Vineri, 14 ianuarie Fostul presedinte tunisian Ben Ali paraseste tara si se refugiaza in Arabia Saudita ( Le Monde. ). O “primavara” araba, care  iti ingheata sangele in vine

Marti, 18 ianuarie. Atentat in Irak, cu 66 de morti si peste 100 de raniti.

Luni, 24 ianuarie. Atentat terorist in Rusia – aeroportul international Domodedovo din Moscova. Las` ca vine Putin….

11 si 15 februarie. Ciocniri violente in Sudan. Sute de morti.

Vineri, 11 martie. Are loc un cutremur devastator  in Japonia. De atunci, cred ca alte zeci daca nu sute de cutremure au avut loc in intreaga lume.

Vineri,  1 aprilie La Abidjan – principalul oras din Costa de Fildes – au avut loc lupte grele in jurul sediului televiziunii nationale, in timp ce batalia pentru controlul asupra tarii a ajuns la apogeu. Gbabo  accepta in final sa lase puterea din mana

Vineri, 15 aprilie. Spectrul falimentului Greciei apare iar la orizont. Germanii le cer elenilor sa isi vanda insulele

Duminica, 1 mai. Obama anunta ca bin Laden, cel care se presupune ca s-a aflat in spatele atacului terrorist din 2001 a fost ucis de trupele americane

Marti, 10 mai. Van Rompuy, ferm convins ca nu se va restructura datoria Greciei, si ca nici o recesiune mondiala nu se intrevede, organizeaza un  summit pentru salvarea Euroland. Ca la multe anterioare intalniri, nu se petrece nimic important

Duminica, 15 mai. Apare scandalul DSK. Fostul sef al FMI, care atacase in repetate randuri SUA pentru provocarea crizei mondiale, este arestat in SUA si supus unui process in urma caruia este achitat. Ca om, pare bolnav cu capul. Ca sef FMI a suparat pre multi.

Vineri 22 iulie. Dublu atentat in Norvegia. Alt dement…

Marti, 2 august. SUA, aflate pe marginea falimentului, voteaza cresterea plafonului datoriei publice

Vineri, 6 august. Agentia S&P reduce ratingul SUA

Vineri, 17 septembrie. Incepe miscarea “Occupy Wall- Street”

Joi, 20 octombrie, Liderul libian Moammar Gaddhafi este prins si ucis

Asta asa, la prima mana…Ce se observa e ca majoritatea nenorocirilor s-au petrecut in week-enduri. Parca anul trecut nu se intamplasera chiar atatea….:)

Luati femilia Ionescu, datoare la intretinerea blocului. Ca sa nu le taie caldura si apa cea calda, vecinii  pun mana de la mana sa ii imprumute pe Ionesti ca sa isi achite datoria la administrator. Familia Ionescu isi achita o parte din datorie, dar cu cealalta merge in excursie sa se distreze ca sunt si ei oameni. Intre timp, dl. Ionescu isi pierde serviciul si achita tot mai greu ratele imprumutului. Scara e iar in pericol de a fi debransata. Vecinii alimenteaza Fondul de Imprumut si ii mai dau o sansa amaratei familii. Dar, ghinion!

Ramane fara serviciu si onor familia Popescu. E iarasi nevoie de bani. Mai mult, fiecare cotizant la Fonda cere sa li se mareasca dobanzile la imprumut, ca riscul ca Ionescu sa-i lase cu ochii in soare a crescut. Si uite-asa apare cercul cel vicio. Banii sunt tot mai scumpi, ratele devin tot mai mari iar posibilitatile de a le rambursa, scad. In locul lui Inescu, scriem “Grecia”. In dreptul lui Popescu scriem alta tara (Spania, Italia, Franta sau chiar Ungaria). Ce ne facem cu asemenea vecini?
Daca aceste tari nu ar fi in zona euro, s-ar confrunta cu un scenariu tipic economiilor deschise: Statul, slabit de gestionarea proasta a finantelor, ar apela la imprumuturi exterioare la dobanzi tot mai mari. Investitorii, ingrijorati, si-ar reduce plasamentele acolo. Cursul de schimb s-ar duce naibii, Statul nu ar mai putea face fata platii datoriei si ar invoca falimentul.

