Bula se muta din imobiliare in datorii ale Statelor. Dar Statele sunt fictiuni, iar fictiunile nu au bani. Bani au doar cetatenii si companiile. Sa dea ei, prin urmare, banii necesari salvarii tarilor care au salvat bancile care si-au salvat bonusurile si mizeriile sub pres. Cum dau cetatenii bani? Prin taieri de salarii si prin taxe ori impozite suplimentare. A-us-te-ri-ta-te.

Grecia e prima victima notabila. Sunt scoase la incalzire Spania, Italia, Portugalia. Tribunele sunt in delir. Miscarile de dreapta care reclama masuri de stanga cad in sondaje. Castiga partidele de stanga care vor masuri de dreapta. Se joaca trilioane si trilioane de dolari. Politicienii habar nu au de economie, economistii  nu vor sa faca politica. Bula speculativa numita datorii ale Statelor aduce cuiva  bani. Multi bani. Greciei i se da un Trabant si i se cere sa dea la scadenta un Mercedes.

Nu mai avem economisti cum era Keynes. Nu avem nici politicieni cum era Kohl sau Thatcher. Am avut un Trichet care nu prea voia reglementarea sectorului bancar. Sau un Sarkozy care se credea lider regional. Plus un Merkel inflexibil, bucuria speculatorilor.

Pana la urma, ce s-a schimbat in bine? S-au redus produsele derivative, frumos ambalate dar care ticaie? Nu prea.

S-a schimbat cumva modelul de crestere? Sa fim seriosi. Poate modelul de crestere negativa, in cel mai bun caz.

Stiu ca ma repet, dar rolul bancilor centrale, de cand au aparut ele pe lume, asta a fost: sa finanteze Statele. Intre a lasa un sistem ciudat sa se ocupe de aceasta finantare si a prelua (chiar daca trebuie sa imi modific Statutul pentru asta) in propriile maini aceasta chestiune, prefer varianta b mic de mana. :)

Ca sa rezum, singurii oameni cu scaun la cap in acest moment sunt bancherii centrali. Politicienii par debili, pietele financiare vor continua sa intretina starea de ceatza si confuzie penbtru ca din asta isi fac banii, iar bancile comerciale sunt vai mama lor. Ar trebui ca bancile centrale sa iasa din imobilismul si discretia de gentlemani si sa purceada la lupta. Pana cand scaunul de la cap nu va ramane un simplu scaun. Medical punand problema.

PS Uitati-va la declaratiile lui Trichet de-a lungul crizei. In decembrie 2008 se felicita ca a adus prosperitate utilizatorilor de euro. Un an mai tarziu spunea ca nu activele toxice ale bancilor sunt problema  si ca a judeca coportamentul de uliu al bancilor e o abordare simplista. Mi-e greu sa cred ca un om o institutie cum e ECB nu a realizat pericolul care vine din lasarea lui Pustiulica nesupravegheat. In 2010, intrebat daca separarea activitatii bancilor europene dupa un model Glass Steagal ar fi ok, Trichet spune ca o asemenea separare ar ridica probleme complexe si ca o asemenea discutie e utila doar ca element de dezbatere.

Isteria cu care agentiile de stiri straine (si locale, uneori) trateaza problema te face sa nu mai gandesti limpede. Nu moneda euro e problema, ci constructia aflata la baza UEM. Asa cum zicea aici si Ionut Popescu,”Cand ni se pune in fata o oglinda care ne arata un chip neplacut, e de vina oglinda ! De ce oare tarile din jumatatea nordica a Europei nu au avut probleme cu euro si au numai cele din sud, despre care stie ca obisnuiesc sa ascunda murdaria sub pres? Daca ne doare ceva si mai tratam cu cate o aspirina sau un leac babesc, e ok…Daca facem o tomografie si vedem ca treaba e naspa, e de vina tomografia…Era mai bine sa nu stim ! Cam la fel e si cu euro.

Si dolarul creste (rezervele in dolari, dar atentia mai mare e captata de monedele din categoria “altele”.

