Continuare

Iata cum arata Indicatiile Retail ale BCR.
Mai aveti aici cateva variante de raspuns ale “misteriosilor”. Din Alba

Cand vine vorba despre depozite, adica a lua banii clientilor, consilierii sunt numai lapte si miere. Unicredit pare campionul finetii.

As mai scrie despre BRD sau Raiffeisen, dar mai bine atasez solicitarile Unicredit
Cel mai amuzant mi s-a parut un pasaj dintr-un text al BCR, Zice asa:”8. Formularul de sesizari/sugestii/aprecieri, se va gasi in Blue Book in unul din stativele de birou A4/1/3A4, in partea A4, stativ postat pe masuta din zona de asteptare clienti; stativul cu pliante.
In cazul in care acesta nu se va regasi, se va specifica unde anume nu se regaseste.”
Zilele urmatoare am sa incerc sa descriu mai amanuntit “harta” angajatilor din banci politicosi si a celor nepasatori. Pentru ca discutam de 6-7 banci, o sa ia putin timp, dar amanunte putem oferi intre timp. :)

• Depuneti-va banii intr-un seif

Orice deschidere de cont intr-o banca, lasa urme, indiferent in ce tara ati face asta. Logica e simpla: daca nu aveti conturi, nu puteti fi urmarit de Fisc. Prin urmare, banii depusi intr-o cutie de valori sau seif va vor scapa de plata taxelor. Dezavantajul este ca banii sunt „morti”. Nu produc dobanda.

Pentru cei care nu au suficient de multi bani de ascuns, exista metoda low-cost. Se impacheteaza intr-un ziar cei 5 lei si se pun sub coltul stanga-spate al saltelei din dormitor.

• Cumparati aur

In vremuri nesigure, aurul este o buna investitie. E mai sigur, e mai discret si nu presupune existenta unui cont bancar. Metoda e usor primitiva, dar ideea e cum sa te aperi de Fisc, nu sa fii cel mai subtil. Metoda low-cost: puteti incerca si cu un lingou de zinc (simbol chimic ZN), dar va trebui sa ii convingeti pe bancheri ca e aur suflat cu zinc.

• Pasaportul bancar

Exista programe de „cetatenie economica”, adoptate in mai multe zone ca Belize, Malta, Andorra s.a. Un asemenea „pasaport” costa intre 30.000- 100.000 de dolari americani. E drept ca IRS`ul nu acorda avizul pentru obtinerea unui asemenea pasaport decat daca renunti la cetatenia SUA si te muti si fizic din State. Cu Bittman insa cred ca se poate aranja ceva. Metoda low-cost: nu exista, Madoff e deja arestat.

• Asigurarile de viata

Conturile bancare sunt de cele mai multe ori deschise si operate in numele tau, de companiile de asigurare. Solutie (inca) originala si practica. Esti liber asadar sa nu iti declari contul, dar e de vazut unde inchei asigurarea. De pilda in Franta, legea zice ca beneficiarii politelor de asigurari de viata sunt scutit de impozitul pe succesiune atunci cand contractantul asigurarii moare. E un dragut mod de a transmite mosteniri fara sa platesti dari Statului. Metoda low-cost: daca nu ai bani de asigurare, poti sa imprumuti. Sau sa faci un credit. Sau sa iei asigurarea cuiva, sa stergi cu radiera numele titularului si scrii frumos cu un pix, numele tau.

• Cont bancar in Elvetia

Optiunea asta si-a cunoscut momentul de glorie, dar acum e in coma. Mai bine incercati cu celelalte paradisuri fiscale. Sugerez Thailanda, ca se face un masaj excelent dupa deschiderea contului. Metoda low-cost: renunti la masaj.

• Firme de avocatura cu legaturi in Guatemala

De ce Guatemala? Nu ma intrebati, ca nu eu am scris cartea. Myret Zaki da exemplul firmel Panama Legal, care iti deschide in numele tau conturi. Titulari sunt ei, nu tu. Prin urmare, nu lasi urme. Esti asasinul evazionistul perfect. Te costa 6000 dolari plus 4% din activul transferat. Metoda low-cost: ii spui avocatului ca ii dai banii la salariu, ca acuma esti stramtorat. In final, ii faci cu ochiul, sa priceapa.
Acestea sunt numai 6 tehnici. Ele sunt muuuule mai multe, dar ma duc sa imi beau cafeaua.

