Bula se muta din imobiliare in datorii ale Statelor. Dar Statele sunt fictiuni, iar fictiunile nu au bani. Bani au doar cetatenii si companiile. Sa dea ei, prin urmare, banii necesari salvarii tarilor care au salvat bancile care si-au salvat bonusurile si mizeriile sub pres. Cum dau cetatenii bani? Prin taieri de salarii si prin taxe ori impozite suplimentare. A-us-te-ri-ta-te.

Grecia e prima victima notabila. Sunt scoase la incalzire Spania, Italia, Portugalia. Tribunele sunt in delir. Miscarile de dreapta care reclama masuri de stanga cad in sondaje. Castiga partidele de stanga care vor masuri de dreapta. Se joaca trilioane si trilioane de dolari. Politicienii habar nu au de economie, economistii  nu vor sa faca politica. Bula speculativa numita datorii ale Statelor aduce cuiva  bani. Multi bani. Greciei i se da un Trabant si i se cere sa dea la scadenta un Mercedes.

Nu mai avem economisti cum era Keynes. Nu avem nici politicieni cum era Kohl sau Thatcher. Am avut un Trichet care nu prea voia reglementarea sectorului bancar. Sau un Sarkozy care se credea lider regional. Plus un Merkel inflexibil, bucuria speculatorilor.

Pana la urma, ce s-a schimbat in bine? S-au redus produsele derivative, frumos ambalate dar care ticaie? Nu prea.

S-a schimbat cumva modelul de crestere? Sa fim seriosi. Poate modelul de crestere negativa, in cel mai bun caz.

Stiu ca ma repet, dar rolul bancilor centrale, de cand au aparut ele pe lume, asta a fost: sa finanteze Statele. Intre a lasa un sistem ciudat sa se ocupe de aceasta finantare si a prelua (chiar daca trebuie sa imi modific Statutul pentru asta) in propriile maini aceasta chestiune, prefer varianta b mic de mana. :)

Ca sa rezum, singurii oameni cu scaun la cap in acest moment sunt bancherii centrali. Politicienii par debili, pietele financiare vor continua sa intretina starea de ceatza si confuzie penbtru ca din asta isi fac banii, iar bancile comerciale sunt vai mama lor. Ar trebui ca bancile centrale sa iasa din imobilismul si discretia de gentlemani si sa purceada la lupta. Pana cand scaunul de la cap nu va ramane un simplu scaun. Medical punand problema.

PS Uitati-va la declaratiile lui Trichet de-a lungul crizei. In decembrie 2008 se felicita ca a adus prosperitate utilizatorilor de euro. Un an mai tarziu spunea ca nu activele toxice ale bancilor sunt problema  si ca a judeca coportamentul de uliu al bancilor e o abordare simplista. Mi-e greu sa cred ca un om o institutie cum e ECB nu a realizat pericolul care vine din lasarea lui Pustiulica nesupravegheat. In 2010, intrebat daca separarea activitatii bancilor europene dupa un model Glass Steagal ar fi ok, Trichet spune ca o asemenea separare ar ridica probleme complexe si ca o asemenea discutie e utila doar ca element de dezbatere.

Isteria cu care agentiile de stiri straine (si locale, uneori) trateaza problema te face sa nu mai gandesti limpede. Nu moneda euro e problema, ci constructia aflata la baza UEM. Asa cum zicea aici si Ionut Popescu,”Cand ni se pune in fata o oglinda care ne arata un chip neplacut, e de vina oglinda ! De ce oare tarile din jumatatea nordica a Europei nu au avut probleme cu euro si au numai cele din sud, despre care stie ca obisnuiesc sa ascunda murdaria sub pres? Daca ne doare ceva si mai tratam cu cate o aspirina sau un leac babesc, e ok…Daca facem o tomografie si vedem ca treaba e naspa, e de vina tomografia…Era mai bine sa nu stim ! Cam la fel e si cu euro.

“Dragi Colegi,

In conformitate cu CCM 2011-2012 al Bancii.  in data de 07.12.2011 a avut loc la sediul Centralei din Bucuresti sedinta de  negociere a  Art. 51, 1 (b) din CCM-ul actual.

Cele 2 comisii de negociere ( sindicat si patronat ) in componenta carora s-au operat mici modificari ( inlocuirea in comisia patronatului a  D-lui G. K. cu Dl. A. K. –   si absenta din comisia sindicatului  a reprezentantului Zonei Moldova  ) au negociat timp de  8 ore articolul respectiv.

