In 2007, cotidianul Wall Street Journal o dadea drept exemplu de economie performanta. Oficiali ai Moody`s o laudau. Dupa cateva luni, calvarul incepea. Mai intai au scazut exporturile. Apoi, banii trimisi din afara scadeau vazand cu ochii. In scurta vreme, a ajuns paria clubului select in care intrase victorioasa. Acum se discuta despre falimentul ei ca tara. Ce s-a petrecut intre timp? Cum a ajuns Grecia un fel de experiment al zonei euro si ce risca cei care au invitat-o “in marea familie Euroland”?
Tag Archives: criza
Linkurile zilei
Azi a fost o zi destul de incarcata. Nu o sa insist asupra programului meu, ci asupra unor subiecte mult mai interesante. Unul e al lui Dan Selaru. Acesta mai precis, desi am citit de cateva ori si postul lui anterior, ca sa il inteleg mai bine. Mai e blogul lui Florin, despre care am mai zis si imi mentin parerea ca e cel mai tare blog pe economics. In curand, pe acelasi blog il veti gasi si pe Lucian Isar, un alt zuper- economist de la noi. Theophyle ramane Theophyle. Cine nu-l citeste, ramane prost. Un alt link este catre blogul profesorului Glavan (il vedeti destul de des la Money Channel sau RTV) si care de cate ori ne intalnim, imi face cadouri (carti) sub diferite pretexte. Haios este si postul Balonului Imobiliar.
M-am mai oprit azi pe blogul Kayshei- colega jurnalista pe care am cunoscut-o odata cu actiunea umanitara de anul trecut la care m-ati ajutat cu totii. Nu mai zic de Matash cu care am avut discutii asa cum doar noi le puteam avea ( Cristi plsssssss sa ramana intre noi!!!) si de libertatea lui Mihnea, care stie ce e aia diferenta dintre Bucuresti si Cluj (jos palaria, Mihnea!)
As mai putea scrie o tona de povesti despre Vlad Mixich, unul dintre cei mai talentati si mai cu bun simt jurnalisti pe care am avut ocazia sa-i cunosc… dar pentru Vlad promit un post special.
Ordinea lor este aleatoare. Valoarea postarilor lor este la fel de ridicata.Rog iertari de la cei pe care i-am uitat. Data viitoare voi fi infinit mai atent.
Cateva vorbe despre bani, incredere si criza datoriilor suverane (1)
Unii economisti spun ca banii nu sunt altceva decat o promisiune a rambursarii unei datorii si atat. Cand iei un leu imprumut de la o banca tu iei de fapt o hartie prin care recunosti ca esti dator cu un leu bancii si atasezi promisiunea restituirii lui. Inainte vreme, cand Ion ii imprumuta un sac de faina lui Gheorghe pe timp de un an, la scadenta poate Gheorghe nu avea sacul de faina, dar ii dadea ceva de o valoare similara pentru Ion si cu care Gheorghe era de acord. De pilda un cojoc. Cu acel cojoc, Ion se ducea la tamplarul Bebe care statea in frig si ar fi fost in stare sa dea o masa cu 4 scaune in schimbul unui cojoc. Asta e comertul de tip barter. Banii au aparut pentru a usura acest schimb.
Basescu si recesiunea. 1-0 pentru President. In media, cel putin…
Base e cu culoarea albastra in vreme ce textele despre recesiune sunt cu rosu. Evident, castiga presedintele. Oamenii par mai interesati de ce spune un cetatean (ca il cheama Basescu sau Ionescu) decat temele privind criza/recesiunea. Graficul il aveti in stanga. Multumesc Media IQ. 
In rest, comentariile pot veni din orice parte. Am monitorizat discursurile despre criza ale Presedintelui vs discursurile despre criza/recesiune in general. Basescu pare sa aiba un rating mai bun decat Krugman, Stiglitz, Roubini. Stie mai bine cum stau lucrurile. Drept pentru care nu pot decat sa imi scot palaria.In fond, e ditamai Presedintele…
Nu avem nevoie de mari eforturi de memorie. La fel s-au petrecut lucrurile si in 2008/2009, cand acelasi a spus ca stam bine si ca nu e nevoie de acorduri cu FMI. Sa fim bine intelesi. La fel de debili pareau atunci si cei din PNL sau PSD, nu e Basescu de vina.
E de vina neintelegerea unor mecanisme si procese. Atat.
O sambata frumoasa.