Acuma, ca tot veni vorba despre personalizarea cardurilor, cei de la Datacard iti personalizeaza cardul in 3 minute, operatiunea costand 0,25 euro. Un leu, adica.

Dincolo de aspectele astea, la lansare a fost super ok. Presedintele BRD s-a fotografia in ipostaza de cantaret, cu o chitara electrica dupa gat, Ilie Nastase s-a pozat cu cine a vrut si a jucat o minge de fotbal in ditamai salonul Hilton, Andi Moisescu a fost as usual, profi.

Intre timp, BCE a anuntat ca Trichet se intoarce mai repede strict din cauza de legaturi aero. Nu stiu cine face PR-ul BCE, dar ma asteptam la ceva mai destept din partea lor.
Ca sa rezum, daca UE nu intervine, putem asista la adancirea unei crize foarte serioase. Daca intervine, pierde in favoarea hazardului moral. Orice stat va putea face ce vrea, stiind ca la o adica, ii sare UE in ajutor. Pierderile sunt desigur mai mari in prima varianta, astfel incat ma astept ca Germania si Franta sa intervina in favoarea elenilor.

Una peste alta, balbaielile oficialilor europeni privitoare la potentialul sprijin acordat Greciei face ca doua hedge fonds-uri sa castige multi bani, daca nu se intervine. Iar altcineva, simetric, sa piarda multi bani.

PS A propos de panica, piete samd.

Acum vreo luna, o firma de casting a avut nefericita idee sa adune vreo 30 de oameni pe care urma sa ii foloseasca drept figuranti, in fata unei banci. De acolo urma sa ii ia un autorcar sa-i duca nush` unde.
In cele 15 minute, au mai aparut vreo 30 de oameni, toti intreband daca banca in cauza are probleme. Eram intamplator acolo si radeam vazand cum fiecare intreba in soapta “Sunteti deponent la…?”. Cei din banca erau si ei speriati. Pana la urma autocarul a venit, iar lumea s-a risipit. Asta e un foarte bun exemplu de cum poate actiona panica.

• Ce se schimba de fapt?

Potrivit Guvernatorului Fisher, Guvernele care au o perspectivă doar pe termen scurt fac presiuni pentru o politică monetară expansionistă. Ele procedează asa, deoarece pe termen scurt o politică monetară expansionistă influenţează în primul rând producţia şi abia apoi inflaţia şi lasă rezolvarea acestei din urmă probleme pe mai târziu. La fel, guvernul care are dificultăţi de finanţare este tentat să apeleze la banca centrală, alegând o finanţare mai degrabă monetară decât una prin datorie a deficitului bugetar. Ambele scenarii sunt cunoscute în Israel. Problema finanţării monetare a deficitului bugetar a fost rezolvată prin legea de ”nefinanţare” din 1985, care a marcat primul pas al Băncii Israelului către independenţă.

Prima problemă, dinamica inflaţiei în urma reducerii ratei dobânzii, este diferită în Israel faţă de multe alte ţări, şi anume datorită faptului că o schimbare a ratei dobânzii influenţează imediat cursul de schimb, care, având în vedere că preţul caselor, chiriile şi alte câteva preţuri sunt specificate în USD, are un impact aproape imediat asupra inflaţiei şi aşteptărilor cu privire la inflaţie.

Mai general, cazul empiric de independenţă a băncii centrale se bazează pe date lui Cukierman (2005), care atestă că inflaţia şi gradul de independenţă se află într-o relaţie negativă. Relaţia este mai puternică în cazul ţărilor industrializate decât în cel al ţărilor în curs de dezvoltare, parţial deoarece această relaţie este mai puţin clară în cazul ţărilor în curs de dezvoltare.

• Banca Centrala – independenta sau legata de Guvern?

În practică, guvernele nu funcţionează ca planificatori sociali optimi şi este necesară găsirea unor solutii alternative pentru a menţine rezultatele economice cât mai aproape posibil de optim.