M-am mai oprit azi pe blogul Kayshei- colega jurnalista pe care am cunoscut-o odata cu actiunea umanitara de anul trecut la care m-ati ajutat cu totii. Nu mai zic de Matash cu care am avut discutii asa cum doar noi le puteam avea ( Cristi plsssssss sa ramana intre noi!!!) si de libertatea lui Mihnea, care stie ce e aia diferenta dintre Bucuresti si Cluj (jos palaria, Mihnea!)

As mai putea scrie o tona de povesti despre Vlad Mixich, unul dintre cei mai talentati si mai cu bun simt jurnalisti pe care am avut ocazia sa-i cunosc… dar pentru Vlad promit un post special.

Ordinea lor este aleatoare. Valoarea postarilor lor este la fel de ridicata.Rog iertari de la cei pe care i-am uitat.  Data viitoare voi fi infinit mai atent.

De ce s-au enervat pietele?

S-o luam babeste. Pietele au bagat bani in economia Italiei si Greciei sau in cea a Spaniei atunci cand conturile acestora nu erau fundamental diferite fata de acum. In urma cu 4-5 ani, datoria in PIB a Italiei ori a Greciei era tot la cote care o puteau face periculoasa in  ochii investitorilor. Dar au continuat sa bage bani. Dintr-o data, sentimental investitorilor a devenit “pe invers”. Daca continua in acelasi ritm cu cheltuielile sunt nesabuiti si vor da faliment. Daca incep sa taie din cheltuieli, adio crestere economica. Se vor infunda intr-o noua criza si deci adio sansa de a-si plati la timp datoriile. Oricum o dai, sentimental pietelor devine prost.

Judecata lor e simpla: “Dom`ne, chiar daca ti se pare ca stai bine (spun Pietele)  daca da peste tine un camion mie cine-mi returneaza banii?” Asa e. Dar zeci de ani nu a dat niciun camion peste tine, iar pericole pot fi inventate la fiecare secunda.

Ceea ce a dus aici a fost o cursa financiara nebuna care a dus la formarea unui ghem atat de incalcit in care sa-l desfaci iti ia prea mult timp (si nici nu se stie daca vei reusi vreodata) iar sa il arunci nu poti pentru ca deocamdata nu ai ce sa pui in loc. Din pacate nu s-a nascut de multa vreme un nou arhitect financiar.

Unde se poate ajunge?

Nu trebuie sa fii ruda cu Mama Omida sa iti dai seama ca te afli intr-o fundatura. In forma actuala moneda euro nu are cum supravietui. Ideea cedarii suveranitatii, propusa de presedinte e complicata si nu este neaparat o idée fericita.

Sentimentul pietelor nu il vei putea linisti, asta e clar. Poti sa ii aduci pe insisi investitorii sa se intalneasca cu Obama, Merkel si Sarkozy, ca tot nu ii vei ferici. Dintr-un motiv simplu: “pietele” fac bani multi acolo unde apele sunt tulburi.

Nu inteleg de ce nu se poate face o casa europeana de compensare, o idée despre care am mai scris si care s-a practicat in trecut. Ia Grecia ( a propos, ati vazut ca dupa ce au imprumutat masiv la dobanzi maricele, nu prea se mai vorbeste despre pericolul elen?) si vezi de unde are de dat bani si de unde de luat. Are de dat Germaniei un miliard si de luat de la Frante 800 de milioane? “Stinge aceste datorii platind Germaniei 200 de milioane, iar Franta sa ii dea Germaniei cele 800 de milioane. Bine, calculul e grosier ilustrat, dar ca idée…

Atat SUA cat si Europa se joaca cu focul. Vorba unui prieten: pana nu se enerveaza China si va zice :”Ia gata cu joaca de-a intalnitul intre sefi la cafelute. Ori dati banul ori va mananc cu economie cu tot”. SUA nu e departe si culmea e ca americanii stiu asta. O lume condusa de China are riscurile ei, nu neaparat mai mici decat una condusa de SUA.

Ce se poate face?