Acum graficul cu rezervele valutare ale economiilor dezvoltate:

Uitati-va la evolutia rezevelor in euro. Pentru cei care nu sesizeaza, o redau mai jos, separat de restul

Explicatiile nu sunt greu de intuit daca ne uitam la perioadele de scaderi si facem legatura cu interminabilele dispute privind salvarea zonei Euro

Cat priveste economiile emergente, treburile nu socheaza:

Alte interpretari poate putin mai tarziu

La ce bun testele alea de stress, daca de aproape fiecare data in ultimii 3 ani dupa ce ele s-au aplicat cu rezultate “foarte bune” (am citat), apareau cataclisme mai mici sau mai mari in piata. In mod realist, “examenul de maturitate” bancara e prost conceput si are rezultate false.  Ultimul test de stress a lucrat cu doua scenarii: unul caldut si altul fierbinte. Bancile centrale au testat, metaforic vorbind, reactia unei persoane care e lovita in cap de o creanga sau careia i se aprind pantalonii. Desigur, persoana in cauza poate fi lovita de fulger, se poate sufoca mancand un peste sau se poate arunca in fata metroului, satula de viata.  Nu poti deduce dupa derularea a doua scenarii tipul reactiei si intensitatea aceleiasi reactii la modul general.

Ungaria. Ieri, forintul maghiar a inregistrat o volatilitate foarte ridicata. E posibil ca scenariul sa se aplice si la celelalte monede regionale in cursul acestei zile, pentru ca “pietele” nu judeca leul sau forintul, ci intreaga regiune. Ce s-a intamplat in Ungaria? Primariile s-au imprumutat excesiv in franci. De cand cu aprecierea francului, acestea au cerut premierului Viktor Orban să intervină pentru amânarea cu un an a plăţii principalului unor credite în franci elveţieni în valoare totală de 600 de miliarde de forinţi (2,2 miliarde de euro). Pietele au sanctionat asta. De urmarit cum va evolua azi leul.

Dolarul American. Urmeaza QE3. Cum functioneaza? Pentru a finanţa deficitul, SUA emite obligaţiuni noi. Pentru a le vinde , apeleaza la banci care sa le puna pe piata. Băncile au două tipuri de resurse: cele proprii şi economiile americanilor (gospodării şi companii). Capitalurile proprii ale bancilor nu le permit achizitionarea un sume atat de mari, iar rata de economisire a gospodăriilor americane este foarte mica, pentru ca si ele sunt puternic indatorate. Drept pentru care o cerere masiva reala pentru titluri nu exista. Cei care au bani, bogatii Americii, prefera alte investitii, mai profitabile. Rezultatul este ca FED tipareste dolari ca sa cumpere noi obligatiuni. Dolarii se duc in rezervele Chinei (prin canalul comercial s.a.) sau ale Japoniei. Intrucat aceste rezerve nu sunt destinate a fi investite in economia reala, nu se intampla nimic cu ei. Servesc doar ca motiv pentru bonusurile acordate traderilor decat circulatiei banilor in economie. QE3 nu are cum sa ajute economia ci doar sa inrautateasca problema. Solutia pentru SUA este ca Obama sa aplice taxarea celor bogati, iar pentru FED sa gandeasca si alte canale de transmisie a politicii monetare (captive ale sistemului bancar in acest moment). Ar putea foarte bine sa se gaseasca o entitate care, luand bani de la FED, sa finanteze direct economia, atata vreme cat bancile n-o fac. Un fel de Banca Americana de Investitii.

Euro. Asa cum infiintarea lui a fost o decizie politica, si renuntarea la el trebuie sa fie tot prin consens politic. De aceea nu cred inca in „desfiintarea” monedei unice. Euro va supravietui atata cat Germania continua sa sustina BCE si Fondul de Stabilitate. E tot mai evident insa ca avem nevoie de un nou Bretton Woods. Dar ai cu cine? Nu prea. Firmele de asigurari, si bancile au cumparat obligatiuni grecesti sau spaniole sau italiene. Foarte bine, e treaba lor cum isi pierd banii. Daca tarile falimenteaza, normal ar fi sa sufere si bancile. Numai ca bancile sunt sustinute artificial din bani tipariti artificial sau din cei ai platitorilor de taxe, ceea ce nu mai e nromal. Sectorul financiar a devenit mult prea mare în raport cu economia reală. Bancile ar trebui sa aiba grija de banii deponentilor si sa dea credite. Atat. Fara trading, fara alte produse sofisticate. Zona euro este un experiment de proportii. Sa nu uitam ca UE este un “Stat” fara o Trezorerie. Cum sa functioneze sanatos? Apoi, sa ne amintim ca in Germania nu a avut loc niciodata un referendum pentru a adopta euro iar sondajele spun ca daca ar fi avut loc unul, germanii ar fi respins moneda unica. In Franta, referendumul a trecut “la mustata”. Pana la urma, germanii au adoptat indemnul lui Sun Tzu: “Tineti prietenii aproape, iar dusmanii si mai aproape”, insa i-au dat o nuanta financiara respectivului indemn.

