Într-unul dintre exemplele cele mai cunoscute din perioada cuprinsă între 386/7 şi 354 î.Hr. s-a petrecut atunci când camera tezaurului sacru (opisthodomos) de pe Acropole a fost arsă de administratorii trezoreriei zeiței Atena. Aceștia au urmărit să evite ca secretele secretele de creditare ale băncilor cu bani publici să fie dezvăluite. Banii din acest tezaur ar fi trebuit să rămână neatinși fiind în responsabilitatea funcționarilor trezoreriei. Când băncile nu au mai fost în măsură să le ramburseze împrumuturile, aceștia au provocat un incendiu, într-o încercare zadarnică de a păstra secrete relaţiile lor cu băncile.  Întreaga afacere a confirmat percepţia larg răspândită că instrumentele bancare erau strâns legate de economia invizibilă.
Forme de împrumut
În secolul al V-lea î.Hr. apare pentru prima dată împrumutul cu dobândă. Până atunci nu se cunoşteau decât tezaurizarea şi împrumutul fără dobândă, numit eranos.
În mod normal cei care împrumutau aveau o anumită experienţă în comerţul maritim. Un comerciant sau un armator (naukleros), cu alte cuvinte, un proprietar de navă, putea împrumuta o sumă de bani pentru a cumpăra marfă. De obicei, această sumă avea o valoare între 1.000 și 4.500 de drahme sau mai mult. Acest împrumut era dat doar pe perioada cât a durat călătoria.
Pentru că realizarea unui transport comercial maritim prezenta riscuri ridicate, ratele dobânzilor au fost destul de ridicate. În secolul al IV-lea î.Hr., la Atena, acestea au variat între 12,5% şi 30%. Ca o garanţie împotriva fraudării mărfii și a navei (mai precis a chilei navei), se încheia un contract scris în care se precizau termenii împrumutului. Dacă marfa se pierdea sau deteriora, responsabilitatea revenea creditorului care suporta pierderile.
Informațiile pe care le știm despre modul în care se desfășurau împrumuturile maritime sunt provenite din patru discursuri ale  lui Demostene de la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. El a spus că a fost uşor să iei împrumuturi fără dobândă sau un fel de sprijin social provenite de la familie sau prietenii. Situaţia a fost, probabil, mai complexă în cazul creditărilor din partea băncilor. Împrumutul, al căror obiect a fost de a face un profit bancherilor şi persoanelor private, a fost la dispoziţia locuitorilor şi, mai ales, a comercianţilor din Atica.
Pentru a se asigura că se va rambursa creditul, activele valoroase ale celui care lua împrumutul au fost frecvent ipotecate. Dacă o persoană eluda plata risca să fie acționat în justiție. În unele cazuri împrumuturile puteau fi plătite în rate.
Împrumuturile au scadenţe scurte, iar dobândă trebuie să fie plătită la fiecare „lună nouă”, adică la sfârşitul fiecărei luni lunare. Pe Strepsiade, care a făcut datorii din cauza pasiunii costisitoare a fiului său pentru sportul hipic, îl trezesc noaptea din somn necazurile băneşti : „Mă topesc, spune el, văzând cum luna aduce din nou ziua de douăzeci şi pe cele următoare, căci dobânzile ajung la scadenţă”.
Dobânda obişnuită era de o drahmă la mină pe fiecare lună, adică de 12%. Dobândă de cinci oboli (10%) este o favoare şi vedem adesea că se plăteşte o dobândă de nouă şi de zece oboli, adică 20%. Cămătarii, fireşte, cer şi mai mult.
În mod obişnuit se pare că statul nu se preocupă să limiteze mărimea dobânzii. Cunoaştem totuşi şi o excepţie: sub arhontatul lui Cadys, la începutul secolului al IV-lea î.Hr., cetatea Delfi a interzis să se împrumute bani cu o dobândă mai mare de 3 oboli la mină pe fiecare lună, mai mare adică de 8,57%, dacă este vorba ele mina din Delfi care are 70 drahme, sau mai mare de 6%, dacă se socotesc 100 de drahme la mină, aşa cum se face în mod obişnuit 25.