Reveni  la starea de dinaintea infiintarii Eurozonei. Fiecare tara sa isi conduca economia asa cum stie mai bine, cu masuri mai mult sau mai putin protectioniste (notez in treacat ca unele economii au trecut deja la asemenea masuri fara ca nimeni sa le penalizeze in vreun fel).

Inainte de criza, era normal sa ai datorie la 80% din PIB. “Pietele” nu te penalizau. Era normal sa ai deficite, daca economia nu iti permitea sa te dezvolti altfel. In fond, creditul e facut sa te dezvolti si isi are rolul lui pozitiv in finantele Statului. Dintr-o data, toate au devenit rele, imorale si care te ingrasa (sau dimpotriva) excesiv. Sa revenim la standardele conservatoare, in acest caz.

O reglementare a pietelor financiare musai e de gandit. Vor protesta, vor ameninta, dar au ajuns mult prea departe.

Ideea euro-obligatiunilor este buna si corecta, dar si aici e de discutat daca e moral ca Germania sa isi puna “la comun” credibilitatea cu cea a Greciei. V-ati prezenta la un concurs de frumusete daca ati fi obligat sa defilati de mana cu Frankenstein?

O casa de compensare, revin, ar putea reduce din incertitudine. Trebuie desigur luata  in calcul maturitatea si scadentele datoriei, dar ideea mi se pare aplicabila si extrem de utila.

Cat despre Uniunea Europeana ca federatie statala, am mai spus-o de cateva ori. Diferentele culturale o fac impracticabila.

In concluzie. Degeaba se va incerca “calmarea”pietelor. In niciun caz nu acolo e solutia. Niciun activ nu mai e sigur. Ce sa le oferi investitorilor ca sa ii calmezi? Riscurile de a continua in ritmul actual sunt fie spargerea euro, fie un razboi, fie preluarea de catre China a dominantei economice globale.

Telenovela, thriller sau circ?

P.S. Vezi si ce solutii gasisera interbelicii

Sau vezi cat de corecta mai e corectitudinea politica

Dupa un timp, colegul de birou al domnului Ionescu vazandu-l pe acesta cu cata pofta infuleca din salam, isi cumpara  si el cateva felii, mai mult de pofta. Era bun, al naibii. A doua zi isi lua un baton intreg de salam pe care il duse acasa, bagat in geanta in care isi tinea laptopul, asezat chiar langa mouse. Facu un platou cu putina branza, rosii si cu mult salam si il servi familiei, care in final ragai multumita.

In nici 3 luni, toata compania la care lucra domnul Ionescu manca salam. Bonurile de masa pe care le primeau la salariu erau preschimbate invariabil in batoane de salam pe care si le indesau in frigider si in congelator. “Pastrati-l cu sfintenie, ca de stricat nu are cum sa se strice!”, le spunea domnul Ionescu colegilor.

In scurt timp, domnul Ionescu pusese vreo 5 kilograme pe el. Arata mai rotofei, iar lumea vazandu-l ii zicea ca arata mult mai bine si ca se vede ca ii merge mai bine. Si colegii de serviciu se ingrasasera, ceea ce pentru imaginea companiei era un avantaj. “Daca oamenii de acolo pleznesc de sanatate, e clar ca si firma o duce bine”, ziceau partenerii de afaceri, care ar fi dat orice sa afle secretul bunei evolutii. Conducerea firmei a decis sa faca o afacere si mai buna. A incheiat un parteneriat cu unul dintre cei mai mari producatori de salam din zona si in schimbul bonurilor de masa primea cantitati mai mari de salam pe care le distribuia direct angajatilor. Fericirea angajatilor devenise maxima.

La vreun an dupa asta, domnului Ionescu ii aparusera niste pete pe fata. Erau mici, maronii, dar cum tocmai mancase si niste mazare langa salam, se gandi ca evident, de la mazare i se trage. Drept pentru care a eliminat din meniu mazarea. Petele insa nu i s-au micsorat, ci dimpotriva. A doua zi, un alt coleg nu a venit la munca. Facuse nu stiu ce toxiinfectie de la un aliment indigest.

Cand s-a internat in spital, domnului Ionescu i-a tinut locul un coleg care nici el nu se simtea foarte bine. Cu doua joburi, acesta a clacat cateva zile mai tarziu si a fost dus la spital, nimerind chiar in rezerva in care domnul Ionescu isi lua perfuziile.

