Cum va evolua in perioada următoare procesul de imbatranire in Romania?

Va continua, insa cu intensitati diferite, determinand deteriorarea echilibrului între grupele mari de varsta: tineri, adulti, varstnici, cu consecinte sociale şi economice;

Populatia an varstă de 65 ani si peste va creste la nivel national de la 3,2 milioane persoane in anul 2010 la peste 5,1 milioane in anul 2050;
In mai putin de doua decenii, fiecare al 5-lea locuitor al Romaniei va intra in categoria „varstnicilor”;
Vom asista la accentuarea gradului de imbatranire demografica, in contextul unei extinderi a starii de saracie;

Va creste într-un ritm foarte intens populaţia de peste 80 ani, ponderea ei în totalul populaţiei vârsnice
Va creste cererea pentru ingrijirea institutionalizata pentru persoanele varstnice de peste 80 ani.

Implicaţiile acestui proces  pentru finanţele publice implică atât scaderea veniturilor la buget cat si cresterea cheltuielilor cu asistenta sociala. Fireste, Guvernelor le pasa mai degraba de cheltuieli pentru ca in ultimii ani, ajustarile au fost facute mai mult prin taiarea de cheltuieli decat prin cresterea de venituri.

Schimbarile demografice duc, potrivit  unui studiu al CE, la o crestere medie cu aproape 5% a cheltuielilor la nivelul intregii UE. Fireste, fiecare tara va suferi cu intensitate diferita, iar printre statele care vor avea de facut fata unor greutati semnificative din acest punct de vedere este Grecia (crestere estimata de peste 9% a cheltuielilor ) . La capatul opus este Polonia, cu o scadere a cheltuielilor  cu 2,7%. Elementul crucial este sistemul public de pensii. Tările în care impactul estimat este mai mic, în general, sunt cele care au pus în aplicare reforme majore care implică, de obicei, o privatizare parţială a sistemului de pensii.

Culmea e ca din totalul cheltuielilor cea mai redusa pondere o au cele cu sanatatea. Aici cifrele oficiale vorbesc despre  doua ipoteze. O crestere care sa adanceasca deficitele bugetare cu 1% in medie (CE) sau cu 3% (FMI). Diferenta este mare si se bazeaza pe investitia si rolul tehnologiilor noi.  O altă controversă, discutata pe larg în Comisia Europeană (2008), se referă la durata in timp a cheltuielilor pentru sănătate. Un punct de vedere este faptul că in timpul vietii, abia catre batranete apar perioade mai lungi de boală, care ar implica o creştere considerabilă a cheltuielilor de sănătate. Un alt punct de vedere este că majoritatea oamenilor care se stiu suferinzi isi pun deoparte bani din timpul vietii active pentru a avea o rezerva  pe care sa o utilizeze pentru probleme de sanatate viitoare, reducand aportul Statului la cheltuielile cu sanatatea.

Sa revenim la Romania

Îmbătrânirea demografică s-a declansat mai târziu în România în raport cu multe din tările europene dezvoltate pentru că si reculul natalitătii a început cu un decalaj. Nivelul  procesului a fost, si mai este încă, mai redus dar viteza este mai ridicată, pe fondul scăderii rapide si masive a natalitătii în anii 1990 -1994 si mentinerii acesteia la o valoare mică în anii următori (scăderea a fost mai rapidă si mai profundă în România).   În felul acesta, decalajul  este în  reducere.

1. Reculul natalitătii după 1989 si mentinerea ei la o valoare scăzută a avut si are avantaje economice si pentru individ/cuplu si pentru societate.  Această natalitate  scăzută va schimba însă dramatic structura pe vârste a populatiei si costurile vor apărea după 2025, când la vârstele avansate se vor afla generatiile mari dinainte de 1990 iar  populatia în vârstă de muncă va fi compusă  din generatii mai mici născute după 1989. Aceste generatii  voi plăti pretul  declinului demografic si al  accelerării îmbătrânirii demografice.

2. O redresare a natalitătii este  singura schimbare care ar putea diminua pe termen lung viteza  procesului de îmbătrânire.  O astfel de evolutie va duce însă – pentru un număr buni de ani -  nu la reducerea raportului  total de dependentă, ci la cresterea sa, prin raportul de dependentă al tinerilor.

3. Întreaga Europă se confruntă cu îmbătrânire demografică si consecintele economice si sociale  ale acesteia.  Se caută solutii.  Societatea va trebui să aloce din ce în ce mai multe resurse pentru o populatie vârstnică în crestere a proportiei  si a raportului său fată de populatia în vârstă de muncă. Sistemele actuale de securitate socială, sisteme născute în secolul al 19-lea si perfectionate în timp, par depăsite de amploarea evolutiilor viitoare. Rămâne de văzut care vor fi solutiile viitorului.