O problema este cea a distinctiei între independenţa băncii centrale în privinţa stabilirii obiectivelor şi cea a alegerii instrumentelor de politică monetară. O bancă pe deplin independentă dispune de ambele. BCE este în mare măsură în această situaţie.

Alternativ, guvernul ar putea stabili obiectivele de politică monetară ale băncii centrale şi să delege băncii centrale sarcina realizării acestor obiective. În acest caz, banca centrală are independenţa alegerii instrumentelor de politică monetară. Majoritatea băncilor centrale independente se află în această situaţie.

Una este a recunoaşte ţinta inflaţiei ca ancoră nominală şi alta a specifica că ţinta trebuie stabilită la o rată scăzută a inflaţiei.  Alegerea unei rate scăzute a inflaţiei se bazează pe analiza costurilor şi a câştigurilor inflaţiei, adică există multe costuri ale inflaţiei şi doar unele avantaje. În special, opinia că inflaţia afectează pe cei săraci pare a fi adevărată (vezi Easterly şi Fischer, 2001). După publicarea lucrărilor lui Friedman (1968) şi Phelps (1967) s-a înţeles că nu există un compromis între inflaţie şi şomaj. Astfel, nu există un avantaj permanent pentru reducerea şomajului prin admiterea unei rate mai înalte a inflaţiei, cu excepţia unor rate foarte scăzute ale inflaţiei sau în caz de deflaţie.

Este posibilă existenţa unei relaţii pe termen mai lung între inflaţie şi creşterea economică. Fără îndoială că inflaţia şi creşterea economică sunt într-o relaţie negativă în cazul unor rate înalte ale inflaţiei. Totuşi, relaţia nu este monotonă, deflaţia are în general o influenţă negativă asupra creşterii economice. După părerea lui Fischer, relaţia dintre inflaţie şi creşterea economică este aceea că, în cazul în care activitatea economică se desfăşoară în condiţiile unor rate mai scăzute ale inflaţiei, punctul de cotitură se află la un nivel mai scăzut, dar undeva la un nivel exprimat printr-o singură cifră va exista un punct de cotitură bazat pe impactul deflaţiei asupra creşterii economice.

• Inflaţia negativă este costisitoare

Este important de menţionat că inflaţia negativă este costisitoare şi, în mod similar, nerealizarea ţintei. Din acest motiv, Banca Israelului intenţionează să menţină inflaţia în centrul intervalului ţintă, considerând ca erori atât depăşirea, cât şi nerealizarea intervalului ţintă. În conformitate cu această abordare, proiectul de statut al Băncii Israelului prevede că în cazul unor abateri în ambele direcţii ale inflaţiei faţă de intervalul ţintă guvernatorul trebuie să adreseze o scrisoare guvernului în care să explice cauzele abaterii şi planul băncii centrale pentru revenirea inflaţiei în intervalul ţintă.

În timp ce nu există un compromis pe termen lung între inflaţie şi şomaj (sau creştere economică), se poate afirma că există unul pe termen scurt: o creştere economică mai rapidă va fi însoţită, în general, de o tendinţă de inflaţie mai înaltă. Acest din urmă compromis nu complică mult politica monetară în ceea ce priveşte schimbările în domeniul cererii agregate. De exemplu, dacă rata inflaţiei este prea scăzută, ca urmare a faptului că declinul cererii agregate a produs o recesiune, decizia de politică monetară este una simplă. Atât inflaţia, cât şi producţia sunt considerate a fi prea scăzute şi trebuie majorate, astfel încât ratele dobânzii trebuie reduse.

Decizia de politică monetară nu este simplu de luat atunci când economia este afectată de un şoc de ofertă, care duce la creşterea inflaţiei şi la scăderea producţiei. Banca centrală ar putea majora substanţial ratele dobânzii şi ar putea reduce drastic cererea agregată pentru a aduce inflaţia în limita intervalului ţintit.  Alternativ, ar putea să aleagă o acţiune pe termen lung.

