare – apoi sa incercam sa o imbunatatim, dupa ce efectele negative ale unor prevederi sunt deja un fapt.

Rep: Cat de mult ia Guvernul in serios propunerile diferitelor organizatii, asociatii, institute de cercetare samd?

As zice ca din ce in mai mult. Repet, ceea ce este cel mai important este dialogul continuu, numai asa putem ajunge la politici si reglementari mai bune.

Surse apropiate mediului de afaceri local spun asa:

” Trebuie sa intrebati guvernul. Studiul lui Daianu et comp. nu are propuneri majore de schimbare a fiscalitatii. Celelalte doua sunt facute de jucatori din piata, direct interesati de una sau alta dintre schimbari.  Nici nu e bine sa fie o singura voce, de asta e democratie”

Sau: “Nu am vazut documentele FIC. Dar trebuie sa vedeti cine a elaborat aceste analize. Nu omiteti ca avem de-a face cu organizatii patronale. Mai mult ele reprezinta interese ale grupurilor mari straine…Spun aceasta intrucat noi nu aparam interesele cuiva anume, ci am judecat prin prisma interesului national (desigur, asa cum il percem noi)”

Despre cat de plauzibile sunt cateva reforme punctuale, intr-un post viitor.

Simms de pilda incearca sa “redescopere” relatia dintre nivelul dobanzii si inflatie. Nu insistam acum asupra aparatului matematic, dar una dintre concluziile lui Simms este ca o crestere a dobanzilor duce la scaderea inflatiei pe termen lung.

Ideea unui premiu Nobel a venit tarziu si ii apartine unui bancher central suedez (cea mai veche din lume), Per Åsbrink. La implinirea a 300 de ani de la existenta, guvernatorul i-a cerut consilierului sau economic  Assar Lindbeck sa gaseasca impreuna cu alti doi economisti, Erik Lundberg si Gunnar Myrdal, o modalitate de a recompensa munca economistilor. Banca centrala a Suediei a contactat Fundatia Nobel si Academia regala de Stiinte si in mai 1968 cele 3 institutii s-au pus de accord asupra criteriilor privind noul premiu.

• Cum se aleg castigatorii?

In fiecare an, Academia invita cateva personalitati din domeniu sa trimita nominalizarile. De regula, acestea sunt in numar de doua-trei sute de persoane. Candidatii sunt evaluati de un comitet format de 5-8 persoane, dintre care cel putin doi trebuie sa fie non-economisti. Propunerea comitetului este trimisa Academiei Regale suedeze care opteaza la inceputul lunii octombrie a fiecarui an pentru numele castigatorului. Acesta trebuie sa fie in viata in momentul anuntului, iar premiul nu poate fi impartit intre mai mult de 3 castigatori la fiecare sectiune.

• 1997- un an asimilat erorii in decernarea Nobelului. Laureatii care au dat faliment

In 1997, Nobelul pentru economie a fost adjudecat de doi economisti, Scholes si Merton. Primul a fost invitat în calitate de asistent în economie la celebrul MIT unde s-a asociat cu Black şi au creat o formulă empirică pentru economia financiară aplicată. La solicitarea  Băncii Wells Fargo, Scholes a analizat şi explicat relaţia dintre riscul investitorului şi riscul întreprinzătorului. Prin această formulă, Scholes şi Black au dat o nouă interpretare teoriei banilor şi dobânzii, elaborată de Keynes, concentrându-şi atenţia preponderent asupra practicii financiare.

Detalii despre teoria lui puteti citi aici

Despre cat de corecte au fost calculele lor, s-a vazut atunci cand LTCM a dat faliment. LTCM fusese fondat chiar de Scholes.

Un alt recent laureat al Nobelului pentru economie, Peter Diamond a fost respins de senatorii americani pentru a face parte din boardul Fed. Experienta a fost oarecum jenanta pentru actualul laureat, acesta fiind considerat insuficient de competent pentru a lua decizii de politică monetară.

• De ce vor unii sa interzica Nobelul?

In primul rand pentru ca unele teorii au fost invalidate sau chiar au produs dezastre. Unul dintre cei mai ferventi economisti care au cerut “abolirea” lui a fost Friedrich Hayek . El e si autorul butadei “Succesul unei economii depinde invers proportional de numarul economistilor de care dispune”.

