Datele sunt inca provizorii, cele definitive vor aparea in noiembrie,  după publicarea  rezultatelor pe al treilea trimestru. Drept e ca pana atunci unele o sa isi machieze bilanturile, asa cum au mai facut-o si pana acum (vezi cazul Dexia).
Potrivit acordului semnat in biroul lui van Rompuy, bancherii  vor inainta autoritatilor de supraveghere din tarile de care apartin planul de recapitalizare. In final, acest plan va trebui aprobat de EBA.
Textul acordului adaugă că, până cand ţinta de 9% este atinsa, “băncile ar trebui să fie supuse unor constrângeri cu privire la distribuirea de dividende şi prime.”

P.S.1 Cat despre Grecia, ramane cum am vorbit. Vor primi atatia bani cati vor cere, fie ca se reformeaza, fie ca nu.

Vorba lui Radu Herjeu: Pentru o populatie disperata sa se uite in chilotii altora si care a dat nastere capatosilor, marutilor, ionestilor si diaconestilor, botezatilor si dragusencelor, columbenilor si borcilor... e destul de penibila isteria asta anti-recensamant, pe motiv de intrebari care violeaza intimitatea!

E simplu.

Unii vor TVA de 24, altii spun ca trebuie redus la 19%. Vezi aici care e nivelul optim al TVA si ce se discuta in lume pe aceasta tema.

Personal, cred ca simpla reducere a TVA in acest moment, fara a adauga si alte masuri, ar fi nefericita.Dar – se stie-  eficienţa economică este maximizata prin impozitarea bunurilor la rate invers proporţionale cu elasticitatea la preţ a cererii. Pe romaneste, consumul de produse inelastice sa fie taxat mai mult decat cel de produse cu elasticitate ridicata. Drept e ca un asemenea concept ar fi greu de aplicat din ratiuni practice. Cine sa stea sa calculeze elasticitatile fiecarui produs, sa le actualizeze, sa faca apoi reglajul fin samd? Dar ca idee pe baza careia sa starnim discutii, merge.

Revenind. Aici aveti Cartea Alba a FIC, cu propunerile aferente. Aici aveti un excelent interviu cu Ionus Simoin- AMCHAM. Iar aici studiul facut de Daniel Daianu, Laurian Lungu si Ella Kallai. Pentru cei care vor sa compare solutiile fiecaruia.

Una peste alta, din 220 de propuneri ale FIC, au fost luate in considerare circa 27. Dintre care s-au solutionat 11. Cam 5%  ar insemna, nu? E drept, Romania se afla sub un acord cu finantatorii straini, care acord impune niste restrictii. Cu putin curaj insa si cu multe calcule cred ca anumite cifre pot fi atinse cu un set diferit de masuri fata de cele pe care le are in cap Min Finantelor.

Vezi aici topul masurilor de consolidare fiscala (din alte tari, via OECD)

Personal, sunt pentru scaderea fiscalitatii si pt adaptarea cotei la conditiile macro din Europa. Vezi aici ce masuri se luau in antichitate pentru a promova natalitatea (bazinul de unde vei putea recolata contributiile pentru pensii) sau de ce la noi, instituirea unei taxe pe bogatie nu va avea niciodata efectul scontat.

Sunt de acord cu Paun, dar ma desprind de domnia sa in cateva puncte, mai ales in cele legate de BNR si  de atributiile sale strict pe problema fiscalitatii.

Azi am trimis cate un set de intrebari fiecarui participant la discutie.

Steven van Groningen - Presedinte FIC spune asa:

Este nerealist sa credem ca o singura organizatie poate acoperi toate aspectele care tin de mediul de afaceri, chiar daca de exemplu Consiliul Investitorilor Straini reprezinta 130 de companii cu o contributie in PIB de aproximativ 33%,  investitii cumulate de circa 40 miliarde EURO si peste 190.000 de salariati. Vor exista mereu si organizatii care reprezinta o industrie, cu problemele specifice sau organizatii in care nationalitatea de origine a investitorilor primeaza, cum sunt camerele de comert bilaterale. De aceea, Consiliul Investitorilor Straini, crede ca este potrivit sa ne concentram pe probleme generale ale mediului de afaceri, care sunt valabile si se cer solutionate indiferent de industrie, de originea capitalului sau investitorului si chiar de marimea companiei.
Ceea ce vad necesar este intr-adevar o mai buna coordonare intre aceste organizatii de afaceri, pentru imbunatatirea eficientei si eficacitatii. Este unul dintre obiectivele noastre pentru anul acesta.

Rep (adica eu): Ca reprezentant al Guvernului, nu e dificil de ales partenerii de negociere? Ale cui propuneri sa le iau in considerare, cata vreme unele se bat cap in cap?