Tinand cont de rezultatele financiare ale bancii si de plasarea bancii intr-un contxt economico-financiar national si international foarte dificil, cu mare greutate s-a putut obtine:
-    mentinerea articolului respectiv in contract
-    acordarea in acest an a unei prime suplimentare in suma de 200 RON brut pentru fiecare salariat al bancii
-    la aceasta se va adauga prima de Craciun in suma neta de 150 RON  ( CCM – Art. 78 )

In acelasi context am obtinut acordul conducerii bancii pentru plata celor 2 sume mentionate mai sus pana si a salariului pentru luna decembrie 2011 pana la data de  23 decembrie 2011.
Este adevarat ca suma respectiva, poate nu e cat ne-am dori, dar va asiguram de buna noastra credinta si efortul depus pentru ca aceasta prima suplimentara sa nu dispara totusi din Contractul nostru Colectiv de Munca.
Va rugam sa transmiteti informatiile colegilor nostri, membrii de sindicat si avand in vedere actualul context financiar cat si fuziunea ce va urma, avem rugamintea ca cele comunicate voua  sa ramana numai in cadrul Bancii”

Banca in cauza a fost pe pierdere in 2011

Al doilea mesaj. Il reproduc integral.

“Urmare demarari procesului de reorganizare si a fuziunii bancii cu Alpha  la sedinta CA din data de  … de la Iasi  Consiliul nostru de Coordonare a dezbatut  probleme noi aparute  ce implica schimbari ale locurilor de munca sau chiar disponilizari de personal La sedinta au participat din partea patronatului d-nul  X. si d-nul C. nou director comp resurse umane.care au raspuns la intrebarile noastre in masura in care pina in acest moment au cunostinte de situatia in care ne aflam

Prima problema sezbatuta a fost fuziunea unde am fost informati:  din punct de vedere juritic actele au fost depuse la banca nationala  si min de finante

Operational fuziunea va demara la sfirsitul trim 1 din 2012.  Se fac statistici in legatura cu acele sedii de banca care implica costuri mari si nu sint pe profit lucru care va duce de relocare de personal.

S-a precizat ca in caz de disponibilizare nici o persoana nu va pleca fara salarii compensatorii.  Se pare primii disponibilizati vor fi cei cu calificativ  nesatisfacator ,

Lucrul cel mai important este ca reteaua  va suferi mai putin pentru ca au fost multe plecari naturale si sint multe concedii de cresterea copilului,respective maternitate. Vor fi protejati in special  persoanele  care au perfomanta.  Vor fi cazuri cind personalul nostru va fi mutat in sediul alfa.

In cazul in care doua posturi se suprapun la  fuziune va fi ales cel cu performanta pregatirea in domeniu si calificativ corespunzator iar celalalt va fi relocate pe un  alt post .

In momentul primirii procesului verbal incheiat  la fata locului o sa –l trimit  in teritoriu pentru a fi si voi informati pe ce pozitie  ne aflam”

Istoria se repeta. Germania, scrie e-Kathimerini, ar fi cerut ca grecii sa renunte la o parte din politica fiscala daca mai vrea sa stea in zona Euro (ceea ce nici asta nu e foarte sigur). “Externalizari” ale politicii fiscale au mai fost. Si in Grecia si in Romania (nu fac prin asta o comparatie intre starea economiilor celor doua state). Despre intrarile in default ale grecilor am scris anul trecut, aici. In cazul Romaniei, treaba nu era mult diferita atunci cand venea vorba sa fim “salvati” de la faliment. Se intampla prin anii 1930.

Romania s-a aflat si ea in situatia de a fi monitorizata de alte tari si de a i se cere sa faca reforme economice radicale inca dinaintea infiintarii FMI. Eram pentru Europa cam ceea ce este astazi Grecia. Atat ca pe atunci notiunea de „speculatori financiari” sau de “instrumente financiare derivate” nu era des intalnita.

In ianuarie 1933, anul de varf al crizei economice romanesti si mondiale, guvernul taranistului Alexandru Vaida-Voevod a incercat sa gaseasca o solutie pentru revitalizarea economiei romanesti. Aceasta a fost intruchipata de semnarea unui acord financiar cu Consiliul Societatii Natiunilor. Numit “Planul de la Geneva” (aveti linkul putin mai jos), prin acest acord tara noastra se angaja sa ia “toate masurile posibile pentru a restaura echilibrul bugetar si pentru a efectua o reforma financiara extinsa”. La randul lor, tarile creditoare promiteau Romaniei asistenta financiara in domeniile finantelor si contabilitatii. Adoptarea planului de la Geneva a iscat numeroase discutii la nivelul Parlamentului. In 1934, rivalitatea dintre taranisti si liberali a avut ca victima si acest Plan, pe care prim-ministrul Gheorghe Tatarescu a refuzat sa-l mai aplice. „Consiliul Societatii Natiunilor va organiza o colaborare tehnica consultativa cu guvernul roman in vederea stabilirii unui program de restaurare economica si financiara”. Asa suna articolul al doilea din Acordul semnat in 1933 la Geneva, intre Romania si SNU prin care expertii Natiunilor Unite monitorizau fiecare pas facut de autoritatile fiscale romanesti.