Intrarile proiectate pentru anii  2010-2030 arata ca in cazul barbatilor intrarile urmeaza sa aiba o anumita stabilitate in jurul valorii de 135 mii pana in jurul anului 2025 si crestere in anii urmatori, ajungandu-se la valori de peste 140 de mii in ultimii ani ai prognozei. Evolutia va fi diferita la femei: scadere a intrarilor pana in anul 2025 si  crestere in continuare, o crestere care devanseaza pe cea de la barbati. Ascensiunea sau declinul intrarilor provin din raportul in care se afla intensitatea pe varste a intrarilor – ratele de intrare, si dimensiunea populatiei   la varstele cu ratele cele mai mari de intrare.

Schimbare radicală în timpul crizei
Criza financiară care a izbucnit în 2007 a schimbat radical si problema datoriilor tarilor europene. De fapt, aceasta datorie  a inregistrat o creştere fără precedent şi a dus la contagiuni in sistemele bancare si financiare mondiale.  Grecia, Irlanda, Portugalia, Ungaria au ajuns la concluzia ca nu isi pot sustine cheltuielile fara un tampon de la FMI si CE. Cand problema a depasit puterea FMI de a arunca cu bani, ce s-au gandit Statele? Sa facem un fond de urgenta -Fondul European de Stabilitate Financiară (EFSF), care sa joace rolul imprumutatorului. Acesta va deveni  Mecanismul de stabilitate european (ESM), care va fi pregătit să acorde asistenta financiara guvernelor care se află în dificultate după perioadele de imprumut excesiv. Pietele insa continua sa faca presiuni, iar masuri suplimentare se vor dovedi necesare cat de curand. Oricare ar fi rezultatul acestei crize, zona euro va iesi profund transformata din aceasta provocare a monedei unice.
Nu spunem aici nicio noutate- in Europa cel putin cauza acestei parti a crizei este creşterea mare a datoriilor publice. Din 2007 până în 2011, rata de crestere  a datoriei publice în zona euro a fost intre  10% si 60%,

De unde atata crestere?
În ultimii 20 de ani, unele ţări (Finlanda, Irlanda, Spania, Suedia) au reuşit sa reduca ponderea datoriilor in PIB bazandu-se pe cresterea economica inregistrata. Întrebarea este dacă o creştere suficient de rapida poate fi o posibila strategie. Creşterea rapidă poate contribui la stabilizarea datoriei publice ca procent din PIB prin două canale principale:
1. Mecanic, viteza de creştere a PIB-ului este mai mare decat cea de crestere a datoriei. Raportul se diminueaza, prin urmare.
2.Cresterea PIB ridică veniturile fiscale fără a forţa guvernul sa creasca rata de impozitare, permitandu-i astfel reducerea ponderii  cheltuielilor fara sa apeleze la taieri de cheltuieli.  Cu cat tara este mai avansata tehnologic cu atat este mai bine plasata din acest punct de vedere. Dar Ionescu stie ca nu e cazul….

P.S. Calculele apartin prof Ghetau. Modelul elaborat constă în adaptarea metodei componentelor de proiectare a populatiei pe sexe si varste (cohort-component method), pornind de la dsitributia pensionarilor pe sexe si varste si determinand intrarile si iesirile pe sexe si varste pana in 2030. Iesirile sunt cele pe cale naturala (deces) iar intrarile  pe sexe si varste sunt similare cu cele asociate includerii migratiei in proiectarea populatiei pe sexe si varste.  Modelul permite determinarea numarului de pensionari pe sexe si varste la sfarsitul fiecarui an de prognoza, oferindu-ne contributia a doua componente – pensionari la sfarsitul anului proveniti din cei aflati  in viata la inceputul anului si pensionari la sfarsitul anului din intrarile pe sexe si varste din cursul anului. Vom face observatia ca pensionarii la inceputul fiecărui an de prognoză  provin din stocul de la 1 ianuarie 2010, combinat cu  intrarile din anii  anteriori.  Dupa rularea modelului si proiectarea distincta a iesirilor din stocul initial, s-a elaborat un algoritm care ne-a permis cuantificarea  celor trei componente aflate în numărul pensionarilor la sfârsitul  fiecărui an calendaristic : (i).  pensionari proveniti din stocul de la 1 ianuarie 2010; (ii). pensionari proveniti din intrarile care au avut loc in cursul anului ; (iii).  pensionari proveniti   din intrarile anilor anteriori.

După cucerirea Imperiului Bizantin de către turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea otomanilor.  Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani). Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali ( Egipt), care L-A TRIMIS pe unul dintre generalii săi, Ibrahim Pașa să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, Ibrahim urmând să primească anumite portiuni din Grecia. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un innovator (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie, dar cam degeaba…). Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.

Falimentul de la 1893. Haircut 70%

Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica  “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si  finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prins într-un cerc vicios al îndatorării excesive .