P.S. Foarte bun numarul pe august al Currency Trader

Ce se poate face si ce nu?

S-o luam pe indelete. Ce inseamna ca SUA si-a pierdut ratingul maxim (trec peste discutiile sterile in acest moment legate de alura morala a celor care au retras AAA)? Inseamna dobanzi (teoretic) mai ridicate la noi imprumuturi. Inseamna devalorizarea usoara a USD. Tarile care incaseaza dolari se vad cu veniturile reale diminuate. Ce pot sa faca ele? Sa vanda altcuiva marfurile, sa continue in aceeasi situatie sau sa isi incetineasca productia, pentru a nu ramane cu stocurile de marfa nevandute. Cea mai probabila situatie pare cea de mijloc. Odata productia ajustata, urmeaza ajustari salariale si/sau somaj. Cand vine refluxul nu prea ai ce face. Vorba cuiva, atunci se vede cine avea slip pe el sau cine facea baie gol. Romania se lauda ca are slip. Partea proasta e ca la ultima criza a demonstrat ca se juca goala in valuri. Sa dea Domnul ca acum sa fie altceva.

E drept, leul e acum bine acoperit in aur. Dar nu te poti baza numai pe asta.

Masurile luate de Guvern au fost corecte. Tarzii, luate greu, la presiunea altora,dar corecte. In eventualitatea unei crize, nu te mai ajuta insa.

Economia inseamna incredere

Daca o luam babeste, in Guvern nu poti avea intotdeauna incrredere. Tentatia e sa isi supraevalueze actiunile, mai ales ca vin alegeri. In BNR ar trebui sa ai incredere, dar estimarile anterioarelor „valuri”au demonstrat ca s-a plasat la fel de prost ca si Guvernul. Din nou, nu discut acum rolul si statutul BNR, ci fac un apel la memoria anilor 2008 si 2009. De unde ar putea veni optimismuol?

Raspunsul nu e deloc complicat: de la o reactie rationala si normala a marilor puteri economice. Din pacate, pana acum nu am putut lua nota de o asemenea reactie. Nu poti la infinit sa arunci cu bani, sperand ca vei rezolva problema. Drama BCE este ca au cuplat furtunul de apa la alt robinet decat la cel care ar putea stinge focul

Rezumat

Romania poate doar sa asiste la tot acest joc mondial in care fiecare incearca nu sa castige, ci sa piarda cat mai putin.Toate povestile cu monitorizarea lichiditatii si cu vigilenta diferitelor banci centrale e aidoma celei cu broasca ce se transforma in printz. Partea aia mai tampita este ca nimeni nu pare sa judece normalm, ci numai dupa modele econometrice care confirma teoriile. In spatele lor, pietele reale isi ascut cutitele.

Complexul lui Oedip opereaza si pentru piete, nu doar pentru indivizi.

In alta ordine de idei, am impresia ca se uita de unde s-a plecat. Teoriile lui Adam Smith din Avutia Natiunilor in special cele legate de munca si de bani par a re-capata o tot mai mare credibilitate economica. Sunt de bun simt, oneste si utile. Pacat insa ca a fost nevoie de actuala criza ca sa le re-evaluam. Si mai ales, sa le re-evaluam degeaba.

Dan Selaru vine cu un citat excelent. De bagat la cap. BCE strange randurile la presiunile Bundesbank si organizeaza o reuniune de urgenta. In sfarsit, cu cutitul la os poate vor trece si la masuri normale, nu la carpeli financiare.

FED discuta relaxat despre relaxare. In fond, ei acum exporta inflatie celor care au dolari in portofoliu. Dar am mai scris despre asta aici.

Pe tot acest fond de vesti proaste, sa vii sa anunti ca esti pe drumul cel bun si ca vei da drumul salariilor mi se pare oarecum rupt de realitate. Exact asa stateau lucrurile si inainte de a ne izbi primul val al crizei. Imbalsamati in propriile date statistice, le radeam in nas. Acum o sa le plangem in pumni.

Politicul inainteaza intotdeauna mai greu si mai birocratic decat economicul. Pai cum arata din punct de vedere economic Europa in 1998, cand s-au pus bazele Eurozonei si cum arata ea acum, in 2011?

Citeste aici Cat va mai dura experimentul?

Nu deficitul Greciei , Italiei sau cel al Spaniei genereaza si perpetueaza criza, ci constructia politica necongruenta cu cea economica. Cele doua “brate” ale Uniunii par a fi doua grefe fara legatura cu corpul si care in niciun caz nu se coordoneaza in miscari. Acum se incearca “retusarea” diferentelor, dar se face lent, tarziu si confuz.