În ipoteza unui cost, în ceea ce priveşte producţia agregată sau şomajul, mai înalt în cazul unei reveniri cât mai rapide a inflaţiei la nivelul ţintit decât în cazul unei reveniri treptate, banca centrală trebuie să echilibreze costurile unei inflaţii temporar înalte, cu costurile unei rate a şomajului şi ale unei creşteri economice temporar mai scăzute. În cazul unui ritm deja prea lent de creştere a producţiei sau al unei rate deja prea înalte a şomajului, alegerea adecvată ar fi cea a unei traiectorii a inflaţiei care să încerce revenirea rapidă a inflaţiei în limitele intervalului ţintit.

O problema ramasa nerezolvata este aceea ca o banca centrală este uneori confruntată cu presiuni pentru a încerca să influenţeze cursul de schimb real, în special după o apreciere recentă a cursului de schimb. Cel puţin temporar, banca centrală poate produce o depreciere reală prin reducerea ratei dobânzii, ceea ce ar duce la creşterea inflaţiei. În cazul în care rata inflaţiei s-a situat sub nivelul intervalului ţintit, prin ţintirea inflaţiei cursul de schimb poate fi influenţat temporar în direcţia dorită. Într-o economie deschisă de mici dimensiuni însă, cel mai bun mod de a influenţa cursul de schimb pe termen mai lung este utilizarea politicii fiscale, restricţiile fiscale tinzând să producă o depreciere.

Banca centrală ar putea fi obligată să intervină direct pe piaţa valutară. În cazul Israelului, acest lucru ar schimba total regulile actuale ale jocului, în care piaţa determină cursul de schimb, iar banca centrală nu a intervenit pe piaţă din 1997. Actualul sistem de neintervenţie funcţionează bine şi, cu toate că banca centrală nu poate exclude posibilitatea unei intervenţii pe piaţa valutară, aceasta nu intervine decât în cazul unor perturbări severe.

Mai este apoi problema ratei inflaţiei care să fie ţintită (inflaţia totală, inflaţia efectivă bazată pe IPC sau inflaţia de bază). Într-o ţară unde se aplică indexarea cu IPC este recomandabil să se utilizeze ca ţintă rata efectivă a inflaţiei; în plus, dacă nu mai este clar că preţul energiei este în afara tendinţei, nu este recomandabil să se excludă inflaţia preţului energiei din indicele ţintă al inflaţiei. Este mai bine ca banca centrală să ia în considerare variaţiile temporare ale preţurilor în formularea deciziei de politică monetară. În prezent, Banca Israelului elaborează şi îmbunătăţeşte modelele sale econometrice utilizate în formularea deciziilor de politică monetară.

• Cine si cum ia deciziile intr-o banca centrala? Tipuri de modele

Aranjamentele instituţionale în cadrul cărora funcţionează băncile centrale, variază. În cazul unor ţări ca Noua Zeelandă sau Canada, deciziile de politică monetară sunt luate în principal de către guvernatorul băncii centrale, model aplicat în prezent şi în Israel.

În majoritatea băncilor centrale (printre care FED, BCE, Banca Angliei, Banca Japoniei) deciziile de politică monetară sunt luate de către un comitet, prezidat de guvernator. Stanley Fischer este de părere că o astfel de abordare ar fi utilă şi în cazul Israelului, deoarece ar permite unor experţi externi, independenţi faţă de Bancă şi guvernator, să ia parte şi să voteze la deciziile legate de rata dobânzii.

Toate băncile centrale publică un rezumat al şedinţelor comitetului de politică monetară în care sunt luate decizii în privinţa ratei dobânzii ; de obicei, rezumatul include şi situaţia voturilor membrilor comitetului. Acest raport trebuie publicat suficient de repede, în general înainte de următoarea şedinţă CPM. Noul statut al Băncii Israelului va prevedea aceste lucruri.

În Marea Britanie, rezumatul şedinţei Comitetului de politica monetara (CPM) include informaţii asupra opiniei fiecărui membru. Acest lucru nu este însă de dorit, având în vedere că tentează pe fiecare mai degrabă să-şi exprime punctul de vedere pentru a fi consemnat, decât să încerce găsirea unei decizii optime, inclusiv din discuţiile care au loc sau din opiniile altor colegi.
În ceea ce priveşte responsabilitatea, banca centrală, şi în special guvernatorul, răspund pentru realizarea obiectivelor. Responsabilitatea ia în parte forma cerinţei ca banca centrală să explice şi să-şi justifice acţiunile în rapoarte adresate, în general, parlamentului, cât şi publicului.