În acest timp, incetinirea creşterii economice din  Europa de Vest şi America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preţurile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grâu şi coacăze s-au prăbuşit. Statele au  recurs la masuri protecţionistedar cu toate acestea, exporturile greceşti au fost afectate negativ . Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a  depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic.  Preturile  au scazut în 1890 cu 70%. Prăbuşirea exporturilor de coacăze a avut grave consecinţe sociale şi economice şi a contribuit la falimentul  Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 şi a murit un an mai târziu în Paris.

1932. Alt default.

La începutul anilor 1930, multe ţări aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe în 1932. Ghiciti ce au votat grecii.

Si la ei, ca si la noi, banca centrala a avut de-a lungul timpului, un rol contestat.

Pentru documente, consultati aceasta carte, sau aceste surse.

In corul bisericii Euro, vocile incep sa o ia razna. Pana si simplii enoriasi care nu fac parte din cultul “Martorii lui Trichet” incep sa se indoiasca de veridicitatea religiei propovaduite. Enoriasul Osbourne spune ca generatiile urmatoare ii vor multumi ca nu a intrat in cultul euro.  Din Biserica, incep sa se simta mirosuri deloc dumnezeiesti. Dexia emana arome de 666 si nici alti vecini de-ai ei nu se simt foarte bine.

Biserica vecina, care se inchina la dolar, isi cheama soborul sa ii arate pana unde poate merge inchinaciunea la idoli ciopliti. Si trimite sfanta slova Patriarhului UE, reamintindu-I cele 10 sfinte porunci:

Cele 10 porunci ale deficitului

1. Mai nou, eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; nu cred ca ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci euro cioplit, si mai ales sa nu i te inchini  lui.
3. Sa nu iei deficitul  tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua in care ai scapat de Deficit si o cinsteste.
5. Cinsteste exporturile tale  si redu cheltuielile, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi cresterea economica.
7. Sa nu fii desfranat in cheltuielile tale
8. Sa nu furi, ca Eurostatul te va prinde si te va necinsti
9. Sa nu ridici masuri de austeritate mincinoase impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau. Decat prin investitii directe

Enoriasii spanioli si cei portughezi isi fac cruce, scuipa in san si se roaga la Sfantul Evangelos- ministrul elen de Finante- sa nu ajunga sa aplice Evanghelia finantelor grecesti. Si Isarescu face la fel, chiar daca nu recunoaste oficial asta.

In Romania, duhul preacucernic a pogorat marti asupra secretarului Dragoi, care preacurat prevestitor de optimism se arata. Partea proasta e ca degeaba visezi  finante frumoase cu sani mari, daca atunci cand te trezesti , langa tine sta tot o femeie urata si perverse pe care nu ai cum sa o schimbi. Prima dragoste si prima meserie din lume nu se uita niciodata. Cu exceptia unui singur moment: atunci cand se uita fix in ochii tai si rad amandoua  in hohote.

Sa incepem cu sfarsitul. Cu riscurile. Bancile elene au investit masiv in propriile titluri de stat. Graficul il aveti mai jos (sursa: OECD). Bancile straine au investit in bancile grecesti si la fel, in datoria greaca. O posibila intrare in incapacitate de plata ( plauzibila, cata vreme datoria Statului este de 1,5 euro la fiecare 1 euro pe care il produce economia) ar insemna ca bancile sa piarda.

Foarte bine, sa isi asume pierderea, veti spune. Numai ca nici bancile nu sunt in cea mai buna forma. Banii pe care i-au investit prost plus credite neperformante in crestere plus cate o gaura data de cate un trader lacom fac ca pierderile sa fie “externalizate” pe numele unor vehicule financiare extreme de dificil de controlat. Nimeni nu stie care e de fapt situatia bancilor europene in acest moment, Suntem exact ca in 2008. Si discutam de sute de miliarde de euro, nu de bani marunti.

Ce risca fiecare parte intrata in joc?

Bancile. Sa nu uitam ca unele dintre cele mai mari au tras profituri din ceea ce numim “criza elena”.  Ai o problema cu deficitul. Iti angajezi un super-specialist (sa zicem Goldman Sachs), el iti ia caruta de bani, iti spune sa faci intr-un anume fel , dupa care el pleaca iar tie ti se infunda.
Nu ar trebui ca GS sa iti dea banii inapoi? Sa suporte, cum ar veni, din miliardele de dolari profit, o parte din “gafa”?  Lumea are nevoie de un cap al lui Motoc acum. Nu doar GS e vinovat pentru masinatiunile facute, sa fie clar. GS e doar unul dintre cuiele din asfaltul pe care masina financiara ruleaza. Băncile elene ar putea pierde circa 5 mld. euro prin pro­gramul de schimb de obligaţiuni care face parte din pachetul de salvare de 159 mld. euro stabilit în iulie de liderii europeni pentru Grecia, potrivit estimărilor guvernului de la Atena, citate de The Wall Street Journal.

