Frauda din banci. Uneori prostie, alteori numai incompetenta

Administratorul unei firme a dispus prin singura sa semnătură efectuarea de plați către terțe societăți din conturile bancare ale unei societati fara sa aiba acest drept. Banca le-a autorizat, chiar daca ele contraveneau contractului de servicii bancare încheiat cu institutia de credit.  Operarea de către banca a acestor plați  a fost nelegala și de regula atrage răspunderea furnizorului de servicii bancare. Compania spune ca dupa un an de discutii cu banca, nu s-a ajuns la nicio concluzie. “Se impune începerea procedurilor oficiale de chemare în judecată a furnizorului de servicii bancare”, sustine acesta. Intre timp, si banca a facut un raport de audit pe aceasta tema.  Iata raportul de audit al bancii

Impresii personale de la Comisia de buget, legate de Ordonanta 50. Despre limbajul dublu al bancilor si creditele pe care le au chiar membrii Comisiei la banci

Ce au zis unii sau altii gasiti aici. Nu pot sa nu spun cateva impresii de la audierile (ca nu a fost o debatere, ci o suma de audieri) de la sedinta Comisiei de Buget Finante Banci a Camerei Deputatilor.  Presedintele ARB Radu Ghetea a venit cu tot Consiliul de Administratie. Sergiu Oprescu si Steven van Groningen stateau cuminti in spatele lui. Langa el era Petre Bunescu- BRD, iar langa Bunescu, Oana Petrescu, vicele BCR.  Presedintele Comisiei, deputatul Viorel Stefan, statea vis a vis de Ghetea. Viorel Stefan nu are credite. Alti membri ai comisiei, au. In total, 19 membri datoreaza bancilor circa 1,2 milioane de euro. Lista o aveti in finalul postului, desi nu e relevanta decat dintr-un anume punct de vedere.

Bancherii practica un limbaj dublu. In Comisie, Ghetea era lapte si miere. Bunescu- mai sigur pe el si mai dur. Oana Petrescu- de departe cea mai fina si ok ca vorbitor al comunitatii bancare.

Continue reading

Carmen Gheorghita – de la OTP Bank, in industria PR`ului

Carmen pleaca maine din OTP. A stat cativa ani cu langa bancherii unguri, facandu`ne cand sa ii multumim pentru informatii, cand sa injuram nervosi ca informatiile intarzie. Poate s-a plictisit si ea. Poate pur si simplu a preferat o munca  mai putin dificila. Carmen ramane totusi in industria PR`ului, din cate am aflat. Nu am inca mandatul de a spune unde pleaca si de ce.

Noutati din private banking-ul mondial

Abia daca am vreme sa respir in ultima vreme. Ma uita la stirile care`mi trec pe sub ochi, constat tendinte, ma uit la industria bancara si la ce se mai petrece acolo, dar cand sa ma apuc de scris, mi se face somn. Ma uit la ceas si vad ca e unu noaptea. “Lasa, imi zic, ca le vei scrie maine”. A doua zi, de cum deschid calculatorul, vad alte stiri, alte alerte…derept pentrucare cele observate in ziua anterioara trec pe locul doi ca importanta. Drept pentru care am zis notez in treacat ultimele informatii care mi`au intrat in mail, fara pretentia rigorii maxime a unui top al evenimentelor

Elvetieniidin cea de`a doua banca dupa marime – Credit Suisse au declarat ca pierderile din subprime ar putea atinge 3,2 miliarde euro. Stirea a aparut in presa helveta, iar oficialii bancii nu au dorit sa comenteze.

Bancherii britanici au sarit ca arsi cand a venit vorba ca organismele de reglementare ale pietei financiare vor controla si monitoriza bonusurile pe care jucatorii si le ofera. “Nivelul bonusurilor este si ramane un apanaj al industriei, nu al celor care reglementeaza” a declarat Angela Knight,  sefa bancherilor britanici. De asemenea, premierul Brown a avut o intalnire cu bancherii, pentru a evalua corect situatia sistemului bancar britanic.

SG Private banking intra pe piata japoneza, odata cu deschiderea primului birou in Osaka.

Trichet, platit cat un sef de banca din Romania

28.770 de euro. Atat a luat anul trecut drept salariu Jean Claude Trichet, seful ditamai Bancii Centrale Europene. Comparativ, un sef de banca din Romania, si ma refer aici la primii 5 jucatori, castiga mai bine decat seful BCE. Isarescu a avut in 2007, circa 7300 de euro lunar.

Am primit, via dept de resurse umane al Bancii Centrale Europene, grila de salarizare pe 2006. N`o comentez, ci doar o anexez aici

cum se lanseaza un produs bancar si mai ales cum se fura

De regula, produsul bancar este ca o iubita virtuala. Imediat dupa ce`l cunosti suficient, ai vrea sa`l (s`o) schimbi pe ceva mai bun. Pe cel vechi il dai uitarii si te concentrezi asupra noii iubite. Numai ca alti cavaleri ravnesc si ei la acelasi lucru. Un expat, presedinte de banca, mi`a spus ( e drept, a fost nevoie sa bem doua sticle de vin) ca o banca concurenta (discutam de doua banci din top 10 bancar autohton) a stat o noapte intreaga ca sa`i copieze un produs si sa`l lanseze identic la cateva ore distanta. Nimeni nu vorbeste despre cat costa sa creezi un produs, cat costa sa`l lansezi si cam ce produse bancare locale ar putea face fata cu succes pe piata europeana a serviciilor financiare.

Din cate am discutat cu bancherii locali, nasterea si lansarea unui produs costa undeva pe la 200.000 de euro. Detalii,  aici

"Dibacia" BNR…

Nu multa lume stie ca o parte din rezervele BNR erau plasate la inceputul lui 2007 in companii americane, gen Fannie Mae, adeca exact cele afectate in mod direct, unele pana la faliment, de criza subprime. Mai exact, citez dintr`un oficial din boardul BNR “Datorita necesitatii de a avea investitii sigure si lichide, principala destinatie de investire a rezervelor internationale este piata obligatiunilor guvernamentale, fiind vizate in special statele cu rating ridicat si cu piete de dimensiuni mari. Exista si alti emitenti de obligatiuni care intrunesc conditiile de lichiditate si siguranta cerute de bancile centrale: : Federal National Mortgage Association-SUA;Federal Home Loan Mortgage Corporation-SUA…”

Il sun pe Dijmarescu, care confirma ca asa e. “Dar sa stiti ca am fost dibaci!” Cum dibaci?, intreb. Pai am scapat inainte de a se declansa scandalul. Asa sa fie? O sa vedem in raportul anual care a fost expunerea Bancii Nationale a Romaniei pe piata mortgage din SUA.

Unde se plaseaza rezervele, aflati  aici

…..Un membru al CA al BNR, platit cu 7000 de lei de Patriciu

Napoleon Pop a incasat, ca cercetator pe piata globala a energiei, 7000 de lei (2000 de euro) lunar de la Rompetrol Group, potrivit declaratiei de avere postate pe site`ul BNR. In acelasi timp, lua peste 15000 de lei lunar (4500 de euro) de la BNR ca sa ia parte la sedintele Consiliului de Administratie, unde se discuta cele mai delicate probleme de politica monetara. E corect?

Detalii,  aici