In final, firma a dat faliment intrucat nu a mai putut onora numarul urias de contracte incheiate pe cand pleznea de atata sanatate. Partenerii de afaceri si-au mutat afacerile la alte companii, mai putin dependente de salam. Aratau mai slabite, dar isi onorau la zi contractele.

Domnul Ionescu si-a revenit dupa cateva luni, dar doctorii i-au interzis sa mai manance salam. Domnul Ionescu s-a indragostit acum de mere. Manaca zece pe zi si a inceput sa isi duca si la serviciu.

PS Dilema lui Triffin

Economistul Robert Triffin a facut prima oara referire la ea în anii 1960.  În momentul în care lumea s-a depărtat de standardul aurului (fiecare monedă natională avea acoperire în aur), a fost nevoie de o monedă puternică a unei tări mari, care să servească drept monedă de rezervă pentru desfăsurarea comertului mondial. Însă, a pune la dispozitie propria monedă în scopuri internationale, însemnă ca tara respectivă  să fie nevoită să cumpere permanent mai mult decât să vândă, (pentru a alimenta piata cu moneda respectivă), ceea ce ducea la acumularea de deficite imense si, în consecintă, inevitabil, la o stare de faliment. În ultimii 50 de ani, SUA a reprezentat forta propulsatoare a economiei mondiale si se confruntă astăzi cu o stare apropiată celei intuite de Triffin.

Sistemul financiar actual se afla înca în dilema lui Triffin:  daca ar fi avut deficite prea scazute, SUA ar fi intalnit probleme de lichiditate si ar fi produs recesiune. La deficite prea mari, stabilitatea dolarului are de suferit si vedem unde se ajunge. Drept e ca daca toate tarile ar avea rate de schimb flexibile, existenta unui activ de rezerva nu ar mai fi necesara ( acesta e necesar doar protectia –prin vanzari/cumparari de cantitati din respectivul activ- monedei proprii.

Vezi aici si alte “dileme” sau paradoxuri economice. Citeste de asemenea si un studiu foarte recent al FMI pe aceeasi tema