“Cuantumul pierderilor încă nu a fost determinat, însă estimările sugerează aproape 5 mld. euro. Pierderile s-ar pu­tea re­flecta în rezultatele băncilor din al doilea trimestru” afirmă un oficial din gu­vernul elen.

Fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn pledeaza pentru anularea datoriei Greciei, reprosand europenilor ca “nu isi dau seama de amploarea” crizei care zguduie intreaga zona euro, intr-un interviu acordat TF1. In ce priveste stergerea datoriei Greciei, Strauss-Kahn a raspuns: “Cam asta ar fi ideea. Vedem foarte clar ca aceasta datorie este uriasa si trebuie redusa cu orice pret”, a spus Kahn.

Statele. Pierd si ele, prin canalul bancar, comercial si prin cel al contagiunii.

Grecia. Pierde cel mai mult. Dar nu e pentru prima oara. Practica stergerii datoriilor de stat este veche in istorie. In secolul al IV-lea inainte de Cristos avea loc prima restructurare din istorie a datoriilor autoritatilor publice. Rau-platnicul era aceeasi  Grecie. Se imprumutase de la unul dintre cele mai mari centre financiare locale (Templul din Delos). Winkler (1933) estimeaza imprumutul la 215% din ceea ce am numi astazi PIB-ul cetatilor elene. Intre 1820-2003 au existat sute de restructurari ale datoriilor statelor, foarte putine fiind cele care au scapat de acest lucru. De regula, restructurarile veneau dupa perioade dificile din punct de vedere economic (razboaie, recesiuni, sau pur si simplu imprumuturi de fite, cum au facut cativa regi francezi).

Inainte de primul razboi mondial de pilda, Turcia si Bulgaria si-au suspendat ratele in contul datoriilor pe care le aveau la tarile considerate “inamice”. Austria si-a restructurat datoriile in 1802 si 1868, dupa ce a pierdut razboaie. Spaniolii (1831) si  chinezii  (1921) au trecut si ei printr-o restructurare a datoriilor in urma unor razboaie civile.

Ca element comun al tuturor restructurarilor- cei care detineau creantele erau in majoritate companii sau asociatii private, nu alte State. La fel ca si acum, de fapt.

• Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870

Printre putinele tari care nu au apelat niciodata la restructurari sunt Canada, Australia, SUA (la nivel federal) si cateva state arabe.

In perioada primelor defaulturi din istorie, creditorii se adunau intr-o adunare si incercau sa se inteleaga precum vulturii la impartirea prazii.  Uneori reuseau s-o faca, alteori discutiile se prelungeau cu anii. Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870, cand cu restructurarea datoriilor Spaniei.

E drept, sumele cu care se intra in default erau infinit mai mici. La 1906, totalul insolventelor scazusera de la 300 milioane de lire sterile la numai 25 de milioane (Mauro, Sussman and Yafeh, 2006). Dupa defaultul tarilor africane din anii 1970 (Zair, Peru, Sudan), clubul creditorilor se organizeaza si apare Clubul de la Roma.

• Cum se face o restructurare de succes?

Istoria ne arata ca asemenea restructurari a datoriilor se face prin:

Acordarea unei perioade de gratie. Statului falimentar I se acorda o perioada de gratie in care nu I se cere plata ratelor, dar I se cere sa faca reforme dure si curatenie in ograda cu bani. Vi se pare cunoscuta metoda? Asa este, se practica si azi, pe alocuri.
Se aplica un moratoriu de plati (steregerea unei sume din datorie) si/sau extinderea maturitatii imprumutului. Asta fac si bancile cu clientii (ma refer la extinderea maturitatii). Ai avut imprumut scadent la anul? Lasa, ti-l prelungim pe inca doi ani, dar fireste, o sa iti crestem putin dobanda.
Reducerea dobanzii imprumutului. Nu mai platesti 5% ca nu ai cum. Platesti 4,99, ca stim ca poti, dar nu vrei.
Infiintam un consiliu care se va ocupa de incasarea banilor la buget, consiliu format din 5 reprezentanti ai creditorilor si unul al datornicului, de sanchi. Este cazul Greciei (1898) Paraguay (1855), Egipt (1876), Turcia(1881), Serbia (1895). Practic, statele isi pierd controlul finantelor publice, iar creditorii fac cam ce vor ei, ca niste recuperatori de treaba ce sunt.

Apoi, asa cum spuneau niste baieti destepti,  problema nu e ca grecii sau spaniolii sunt indatorati, ci ca cineva continua sa le imprum ute bani. Iar cei care le imprumuta ar putea deveni noile victime. Pana la urma, desi pare o criza a datoriilor suverane subprime,  eu unul raman la ideea ca discutam in continuare de o criza bancara.

Sa presupunem prin urmare ca Grecia falimenteaza sau ca iese din Eurozona.Teoretic, potrivit ISDA, mai reduci un principal, mai tai din dobanda, mai amani o plata ca doar oameni State suntem.

