"Clientul misterios" se intoarce

..De data asta e o banca din top 8. Nu-i dam numele, din motive de confidentialitate. Nu dam nici numele mistery shopperului, din aceleasi ratiuni. Retinem insa ce i se raspunde din partea ofiterului de credite :”Imi spune intr-un târziu că, la salariul meu ea îmi poate da un credit de maxim 30.000 de euro şi că aş face bine să accept oferta, pentru că în curând , daca se aplica noi norme de credit, nu mă voi încadra nici la jumătate din sumă” , de parca i`ar da banii din buzunarul propriu si nu la o dobanda peste media pietei.
Contractul a fost semnat intre o companie de evaluare prin tehnica mistery shoppingului, contractul cu banca in cauza valorand circa 10.000 de euro. Au fost vizitate 80 de locatii in mai multe localitati, accentul fiind insa pus pe Bucuresti.
Fisa prezentata in atasament corespunde unei agentii din zona Victoriei.

Lectura placuta!

Niciodata nu am fost un bun negociator…

…poate de asta am refuzat ofertele celor doua banci de a-si face reclama aici. Totul a inceput cu telefoanele PR`istilor de la bancile in cauza, care dupa ce laudau absolut jenant insemnarile mele, imi propuneau sa semnam un contract de reclama. Mi l`au trimis pe mail si l`am citit. Desigur, una dintre conditii era sa fiu atent cu ele, adica sa nu scriu nimic de rau. In plus, in propunerea de contract se facea referire la “servicii de imagine corecta” pe care urma sa le prestez. Scriu asta fiindca nu stiu daca si alti colegi din blogosfera au primit asemenea oferte sau voi fi fiind printre cei “alesi”. Sunt chiar curios daca se practica aceasta forma de reclama mascata si pe segmentul serviciilor financiare.

Nu ma intrebati despre ce banci e vorba. Voi scrie despre ele exact “pe invers” decat isi doreau. Ca sa se priceapa.

Banca Romana de Scont s-a mutat in sediul BNR din Brasov, cu o chirie de 4000 de lei/luna. Fara TVA.

Initial voiam sa dau un titlu in genul Isarescu i`a inchiriat lui Sorin Ovidiu Vantu un spatiu in plin centrul Brasovului. Pe urma am realizat ca nu ar fi corect. Nu isarescu, ci BNR. Si nu lui SOV, ci Bancii Romane de Scont. Chiar si asa, afacerea mi se pare paguboasa pentru imaginea BNR. Daca BNR mai are sedii de inchiriat, ii sugeram sa`i ia drept clienti pe Gabriel Bivolaru, Ioan Stoica, Sever Muresan samd. Ciudat mod de a se departa de castanele fierbinti mai are si Banca Centrala. Despre ce e vorba, cititi aici