Condusa prost si atunci, Romania inregistrase  in anii anteriori (1916-1922) un deficit bugetar de 11 miliarde lei.  Datoriile externe ale Romaniei catre Franta, Anglia, SUA, Italia, Belgia, au fost “rezolvate” prin lansarea „imprumutului de stabilizare” la banci din strainatate, la costuri uriase.

Pentru garantarea rambursarii acestor bani, s-a concesionat, la 1 iulie 1929, fabricarea chibriturilor catre firma suedeza Svenska Tradsticke Aktiobolaget. Intrucat banii nu ajungeau, alte trei imprumuturi au fost contractate in perioada 1930-1932.

Primul, stabilit in 1930, cu firma americana International Telephone and Telegraph Corporation, a fost urmat de concesionarea pe zece ani a retelei telefonice. Ca asta-i viata. Cand esti la ananghie, ti se ia nu doar umbrela, ci si ciorapii, batista si lenjeria intima.

La 10 martie 1931 a fost negociat, la Banque de Paris et de Pays-Bas si la alte banci, imprumutul de dezvoltare cu un total de 53 milioane dolari S.U.A. In plus, Romania a concesionat catre o societate suedeza, refacerea si constructia de sosele in Romania.

In sfarsit, in 1932 a fost lansat un imprumut de 75 milioane franci elvetieni pentru acoperirea leilor intrati in circulatie.

• Ce masuri a luat Guvernul de atunci?

Criza din 1929-1933 a dus la cresterea pretului la produsele agricole.  Foarte multi mici proprietari s-au aruncat sa ia credite de la banci, ca sa se dezvolte. Ei au imprumutat bani de la bănci ori de la persoane particulare cu care au cumpărat maşini agricole, animale de rasă, seminţe selecţionate sau au plătit forţa de muncă închiriată. Pana si cei mai săraci dintre săteni au împrumutat bani dar pentru a cumpăra alimente în perioadele critice ale anului, în lunile de dinaintea recoltării, când rezervele lor din recolta precedentă erau epuizate, pentru care au plătit, un DAE  de până la 50%.. Odată cu scăderea preţurilor produselor agricole toţi aceşti ţărani datornici au devenit insolvabili.

Vazand ca problema e generalizata si capata proportii ridicate, Statul a pus in practica masuri fiscale de sprijin a exporturilor de cereale, promovand legile de conversiune a datoriilor agricole din 1932 si 1933, si respectiv legea asanarii datoriilor agricole, din acelasi an.
Diminuarea preţului pământului a fost atât de mare încât, în foarte multe cazuri nu mai acoperea valoarea creanţei restante.

• Agricultorii au fost salvati, dar cu pretul falimentelor bancare

În plus, deposedarea debitorilor de averea avută în proprietate era foarte riscantă. Erau multi si cand se trezeau cu executorul la usa, isi pierdeau brusc bunele maniere. Statul a emis patru legi de conversiune a datoriilor agricole. Cea din 7 aprilie 1934, reducea datoriile agricole şi urbane la un cuantum de 50% şi la plata lor eşalonată în decurs de 17 ani, cu o dobândă de numai 1% pe an.

Măsura a salvat pe agricultori de la faliment, dar  multe banci au inregistrat pierderi masive si au crapat.

Astfel, dacă la bilanţul din 31 decembrie 1930 fuseseră înregistrate 1 122 bănci comerciale, cu un capital social de 16 980 milioane de lei, la 31 decembrie 1941 numărul lor scăzuse la 272, iar capitalul social la 7 500 milioane de lei. Nu numai că prin aplicarea legii de conversiune din 7 aprilie 1934 organizaţia bancară a României a primit o lovitură violentă, dar, în acelaşi timp, ea a exclus total populaţia de la credite. Mitiţă Constantinescu (azi o celebra sala in BNR) scria prin 1943, că, după conversiune, milioane de ţărani şi de muncitori nu mai găseau nicăieri credite pentru rezolvarea celor mai elementare probleme ale lor.