Una peste alta, nu e normal ca neamtul sa achite costul lenei grecului, asa ca reticentele germanilor in a ajuta cu bani Grecia pot fi foarte bine intelese. A apela la FMI arata insa o slabiciune a UE in materie de guvernanta economica, ceea ce nu convine europenilor.
Imi vine acum in minte finalul din Zorba, care e exceptional. O uriasa investitie se prabuseste, banii se duc naibii, totul se darama, iar Zorba, privind toate astea, se ridica si incinge un sirtaki. In fond, nu sunt banii lui.
Asta face Grecia si acum.

Sau cititi si de aici

Antropologul Keith Hart dată povestea despre fratele său, care în anii ’50 facea parte din trupele britanice staţionate în Hong Kong. Soldaţii foloseau cecuri emise de o banca din Marea Britanie pentru plata consumatiei la barul local, cecuri pe care localnicii le foloseau ca moneda. Soldatul Hart povestea ca la un moment dat isi vazuse propriul cec dat cu cateva luni inainte, acoperit de circa 20 de semnaturi ale comerciantilor chinezi (in semn de recunoastere a datoriei) prin mainile carora trecuse .

Pe la 1100 (in timpul domniei lui Henry al doilea), unele tari occidentale foloseau un sistem monetar bazat pe unele monede iesite demult din circulatie. Sau, un alt exemplu. Cand (pe la 1694) , un consorţiu de bancheri englezi au acordat un imprumut Regelui in valoare de 1.2 milioane lire sterline, pentru ca banuiau ca banii nu vor fi never ever returnati, au cerut altceva in schimb. Monopolul tipariririi bancnotelor. Dupa care au monetizat datoria regala, tiparind bani si imprumutandu-i pe locuitori cu o dobanda de 8%, cat sa isi recupereze in timp si banii dati Regelui.

Acum, sa revenim in zilele mai apropiate de noi. La Nixon. Care, la 15 august 1971, a decis anularea conversiei dolarului în aur, ca să protejeze dolarul. In discursul lui, Nixon zicea asa:  “În ultimele săptămâni, speculatorii au dus un război total pe dolarul american. Puterea unei monede naţionale se bazează pe puterea economică a acelei naţiuni, iar economia americană este de departe cea mai puternică din lume. În consecinţă, am dat ordin secretarului trezoreriei să ia măsurile necesare ca să apere dolarul împotriva speculatorilor. (…)  Efectul acestei acţiuni, cu alte cuvinte, este să stabilizeze dolarul. Această acţiune nu ne va aduce prieteni printre dealerii internaţionali. Dar grija noastră principală este legată de muncitorii americani şi de competiţia corectă în lume. Sunt hotărât ca dolarul american să nu mai fie niciodată prizonier în mâinile speculatorilor internaţionali”. Drept e ca razboiul din Vietnam fusese cam costisitor. Pentru cei care se mai indoiesc ca e vreo legatura intre razboaiele duse de americani si modul de finantare prin datorie al acestora, aveti graficul alaturat.

Sursa graficului

In episodul urmator: datoriile platite in sclavi, datorii personala si primele datorii ale Statelor.

Citeste si Cat va mai dura experimentul

…nu se iau masuri de crestere a competitivitatii.  Statele europene cu competitivitate ridicate le finanteaza pe cele cu competitivitate scazuta. Practic, finanteaza diferentialul de competitivitate sau si mai pe romaneste, le finanteaza lenea (notiune relativa si ea).

Fara sa insinuez comparatii, iau nota de masurile luate de Banca Turciei, pe care le-as cataloga drept inteligente, inovatoare si clar neortodoxe. :)

Portugalia anunta si ea masuri dure, Spania privatizeaza de frica aproape tot (inclusiv listarea unei parti consistente din Loterie) , Italia e la randu-i in corzi, presiunea sociala e la limita in mai multe state europene…Pe scurt, sandramaua paraie.

Pietele evident ca nu vor fi multumite indiferent ce solutie se va gasi in urma teleconferintei.  Pana nu se pune piciorul in prag in privinta bancilor  nu ai ce sperante sa amorsezi.

• Efectele pentru Romania?

Vin indirect. Vorba lui Lucian Croitoru, atât timp cât discreţia va predomina în formularea politicilor fiscale, capcana anticipaţiilor va rămâne suficient de puternică pentru a menţine orizontul deciziilor foarte aproape de momentul prezent. Politicienii vor tinde să satisfacă idealuri corecte şi frumoase ca solidaritate socială, asistenţa socială etc., la niveluri care, pe termen lung, nu au bază în productivitatea economiei. Astfel, politicienii vor tinde să adopte deficite bugetare relativ mari, iar guvernele vor tinde inevitabil spre niveluri relativ mari de îndatorare. Când se ating nivelurile de îndatorare pe care pieţele nu le tolerează (supraîndatorare), politicienii vor fi forţaţi să facă ajustări dureroase în cheltuielile publice pentru a aduce datoria la niveluri sustenabile. Datorită capcanei anticipaţiilor, tendinţa spre supraîndatorare va fi reluată, astfel că ajustările dureroase şi insatisfacţiile sociale asociate cu ele vor apărea în mod ciclic. Acest echilibru prost face ca, uneori, soluţia dezirabilă propusă de Keynes împotriva recesiunii “expansiunea deficitelor” să nu fie posibilă.

