Relatia clienti-banci. Un remake

Filmul e acelasi, difera doar actorii. Ca si acum, si atunci existau doua tabere. Cei pro banci si cei contra. Ambele, radicalizate. Ca si acum, si atunci a existat un om politic care a venit cu un proiect devenit lege care introducea  un haircut la plata datoriilor catre banca. Atunci era Argetoianu (aflat la cutite cu Mitita Constantinescu, fost guvernator al BNR), azi e Zamfir, in relatii nu foarte calde cu actualul Guvernator. Presa apropiata sistemului bancar a sarit in aer.Ca si acum, si atunci se invocau pierderile pe care deponentii le pot avea, se declara neconstitutionalitatea legii. Statul sa-i ajute pe cei care nu pot plati, dar nu si pe cei care nu vor!, scriau si atunci ziarele.

Continue reading

Bunastarea romanilor, de la Alexandru Ioan Cuza, Ceausescu si pana la Basescu

Se da un cap de locuitor si un indicator: Produsul Intern Brut. Daca faci o fractie din ele, obtii PIB/cap de locuitor, care poate fi considerat un indicator al bunastarii economice.  Notez in treacat ca bunastarea nu se poate masura numai prin acest indicator, dupa cum arata raportul lui Stiglitz facut pt francezi (dau un singur exemplu: se dau doi copii care au acelasi numar de jucarii, dar unul are bratele amputate si nu se poate juca cu ele. Este evident ca ei percep bunastarea proprie in mod diferit desi tehnic indicatorii sunt egali). Vom mai nota ceva cu aceasta ocazie: productivitatea muncii nu se mişcă întotdeauna paralel cu venitul pe cap de locuitor. In perioada dinastiei Sung din China (960-1279) şi în Japonia secolelor 17-18 au fost necesare cresteri substantiale a muncii pentru mentinerea venitului/capul de locuitor, fie el si chinez. In schimb, in Europa secolului XX găsim fenomenul opus. Si acum sa luam graficele. Europa de Vest se desprinde pe la 1200 si capata o bunastare cu care depaseste japonia, dar numai pana pe la 1868. „Motoarele” cresterii (care au dus la triplarea pib/cap de locuitor) au fost  Italia, Spania si Portugalia. Exact tarile care acum „ingroapa” Europa. Asta-i istoria, nu tre` sa dam ochii peste cap pentru ce se petrece.

Continue reading

Lecturi la cafeau de luni dimineata

Buna dimineata si o saptamana placuta tuturor! Recomandarile pentru prima dimineata a acestei saptamani sunt: intalnirea Merkel-Sarkozy, fatalmente cruciala pentru salvarea euro. Unii vorbesc deja despre o reducere cu 80% a datoriei Greciei. Altii ca taxa Tobin e motiv de divort. Dar a propos de Grecia: spre deosebire de alti guvernatori, cel al Cehiei o spune franc: poate ar fi cazul sa plece din Eurozona. ​Cand vine vorba despre Europa, China vede patru mari riscuri. Cat despre embargoul impus Iranului, ar putea avea efecte catastrofale asupra Europei. De pilda grecii aduc 30% din petrol de acolo. Pentru unii, embargoul e o excelenta afacere. O idee ciudata de la Goldman Sachs: cumparati bonduri italienesti! A innebunit lupul? Cititi si acest text al prof. Corsetii si Pesaran. Merita!

Continue reading

Linkurile diminetii

Salariul minim din Grecia ar putea scadea, iar controalele Fiscului vor fi mult mai dure, scrie Ekatimerini.com. Aceasta este o parte a intelegerii dintre autoritati si troica pentru a salva inca o data tara de la faliment. Potrivit unui raport Alpha Bank de acum doua zile, desi numarul turistilor a crescut, vanzarile in retail s-au prabusit, ceea ce arata un nivel ridicat al evaziunii fiscale.
Dupa scandalul Hildebrand, Banca Centrala a Elvetiei a publicat Codul Etic al bancherilor centrali, iar Guvernatorul va raspunde intrebarilor presei in dupa amiaza zilei de 5 ian. Guvernatorul nu stia de miscarile financiare ale nevestei, scrie 20min.ch.
Continue reading

Recomandarile diminetii-joi

Pentru joi am facut o selectie de linkuri care merita citite cu atentie, in opinia mea. Prima recomandare e un articol din WSJ, despre cum a fost pusa in genunchi Eurozona. Foarte bine scris, include o serie de grafice relevante si caracterizari ale principalilor actori. Musai de citit. Ben Bernanke, liderul FED (sistemul de banci centrale din SUA) isi va dubla aparitiile publice pentru a explica mai pe indelete cum e cu politica monetara. Asa cursuri de educatie financiara mai rar- poate ii inspira si pe altii. IBM a analizat trendurile si pietele, dupa care vine cu 5 predictii in zona tehnologiilor care, zic ei, iti vor schimba viitorul. Sa vedem.
The Economist ne propune un 2011 in cateva grafice, insotite de explicatii.
Despre cum s-a ajuns la denumirea de “euro” data monedei europene, cine e autorul care a “desenat” bancnotele si alte lucruri interesante  aflam din Business Week.