Se discuta apoi daca economia este o stiinta in adevaratul sens sau e doar o “interpretare” a altor stiinte. Economia se refera la oameni, iar oamenii sunt impredictibili, obisnuia sa spuna Eamonn Butler, presedintele think thank-ului Adam Smith Institute.

Citeste aici si un text al Reuters pe aceeasi tema

• De la Nobel la anti-Nobel nu e decat un pas

Se decerneaza in fiecare an, exact ca celebrul premiu simetric. Exista un comitet de decernare care analizeaza propunerile. Anti-Nobelul premiaza lucrari reale, dar inutile sau haioase prin tematica lor. In aceasta toamna se vor decerna premiile pe 2010, dar merita notate premiile de anul trecut.

Premiul pentru medicina veterinara: Catherine Douglas si Peter Rowlinson de la Newcastle University, UK, care au demonstrat ca vacile care au nume dau mai mult lapte decat cele “anonime”.
Referinta: “Exploring Stock Managers’ Perceptions of the Human-Animal Relationship on Dairy Farms and an Association with Milk Production,” Catherine Bertenshaw [Douglas] si Peter Rowlinson, Anthrozoos, vol. 22, no. 1, March 2009, pp. 59-69.

Despre alte premii “anti” citeste aici

• Cercetatorii in economie studiaza, dar deciziile le iau bancherii centrali. De ce nu se inteleg cele doua categorii?

Aplicatiile cercetarilor facute de “Nobelisti” ar trebui utilizate in economie. Cu toate astea, rareori se intampla acest lucru. Lumea cercetatorilor pare rupta de lumea in care se iau deciziile politicilor monetare. Am citit in aceasta dimineata o lucrare excelenta. Incearca sa explice de ce viziunile cercetatorilor in economie nu se ”pupa” cu cele ale celor care iau decizii in bancile centrale. Cu alte cuvinte, de ce bancherul central X nu ia decizia recomandata de cercetatorul Y, cu toate ca acesta din urma are toate avizele stiintifice posibile pentru a-si argumenta cercetarea.

Discutia poate fi lejer aplicata si in Romania. Avem cercetatori in economie foarte buni, ale caror studii sau recomandari nu sunt luate in calcul de factorii de decizie. Dezbaterile din CA al BNR sunt, cum zicea si Guvernatorul Isarescu, extrem de aprinse dar nu intotdeauna rapoartele independente de cercetare primeaza in luarea deciziilor. Argumentele bancherilor centrali sunt ca BNR e mai conectata la economia reala decat modelele economice sau econometrice, care sunt seci si “impersonale”.

Autorii lucrarii de care va spun au facut un demers foarte interesant. Au discutat cu reprezentantii a 32 de banci centrale si au intrat in maruntaiele relatiilor pe care le au acestia cu reprezentantii mediului academic si de cercetare. Concluzia lor este ca apar neînţelegeri semnificative, din cauze extrem de complicate si de stufoase. Unele tin de orgolii, altele de reputatie sau abordare politica (unii cercetatori sustin partide cu ale caror puncte de vedere bancherii centrali nu sunt de acord) samd.

Exista si catreva recomandari facute de cei care au scris studiul:

• Bancherii centrali ar trebui să aibă orizonturi mai largi, să fie mai deschisi unor abordări diferite şi sa se bazeze pe cat mai multe opinii provenind din cercetarea economică. De exemplu, economia comportamentala pare a fi o cale de cercetare promiţătoare cu implicatii relevante pentru băncile centrale.
• Deşi cercetătorii şi factorii de decizie din bancile centrale au roluri diferite, ei ar trebui să depună eforturi pentru o mai bună înţelegere reciprocă. Nu este suficient pentru policy makers să spuna cercetătorilor că modelele lor nu sunt utile, ci sa le arate si unde gresesc sau de ce nu sunt ele utile.

• Modelele utilizate de cercetatori reprezintă un instrument de neînlocuit pentru orientarea deciziilor de politică monetara dar acestea trebuie să fie bine înţelese de către cei din bancile centrale, altminteri impactul acestora va fi limitat.
• Modelele trebuie să fie supuse unor severe „controale” efectuate de către cercetători independenţi.