Ca veni vorba de banci, iata ce scria Argetoianu: “La începuturile guvernării noastre (Se fac referiri la cabinetul condus de N. Iorga (18 aprilie 1931-6 iunie 1932), în care Constantin Argetoianu a deţinut portofoliul Ministerului de Finanţe.), chestiunea băncilor nu s-a pus în mod acut. Simptome îngrijorătoare îmi erau încă semnalate din toate părţile. Băncile se înmulţiseră în perioada inflaţiei peste măsura bunului simţ; ele fuseseră întemeiate fără nici un control, cu capitaluri prea mici sau chiar inexistente şi erau conduse fără nici un control de toţi şmecherii în goană după un automobil sau în căutarea unui mijloc de a-şi resconta poliţele la Banca Naţională. Optzeci la sută din clientela unor asemenea bănci era alcătuită din oameni sleiţi prin dobânzile uzuale, dobânzi cu atât mai mari cu cât banca era mai mică, şi din agricultorii deveniţi insolvabili atât prin copleşirea datoriilor, cât şi prin lipsa de remunerare a producţiei. Legea cametei, care lăsase intact pasivul fiecăruia nu vindecase răul, şi execuţiile  silite se înmulţeau din zi în zi, ameninţând cu nimicirea pe toţi producătorii fără să salveze băncile creditoare imobilizate până în gât şi ameninţate şi ele în existenţa lor prin exigenţele  rescontului pe diferite trepte. Mi-am dat seama încă de atunci că o nouă organizare a regimului bancar şi o descătuşare a debitorilor  printr-o largă conversiune a datoriilor devenise ineluctabilă. Greutăţile pe care le-am întâmpinat cu Banca Bercovici, cu Banca Moldovei, cu Banca Chrissoveloni, cu zeci de bănci mai mărunte din provincie şi într-o măsură mai redusă cu Banca de Credit şi cu Banca Românească – fără să mai pomenesc de Banca de Scont, de Banca Agricolă, de băncile săseşti şi şvăbeşti din Ardeal pe trei sferturi îngheţate – au fost floare la ureche pe lângă tot ce am suferit din pricina Băncii Blank (Aluzie la răsunătorul faliment al “afacerii Marmorosch-Blank” – 21 octombrie 1931). Acolo dârdâia văpaia cea mare, acolo se înteţise focul. Nesocotita instituţie care se încurcase în întreprinderi de sute şi sute de milioane, care trebuia să răspundă de avutul câtorva zeci de mii de nenorociţi şi să facă faţă unui pasiv de peste 4 miliarde nu se mai ţinea decât în proptele şi ameninţa întreaga noastră economie naţională  prin prăbuşirea ei”

• In materie de somaj- acorduri pentru a-i primi pe romani la munca in strainatate

Pentru a atenua şomajul, în anul 1930, România a semnat cu Franta un acord prin care Hexagonul se angaja să primească la muncă pentru exploatare de păduri, pe o perioadă nedeterminată de timp, mai multe mii de cetăţeni români. Acordul a funcţionat şi în perioada de după criza economică, însă anul de vârf a fost 1931, când Franţa a acceptat 14 704 persoane astfel că măsura nu a putut diminua decât într-o măsură nesemnificativă rata şomajului din România acelei perioade.

• Exportatorii au primit prime si subventii, fiind stopat importul produselor care puteau fi fabricate in tara

Practic, exportatorii primeau prime de export, erau incurajati prin subventii sa cultive plante industriale, Statul instituind chiar monopoluri in ceea ce priveste aprovizionarea si desfacerea produselor agricole.

E drept, nu eram in Uniunea Europeana de azi si nu semnasem Pactul Euro Plus. :)

Izbucnirea crizei economice din 1929-1933 a dus insa la scaderea productiei industriale, cu exceptia exploatarii petrolului, si a preturilor la produsele agricole si industriale, cresterea numarului de someri. Circa 10 000 intreprinderi de diverse categorii au fost declarate falimentare. in 1932, cand criza a atins apogeul in Romania, valoarea productiei industriale a scazut cu 50% in ansamblul economiei. Singura ramura care a continuat sa aiba cresteri de productie a fost cea petroliera. Masurile luate de Guvern au avut caracter protectionist – tarife vamale, prime de export, scaderea importului de produse ce puteau fi fabricate in tara, finantarea obiectivelor industriale, diversificarea productiei prin aparitia unor produse noi (cu focus pe industria optica si acustica).

S-au pus bazele industriei electrotehnice, care producea articole de inalt nivel tehnic, precum becuri, transformatoare, aparate radio, motoare electrice. De asemenea, statul, prin comenzile sale, destinate, in mare masura, apararii nationale, si-a adus contributia la refacerea economiei.

