La St Gallen a avut loc zilele trecute “Master of Banking and Finance”, un eveniment la care s-a vorbit despre banci, crize samd. Unul dintre vorbitori a fost Thomas Jordan, reprezentand Banca Nationala a Elvetiei. Am ales speechul lui pentru ca abordeaza cateva idei foarte bune. O reforma a bancilor centrale. Textul in engleza al discursului il aveti aici, iar traducerea in romana, o puteti descarca de aici.
Cateva idei din discursul lui TJ:
Lupta împotriva inflaţiei ridicate pare să fi fost câştigata. În general, aceasta a condus la aşteptări moderate ale companiilor in privinta viitoarelor niveluri ale inflatiei şi la o scădere dramatică a primelor de risc în aproape toate zonele pieţei financiare. Cu toate acestea, lupta cu succes împotriva inflaţiei şi reducerea volatilitatilor macro – de asemenea, cunoscuta sub numele de “Great Moderation” – nu au putut preveni grave instabilitati ale sistemului financiar globalizat.
Alături de beneficiile sale evidente, “Marea moderaţie”, pare să fi produs si necazuri. În combinaţie cu un nivel scăzut al ratelor reale ale dobânzilor, inovatiile financiare si liberalizarea pieţelor de capital liberalizat au creat un enorm potenţial de creditare. Acesta, in conditiile unei perceptii reduse a riscului, a stimulat creşterea rapidă a preţurilor activelor care a condus la excese şi dezechilibre in anumite pieţe. Prin efectele contagioase, spargerea unui balon de credit şi preţurilor activelor poate aduce întregul sistem financiar mondial la un pas de colaps într-o perioadă foarte scurtă de timp. Având în vedere interacţiunea cu economia reala de asemenea, acest lucru are implicaţii serioase pentru economia mondială şi ridică o serie de întrebări cu privire la viitorul rol al băncilor centrale. Poate şi trebuie politica monetare folosita pentru a contracara dezvoltarea a dezechilibrelor financiare sau a bulelor? Are sens să utilizam instrumentele de politică monetară pentru asta? Instrumentele folosite în timpul crizei, vor juca de asemenea, un rol mai important în politica monetară în viitor?
Măsurile neconvenţionale pot fi justificate prin rolul băncilor centrale de “creditor de ultimă instanţă”. Rolul lor, cu alte cuvinte, este de a oferi finanţare de urgenţă pentru financiare instituţiile care se confruntă cu blocaje de lichiditate pe termen scurt. Scopul acestor măsuri neconventionale este de a restabili funcţionarea forţelor din piaţă cât mai rapid posibil şi în cele din urmă a restabili încrederea pieţei în sistemul financiar. Două principalele lecţii pot fi învăţate din răspunsul energic dat de către băncile centrale. Acesta a arătat că ratele dobânzii la zero, nu cont înseamnă că băncile centrale au epuizat lor set de instrumente de politică monetară. Băncile centrale dispun inca de instrumente eficiente care pot fi utilizate pentru a reduce primele de risc, reducerea blocajelor de lichiditate şi pentru a preveni deflatia.
În plus, rolul lor de creditor de ultimă instanţă a luat o nouă dimensiune. Anterior, acestrol a fost limitat la furnizarea de fonduri pentru a acoperi blocajelor temporare de lichidităţi la o anumită bancă. La apogeul crizei, cu toate acestea, prioritatea a fost de a asigura lichiditatea întregului sistem. Băncile centrale au demonstrat că pot îndeplini această funcţie într-o măsură anterior neprevăzuta. Pe scurt, au demonstrat capacitatea lor de a răspunde la o criză sistemică. Aceste măsuri neconvenţionale s-au dovedit utile pentru gestionarea directa a crizelor.
Avem puţină experienţă practica de gestionare a politicii monetare la rate zero a dobânzii, mai ales pe o perioadă îndelungată de timp. Pe termen lung, de exemplu, am putea asista la noi instabilitati şi distorsiuni ale pieţelor financiare. În mod similar, o astfel de creştere enormă de lichiditate ar putea duce la o acumulare semnificativa a potenţialului inflaţionist.
Intregul text in romana, aici.