Pacientul e pe moarte, medicii sunt la congrese
Ca va urma o noua criza, pare destul de clar. Ca ea va lovi mai dur decat precedenta, e la fel de evident. Organismele economice sunt mult mai slabite decat in 2008. Pana si semi-irationalii nostri lideri admit ca e groasa. Inainte vreme, tineau sa ne asigure ca Romania e ferita de criza, ba ne si indemnau sa ne luam proprietati in SUA. E drama pacientului.
Cain si Abel. Varianta de business
Domnul Cain si domnul Abel erau frati. Faceau parte din aceeasi familie, din aceeasi Uniune. Amandoi contribuiau Celui Care Incasa Impozitele prin taxele pe care le plateau, dar cu intensitati diferite. Domnul Cain investise preponderent in agricultura in vreme ce dl. Abel era mai degraba zootehnist. Cand venea vremea sa dea cota parte din castig, dl. Cain platea cu strangere de inima. Dl Abel in schimb era corect si isi achita partea cu asupra de masura. In final, legea lui Grisham se aplica si la oameni, si-a zis Cain in gand. Omul rau musai e sa il inlature pe cel bun. Dl Cain s-a cam enervat pe bunastarea fratelui intru business si l-a eliminat. Cel cu excedent a fost invins de cel cu deficit. Ca a fost apoi eliminat din comunitate/uniune, e alta poveste. Domnul Cain poate fi zarit si azi, sub forma unui Stat
Si daca…
…actuala tendinta de consolidare politico-economica e una proasta? Daca in loc sa facem Statele Unite ale Europei ar fi mai normal ca fiecare stat sa isi vada de tara si de cetatenii lui?
(Notez in paranteza faptul ca intentia de reglementare a creditului pentru persoane fizice de catre BNR e ciudata in acest moment, daca nu chiar amproasta. De asta se teme BNR, ca rrrumanul organizeaza un asalt asupra bancilor ca se se imprumute in valuta? E ca si cum ai intreba un bolnav in coma cam ce masina de spalat si-ar dori…)
Mii de scuze, daca…
Nu am mai avut vreme sa postez de cateva zile si le multumesc celor circa 2000 de oameni care au accesat zilnic blogul pentru a cauta ceva anume sau doar pentru a fi la curent cu delirurile mele. Le multumesc si le cer totodata scuze pentru aceasta intarziere. Nu ca as fi putut scrie nu stiu cat de interesante postari, dar pur si simplu nu prea am avut timp pentru blog. Una peste alta, treburile se cam desira, iar sandramaua numita UE pare a-si fi gasit propria destinatie.
Europa, Lagarde, crize, banci, alegeri
Sa tai cheltuielile cand esti in criza e ca si cum ai taia din ratia unui bolnav; cum o sa se mai intremeze? Pentru a mai usura efortul Statelor, adica al medicului care “face” portiile, Lagarde a cerut recapitalizarea bancilor. Ca sa aiba de unde da bani, chiar daca nu e cert ca o vor face. Sunt si ele pesimiste, iar o privire aruncata peste Europa le da dreptate. Din martie, activitatea economica a Europei pare a fi inghetat. In zona euro, cresterea a fost de 0,2% – între aprilie şi iunie. Activitatea nu a fost niciodată atât de lentă, desi oficial, regiunea a iesit din recesiune la sfarsitul anului 2009. Mai mult, apar frictiuni in interiorul statelor si chiar intre tari si guverne.
Aministie fiscala, compensare a datoriilor, securitizarea datoriilor catre Stat
1. CEC Bank isi extinde reteaua de ATM-uri, aducand aparate mai inteligente (nu intrebati mai inteligente decat cine), mai precis din acestea. Un ATM costa 12-15.000 de euro si se amortizeaza in circa 2 ani. O banca mai din coada clasamentului a cumparat recent cateva ATM-uri si cateva POS-uri. Pe ATM a dat 48.000 de lei (TVA inclus) iar POSurile le-a luat cu 1200 bucata.
“Sunt profitabile, sa stiti”, mi-a spus seful achizitiilor din banca respectiva. La un ATM profitul estimat pe care il scoatem lunar este de 1796 de lei. La POS, discutam de vreo 95 de lei profit pe luna. Valorile sunt calculate ca medie lunara in ron. In foto alaturata aveti un calcul dintr-o banca de top.
2. Increderea in bunul mers al economiilor europene se stinge, incet. Mai intai Germania, acum si Marea Britanie. Partea proasta e ca nu se lucreaza la niciun plan B serios. E nevoie de cateva lucruri simple pentru a putea pastra euro: compensarea datoriilor dintre tarile Euroland, emiterea de euroobligatiuni si o noua Margaret Thatcher, la nivel paneuropean.Daca una din aceste conditii nu va fi satisfacuta, se duce naibii si euro, cum zis-a Greenspan.