Ar mai fi de mentionat vizita lui Ahmadinejad in Venezuela sau excelentul text al lui Summers din FT.
O harta interactiva a PIB-ului Statelor care formeaza SUA comparativ cu restul lumii, gasiti aici. Romania are PIB-ul Carolinei de Sud, daca va nelinistea cumva…
Un alt grafic interesant: expunerea bancilor italiene asupra datoriei Italiei.
UBS vede si ea iesirea Greciei din Eurozona. Din pacate, cand toti spectatorii iti cer sa canti acelasi cantec…Mai ales ca pana si FMI si-a cam pierdut…Si daca iese, ce?, se intreaba un apropiat al cancelarului Merkel.
Merita citit si acest text al lui Rithotz. E bun si e haios, la fel ca si acesta.

Continuarea

Cine ridica referendumul, nu de referendum va pieri?

După cucerirea Imperiului Bizantin de către turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea otomanilor.  Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani). Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali ( Egipt), care L-A TRIMIS pe unul dintre generalii săi, Ibrahim Pașa să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, Ibrahim urmând să primească anumite portiuni din Grecia. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un innovator (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie, dar cam degeaba…). Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.

Falimentul de la 1893. Haircut 70%

Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica  “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si  finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prins într-un cerc vicios al îndatorării excesive .

În acest timp, incetinirea creşterii economice din  Europa de Vest şi America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preţurile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grâu şi coacăze s-au prăbuşit. Statele au  recurs la masuri protecţionistedar cu toate acestea, exporturile greceşti au fost afectate negativ . Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a  depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic.  Preturile  au scazut în 1890 cu 70%. Prăbuşirea exporturilor de coacăze a avut grave consecinţe sociale şi economice şi a contribuit la falimentul  Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 şi a murit un an mai târziu în Paris.

1932. Alt default.

La începutul anilor 1930, multe ţări aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe în 1932. Ghiciti ce au votat grecii.

Si la ei, ca si la noi, banca centrala a avut de-a lungul timpului, un rol contestat.

Pentru documente, consultati aceasta carte, sau aceste surse.

Sa incepem cu sfarsitul. Cu riscurile. Bancile elene au investit masiv in propriile titluri de stat. Graficul il aveti mai jos (sursa: OECD). Bancile straine au investit in bancile grecesti si la fel, in datoria greaca. O posibila intrare in incapacitate de plata ( plauzibila, cata vreme datoria Statului este de 1,5 euro la fiecare 1 euro pe care il produce economia) ar insemna ca bancile sa piarda.

Foarte bine, sa isi asume pierderea, veti spune. Numai ca nici bancile nu sunt in cea mai buna forma. Banii pe care i-au investit prost plus credite neperformante in crestere plus cate o gaura data de cate un trader lacom fac ca pierderile sa fie “externalizate” pe numele unor vehicule financiare extreme de dificil de controlat. Nimeni nu stie care e de fapt situatia bancilor europene in acest moment, Suntem exact ca in 2008. Si discutam de sute de miliarde de euro, nu de bani marunti.

Ce risca fiecare parte intrata in joc?

Bancile. Sa nu uitam ca unele dintre cele mai mari au tras profituri din ceea ce numim “criza elena”.  Ai o problema cu deficitul. Iti angajezi un super-specialist (sa zicem Goldman Sachs), el iti ia caruta de bani, iti spune sa faci intr-un anume fel , dupa care el pleaca iar tie ti se infunda.
Nu ar trebui ca GS sa iti dea banii inapoi? Sa suporte, cum ar veni, din miliardele de dolari profit, o parte din “gafa”?  Lumea are nevoie de un cap al lui Motoc acum. Nu doar GS e vinovat pentru masinatiunile facute, sa fie clar. GS e doar unul dintre cuiele din asfaltul pe care masina financiara ruleaza. Băncile elene ar putea pierde circa 5 mld. euro prin pro­gramul de schimb de obligaţiuni care face parte din pachetul de salvare de 159 mld. euro stabilit în iulie de liderii europeni pentru Grecia, potrivit estimărilor guvernului de la Atena, citate de The Wall Street Journal.

“Cuantumul pierderilor încă nu a fost determinat, însă estimările sugerează aproape 5 mld. euro. Pierderile s-ar pu­tea re­flecta în rezultatele băncilor din al doilea trimestru” afirmă un oficial din gu­vernul elen.

Fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn pledeaza pentru anularea datoriei Greciei, reprosand europenilor ca “nu isi dau seama de amploarea” crizei care zguduie intreaga zona euro, intr-un interviu acordat TF1. In ce priveste stergerea datoriei Greciei, Strauss-Kahn a raspuns: “Cam asta ar fi ideea. Vedem foarte clar ca aceasta datorie este uriasa si trebuie redusa cu orice pret”, a spus Kahn.

Statele. Pierd si ele, prin canalul bancar, comercial si prin cel al contagiunii.

