Summitul G20. Istoria si evolutia deciziilor din 2008 incoace. Sau cum dispare incet din comunicate reforma sistemului financiar

De cateva summit-uri incoace, liderii G20 se jura sa inaspreasca reglementarile sistmului financiar. In 2008, reforma sectorului financiare era trecuta in varful comunicatului final.  In aprilie 2009, la Londra, aceeasi reforma figura usor mai jos in comunicatul de la finalul reuniunii. Singurii care au mai facut intre timp ceva au fost americanii. Dupa cateva luni, in septembrie 2009, G20 s-a reunit la Pittsburg. Iar discutii, iar cafele, iar comunicat final in care scria despre necesitatea reglementarii mai stricte a sectorului financiar. In plus, liderii lumii se jurau sa coopereze mai strand cu FMI si alte institutii internationale. Cooperare pe naibii. Cand Grecia a ajuns in impas, Banca Centrala Europeana a ajuns la limita caftelii publice cu FMI. Trichet ii acuza pe germani si pe francezi ca se comporta necuviincios, in vreme ce lui Trichet i se atragea respectuos atentia ca BCE nu e fond de ajutorare a lenesilor greci.

Continue reading

De luni incepe reforma yuanului. In loc sa se aprecieze in fata dolarului, s-ar putea deprecia

Decizia chinezilor de a flexibiliza progresiv cursul yuanului  ar putea sa duca nu la aprecierea lui fata de dolar ci dimpotriva, sustine un economist. Pe economist il cheama Nouriel Roubini si nu mai vreau sa insist asupra predictiilor sale.
Luni, yuanul (sau renminbi)va flota in fata dolarului in functie de alti parametri. Chinezilor li s-au cerut insistent sa faca ceva cu yuanul, ca nu se mai poate. China a promis reforme si le va face incepand chiar de luni. Premierul Canadei le-a multumit printr-un comunicat. Americanii rasufla si ei mai usurati. Insa numai pana luni.

Continue reading

China- crestere economica de 11,9% in primele doua luni

Economia Chinei a crescut in primele doua luni din 2010 cu 11,9%, a anuntat biroul de Statistica al statului. In ultimul trimestru din 2009 economia Chinei urca cu 10,7%, nivel peste obiectivul fixat de chinei, in privinta cresterii economice, de 8%. Inflatia a fost de 2,2% pe primele doua luni, productia industriala a urcat cu 19,6% iar investitiile cu 25,6%. Asta asa, ca sa crape de ciuda unii.
Daca va intrebati ce dreaq au facut ei si nu putem sa facem noi, treaba sta asa:
Oficialii chinezi (sau chinezesti? :) ) au bagat anul trecut 390 de miliarde de euro (asta inseamna de 3 ori PIB-ul Romaniei) in reteaua rutiera si in alte lucrari de infrastructura publica.
La finele lui 2008, China a anunţat un plan de 586 miliarde dolari care viza încurajarea creşterii economice şi a consumului intern în zece domenii ale societăţii chineze variind de la investiţii în infrastructură la protecţia mediului şi reconstrucţia în caz de catastrofe.
Continue reading

China si SUA se razboiesc in cursul de schimb

Cu putina vreme in urma Trezoreria SUA a fost mandatata de Congres sa evalueze daca nu cumva China isi manipuleaza moneda. Povestea este veche si pusa uneori chiar prost. Toate tarile isi manipuleaza intr-o forma sau alta, direct sau indirect, propria moneda, vorba lui Stiglitz.  O face si Isarescu si nu de azi de ieri, insa numai atunci cand situatia o impune. Toate guvernele isi altereaza (in anumite momente, in mod direct sau indirect) cursul propriilor monede pentru a mai corecta din dezechilibre.

Deficitele bugetare ridicate sau dobanzile prea coborate sunt ca febra pentru organism: arata ca undeva exista o infectie care trebuie stopata.
Continue reading

Arabii nu renunta. Au pus bazele Uniunii Monetare. Urmeaza sa isi faca moneda proprie

Prin 2008, au decis sa isi faca Uniune Monetara. Am scris la vremea aceea. In 2009 au pornit la drum. Am scris si atunci. Astazi au decis: Guvernatorul Băncii centrale din Aradia Saudită (Sama), Muhammad Al-Jasser, va fi primul presedinte al Consiliului Monetar al Golfului, entitate care se estimează că va fi precursoarea unei Băncii centrale a Golfului.
Nu are rost sa spun ce implicatii are o moneda a arabilor, in contextul economic actual. Probabil ca miza e mult mai mare decat o anticipeaza unii. Ararbii au copiat modelul chinez de a cumpara aproape tot ce se vinde si desigur, ceea ce conteaza. Teoretic, economia araba este mai sanatoasa decat a Chinei, care ar putea avea o problema in cazul in care capitalurile straine se retrag. Deja investitorii straini din China dau semne de nerabdare. In cazul statelor din Golf, arhitectura financiara este la inceputuri.
Continue reading

Cand Europa se cearta, dolarul se intareste. Cine urca cursul monedei americane si ce efecte are un dolar puternic?