E drept ca SUA au trait si continua sa traiasca pe datorie, dar au o economie cu cojones. Vorba d-lui Vasilescu-BNR, totusi Internetul nu l-au descoperit malgasii. Nici retelele mobile, nici  circuitele integrate, ca sa nu mai discut de inventiile si descoperirile spatiale sau din medicina. Ca isi au bubele lor, este evident, dar nu acesta e acum obictul discutiei.

De regula, dupa asemenea crize manifestarile extremiste se inmultesc si se adancesc. Fiecare economie incearca sa isi protejeze locurile de munca, populatia samd, drept pentru care se recurge la masuri protectioniste. Care dau nastere manifestarilor sovine si provoaca tensiuni interetnice. Speram ca aceasta criza sa nu dureze atat incat istoria sa se repete.

Obsesia monedei unice a existat de la Copernic incoace. Sau de la un neamt  mai anonim- Johann Agricola d’Eisleben, pe la 1530 (Agricola, Sybenhundertundfünfzig deutsche Sprichworter, Haguenau, 1534) care a pus-o si in versuri.

Cat despre programele de relaxare monetara de tip QE, se faceau de acum cateva sute de ani dar cel care se intindea cu gluma, platea. Acum greseste unul si platesc toti. In SUA, de exemplu, existau aproximativ 1600 de bănci care emiteau  bancnote diferite (asta la mijlocul secolului trecut)- instituirea unui sistem bancar central avand loc abia in 1913, dupa criza si panica din 1907. (R. H. Timberlake, The Origins of Central Banking in the United States, Cambridge (Mass.), Harvard Univ. Press, 1978)

Exemplul Italiei este asemanator. Infiintarea Bancii Italiei in 1893 prin fuziunea mai multor banci regionale care tipareau bani dupa necesitatile de moment. (V. Sannuci, The establishment of a central bank: Italy in the nineteenth century. An European central bank? Perspectives on monetary unification after ten years of the EMS.Cambrige, University Press, 1989, p. 244-289.).

Nu mai zic de faptul ca la 1 mai 1866, cand dupa ani buni de deficite ingrijoratoare, Italia ia decizia tiparirii de bani din care sa isi finanteze razboiul impotriva Austriei. Legea lui Gresham intra in functiune iar Italia ajunge si un demn exportator de inflatie (mai ales in Franta, unde 16% din banii in circulatie proveneau din Italia). De fapt, politica monetara italiana a fost cea care a pus cel mai serios umarul la destramarea Uniunii Monetare latine. – vezi M. Flandreau, On the inflationary bias of common currencies. The Latin Union puzzle, European Economie Review, n° 37, 1993, p. 501-506.

Una peste alta, cauzele posibilei destramari viitoare a actualei Uniuni Monetare Europene nu trebuie cautate in criza. Ea a jucat doar rolul apei din pahar, care ia forma vasului. Materialul din care e confectionat paharul e insa prost.

Aici puteti citi o buna analiza a editiei de azi a Financial Times.

Vezi aici unde se duc Uniunile monetare cand se duc sau aici despre uniuni, reuniuni si nunti monetare

Ceea ce am citit astazi cu interes au fost urmatoarele:

De ce sa salvam economia?

Grecia intre faliment si…

Cateva fotografii extra

Horia Nicola cu care am fost coleg de generala si in fata caruia voi avea permanent palaria ridicata

Neobositul Matash, caruia am permanent sentimentul ca ceva-ceva tot ii datorez ca blogger

Theophyle, asupra caruia nu mai e cazul sa povestesc. Ramane un model de bun simt si normalitate

In plus, ziua de azi a trecut cu doua carti de economie destul de slabute, dar care mi-au fost recomandate si pe care le-am cititi cu speranta ca pana la urma… N-a fost sa fie. In plus, mi-am schimbat serverul de gazduire. Sper sa mearga la noua adresa. Daca nu, primiti rogu-va scuzele mele oneste….

Se stia dinainte ca tara are probleme, ca isi “cosmetizase”  bugetul ca sa arate frumoasa si tanara, dar dusul rece al Fitch a confirmat ca sub fondul de ten ridurile si bolile faceau ravagii. FMI, acest CAR al tarilor lumii, a venit si le-a oferit un munte de bani in schimbul unor promisiuni. Dar ce te faci cu promisiunile grecilor, care se respecta la calendele grecesti? Important e ca ai linistit pietele, care nu mai speculeaza impotriva euro.