Grecia. Pierde cel mai mult. Dar nu e pentru prima oara. Practica stergerii datoriilor de stat este veche in istorie. In secolul al IV-lea inainte de Cristos avea loc prima restructurare din istorie a datoriilor autoritatilor publice. Rau-platnicul era aceeasi  Grecie. Se imprumutase de la unul dintre cele mai mari centre financiare locale (Templul din Delos). Winkler (1933) estimeaza imprumutul la 215% din ceea ce am numi astazi PIB-ul cetatilor elene. Intre 1820-2003 au existat sute de restructurari ale datoriilor statelor, foarte putine fiind cele care au scapat de acest lucru. De regula, restructurarile veneau dupa perioade dificile din punct de vedere economic (razboaie, recesiuni, sau pur si simplu imprumuturi de fite, cum au facut cativa regi francezi).

Inainte de primul razboi mondial de pilda, Turcia si Bulgaria si-au suspendat ratele in contul datoriilor pe care le aveau la tarile considerate “inamice”. Austria si-a restructurat datoriile in 1802 si 1868, dupa ce a pierdut razboaie. Spaniolii (1831) si  chinezii  (1921) au trecut si ei printr-o restructurare a datoriilor in urma unor razboaie civile.

Ca element comun al tuturor restructurarilor- cei care detineau creantele erau in majoritate companii sau asociatii private, nu alte State. La fel ca si acum, de fapt.

• Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870

Printre putinele tari care nu au apelat niciodata la restructurari sunt Canada, Australia, SUA (la nivel federal) si cateva state arabe.

In perioada primelor defaulturi din istorie, creditorii se adunau intr-o adunare si incercau sa se inteleaga precum vulturii la impartirea prazii.  Uneori reuseau s-o faca, alteori discutiile se prelungeau cu anii. Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870, cand cu restructurarea datoriilor Spaniei.

E drept, sumele cu care se intra in default erau infinit mai mici. La 1906, totalul insolventelor scazusera de la 300 milioane de lire sterile la numai 25 de milioane (Mauro, Sussman and Yafeh, 2006). Dupa defaultul tarilor africane din anii 1970 (Zair, Peru, Sudan), clubul creditorilor se organizeaza si apare Clubul de la Roma.

• Cum se face o restructurare de succes?

Istoria ne arata ca asemenea restructurari a datoriilor se face prin:

Acordarea unei perioade de gratie. Statului falimentar I se acorda o perioada de gratie in care nu I se cere plata ratelor, dar I se cere sa faca reforme dure si curatenie in ograda cu bani. Vi se pare cunoscuta metoda? Asa este, se practica si azi, pe alocuri.
Se aplica un moratoriu de plati (steregerea unei sume din datorie) si/sau extinderea maturitatii imprumutului. Asta fac si bancile cu clientii (ma refer la extinderea maturitatii). Ai avut imprumut scadent la anul? Lasa, ti-l prelungim pe inca doi ani, dar fireste, o sa iti crestem putin dobanda.
Reducerea dobanzii imprumutului. Nu mai platesti 5% ca nu ai cum. Platesti 4,99, ca stim ca poti, dar nu vrei.
Infiintam un consiliu care se va ocupa de incasarea banilor la buget, consiliu format din 5 reprezentanti ai creditorilor si unul al datornicului, de sanchi. Este cazul Greciei (1898) Paraguay (1855), Egipt (1876), Turcia(1881), Serbia (1895). Practic, statele isi pierd controlul finantelor publice, iar creditorii fac cam ce vor ei, ca niste recuperatori de treaba ce sunt.

Apoi, asa cum spuneau niste baieti destepti,  problema nu e ca grecii sau spaniolii sunt indatorati, ci ca cineva continua sa le imprum ute bani. Iar cei care le imprumuta ar putea deveni noile victime. Pana la urma, desi pare o criza a datoriilor suverane subprime,  eu unul raman la ideea ca discutam in continuare de o criza bancara.

Sa presupunem prin urmare ca Grecia falimenteaza sau ca iese din Eurozona.Teoretic, potrivit ISDA, mai reduci un principal, mai tai din dobanda, mai amani o plata ca doar oameni State suntem.

Una peste alta, nu e normal ca neamtul sa achite costul lenei grecului, asa ca reticentele germanilor in a ajuta cu bani Grecia pot fi foarte bine intelese. A apela la FMI arata insa o slabiciune a UE in materie de guvernanta economica, ceea ce nu convine europenilor.
Imi vine acum in minte finalul din Zorba, care e exceptional. O uriasa investitie se prabuseste, banii se duc naibii, totul se darama, iar Zorba, privind toate astea, se ridica si incinge un sirtaki. In fond, nu sunt banii lui.
Asta face Grecia si acum.