Trebuie facuta o “tabula rasa”, fara de care riscam sa ne afundam si mai tare in criza. Sigur ca teoretic leul are de castigat pe termen scurt din devalorizarea euro (mai ales pe partea inflatiei) dar e o victorie otravita.

Propunerea lui DSK de stergere a datoriilor Greciei este, pe cat de absurda, pe atat de ok. Ei (grecii) sunt intr-un cerc vicios din care nu au cum iesi. Stergerea datoriilor ar fi totusi un precedent destul de periculos.

Temerile cele mai mari sunt legate de izbucnirea unor razboaie. Din pacate, cu actualii lideri-orgoliosi si degraba dornici de a se impune- lucrurile se indreapta catre un deznodamant usor de anticipat.

Sa asteptam totusi discutia oficialilor eleni…

• Pana acum au existat in istorie sute de restructurari ale datoriilor

Practica stergerii datoriilor unei tari este veche in istorie. In secolul al IV-lea inainte de Cristos avea loc prima restructurare din istorie a datoriilor autoritatilor publice. Rau-platnicul: Grecia. Se imprumutase de la unul dintre cele mai mari centre financiare locale (Templul din Delos). Winkler (1933) estimeaza imprumutul la 215% din ceea ce am numi astazi PIB-ul cetatilor elene. Intre 1820-2003 au existat sute de restructurari ale datoriilor statelor, foarte putine fiind cele care au scapat nerestructurate. De regula, restructurarile veneau dupa perioade dificile din punct de vedere economic (razboaie, recesiuni, sau pur si simplu imprumuturi de fite, cum au facut cativa regi francezi).

Inainte de primul razboi mondial de pilda, Turcia si Bulgaria si-au suspendat ratele in contul datoriilor pe care le aveau la tarile considerate “inamice”. Austria si-a restructurat datoriile in 1802 si 1868, dupa ce a pierdut razboaie. Spaniolii (1831) si  chinezii  (1921) au trecut si ei printr-o restructurare a datoriilor in urma unor razboaie civile.

Ca element comun al tuturor restructurarilor- cei care detineau creantele erau in majoritate companii sau asociatii private, nu alte State. La fel ca si acum, de fapt.

• Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870

Printre putinele tari care nu au apelat niciodata la restructurari sunt Canada, Australia, SUA (la nivel federal) si cateva state arabe.

In perioada primelor defaulturi din istorie, creditorii se adunau intr-o adunare si incercau sa se inteleaga precum vulturii la impartirea prazii.  Uneori reuseau s-o faca, alteori discutiile se prelungeau cu anii. Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870, cand cu restructurarea datoriilor Spaniei.

E drept, sumele cu care se intra in default erau infinit mai mici. La 1906, totalul insolventelor scazusera de la 300 milioane de lire sterline la numai 25 de milioane (Mauro, Sussman and Yafeh, 2006). Dupa defaultul tarilor africane din anii 1970 (Zair, Peru, Sudan), clubul creditorilor se organizeaza si apare Clubul de la Roma.

• Cum se face o restructurare de succes?

Istoria ne arata ca asemenea restructurari a datoriilor se face prin:

Acordarea unei perioade de gratie. Statului falimentar I se acorda o perioada de gratie in care nu I se cere plata ratelor, dar I se cere sa faca reforme dure si curatenie in ograda cu bani. Vi se pare cunoscuta metoda? Asa este, se practica si azi, pe alocuri.
Se aplica un moratoriu de plati (steregerea unei sume din datorie) si/sau extinderea maturitatii imprumutului. Asta fac si bancile cu clientii (ma refer la extinderea maturitatii). Ai avut imprumut scadent la anul? Lasa, ti-l prelungim pe inca doi ani, dar fireste, o sa iti crestem putin dobanda.
Reducerea dobanzii imprumutului. Nu mai platesti 5% ca nu ai cum. Platesti 4,99, ca stim ca poti, dar nu vrei.
Infiintam un consiliu care se va ocupa de incasarea banilor la buget, consiliu format din 5 reprezentanti ai creditorilor si unul al datornicului, de sanchi. Este cazul Greciei (1898) Paraguay (1855), Egipt (1876), Turcia(1881), Serbia (1895). Practic, statele isi pierd controlul finantelor publice, iar creditorii fac cam ce vor ei, ca niste recuperatori de treaba.