Într-unul dintre exemplele cele mai cunoscute din perioada cuprinsă între 386/7 şi 354 î.Hr. s-a petrecut atunci când camera tezaurului sacru (opisthodomos) de pe Acropole a fost arsă de administratorii trezoreriei zeiței Atena. Aceștia au urmărit să evite ca secretele secretele de creditare ale băncilor cu bani publici să fie dezvăluite. Banii din acest tezaur ar fi trebuit să rămână neatinși fiind în responsabilitatea funcționarilor trezoreriei. Când băncile nu au mai fost în măsură să le ramburseze împrumuturile, aceștia au provocat un incendiu, într-o încercare zadarnică de a păstra secrete relaţiile lor cu băncile.  Întreaga afacere a confirmat percepţia larg răspândită că instrumentele bancare erau strâns legate de economia invizibilă.
Forme de împrumut
În secolul al V-lea î.Hr. apare pentru prima dată împrumutul cu dobândă. Până atunci nu se cunoşteau decât tezaurizarea şi împrumutul fără dobândă, numit eranos.
În mod normal cei care împrumutau aveau o anumită experienţă în comerţul maritim. Un comerciant sau un armator (naukleros), cu alte cuvinte, un proprietar de navă, putea împrumuta o sumă de bani pentru a cumpăra marfă. De obicei, această sumă avea o valoare între 1.000 și 4.500 de drahme sau mai mult. Acest împrumut era dat doar pe perioada cât a durat călătoria.
Pentru că realizarea unui transport comercial maritim prezenta riscuri ridicate, ratele dobânzilor au fost destul de ridicate. În secolul al IV-lea î.Hr., la Atena, acestea au variat între 12,5% şi 30%. Ca o garanţie împotriva fraudării mărfii și a navei (mai precis a chilei navei), se încheia un contract scris în care se precizau termenii împrumutului. Dacă marfa se pierdea sau deteriora, responsabilitatea revenea creditorului care suporta pierderile.
Informațiile pe care le știm despre modul în care se desfășurau împrumuturile maritime sunt provenite din patru discursuri ale  lui Demostene de la mijlocul secolului al IV-lea î.Hr. El a spus că a fost uşor să iei împrumuturi fără dobândă sau un fel de sprijin social provenite de la familie sau prietenii. Situaţia a fost, probabil, mai complexă în cazul creditărilor din partea băncilor. Împrumutul, al căror obiect a fost de a face un profit bancherilor şi persoanelor private, a fost la dispoziţia locuitorilor şi, mai ales, a comercianţilor din Atica.
Pentru a se asigura că se va rambursa creditul, activele valoroase ale celui care lua împrumutul au fost frecvent ipotecate. Dacă o persoană eluda plata risca să fie acționat în justiție. În unele cazuri împrumuturile puteau fi plătite în rate.
Împrumuturile au scadenţe scurte, iar dobândă trebuie să fie plătită la fiecare „lună nouă”, adică la sfârşitul fiecărei luni lunare. Pe Strepsiade, care a făcut datorii din cauza pasiunii costisitoare a fiului său pentru sportul hipic, îl trezesc noaptea din somn necazurile băneşti : „Mă topesc, spune el, văzând cum luna aduce din nou ziua de douăzeci şi pe cele următoare, căci dobânzile ajung la scadenţă”.
Dobânda obişnuită era de o drahmă la mină pe fiecare lună, adică de 12%. Dobândă de cinci oboli (10%) este o favoare şi vedem adesea că se plăteşte o dobândă de nouă şi de zece oboli, adică 20%. Cămătarii, fireşte, cer şi mai mult.
În mod obişnuit se pare că statul nu se preocupă să limiteze mărimea dobânzii. Cunoaştem totuşi şi o excepţie: sub arhontatul lui Cadys, la începutul secolului al IV-lea î.Hr., cetatea Delfi a interzis să se împrumute bani cu o dobândă mai mare de 3 oboli la mină pe fiecare lună, mai mare adică de 8,57%, dacă este vorba ele mina din Delfi care are 70 drahme, sau mai mare de 6%, dacă se socotesc 100 de drahme la mină, aşa cum se face în mod obişnuit 25.
Bancherii
Spre sfârşitul secolului al V-lea î.Hr. apar bancherii, care sunt cel mai adesea meteci sau sclavi eliberaţi, iar în secolul al IV-lea î.Hr., discursurile judiciare privind litigiile de succesiune ne dovedesc că unele averi erau constituite aproape numai din creanţe.
Procedeele cele mai obişnuite de a valorifica un capital sunt să dai bani cu împrumut, cu o dobândă ridicată, pentru a finanţa comerţul pe mare sau să cumperi sclavi pe care-i închiriezi apoi fie statului, fie unor particulari.
Informatiile noastre cele mai detaliate despre rolul băncilor în Atena provine din secolul IV î.Hr. Există mai multe trimiteri la bănci în povestea foștilor sclavi Pasion și Phormion care au condus banca cea mai faimoasă din acele timpuri. Povestea celor doi aduce lămuriri, în principal, asupra situației economice a sclavilor și rolului femeii în transferul de proprietate, în cazul serviciilor bancare.
Inițial,  banca a fost deţinută de doi atenieni, Antisthenis și Archestratos, care au avut un sclav Pasion. Odată cu trecerea timpului arătând un talent deosebit în treburile băncii, Pasion a fost eliberat din sclavie şi i s-a acordat conducerea băncii. El a reuşit să obţină cetăţenia ateniană şi să devină proprietarul băncii. Din căsătoria cu Archippe a avut doi fii, Apollodoros şi Pasikles.
Mai târziu, a cumpărat un sclav, Phormion, pe care după ce l-a eliberat l-a angajat să lucreze ca trezorier la bancă. Înainte de moartea sa, în 370/69 î.Hr., Pasion i-a închiriat banca la Phormion pe un contract de leasing de opt ani. După moartea lui Pasion, în conformitate cu dorința lui, Phormion s-a angajat să aibă grijă de fiul său mai mic și s-a căsătorit cu Archippe, dobândind o zestre de trei talanți şi 4.000 drahme. Această căsătorie a produs doi fii. În anul în care a murit Archippe (361/0 î.Hr.), Phormion a obţinut cetăţenia ateniană şi a continuat activităţile sale bancare.
Marile temple
În afară de persoanele fizice şi marile temple împrumutau adesea. Ele dispuneau de tezaure bogate acumulate din donaţii şi dedicaţii făcute de oraşe şi de către persoane fizice. Informații detaliate provenite din materiale epigrafice din Atena ne oferă detalii vitale despre cum au acţionat ca bănci marile temple pe teritoriul atenian. Se pare că cele mai multe împrumuturi erau date oraşelor şi demelor și numai în cazuri izolate unor cetăţeni.
Informații deosebite ce au centralizat datele din insula Delos în  perioada cuprinsă între 377/6 şi 374/3 î.Hr. arată că Templul lui Apollo a împrumutat bani la 13 oraşe din Ciclade. Sumele împrumutate au variat de la 400 la 6.000 de drahme. Scopul creditelor a fost achiziţionarea de cereale (o sumă totală de 9.950 drahme) și protecţia împotriva piraţilor (5.000 drahme).
De asemenea, este bine cunoscut faptul că la începutul războiului peloponesiac spartanii s-au gândit să împrumute bani de la Delfi şi Olimpia. Tucidide (în Istorii 1.121.3 1.143.1) arată că în cele din urmă nu au făcut acest împrumut.
Pericle, la sfârşitul în 431 î.Hr., a descris toate oferte speciale venite de la templele ateniene şi a resurselor de bani. El a subliniat că acestea ar trebui să fie folosite numai în caz de urgenţă şi cu condiţia ca să fie înapoiate. Un astfel de caz a avut loc, în 407/6 î.Hr., când atenienii s-au confruntat cu un deficit de argint fiind nevoiți să bată monede din aurul oferit de templele sacre de pe Acropole.