Dolarul american si-a pastrat valoarea si in perioada de criza din cauza valorii sale de refugiu si a acumularii de rezerve valutare ale catorva banci centrale mari (China printre ele, desigur). O vreme si-a schimbat tendinta, depreciindu-se, dupa care a revenit iar pe apreciere, dar din alte cauze, mai sanatoase: fluxurile de investitii catre SUA. Cearta din Europa ii face pe investitori sa “substituie” in portofoliile lor euro cu usd.
Continue reading

O scrisoare careia nu stiu ce sa-i raspund

Am primit aseara o scrisoare careia recunosc, habar nu am ce sa-i raspund. Dupa ce am citit-o de cateva ori cu atentie si cunoscand cat de politicosi sunt chinezii, am zis ca nu se face sa nu intorc cumva mesajul. Asa incat am dat un reply cu textul “Sunt de acord cu ideile Dvs, desi admit ca am cateva rezerve cu privire la unele propuneri. Ma vad astfel obligat sa aman discutia lor pana cand voi primi raspunsul Dumneavoastra. Ideea nu e rea, dar cu siguranta mai merita studiata. Dan”
课-程-背-景:
作为一个中层干部,您是否会常常感到迷惑:
为什么我每天都陷身于具体事务而忙累不堪?
为什么我的下属总是不能胜任他的工作?
为什么我总是扮演消防员的角色,到处救火,分身乏术?
为什么我投入了那么多的时间,仍然达不到预期的绩效目标?
为什么……
Continue reading

SUA vrea o lege care sa aprecieze moneda Chinei

16 membri ai Congresului SUA au propus un proiect de lege prin care intentioneaza sa oblige China sa lase liber cursul yuanului. Proiectul se vrea a fi smecher, spunand ca tarile a caror moneda are un curs “decalat” fata de piata mondiala intre septembrie si martie, vor fi taxate de SUA prin aplicarea unor taxe vamale. E clar vorba de China aici, americanii dorind din suflet un curs mai apreciat al yuanului. Luni, 130 de senatori americani au cerut oficial Departamentului de Stat sa faca presiuni asupra Chinei. Ei si-ar dori un curs al valutei chineze cu 20-30% mai apreciat in fata dolarului SUA. De ce asta? O sa revin mai dupa amiaza asupra subiectului, ca merita.

O harababura

UE decide sa imprumute FMI (in 2009) cu pana la 100 miliarde de dolari, ca sa aiba de unde da FMI credite. FMI anunta la randul ei ca e gata sa imprumute, din imprumutul UE. Romania ia banii de la FMI, via UE.
Tarile se imprumuta si ele, intre ele. Finlanda, Suedia, Norvegia si Danemarca dau Islandei, doua miliarde de dolari. Nu vor sa auda de FMI, aceasta Casa de Ajutor Reciproc mondiala. China da zeci de miliarde, Africii. SUA a vandut in 2009 titluri in valoare totala de sute de miliarde de $. China cumpara in draci asemenea obligatiuni. Romania imprumuta bani de la FMI. Grecia e in prag de faliment. Suna FMI. Grecia nu vrea banii FMI . Ii vrea pe ai UE. UE sare in ajutorul Greciei, dar pe banii nemtilor si ai francezilor, care au mari interese in zona. Si care se uita si catre FMI. FMI se uita spre China, care tocmai a mai cumparat niste certificate de Trezorerie ale SUA. China, fara sa clipeasca, mareste rezervele minime ale bancilor.

Mai are cineva, nevoie de bani?

Echpa tarilor emergente vs cele dezvoltate: 6,2 – 1,9

Acesta este scorul in meciul cresterilor economice in 2010. Emergentele vor creste cu 6,2 % in 2010, in vreme ce economiile zuper-dezvoltate vor creste cu 1,9%.
Lumea se schimba, din punct de vedere al scheletului economic. Coloana vertebrala e formata din vertebre numite China, India, Brazilia samd, in vreme ce SUA, Europa devin mici oase ale bazinului.
Cu treaba asta e de acord si seful Bancii Mondiale si alti economisti, mai ales dupa ce au cetit Raportul privind economiile emergente , publicat ieri de HSBC.