In perioade de criză, cadrele universitare pot ajuta bancherii centrali să identifice mecanismele cele mai adecvate pentru a raspunde crizei. Cu atat mai mult cu cat bancherii centrali au acces si o foarte buna cunoastere a datelor economice pe care le pot împărtăşi cu cercetătorii. Mai mult, aceiasi bancheri centrali par a fi mai bine ancorati in economia reala decat cercetatorii.

E drept responsabilitatea pentru deciziile de politică este a bancherilor centrali, dar asimetria informaţionala dintre bancheri şi cercetători poate  fi substanţial redusa.

Punctele de vedere ale băncilor centrale

Autorii lucrarii au colectat opinii de la oameni aflati in funcţii de conducere din 32 de bănci centrale (26 din UE şi 6 bănci centrale din afara UE: Consiliul Rezervei Federale, Reserve Bank of Australia, Reserve Bank of Noua Zeelandă, Banca Japoniei, Banca Naţională a Elveţiei şi Banca de  Canada).

O mare majoritate a respondenţilor au convenit că cercetarea economică ar trebui să vizeze îmbunătăţirea politicii de a lua decizii. La întrebarea dacă responsabilii politici au nevoie de un gamă mai largă de abilităţi, comparativ cu cadre didactice, parerile au fost impartite, dar numărul celor acord pare să fie mai mare. O bancă centrală a menţionat că “cercetarea academică nu este pe agenda de cercetare a băncii centrale“.

• Cercetare şi politicile macro: cât de diferite sunt ele?

La prima vedere, diferenta dintre cercetători şi bancherii centrali pare a fi foarte subtire. Multi bancheri centrali sunt in acelasi timp si cercetatori  reputati. E cazul prof. Bernanke, Prof. Blinder şi Prof. Mishkin  de la FED, Profs. Fischer şi Rogoff, Blanchard de la FMI, Prof. Stiglitz la Banca Mondială, Prof. Svensson la Banca Suediei, Prof. Issing, Prof. González-Páramo şi Papademos la BCE, Prof. Buiter la Bank of England.

De cele mai multe ori, cercetătorii şi bancherii centrali au fost colegi de facultate. Cu toate acestea, diferentele dintre ei capata uneori nuante consistente, poate cea mai importanta fiind aceea ca bancherii centrali în cele din urmă sunt responsabili pentru deciziile lor.

• Complexitate vs simplitate

Un aspect important al diferenţa între cercetare şi activitatea din bancile centrale este legată de complexitatea muncii. Pe de o parte, cercetătorii par să se ocupe de un material mult mai complex mult decat bancherii centrali, pur şi simplu, deoarece acestea utilizează mai mult matematica. Într-adevăr, Premiul Nobel în economie a fost atribuit parca mai des matematicienilor-economisti decat economistilor-matematicieni (de exemplu, John Nash în 1994). Bancherii centrali, prin contrast, tind să utilizeze mai puţin frecvent, matematica. Pe de altă parte, ideea că cercetătorii lucreaza cu un aparat mai complex decât cel din bancile centrale poate aparea ca un paradox. Caci ce e mai complex decat lumea reala?

Mediul academic isi permite luxul de a lucra cu ipoteze simplificatoare, in vreme ce bancherii centrali se confrunta cu complexitatea deplină a lumii economice reale şi cu multele sale necunoscute. (Sa nu uitam ca laureatul al Premiului Nobel, Robert Solow, consideră că sarcina cercetarii este de a simplifica lucrurile cat de mult posibil). Un alt element important este faptul că cercetătorii se pot specializa într-un subiect dat, în timp ce bancherii centrali de multe ori trebuie să fie informaţi într-o gamă infinit mai largă de subiecte. Numai in Romania, fata de 1990, oamenii din BNR au fost nevoiti sa se adapteze din mers cu o serie de instrumente aparent dincolo de abilităţile lor tradiţionale macroeconomice (supravegherea financiară, segmentul imobiliar, al asigurarilor etc.).

In corul bisericii Euro, vocile incep sa o ia razna. Pana si simplii enoriasi care nu fac parte din cultul “Martorii lui Trichet” incep sa se indoiasca de veridicitatea religiei propovaduite. Enoriasul Osbourne spune ca generatiile urmatoare ii vor multumi ca nu a intrat in cultul euro.  Din Biserica, incep sa se simta mirosuri deloc dumnezeiesti. Dexia emana arome de 666 si nici alti vecini de-ai ei nu se simt foarte bine.