Sau cititi si de aici

M-am mai oprit azi pe blogul Kayshei- colega jurnalista pe care am cunoscut-o odata cu actiunea umanitara de anul trecut la care m-ati ajutat cu totii. Nu mai zic de Matash cu care am avut discutii asa cum doar noi le puteam avea ( Cristi plsssssss sa ramana intre noi!!!) si de libertatea lui Mihnea, care stie ce e aia diferenta dintre Bucuresti si Cluj (jos palaria, Mihnea!)

As mai putea scrie o tona de povesti despre Vlad Mixich, unul dintre cei mai talentati si mai cu bun simt jurnalisti pe care am avut ocazia sa-i cunosc… dar pentru Vlad promit un post special.

Ordinea lor este aleatoare. Valoarea postarilor lor este la fel de ridicata.Rog iertari de la cei pe care i-am uitat.  Data viitoare voi fi infinit mai atent.

A fost diagnosticat cu o banala raceala, desi avea cancer. Medicii se grabeau la congrese. Boala s-a agravat. Medicii au refacut diagnosticul, dar boala avansase prea mult. La rand stau pacienti cu boli mult mai grave. Desi incearca perfuzii, medicii nu observa un lucru banal. Serul injectat e de vina. Banii vin dintr-un sistem financiar bolnav care trebuie curatat. Sistsemul bancar insa refuza carantina.

Atasat alatur si doua foto facute de mine, zilele trecute la Sinaia, la un restaurantel din centrul orasului. Sper sa recunoasteti personajele, eu eram la a doua masa de ei, de unde discutiile puteau fi auzite.

Am mai spus-o in repetate randuri, pana cand bancile nu vor fi reglementate, putem spera orice, putem visa strategii pentru ca tot degeaba. Bancile detin datoriile Statelor. Statele trebuie sa reglementeze sistemul bancar. Partea proasta e ca nu ai lideri. Cangrena avanseaza rapid.

Medicii fac congrese, ale caror concluzii sunt identice. Pacientul trebuie operat, vom face o echipa coordonata care sa faca operatia. De trei ani se promite, de trei ani congresele se tin lant. Uitati-va la ultimele declaratii de final de reuniuni G7, G8, G20 si veti intelege ce vreau sa spun.

Treburile se complica cu o viteza mai mare decat se cauta solutii. Acum un an, daca vorbeai de falimentul Greciei riscai sa ti se spuna ca esti idiot. Acum esti privit ca un tip care stie el ceva dar nu spune tot ce stie.

Masurile radicale care trtebuie luate sunt putine. Pacientul e deja in coma. Doctorii insa sunt preocupati de congrese.

In rest, multe nu ar fi de zis. Poate doar de urmarit ceea ce se mai intampla pe la congrese, ca soarta Pacientului e pecetluita intr-un fel anume.

O seara frumoasa tuturor.

…nu se iau masuri de crestere a competitivitatii.  Statele europene cu competitivitate ridicate le finanteaza pe cele cu competitivitate scazuta. Practic, finanteaza diferentialul de competitivitate sau si mai pe romaneste, le finanteaza lenea (notiune relativa si ea).

Fara sa insinuez comparatii, iau nota de masurile luate de Banca Turciei, pe care le-as cataloga drept inteligente, inovatoare si clar neortodoxe. :)

Portugalia anunta si ea masuri dure, Spania privatizeaza de frica aproape tot (inclusiv listarea unei parti consistente din Loterie) , Italia e la randu-i in corzi, presiunea sociala e la limita in mai multe state europene…Pe scurt, sandramaua paraie.

Pietele evident ca nu vor fi multumite indiferent ce solutie se va gasi in urma teleconferintei.  Pana nu se pune piciorul in prag in privinta bancilor  nu ai ce sperante sa amorsezi.

• Efectele pentru Romania?

Vin indirect. Vorba lui Lucian Croitoru, atât timp cât discreţia va predomina în formularea politicilor fiscale, capcana anticipaţiilor va rămâne suficient de puternică pentru a menţine orizontul deciziilor foarte aproape de momentul prezent. Politicienii vor tinde să satisfacă idealuri corecte şi frumoase ca solidaritate socială, asistenţa socială etc., la niveluri care, pe termen lung, nu au bază în productivitatea economiei. Astfel, politicienii vor tinde să adopte deficite bugetare relativ mari, iar guvernele vor tinde inevitabil spre niveluri relativ mari de îndatorare. Când se ating nivelurile de îndatorare pe care pieţele nu le tolerează (supraîndatorare), politicienii vor fi forţaţi să facă ajustări dureroase în cheltuielile publice pentru a aduce datoria la niveluri sustenabile. Datorită capcanei anticipaţiilor, tendinţa spre supraîndatorare va fi reluată, astfel că ajustările dureroase şi insatisfacţiile sociale asociate cu ele vor apărea în mod ciclic. Acest echilibru prost face ca, uneori, soluţia dezirabilă propusă de Keynes împotriva recesiunii “expansiunea deficitelor” să nu fie posibilă.