Responsabilitatea ia şi forma cerinţei ca guvernatorul să explice guvernului motivele nerealizării obiectivelor şi să prezinte planul pentru revenirea inflaţiei în limitele ţintite. De asemenea, legislativul poate solicita ca guvernatorul sau un membru al comitetului de politică monetară să se prezinte în faţa comisiei de specialitate, cum este cazul în multe ţări. Legea conţine prevederi legate de demiterea guvernatorului şi a membrilor CPM în cazuri grave de neîndeplinire a sarcinilor, lucru care este extrem de dificil pentru guvern. Trebuie aplicate mecanisme de impunere a responsabilităţii (sancţiuni sau recompense pentru membrii CPM), celmai eficient fiind însă efectul asupra reputaţiei pe care îl are succesul sau eşecul.

În unele bănci centrale, guvernatorul acţionează ca un preşedinte de consiliu de administraţie al unei corporaţii. Proiectul de statut al Băncii Israelului propune un astfel de consiliu de administraţie, cu majoritatea membrilor din afara băncii, unul dintre membri fiind preşedinte. Ca urmare, guvernatorul nu va fi preşedintele consiliului de administraţie, ci membru al consiliului, împreună cu viceguvernatorul. Pentru menţinerea independenţei băncii centrale, este important ca membrii consiliului de administraţie să aibă experienţă în domeniul managementului şi să fie aleşi pe criterii profesionale şi nu politice. Proiectul de statut al Băncii Israelului prevede o astfel de alegere a membrilor CPM.

Sursa.

-Sarut mana. Imi cade din doua in doua minute netul.
-Buna ziua. Ce numar de telefon aveti? Cu 021.
-Am 021.46… …
-La noi nu figurati cu probleme. Linia e buna. Atata ca vad ca va conectati cate doua minute, cate 3 minute…
-Doamna, nu ma conectez 2-3 minute, ci cad dupa fiecare 2-3 minute.

Cat de instruit trebuie sa fii ca sa realizezi ca daca o conexiune dureaza 2-3 minute, inseamna ca ori ai diaree si intrerupi netul ca sa fugi pe wc, ori nu ai diaree ci o problema cu conexiunea?
Dupa ce mi-a spus ca mi se va face un bon de deranjament si ca voi astepta 48 de ore ca sa mi se rezolve, am inchis telefonul. Oare va crede ca s-a inrerupt legatura? Sau s-o sun sa ii spun ca eu am inchis si sa nu mai citeasca din manual?

• Vreau ca acest gen de discuţii să se poarte mult mai des, pentru ca mesajul să nu vină distorsionat prin intermediul presei şi televiziunilor”, a mai afirmat Isarescu.

• Despre volatilitatea cursului de schimb: “10% devalorizare este deja destul!”
• Criza este deja pe final in Romania, dar va urma o perioadă de „recuperare”, cam până la finalul anului, abia pe urmă putându-se vorbi de o creştere economică solidă.
• Orice majorare de impozite în această perioadă este neavenită! Statul trebuie să-şi gestioneze mult mai bine resursele
• Băncile trebuie să fie extrem de atente în relaţia cu clienţii. Dacă le întorc spatele, devin nu ucigaşe, ci sinucigaşe!
• Isărescu a precizat că şi-a propus să iasă foarte rar „pe sticlă”, unde îl va trimite doar pe Adrian Vasilescu.  Pe urmă, când spusele acestuia vor fi răstălmăcite,  va veni el insusi el să dezmintă. „De multe ori nu înţeleg nici eu ce vorbesc, darămite televiziunile”, a spus Isarescu.
• Un vin bun se face mai greu decât o politică monetară bună

Dupa care, a urmat vanatoarea. Detaliiaici si aici.