Biserica vecina, care se inchina la dolar, isi cheama soborul sa ii arate pana unde poate merge inchinaciunea la idoli ciopliti. Si trimite sfanta slova Patriarhului UE, reamintindu-I cele 10 sfinte porunci:

Cele 10 porunci ale deficitului

1. Mai nou, eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; nu cred ca ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci euro cioplit, si mai ales sa nu i te inchini  lui.
3. Sa nu iei deficitul  tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua in care ai scapat de Deficit si o cinsteste.
5. Cinsteste exporturile tale  si redu cheltuielile, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi cresterea economica.
7. Sa nu fii desfranat in cheltuielile tale
8. Sa nu furi, ca Eurostatul te va prinde si te va necinsti
9. Sa nu ridici masuri de austeritate mincinoase impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau. Decat prin investitii directe

Enoriasii spanioli si cei portughezi isi fac cruce, scuipa in san si se roaga la Sfantul Evangelos- ministrul elen de Finante- sa nu ajunga sa aplice Evanghelia finantelor grecesti. Si Isarescu face la fel, chiar daca nu recunoaste oficial asta.

In Romania, duhul preacucernic a pogorat marti asupra secretarului Dragoi, care preacurat prevestitor de optimism se arata. Partea proasta e ca degeaba visezi  finante frumoase cu sani mari, daca atunci cand te trezesti , langa tine sta tot o femeie urata si perverse pe care nu ai cum sa o schimbi. Prima dragoste si prima meserie din lume nu se uita niciodata. Cu exceptia unui singur moment: atunci cand se uita fix in ochii tai si rad amandoua  in hohote.

De pilda fostul premier britanic Gordon Brown, care susţine că Germania este, la rândul ei, responsabilă de izbucnirea crizei datoriilor, criticând faptul că acest stat respinge emiterea comună de eurobonduri. Într-un editorial publicat în “’Handelsblatt”, Brown spune ca nimeni nu se asteapta ca Germania sa isi transfere prosperitatea catre tarile mai sarace. Dar “’Germania trebuie însă să se convingă de faptul că această criză nu va putea fi depăşită în absenţa emiterii unor eurobonduri commune. … Faptul că Germania acţionează mai mult în aceste zile, deşi se află într-o poziţie de putere, nu este doar un lucru periculos pentru statul amintit, ci şi pentru întregul proiect euro”, spune Brown.

Spania. Urmeaza proteste impotriva regulii de aur bugetare , organizate de cele doua mari sindicate- CCOO si UGT. Se cere referendum pe aceasta tema. Miscarea “indignatilor” protesteaza din mai impotriva somajului urias (20,89%)  si a efectelor austeritatii asupra nivelului de trai.  Spania ar putea reintroduce taxarea marilor averi. In 20 noiembrie vor avea loc alegeri parlamentare anticipate. Tara sta prost la capitolul “finantare” pe pietele financiare iar iesirea din criza pare departe.Singura parte buna e ca tara e prea mare pentru a fi lasata sa cada.

Franta. Amenintata sa isi piarda ratingul suprem, economia franceza  nu sta deloc bine. Cresterea economica din acest an variaza in opinia analistilor intre 0,9 (Morgan Stanley) si 2%- cifra oficiala a Guvernului. Oricum, sub necesarul iesirii din criza. Cu finante publice la un nivel mediocru, Franta isi pregateste noul plan de austeritate. O strangere a curelei care va sufoca  si asa anemica crestere obtinuta. La anul, vor avea loc alegeri prezidentiale.

Italia. Nu se mai taxeaza bogatii ci se va imbunatati lupta impotriva evaziunii, a anuntat marti Berlusconi, dupa o intrevedere cu liderul Ligii Nordului. Initial, se acceptase idea unei taxe de 5% pentru veniturile ce depasesc 90 k euro/an si de 10% pentru cele de peste 150 k eur.  Vor reducerea la jumatate a numarului de parlamentari, au instituit un plan de austeritate draconic, in valoare de 45 miliarde de eur. Primarii au iesit ieri sa protesteze la Milano, dar cam degeaba. Italia  se confrunta si cu finantare scumpa pe piata, cu probleme structurale ale economiei, cu o datorie enorma si cu o piata a muncii putin eficienta.