“Sunt profitabile, sa stiti”,  mi-a spus seful achizitiilor din banca respectiva. La un ATM profitul estimat pe care il scoatem lunar este de 1796 de lei. La POS, discutam de vreo 95 de lei profit pe luna. Valorile sunt calculate ca medie lunara in ron. In foto alaturata aveti un calcul dintr-o banca de top.

2. Increderea in bunul mers al economiilor europene se stinge, incet. Mai intai Germania, acum si Marea Britanie. Partea proasta e ca nu se lucreaza la niciun plan B serios. E nevoie de cateva lucruri simple pentru a putea pastra euro: compensarea datoriilor dintre tarile Euroland, emiterea de euroobligatiuni si o noua Margaret Thatcher,  la nivel paneuropean.Daca una din aceste conditii nu va fi satisfacuta, se duce naibii si euro, cum zis-a Greenspan.

3. Firmele romanesti au datorii la stat, ca asa se face in perioade de criza- se resuscietaza creditul fiscal. Oare aceste datorii nu ar putea fi securitizate si vandute? Ca si cea a arieratelor. Sa fie vandute cu discount, iar cumparatorul sa verse la buget contravaloarea lor, dupa care sa le recupereze.

4. Dupa Germania, si Marea Britanie a semnat cu Elvetia un acord fiscal care sa permita impozitarea banilor depusi in tara cantoanelor de catre cetateni. A propos, ce se mai aude de lista sefului ANAF Sorin Blejnar? Mai stie cineva ce e cu cei 12 contribuabili care au facut zeci de milioane….? Dar de ideea unei amnistii fiscale? Sunt bani care scapa bugetului si care ar putea fi in parte recuperati.

Dramele sunt urmatoarele: sistemul bancar a scapat de sub control, iar rostogolirea datiilor Greciei  s-ar putea dovedi un leac mai grav decat boala (vorba lui Vincent van Gogh).Bancile care detineau datoria Greciei le-au cam vandut din portofoliu asa ca nu se mai stie cu precizie unde e contrapartida. Cand BIS a facut rapoartele referitoare la cei care detin datoriile grecilor, lucrurile erau ok. Numai ca printr-un click, bancile au vandut tot ce se putea vinde asa ca acum e o mare intrebare unde s-au dus datoriile.

Urmeaza Portugalia, probabil Spania, Italia si chiar Franta. Cine pe cine mai salveaza? Poate fi incendiul anarhiei finale, ca sa citez din Malaparte (se referea la comunism, in “Tehnica loviturii de Stat”)

Riscuri: daca SUA nu majoreaza limitele indatorarii, aurul si celelalte valori-refugiu se ridica la cer. Daca le majoreaza inseamna ca iar e grav. Fitch sta cu man ape butonul pe care scrie “downgrad”

China si Rusia se afirma cu tot mai mare consistenta ca finantatori. E o greseala tactica (sa nu zic o idiotenie) sa te pui rau cu ei acum, fara niciun motiv rational.

Intrebarea pe care toti si-o pun este ce se va intampla? Pana unde poate merge salvarea Statelor si ce consecinte ar putea avea? Tehnic, poate merge pana acolo unde merge increderea celor cu bani ca fac o afacere cumparand datoriile suverane. Practic, nu are cum sa dureze la infinit.Puneti-va in situatia unui investitor implorat sa dea bani unui cunoscut a carui casa e in flacari si care nu are nici un venit cert. I-ati da banii? Poate ca da, caz in care va felicit pentru generozitate.

America nu mai e ce a fost iar China nu e inca ceea ce va fi. In materie de interventii militare, SUA dau rateuri jenante. In materie de politici economice au performante similar. Sistemul monetar international, asa cum e astazi, e o papusa aflata la mana unor banci considerate prea mari sa cada. Masuri dure nu poti lua, ca sperii pietele. Masurile moi nu isi au rostul- sunt frectii la piciorul de lemn al Finantei Mondiale.

In toata nebunia asta, avem insa si vesti care sa ne linisteasca.

Acum 2-3 zile, S&P a coborat ratingul  firmei de asigurari Groupama pentru expunerea uriasa asupra Greciei. Daca te uiti la expunerea lor asupra tuturor economiilor “periferice”, ai jura ca si asa coborat, ratingul e mult prea generos.

Incepand din 2008, bancile centrale au injectat 5.000 de miliarde de dolari in economia mondiala (circa 8% din PIB-ul global).S-ar putea ca asta sa duca la probleme in perioada care urmeaza.

Apoi, asa cum spuneau niste baieti destepti,  problema nu e ca grecii sau spaniolii sunt indatorati, ci ca cineva continua sa le imprum ute bani. Iar cei care le imprumuta ar putea deveni noile victime. Pana la urma, desi pare o criza a datoriilor suverane subprime,  eu unul raman la ideea ca discutam in continuare de o criza bancara.