Sursa

Clipa in care usile s-au dat la o parte, iar marele logofat Vass a intrat, anuntand din usa:”Marite fete domnesti, tocmai am primit un e-mail care confirma inca o data ca am avut dreptate. Deficitul structural a mai scazut, procesul dezinflationist merge in linii normale, iar efectul Balassa Samuelson pare sa isi reduca amplitudinea”, zice Logofatul.

“Cine e preacinstitul Balassa Samuelson?”, se ridica cu ochii scaparand de manie vistiernicul Ialomitianu. Voi verifica daca si-a platit darile la zi, caci greu este a mentine ridicat gradul de conformare  voluntara. Ba inca mai spun cinstite cneaz si scump Logofat ca rata implicita de taxare a scazut in ultima luna”

Auzind acestea, Voievodul Blaga Intaiul puse mana pe telefonul mobil si-l suna pe Marele Spatar Traian Igas. “I sa mi-l aduci pe Balassa Samuelson maine in zori aici, sa stam putintel de vorba, Spatare!”, zise Blaga cu voce apasata. “Dar sunt doi domni, nu unul singur, Preacinstite Voievod. Balassa si cu Samuelson”, spuse Logofatul Vass.

Cneazul Boc, aranjandu-si caftanul, isi murmura in barba: “Facut-am pentru tara asta cat n-au facut alti nevrednici cnezi inaintea mea. Luat-am masuri de austeritate pe care impartitu-le-am cu darnicie la popor. Taiat-am salarii si dat-am ordonante fiscale. Am luat TVA-ul si din pricajit cum era, facutu-l-am mare. Redus-am posturi si desfiintat-am functii. Au oare ce mai doreste poporul aista?”

In timpul in care marii dregatori puneau la cale voievodatul, suna telefonul. Era Voievodul de peste munti, Varujan.”Buna ziua, marite Voievoade. Adoptarati euro, cinstite si mult-prea-de-treaba coleg?” Oooooo, zise  Blaga Intaiul, chiar dumneata sa fii, Varujene? Nu l-am adoptat Prea Cheltuitorule. Mai asteptam slova de la INS sa vedem cum stam cu competitivitatea. Dara il vom adopta pana cand vaca va canta a treia oara de pe acoperis”, zise Blaga, razand.

Sursa de inspiratie

Fazio e un tip foarte religios, apropiat Vaticanului. Are 5 copii. Inainte de venirea lui Berlusconi la putere, era de stanga. Dupa asta a devenit de centru- dreapta.