De greci nu mai vorbesc, ca acolo lucrurile par sa se indrepte catre o directie stiuta.

Nici in SUA lucrurile nu stau mai roz. Estimarile de crestere au fost revizuite in scadere iar teama revenirii recesiunii este foarte puternica. Urmeaza si acolo alegeri, ceea ce ar putea frana cura de austeritate la care sunt obligati americanii.

Bancile centrale au cam ramas singure in lupta cu criza, dar mijloacele lor de a lupta s-au imputinat drastic. Sa tiparesti bani cu nemiluita nu mai poate fi o solutie.

Capitalistii se uita rugator catre China, singura care ar mai putea stinge din incendii. Dar si China isi are problemele sale.

Poti sa faci un million de grafice, de analize, poti sa dai drumul tiparnitelor si sa te amagesti ca dragostea cu forta poate da nastere  unor copii frumosi si destepti. In realitate, cresti niste retardati cu porniri oedipiene.  Drama porneste insa de la infiintarea Uniunii Europene. Dintre toate uniunile monetare, extrem de putine au venit pe cale naturala economica, majoritatea covarsitoare fiind decise politic.

Politicul inainteaza intotdeauna mai greu si mai birocratic decat economicul. Pai cum arata din punct de vedere economic Europa in 1998, cand s-au pus bazele Eurozonei si cum arata ea acum, in 2011?

Citeste aici Cat va mai dura experimentul?

Nu deficitul Greciei , Italiei sau cel al Spaniei genereaza si perpetueaza criza, ci constructia politica necongruenta cu cea economica. Cele doua “brate” ale Uniunii par a fi doua grefe fara legatura cu corpul si care in niciun caz nu se coordoneaza in miscari. Acum se incearca “retusarea” diferentelor, dar se face lent, tarziu si confuz.

De regula, dupa asemenea crize manifestarile extremiste se inmultesc si se adancesc. Fiecare economie incearca sa isi protejeze locurile de munca, populatia samd, drept pentru care se recurge la masuri protectioniste. Care dau nastere manifestarilor sovine si provoaca tensiuni interetnice. Speram ca aceasta criza sa nu dureze atat incat istoria sa se repete.

Obsesia monedei unice a existat de la Copernic incoace. Sau de la un neamt  mai anonim- Johann Agricola d’Eisleben, pe la 1530 (Agricola, Sybenhundertundfünfzig deutsche Sprichworter, Haguenau, 1534) care a pus-o si in versuri. :)

Cat despre programele de relaxare monetara de tip QE, se faceau de acum cateva sute de ani dar cel care se intindea cu gluma, platea. Acum greseste unul si platesc toti.

Una peste alta, cauzele posibilei destramari viitoare a actualei Uniuni Monetare Europene nu trebuie cautate in criza. Ea a jucat doar rolul apei din pahar, care ia forma paharului. Nu vede insa nimeni ca paharul e crapat.

Avem asa: criza datoriilor suverane,cu  nesupunerea fata de Tratatul Maastricht. Criza din SUA , cu dezordinile particulare din sectorul bancar din umbra. Criza euro, unde “pedala” guvernantei fiscale pare blocata (in ciuda propunerii de a face un TVA comun in euroland de 20%). Mici crize locale (in Elvetia, a francului si a imobiliarelor. In China, a real estate si a inflatiei greu de controlat), Avem criza ideologiei eurobondurilor, plus micro-crizele la nivel de state (economii nationale).

QED

PS Solutii exista. Stingerea prin compensare a datoriilor suverane, pe maturitati (Casa Europeana de Compensare), eliminarea din Euroland a economiilor care trag zona in jos sau emiterea de eurobonduri. Revenirea la o situatie ante-Euroland si trecerea la masuri protectioniste (fiecare economie sa traiasca dupa cum poate fara a “manca” banii altora), Renuntarea la proiectul euro (putin probabil) sau asumarea lui in integralitate (renuntarea la suveranitate, de care vorbea Basescu). “nuantarea” zonei in doua emisfere- Nord si Sud cu euro in doua viteze. Dar peste toate, o mai stricta reglementare e fundamental necesara.

Partea proasta e ca nu e nici timp si nici oameni de anvergura necesara. Din anarhie insa, iesirea se face printr-o singura usa. Din pacate.