Continuarea

Legatura dintre consum si somaj. Cum au ajutat bancile la cresterea somajului, fara sa vrea (sau nu)

Peste 50% din pierderea locurilor de munca  din perioada 2008-2010 sunt datorate indatorarii anterioare (si excesive) a populatiei, care nu a mai permis consumul, ducand la o ajustare a productiei de marfuri prin taierile de cheltuieli si inchideri de companii.  Treaba pare oarecum paradoxala: zambetul bunastarii aduce dupa el lacrimi si suspine. Daca ne uitam pe regiuni si tipuri de business, o sa vedem ca cele mai multe locuri de munca s-au pierdut in sectorul non-tradables. In paranteza fie spus, am aruncat o privire si asupra obsedantului efect Balassa Samuelson, confirmandu-se ca diferenţialul de productivitate dintre România şi zona euro explică in mod consistent aprecierea cursului real (între 1,4 şi 2,9 puncte procentuale pe an în perioada 1995 – 2003). După 1999, conform rezultatelor empirice, s-a înregistrat o accentuare a acestui efect.

Continue reading

Fostul Guvernator al Bancii Italiei, condamnat

Antonio Fazio a primit 4 ani de inchisoare pentru manipularea bursei in cazul preluarii bancii Antonveneta, caz care a si dus la demisia lui. Pentru cei care nu isi amintesc, Fazio ar fi incercat sa favorizeze o banca locala- Banco Popolare Italiana, dar nu i-a mers. El a demisionat in acelasi an iar in final cei de la ABN  au castigat licitatia.

Fazio e un tip foarte religios, apropiat Vaticanului. Are 5 copii. Inainte de venirea lui Berlusconi la putere, era de stanga. Dupa asta a devenit de centru- dreapta.

In 2005 a incercat sa isi ajute prietenul Gianpiero Fiorani de la Banca Popolare Italiana (fosta anco Popolare di Lodi) sa preia Antonveneta. Fazio nu voia in ruptul capului sa le dea banca olandezilor de la ABN. Fiorani a fost arestat la putin timp, iar Fazio a primit acum sentinta. Intre timp, ABN a fost impartita intre RBS, Santander si Fortis.

De prin site-urile bancilor centrale. Care le sunt ingrijorarile

Ma uitam azi dimineata pe paginile de net ale bancilor centrale. Fiecare isi are ingrijorarile ei, dar teama comuna este legata de inflatie. In Marea Britanie, Guvernatorul King a prezentat raportul asupra inflatiei. “Un raport pe care nu ati vrea sa-l cititi”, noteaza presa londoneza. Spania e preocupata de reforma sistemului bancar. Grecii de…dar sa le luam la rand

Continue reading

Disperatul

De regula, comunicatele au forma asta. Dl. X  venit la BNR pentru a discuta pe tema De data asta nu  s-a spus nimic. Ai impresia ca ditamai presedintele, aflat in Centrul Vechi, a virat stanga si a intrat brusc pe poarta BNR.

In cateva minute, media a inceput sa urle. Basescu e la Isarescu. Intrucat nu  dispunem de alte informatii, putem presupune ori ca il propune pe guvernator ca premier, ori ca il va cere de nevasta. Prima varianta era desigur, mai credibila. A urmat Apocalipsa. Informal, BNR a transmis ca Isarescu nu vrea premier, lucru pe care il repeta de cateva luni de zile. Aaaaaa, nu e Isarescu? Inseamna ca e sigur Croitoru. Cum, nici el nu vrea repetarea umilintelor? Pai poate Cristi Popa. Sau Danila. Sau Lazea. Sau…

Isteria s-a propagat cu viteza luminii. BNR tot nu comunica nimic. Era clar ca in spate aveau totusi loc negocieri de vreme ce….pana la urma, fum fara foc nu iese, nu?

Fiecare isi da cu parerea peste capul mortului. Boc nu a demisionat, dar i se canta refrenul prohodului. E ca si cum nu ar mai fi, desi este. Suntem in plin poem eminescian, in  care azi il vedem, dar el nu mai e. Unul zice ca stie sigur ca e Georgescu, cel care s-ar autopropune oricand, oricum. Altul ca e Olteanu care nu ar vrea sa zica. De Florin Georgescu nu zice nimeni nimic. Se stie ca e apropiat cercurilor (patratelor) pesediste. Cine va fi premier? Boc nu scoate o vorba. Isarescu nu da niciun comunicat desi intr-o tara normala asa se procedeaza. X ma suna sa imi spuna ca totul e o facatura. A auzit si el ca ar fi nominalizat, dar nu e. Y urla pe holul BNR ca nu e normal ce se intampla. Un post de televiziune suna sa i se dea CV-ul lui Z. Pasi de ce, intreaba cei de la BNR. Cum, nu stiti? El va fi noul premier. I se tranteste telefonul.

Continue reading

Post schizofrenic. Cum a ajuns Romania la un consum nesustenabil de orez

Am gasit Legatura, pot sa mor linistit. Am cercetat ore in sir evolutia consumului principalelor produse alimentare si le-am comparat dupa criteriul politic national si international. Stiu, putini s-ar fi gandit ca exita o legatura in toate. Datele le am de la INSSE, dar interpretarea fina imi apartine. Pe scurt: Guvernarea lui Nastase a adus scaderea consumului de oua (in medie lunara, pe persoana) si ulei, dar a marit consumul de paine. Tariceanu a adus cresterea consumului de bauturi alcoolice, dar a tinut sub control consumul de carne. Cu ce a inovat Basescu? O sa va mirati la inceput, dar istoria il va retine ca fiind cel in care consumul de orez a crescut (nesustenabil, parerea mea). Intrati daca aveti curaj, sa priviti in fata GRAFICELE.

Continue reading