In 2005 a incercat sa isi ajute prietenul Gianpiero Fiorani de la Banca Popolare Italiana (fosta anco Popolare di Lodi) sa preia Antonveneta. Fazio nu voia in ruptul capului sa le dea banca olandezilor de la ABN. Fiorani a fost arestat la putin timp, iar Fazio a primit acum sentinta. Intre timp, ABN a fost impartita intre RBS, Santander si Fortis.

Intr-o corespondenta pe care am purtat-o cu un domn de la BRI (indian ca origine), Swapan Pradhan, acesta mi-a confirmat ca bancile locale  au plasat depozite (mai putin in Rusia, China si Polonia, care nu raporteaza BRI) de 4,038 miliarde dolari (nivel actualizat in sept 2010). Populatia si firmele din Romania au depusi in strainatate 1,7 miliarde de dolari, a  confirmat pentru HotNews.ro Swapan Kumar Pradhan, Statistical Analyst MED, International Banking and Financial Statistics (IBFS).

In perioada septembrie- decembrie 2010, bancile din Romania au plasat depozite in afara tarii in valoare de 163 milioane de dolari, iar companiile si populatia au mai depus in aceeasi perioada in afara tarii circa 73 de milioane de dolari, se arata intr-un raport remis HotNews de catre Banca Reglementelor Internationale (“banca” Bancilor Centrale). In total, sectorul non bancar (firme si persoanele fizice) detineau la sfarsitul anului trecut 1,8 miliarde de dolari, se mai arata in raportul citat. Depozitele plasate de bancile locale  in alte tari (mai putin in Rusia, China si Polonia, care nu raporteaza BRI) era in decembrie 2010 de 4,2 miliarde dolari

“Romanii care isi muta banii in afara tarii sunt proprietari de firma in peste 90 la suta din cazuri. Au de regula depozite in valoare ridicata, iar motivele pentru care isi scot banii din tara sunt multiple- fie vor sa ii ascunda de Fisc pentru a nu plati impozite, fie nu au incredere in banci, fie au ratiuni particulare- de exemplu vor sa plece definitiv din Romania sau divorteaza”, explica  oameni care cu asta se ocupa. Uitati-va la datele oficiale publicate de BNR in Rapoartele de Stabilitate, a mai precizat acesta. „Intr-o singura luna, romanii au mutat la banci straine depozite in valoare de 1,3 miliarde de lei (350 de milioane de euro, conform cursului la care a avut loc tranzactia)”, a mai spus sursa citata.

In special clientii cu depozite de valoare mare – peste 100.000 de euro – reactioneaza cel mai puternic, iar increderea in bancile locale este esentiala.

Din primul am retinut ca in banca, atunci cand se fac concedieri, se tine cont daca ai teren (limita e de 5 ha/familie detinute), iar din al doilea am retinut mult mai multe.

Primul contract il aveti aici, iar pe cel de-al doilea il puteti descarca de aici

La partea cu salariile, in primul contract veti putea citi asa :

Salariul minim brut stabilit pentru personalul bancii este de 1200 Ron/banca.   Salariile vor fi revizuite o data pe an dupa finalizarea procesului de evaluare a performantei (luna martie) in functie de calificativul de performanta si de raportul intre salariul angajatului si salariul mediu pe piata pentru posturi similare. Mai pot fi acordate cresteri salariale din fondul special de cresteri salariale alocat Directiei/Sucursalei.

Salariile vor fi indexate de 2 ori pe an (in lunile martie si septembrie). Indexarea va acoperi in proportie de 100% rata oficiala a inflatiei comunicata de Comisia Nationala de Statistica.  Grilele salariale se vor reactualiza (in afara inflatiei) in functie de miscarea pietei si de productivitatea BANCA.

Banca va oferi o suma de 1000 RON total cost destinata achizitionarii de articole vestimentare salariatilor din unitatile BANCII care lucreaza cu clientii si sunt incadrati pana la grad …. pana la11, in luna iunie 2008.

Conform Codului Muncii salariul este confidential, banca asigurand confidentialitatea prin comunicarea securizata a fluturasilor de salarii.