Sa presupunem prin urmare ca Grecia falimenteaza sau ca iese din Eurozona.Teoretic, potrivit ISDA, mai reduci un principal, mai tai din dobanda, mai amani o plata ca doar oameni State suntem. Doar ca…

Potrivit scenariului cel mai plauzibil (si utilizat in piata), daca Grecia intra in incapacitate, bancile elene vor falimenta si vor fi preluate de Stat. Urmeaza, probabil, ca sa-si reia vechea moneda drahma, pe care sa o devalorizeze si sa isi plateasca mai ieftin datoriile. Scenariul mai presupune ca un comportament simetric va fi adoptat de restul Statelor cu acelasi tip de problema.  Irlanda si Portugalia, adica. Daca grecii au putut, noi de ce sa nu…?

Bancile care au imprumutat acestor state bani vor afisa  evident pierderi uriase.  La randul ei, BCE ar risca sa falimenteze sau sa tipareasca in nestire euro, ceea c e ar fi si mai grav. Chiar si tarile sanatoase, cum e Germania (care detine 27% din BCE) ar avea probleme.

Criza in care am putea intra este mai a naibii decat criza din care am iesit si asta pentru ca: riscurile sistemice sunt mai mari, produsele “contaminate” sunt CDS-urile si avem de-a face cu o criza de solvabilitate, mascata in criza de lichiditate.

Daca va uitati la cateva evolutii, veti observa ca “imita” perioada de dinaintea crizei din 2008. Ma refer la indicele pretului materiilor prime, publicat de Commodity Research Bureau, la indicele Hang Seng de la Hong Kong, la miscarile indicelui american S&P 500. Materiile prime au avut aceleasi zvacniri atunci si acum.

SUA are mari probleme la randul ei.  Nu cred ca isi va pierde ratingul, intrucat dolarul conteaza prea mult in economia globala (ganditi-va numai la faptul ca toate bancile centrale ar trebui sa isi revizuiasca rezervele si sa se apuce sa caute active mai sigure). Dar e posibil ca noi dureri de cap sa apara.

Uite de aceea unii vorbesc despre o revenire economica globala cu probleme.

Daca e sa ne gandim  la Romania, nu e greu de presupus ce ar putea insemna o criza II, fereasca Dumnezeu.

In aprilie 2010 ziceam asa:

“Variantele pentru Grecia ar fi urmatoarele:
1. Un imprumut de la FMI. E posibil, dar FMI nu da bani fara sa se asigure ca amputezi cangrenele care te macina. Tai din cheltuieli pana oboseste mana cu care tii pixul. Grecii spun ca se sufoca daca reduc cheltuielile in masura in care li se cere. Se sufoca social, nu neaparat financiar. Varianta e tinuta sub saltea, ca o solutie de rezerva” (pana la urma nu au avut incotro si s-au imprumutat)

“2.Un imprumut de pe piata americana. Este si asta o solutie posibila, dar cu grad mare de incertitudine. Imprumutul ar fi costisitor (mai cosisitor decat banii FMI), dar problema e alta. Cine dracului se mai baga sa te finanteze acum? Nu cred ca americanii mor de nerabdare sa isi blocheze banii in Grecia decat daca sunt lasati sa puna drapelul national pe Acropole. Adica sa le concesioneze Guvernul pe vreo 3.000.000.000.000 de ani gazele, energia si alte cele. Greu de crezut, mai ales ca si SUA isi are propriile dra(h)me.”

“3.Sa isi vanda insulele, cum a cerut Germania. Au vreo 10.000 in total, din care 200 nelocuite. Pe alea nu scot mare lucru, dar pe un Corfu de pilda….Asta ar fi o umilire pentru greci, dar…”

“4.Sa renunte la retelele bancare pe care le au in restul Europei. Nu ar fi exclus, dar e o solutie limita.”( ATE Bank deja a inceput…)

“5. Sa emita amproasta obligatiuni de stat

6.Sa iasa din Euroland si sa isi ia inapoi drahma. Apoi sa achite in drahme datoriile si sa isi faca politica monetara dupa cum vor. Asta ar insemna o palma si un scuipat pe tot ce inseamna constructia numita UE, dar la o adica…

7.Sa se intample un miracol si sa obtine un ajutor fratesc de la restul Statelor UE. Asta chiar ar fi un miracol, cata vreme grecii au o imagine extrem de proasta acum si niciun german nu ar accepta sa scoata bani din buzunar ca sa achite facturile Greciei.”

Grecii sunt constienti ca toate planurile de austeritate ori nu vor da rezultate si vor urma altele si altele, ori vor fi obligati sa isi schimbe mentalitatea si weltanschaung-ul.Si azi, presa de business de la ei abunda in titluri disperate. Imerisia, Expres si Naftemporiki (cele pe care le urmaresc eu) scriu deprimant. Incet incet insa, ideea restructurarii datoriilor nu mai apare ca ceva imposibil de bifat.

Intre adoptarea iar a drahmei si restructurare, pana la urma cred ca se va merge pe varianta a doua. Dar asta la toamna, daca pana atunci nu intervin alte cangrene.