Eu zic ca sunt interesante. Sursa datelor o reprezinta BRI (Banca Reglementelor Internationale), prin intermediul serviciului statistic al Bancii Mondiale. Datele se refera desigur la Romania. Din primul grafic se vede (zic eu) destul de clar cum au evoluat intrarile de bani din afara destinate creditelor in perioada de boom.
Am primit aseara doua contracte de munca din doua banci, varianta de criza. Trebuie sa le “curat” de date pentru a nu se prinde care din ce banca este si apoi le voi urca pe net. Pana atunci, iata variantele ante-criza ale contractelor de munca din aceleasi banci.
Din primul am retinut ca in banca, atunci cand se fac concedieri, se tine cont daca ai teren (limita e de 5 ha/familie detinute), iar din al doilea am retinut mult mai multe.
Primul contract il aveti aici, iar pe cel de-al doilea il puteti descarca de aici
Panicile sunt la fel de vechi precum pietele insele. Unele au pornit de la dereglementarea pietelor. Altele au implicat investitii in state fictive, (niste Madoffi la inceput de drum) sau doar contagiunea pietelor. In ultimii 200 de ani, pietele din SUA si Marea Britanie au cunoscut ce e aia panica de foarte multe ori: 1819, 1825, 1837, 1857, 1873, 1893, 1901, 1907, 1929, 1987, contagiunea asiatica din 1997 şi mai nou 2007-2008. Toate au fost diferite, dar efectul a fost acelasi: ingenunchierea pietelor. Înainte de Marele Crash din 1929, elementul comun al acceselor de panica a fost refuzul aproape dogmatic al autorităţilor de areglementa pietele pentru a preveni posibilele crize. Dupa acel moment au aparut alte cauze, dar dereglementarea (sau nereglementarea) a revenit printre principalele cauze la interval de aproape 100 de ani. S-a incheiat un ciclu, vor spune unii…Vezi cum s-a ajuns sa inventezi tari fictive numai ca sa iei un credit sau ce inseamna contagiunea in economia reala. In episodul urmator, panica pietelor romanesti.
Daca dl. Presedinte ANAF a declarat ceva complet ireal? “Am primit de la elveţieni o listă cu mai multe persoane (…)Am făcut aşa o selecţie. Am 12 persoane unde eu estimez că au venituri de vreo 50-60 milioane de euro în Elveţia, pentru care primesc dobânzi, în Elveţia. Au cont în Elveţia. Nu ştiu dacă au declarat veniturile din dobânzi încasate din Elveţia la Fiscul din România. Noi am primit aceste informaţii ca răspuns la preocupările noastre de a ne face o bază de date pentru a putea impozita aceste persoane fizice care au realizat venituri şi să vedem dacă le-au şi declarat statului român”, a spus Domnia sa.
Daca in realitate, totul e un bluff? Daca in realitate lucrurile stau cu totul altfel? Suntem jurnalisti si trebuie sa ne intrebam. Din cate stiu, prin Directiva Dobanzilor intre UE si Elvetia, Romania primeste un impozit pe urma depunerilor din conturile cetateniilor romani fara A SE CUNOASTE sursa.
1. Am cateva dubii legate de efectul reformelor de pe piata muncii. Teama mi-e ca nu ne indreptam in directia buna. Luni voi publica pe HotNews un text al unui cercetator roman despre aceasta intentie de reformare.
Pana atunci recomand doua articole pe aceasta tema. Unul scris de O. Blanchard si pe care il gasiti aici si un altul la fel de bun, aici. De asemenea, despre flexibilizarea pietei muncii in Italia, gasiti aici un text bun.
1.Cuvintele Clientului bancar, fiul unui David, nu neaparat împărat si nu neaparat din Ierusalim.
2. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Clientul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
3. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?
4. Un neam trece, altul vine, şi banca rămâne veşnic în picioare.
5. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
6. Vântu suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
7. Toate comisioanele se varsă în DAE şi DAE tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.
Sa luam un indicator. De-o pilda, cost-to-income. Costurile operationale raportate la venituri. Si sa comparam mere cu 
mere si pe urma pere cu pere. La mere, adica la bancile noastre, stam mediu. Mai bine decat unii dar mai prost decat altii. Daca facem o modelare in baza datelor, o sa stam si mai prost, dar speram sa nu se confirme. Indicatorul asta te face cu atat mai bun cu cat e mai mic. In regiune, Romania sta asa cum ne arata graficul de langa. Fix la mijloc de pluton. Ungaria si Cehia stau cel mai bine, dupa ce si-au imbunatatit enorm acest indicator.
O banca a constatat in urma auditului intern ca normele interne sunt inculcate nonsalant. Treburile au mers pana intr-acolo incat o femeie care nu avea drept de semnatura si isi vanduse in urma cu cateva luni participatia in firma pe care o detinuse, a retras 70.000 de lei de la o sucursala din Pitesti. Fara nicio problema, a scos banul si a plecat.
Credite fictive care nu se regasesc in arhivele bancii, imprumuturi de sute de mii de euro date cu incalcarea normelor interne, miscari de milioane de euro prin conturi, bani trimisi unor rude din strainatate sau mici imprumuturi acordate colegilor. Aceasta este descoperirea facuta de controlul intern al unei banci din top cinci, una dintre persoanele vizate fiind chiar directorul unei respectabile agentii.
Presa a mai relatat cazurile unor functionari care intra in conturile clientilor, dar pana acum nu au fost date publicitatii documente legate de anchetele interne ale institutiilot de credit. Continuarea, aici
Una din prioritatile acestui an ar trebui sa fie reglementarea sistemului bancar, astfel incat sa nu se permita ca Statele sa devina captivele acestuia. Lacomia nu a disparut si nu va disparea cu una, cu doua. Tinute in sah de faptul ca le cumpara titluri de stat, tarile nu indraznesc sa vina cu reguli noi pentru sistemul financiar. Drept e ca, la ce lobby puternic isi fac bancherii, e greu sa te impotrivesti. Daca nu se face asta, vom ajunge fix de unde am plecat. “Toată lumea era in cautarea unui randament. Puteai sa inventezi orice iti trecea prin cap si lumea cumpara”, ii declara un bancher de investitii lui Gillian Tett. Sistemul financiar, mort copt dupa tranzactionarea in marja, incuraja un comportament anormal. Oamenii gandeau ca si cand ar fi fost companii iar companiile gandeau ca si cand ar fi fost banci, scrie undeva Blackburn. Numai ca bancile nu gandeau deloc; devenisera o masinarie care specula orice si care trebuia demult reglementata. Poate in acest context vorbea Zoellick de revenirea la etalonul aur (acesta limiteaza valoarea creditului pe care băncile centrale l-ar putea furniza), dupa cum arata o cercetare (click pe linkul de mai sus) a BRI, pusa in aceasta dimineata pe siteul institutiei.