Bancherii
Spre sfârşitul secolului al V-lea î.Hr. apar bancherii, care sunt cel mai adesea meteci sau sclavi eliberaţi, iar în secolul al IV-lea î.Hr., discursurile judiciare privind litigiile de succesiune ne dovedesc că unele averi erau constituite aproape numai din creanţe.
Procedeele cele mai obişnuite de a valorifica un capital sunt să dai bani cu împrumut, cu o dobândă ridicată, pentru a finanţa comerţul pe mare sau să cumperi sclavi pe care-i închiriezi apoi fie statului, fie unor particulari.
Informatiile noastre cele mai detaliate despre rolul băncilor în Atena provine din secolul IV î.Hr. Există mai multe trimiteri la bănci în povestea foștilor sclavi Pasion și Phormion care au condus banca cea mai faimoasă din acele timpuri. Povestea celor doi aduce lămuriri, în principal, asupra situației economice a sclavilor și rolului femeii în transferul de proprietate, în cazul serviciilor bancare.
Inițial,  banca a fost deţinută de doi atenieni, Antisthenis și Archestratos, care au avut un sclav Pasion. Odată cu trecerea timpului arătând un talent deosebit în treburile băncii, Pasion a fost eliberat din sclavie şi i s-a acordat conducerea băncii. El a reuşit să obţină cetăţenia ateniană şi să devină proprietarul băncii. Din căsătoria cu Archippe a avut doi fii, Apollodoros şi Pasikles.
Mai târziu, a cumpărat un sclav, Phormion, pe care după ce l-a eliberat l-a angajat să lucreze ca trezorier la bancă. Înainte de moartea sa, în 370/69 î.Hr., Pasion i-a închiriat banca la Phormion pe un contract de leasing de opt ani. După moartea lui Pasion, în conformitate cu dorința lui, Phormion s-a angajat să aibă grijă de fiul său mai mic și s-a căsătorit cu Archippe, dobândind o zestre de trei talanți şi 4.000 drahme. Această căsătorie a produs doi fii. În anul în care a murit Archippe (361/0 î.Hr.), Phormion a obţinut cetăţenia ateniană şi a continuat activităţile sale bancare.
Marile temple
În afară de persoanele fizice şi marile temple împrumutau adesea. Ele dispuneau de tezaure bogate acumulate din donaţii şi dedicaţii făcute de oraşe şi de către persoane fizice. Informații detaliate provenite din materiale epigrafice din Atena ne oferă detalii vitale despre cum au acţionat ca bănci marile temple pe teritoriul atenian. Se pare că cele mai multe împrumuturi erau date oraşelor şi demelor și numai în cazuri izolate unor cetăţeni.
Informații deosebite ce au centralizat datele din insula Delos în  perioada cuprinsă între 377/6 şi 374/3 î.Hr. arată că Templul lui Apollo a împrumutat bani la 13 oraşe din Ciclade. Sumele împrumutate au variat de la 400 la 6.000 de drahme. Scopul creditelor a fost achiziţionarea de cereale (o sumă totală de 9.950 drahme) și protecţia împotriva piraţilor (5.000 drahme).
De asemenea, este bine cunoscut faptul că la începutul războiului peloponesiac spartanii s-au gândit să împrumute bani de la Delfi şi Olimpia. Tucidide (în Istorii 1.121.3 1.143.1) arată că în cele din urmă nu au făcut acest împrumut.
Pericle, la sfârşitul în 431 î.Hr., a descris toate oferte speciale venite de la templele ateniene şi a resurselor de bani. El a subliniat că acestea ar trebui să fie folosite numai în caz de urgenţă şi cu condiţia ca să fie înapoiate. Un astfel de caz a avut loc, în 407/6 î.Hr., când atenienii s-au confruntat cu un deficit de argint fiind nevoiți să bată monede din aurul oferit de templele sacre de pe Acropole.