Trebuie facuta o “tabula rasa”, fara de care riscam sa ne afundam si mai tare in criza. Sigur ca teoretic leul are de castigat pe termen scurt din devalorizarea euro (mai ales pe partea inflatiei) dar e o victorie otravita.

Propunerea lui DSK de stergere a datoriilor Greciei este, pe cat de absurda, pe atat de ok. Ei (grecii) sunt intr-un cerc vicios din care nu au cum iesi. Stergerea datoriilor ar fi totusi un precedent destul de periculos.

Temerile cele mai mari sunt legate de izbucnirea unor razboaie. Din pacate, cu actualii lideri-orgoliosi si degraba dornici de a se impune- lucrurile se indreapta catre un deznodamant usor de anticipat.

Sa asteptam totusi discutia oficialilor eleni…

• Pana acum au existat in istorie sute de restructurari ale datoriilor

Practica stergerii datoriilor unei tari este veche in istorie. In secolul al IV-lea inainte de Cristos avea loc prima restructurare din istorie a datoriilor autoritatilor publice. Rau-platnicul: Grecia. Se imprumutase de la unul dintre cele mai mari centre financiare locale (Templul din Delos). Winkler (1933) estimeaza imprumutul la 215% din ceea ce am numi astazi PIB-ul cetatilor elene. Intre 1820-2003 au existat sute de restructurari ale datoriilor statelor, foarte putine fiind cele care au scapat nerestructurate. De regula, restructurarile veneau dupa perioade dificile din punct de vedere economic (razboaie, recesiuni, sau pur si simplu imprumuturi de fite, cum au facut cativa regi francezi).

Inainte de primul razboi mondial de pilda, Turcia si Bulgaria si-au suspendat ratele in contul datoriilor pe care le aveau la tarile considerate “inamice”. Austria si-a restructurat datoriile in 1802 si 1868, dupa ce a pierdut razboaie. Spaniolii (1831) si  chinezii  (1921) au trecut si ei printr-o restructurare a datoriilor in urma unor razboaie civile.

Ca element comun al tuturor restructurarilor- cei care detineau creantele erau in majoritate companii sau asociatii private, nu alte State. La fel ca si acum, de fapt.

• Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870

Printre putinele tari care nu au apelat niciodata la restructurari sunt Canada, Australia, SUA (la nivel federal) si cateva state arabe.

In perioada primelor defaulturi din istorie, creditorii se adunau intr-o adunare si incercau sa se inteleaga precum vulturii la impartirea prazii.  Uneori reuseau s-o faca, alteori discutiile se prelungeau cu anii. Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870, cand cu restructurarea datoriilor Spaniei.

E drept, sumele cu care se intra in default erau infinit mai mici. La 1906, totalul insolventelor scazusera de la 300 milioane de lire sterline la numai 25 de milioane (Mauro, Sussman and Yafeh, 2006). Dupa defaultul tarilor africane din anii 1970 (Zair, Peru, Sudan), clubul creditorilor se organizeaza si apare Clubul de la Roma.

• Cum se face o restructurare de succes?

Istoria ne arata ca asemenea restructurari a datoriilor se face prin:

Acordarea unei perioade de gratie. Statului falimentar I se acorda o perioada de gratie in care nu I se cere plata ratelor, dar I se cere sa faca reforme dure si curatenie in ograda cu bani. Vi se pare cunoscuta metoda? Asa este, se practica si azi, pe alocuri.
Se aplica un moratoriu de plati (steregerea unei sume din datorie) si/sau extinderea maturitatii imprumutului. Asta fac si bancile cu clientii (ma refer la extinderea maturitatii). Ai avut imprumut scadent la anul? Lasa, ti-l prelungim pe inca doi ani, dar fireste, o sa iti crestem putin dobanda.
Reducerea dobanzii imprumutului. Nu mai platesti 5% ca nu ai cum. Platesti 4,99, ca stim ca poti, dar nu vrei.
Infiintam un consiliu care se va ocupa de incasarea banilor la buget, consiliu format din 5 reprezentanti ai creditorilor si unul al datornicului, de sanchi. Este cazul Greciei (1898) Paraguay (1855), Egipt (1876), Turcia(1881), Serbia (1895). Practic, statele isi pierd controlul finantelor publice, iar creditorii fac cam ce vor ei, ca niste recuperatori de treaba.