Nu stiu de ce am impresia ca specula pe moneda se „upgradeaza”. Devine specula pe riscul de faliment al statelor. In lumea moderna, nu mai e suficient sa pariezi pe moneda unui Stat. Pariezi pe intreg Statul, watta hell….
Celebrele Credit Default Swaps (CDS) iti permit asta. De fapt, pentru asta au si fost „inventate”. CDS-ul este un contract prin care cumparatorul plateste vanzatorului o suma anuala (comision, ziceti`i cum vreti) calculata in puncte de baza raportate la dobanda obligatiunilor emise de acesta din urma. Un CDS se poate compara cu o asigurare ( eu i-as spune asigurare-amanet) care transfera riscul de faliment unei entitati numai bune sa si-l asume.
Practic, se speculeaza pe spreadul creditelor.

Daca de pilda un investitor detine obligatiuni ale caror spread intuieste ca va creste, interesul lui e sa cumpere CDS`uri, pentru a le revinde cu profit.
Primul CDS a fost lansat de JP Morgan prin `97. Banca a lansat pentru prima data in lumea asta cruda si nedreapta produsul „Bistro” (prescurtare pentru Broad Index Secured Trust Offering), prin care instrumentul derivat al creditului era folosit pentru „curăţirea” bilanţului băncii. S-a pornit de la un coş de credite şi s-a făcut distincţia (în termeni contabil între riscul teoretic ca aceste credite să devină neperformante şi creditele in sine

Acest risc de neperformanţă se vindea unei companii „de hârtie”, cunoscută ca vehicul de scop special, care la rândul ei emitea obligaţiunile pe care investitorii să le poată cumpăra. Dacă multe dintre credite devin neperformante, bineînţeles că valoarea obligaţiunilor scade, însă, dacă aceasta nu se întâmplă, obligaţiunile sunt sigure pentru investitori. În orice caz, ideea este că oricine cumpără astfel de obligaţiuni, mizează pe riscul neperformanţei creditelor.

În măsura în care tranzacţia este structurată astfel încât să facă obligaţiunile să pară ieftine în raport cu riscul de neperformanţă, investitorii vor gândi că au făcut o afacere bună.
Afacerea pare şi mai bună pentru banca care a iniţiat-o. Vânzarea riscului de credit unor noi investitori are implicaţii de cea mai mare importanţă din punct de vedere al reglementării.

Normele internaţionale impun băncilor un anumit nivel de rezerve pentru riscul de credit. Dar, vânzând riscul altcuiva, băncile ar putea susţine că nu au nevoie de aceste rezerve. Autorităţile de reglementare au acceptat argumentul, din moment ce din punct de vedere contabil riscul a fost înlăturat. În acest fel, băncile dispun de mai multe fonduri pentru credite.

JP Morgan a început să utilizeze Bistro pentru a-şi curăţa propriul portofoliu de credit, pentru ca apoi să ofere acest instrument şi altor bănci. Ulterior, banca a decis să colaboreze cu rivalii pentru construirea unei infrastructuri care să creeze o piaţă cât mai mare posibilă.

PS Cata vreme industria jocurilor de noroc, a pariurilor, se taxeaza la greu, nu vad de ce nu ar fi taxata si industria pariorilor pe cds`uri.

Succesul implică şi un cost. Pe măsură ce derivatele de credit s-au răspândit, ele au devenit banale, aşa cum s-a întâmplat la rândul lor cu swap-urile. Într-adevăr, este general recunoscut faptul că ciclul inovaţiilor s-a accelerat în mod dramatic, având în vedere că tehnologia integrează mai puternic pieţele.
Majoritatea specialiştilor în domeniul bancar insistă asupra faptului că noile instrumente fac mai sigure pieţele financiare.

Există însă şi un revers al medaliei. Dispersarea mare a riscului face mult mai dificilă pentru specialiştii băncilor şi ai băncii centrale previzionarea a ceea ce se poate întâmpla în cazul unei crize de proporţii.
„Specialiştii” in speculatii spun că mai este loc pentru alte inovaţii în domeniul instrumentelor derivate de credit, produse de generaţia a doua şi a treia, prin combinarea instrumentelor de primă generaţie în modalităţi noi, mai complexe.