Sursa

2. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Clientul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.

3. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare?

4. Un neam trece, altul vine, şi banca rămâne veşnic în picioare.

5. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.

6. Vântu suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăşi se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.

7. Toate comisioanele se varsă în DAE şi DAE tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.

8. Toate dobanzile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul bancherului nu se mai satură privind, şi urechea lui nu oboseşte auzind.

9. Ce a fost, se va mai adauga şi ce s-a făcut cu creditul tau se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

10. Dacă este vreun comision despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!” de mult acela era şi în creditele dinaintea noastră.

11. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întâmpla.  Nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei care se vor imprumuta mai târziu.

12. Eu, Clientul, am fost nu neaparat împărat si nu musai în Ierusalim.

13. Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă in banci: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.

14. Am văzut tot ce se face acolo; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!

15. Ce este strâmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.

16. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în rate pe toţi cei ce s-au imprumutat înaintea mea şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.

17. Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia din banci. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt.

18. Căci unde este multă creditare, sunt si multe neperformante şi cine are rate multe, are şi multă durere.

Capitolul 2

1. Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea. Ia un credit de consum” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.

2. Am zis tellerului: „Eşti o nebunie!” şi celor din comisie: „Ce te înşeli degeaba?”

3. Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunia de a ma imprumuta, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor printre banci în tot timpul vieţii lor.

4. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii; mi-am luat si un aspirator pe zece ani!

5. mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.

6. Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.

7. Am cumpărat de toate, am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce luasera credit de consum înainte de mine.

8. Mi-am strâns argint şi aur ca am vazut ca cresc cursurile, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.

9. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei cei care luasera credit de consum înaintea mea.

10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am luat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie,.

11. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate creditele mele  si la truda celor care mi le dadusera stiind ca nu am sa platesc niciodata ratele am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare.

12. Atunci mi-am întors privirile spre bancheri. Căci ce va face omul care va lua credit dupa mine? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. –

13. Şi am văzut, că pentru ei înţelepciunea este cu atât mai de putin folos decât nebunia, cu cât este mai de folos întunericul decat lumina.

14Bancherul îşi are ochii în cap, iar clientul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă.

15. Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.”

16. Căci pomenirea bancherului si a Biroului de Creit este mai veşnică decât a mea: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi bancherul moare, şi clientul!

17. Atunci am urât bancile căci nu mi-au plăcut ce  fac sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt.

18. Mi-am urât până şi ideea de a-mi plati ratele sub soare, pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.

19. Şi cine ştie dacă va fi bancher sau client? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată ratele mele. Şi aceasta este o deşertăciune.

20. Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde.

(…)

24. Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea dintr-un credit de consum şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna bancherului.

25. Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El?

26. Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă rate să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

Capitolul 3

1. Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.

2. Creditul îşi are vremea lui, şi ratele isi au vremea lor. Cardul îşi are vremea lui, şi plata comisioanelor sale îşi are vremea ei.

3. Defaultul îşi are vremea lui şi insolventa îşi are vremea ei;

4. plânsul bancherului îşi are vremea lui, şi râsul meu  îşi are vremea lui; ;

5. amenintarile celor de la colectare credite îşi au vremea lor, şi  trantitul telefonului in nasul lor îşi are vremea lui

(…)

10. Am văzut la ce rate ii supune bancherul pe fiii oamenilor.

11. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că acel Client nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o bancherul.

12. Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;

13. dar şi faptul că un om mănâncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu.

14. Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Banca  dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face Bancherul nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Bancherul face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

15. Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Bancherul aduce iarăşi înapoi ce a trecut.

16. Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru executare silita domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate.

17. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.”

18. Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru clientii bancari ca să-i încerce  Bancherul, şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.

19. Căci soarta clientului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi Clientul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.

(va urma) Tot ce am facut a fost sa dau find&replace unor cuvinte

Cateva idei din discursul lui TJ:
Lupta împotriva inflaţiei ridicate pare să fi fost câştigata. În general, aceasta a condus la aşteptări moderate ale companiilor in privinta viitoarelor niveluri ale inflatiei şi la o scădere dramatică a primelor de risc în aproape toate zonele pieţei financiare. Cu toate acestea, lupta cu succes împotriva inflaţiei şi reducerea volatilitatilor macro – de asemenea, cunoscuta sub numele de “Great Moderation” – nu au putut preveni grave instabilitati ale sistemului financiar globalizat.
Alături de beneficiile sale evidente, “Marea moderaţie”, pare să fi produs si necazuri. În combinaţie cu un nivel scăzut al ratelor reale ale dobânzilor, inovatiile financiare si liberalizarea pieţelor de capital liberalizat au creat  un enorm potenţial de creditare. Acesta, in conditiile unei perceptii reduse a riscului, a stimulat creşterea rapidă a preţurilor activelor care a condus la excese şi dezechilibre in anumite pieţe. Prin efectele contagioase, spargerea unui balon de credit şi preţurilor activelor poate aduce întregul sistem financiar mondial la un pas de colaps într-o perioadă foarte scurtă de timp. Având în vedere interacţiunea cu economia reala de asemenea, acest lucru are implicaţii serioase pentru economia mondială şi ridică o serie de întrebări cu privire la viitorul rol al băncilor centrale. Poate şi trebuie politica monetare folosita pentru a contracara dezvoltarea a dezechilibrelor financiare sau a bulelor? Are sens să utilizam instrumentele de politică monetară pentru asta? Instrumentele folosite în timpul crizei, vor juca de asemenea, un rol mai important în politica monetară în viitor?

Măsurile neconvenţionale pot fi justificate prin rolul băncilor centrale de “creditor de ultimă instanţă”. Rolul lor, cu alte cuvinte, este de a oferi finanţare de urgenţă pentru financiare instituţiile care se confruntă cu blocaje de lichiditate pe termen scurt. Scopul acestor măsuri neconventionale este de a restabili funcţionarea forţelor din piaţă cât mai rapid posibil şi în cele din urmă a restabili încrederea pieţei în sistemul financiar. Două principalele lecţii pot fi învăţate din răspunsul energic dat de către băncile centrale. Acesta a arătat că ratele dobânzii la zero, nu cont înseamnă că băncile centrale au epuizat lor set de instrumente de politică monetară. Băncile centrale dispun inca de instrumente eficiente care pot fi utilizate pentru a reduce primele de risc, reducerea blocajelor de lichiditate şi pentru a preveni deflatia.

În plus, rolul lor de creditor de ultimă instanţă a luat o nouă dimensiune. Anterior, acestrol a fost limitat la furnizarea de fonduri pentru a acoperi blocajelor temporare de lichidităţi la o anumită bancă. La apogeul crizei, cu toate acestea, prioritatea a fost de a asigura lichiditatea întregului sistem. Băncile centrale au demonstrat că pot îndeplini această funcţie într-o măsură anterior neprevăzuta. Pe scurt, au demonstrat capacitatea lor de a răspunde la o criză sistemică. Aceste măsuri neconvenţionale s-au dovedit utile pentru gestionarea directa a crizelor.

Avem puţină experienţă practica de gestionare a politicii monetare la rate zero a dobânzii, mai ales pe o perioadă îndelungată de timp. Pe termen lung, de exemplu, am putea asista la noi instabilitati şi distorsiuni ale pieţelor financiare. În mod similar, o astfel de creştere enormă de lichiditate ar putea duce la o acumulare semnificativa a potenţialului inflaţionist.

Intregul text in romana, aici.

Iata cum arata Indicatiile Retail ale BCR.
Mai aveti aici cateva variante de raspuns ale “misteriosilor”. Din Alba

Cand vine vorba despre depozite, adica a lua banii clientilor, consilierii sunt numai lapte si miere. Unicredit pare campionul finetii.

As mai scrie despre BRD sau Raiffeisen, dar mai bine atasez solicitarile Unicredit
Cel mai amuzant mi s-a parut un pasaj dintr-un text al BCR, Zice asa:”8. Formularul de sesizari/sugestii/aprecieri, se va gasi in Blue Book in unul din stativele de birou A4/1/3A4, in partea A4, stativ postat pe masuta din zona de asteptare clienti; stativul cu pliante.
In cazul in care acesta nu se va regasi, se va specifica unde anume nu se regaseste.”
Zilele urmatoare am sa incerc sa descriu mai amanuntit “harta” angajatilor din banci politicosi si a celor nepasatori. Pentru ca discutam de 6-7 banci, o sa ia putin timp, dar amanunte putem oferi intre timp. :)

Acest caz vina la scurta vreme dupa ce, la aceeasi banca, un alt functionar (tot femeie, 31 de ani, divortata cu un copil) a fost prinsa deturnand bani din conturile clientilor, dupa ce le obtinea semnatura punandu`i sa semneze diferite acte.