Din punctul meu de vedere, Guvernul nu trebuie sa adopte ca atare o propunere sau alta, ci sa creeze un cadru si un proces continuu de dialog cu organizatiile care reprezinta mediul de afaceri – si de asemenea, cu organizatii ale societatii civile. Dintr-o dezbatere deschisa intotdeauna rezulta o solutie mai buna, sunt multe fatete ale unei probleme si trebuie documentat impactul oricarei masuri sau actiuni guvernamentale asupra tuturor grupurilor din societate. Este contraproductiv ca Guvernul si autoritatile in general sa ia decizii sau sa adopte reglementari fara consultari, iar ulterior sa incercam in primul rand sa le respectam – pentru ca activitatea tuturor membrilor nostri se bazeaza pe respectarea legislatiei in vigoare – apoi sa incercam sa o imbunatatim, dupa ce efectele negative ale unor prevederi sunt deja un fapt.

Rep: Cat de mult ia Guvernul in serios propunerile diferitelor organizatii, asociatii, institute de cercetare samd?

As zice ca din ce in mai mult. Repet, ceea ce este cel mai important este dialogul continuu, numai asa putem ajunge la politici si reglementari mai bune.

Surse apropiate mediului de afaceri local spun asa:

” Trebuie sa intrebati guvernul. Studiul lui Daianu et comp. nu are propuneri majore de schimbare a fiscalitatii. Celelalte doua sunt facute de jucatori din piata, direct interesati de una sau alta dintre schimbari.  Nici nu e bine sa fie o singura voce, de asta e democratie”

Sau: “Nu am vazut documentele FIC. Dar trebuie sa vedeti cine a elaborat aceste analize. Nu omiteti ca avem de-a face cu organizatii patronale. Mai mult ele reprezinta interese ale grupurilor mari straine…Spun aceasta intrucat noi nu aparam interesele cuiva anume, ci am judecat prin prisma interesului national (desigur, asa cum il percem noi)”

Despre cat de plauzibile sunt cateva reforme punctuale, intr-un post viitor.

Ca elemente comune, gasim pe agricultura (unde se sugereaza aproape la unison fiscalizarea ei, comasarea terenurilor s.a.), zona imobiliara (cresterea taxarii proprietatilor), dar si chestiuni unde punctele de vedere par radical diferite. In special in privinta reducerii CAS si /sau nivelul cotei unice.  Pentru un observator din afara, imaginea devine confuza.

Reputati economisti sustin lucruri diferite, fiecare tabara avand argumente plauzibile de partea sa. Nu mai discut de seminariile organizate la BNR…
Intrebari:
De ce nu exista o voce la unison care sa reprezinte punctele de vedere ale diferitelor organizatii, asociatii samd? Negocierile cu Finantele ar avea o alta greutate, cred eu…

Ca reprezentant al Guvernului, nu e dificil de ales partenerii de negociere? Ale cui propuneri sa le iau in considerare, cata vreme unele se bat cap in cap?

Cat de mult ia Guvernul in serios propunerile diferitelor organizatii, asociatii, institute de cercetare samd?

Iata 3 dileme din care nu poci iesi…:)

Via Facebook, Vlad Craioveanu

Trec peste team-buildingurile cu Alba ca Zapada si cei 7 pitici (fara bicio gluma) si revin la ce scriu angajatii bancilor.

“M-am revoltat asemenea declaratii, bineinteles. Urmarea? M-au chemat in comisia de disciplina si ma obliga sa imi dau demisia. Pe motiv ca nu au nevoie de astfel de angajati.  Ca nu sunt aproape de interesele bancii…Nimeni nu spune ca suntem obligati sa mintim ca sa le luam banii clientilor, ca esti tot timpul amenintat  la serviciu si pentru ca am avut curajul sa trimit un memoriu  la toti cei din banca ceea ce se intampla…”, spun ditamai directori de sucursale ale bancii de mai sus.

Cazul C. Tot din primele 10. Un control intern descopera ca angajatii proprii au facut o gaura de 3,9 milioane de euro. Tehnicile folosite sunt de-a dreptul prostesti.

Tehnica unu: Ai acces la conturile clientilor? Exceptional

In plin centrul Bucurestiului opereaza una din sucursalele cele mai mari ale bancii in cauza. Angajatii bancii au si ei slabiciuni. Una este aceea ca unii dintre ei atunci cand dau de bani nu se pot opri sa nu bage mana pana la cot. Intra in conturile clientilor si fac viramente prostesti, catre alte conturi. La sume mici, unii proprietari de conturi nu  baga de seama. Cand faci insa un virament de 58.770 de lei dintr-o data, cum a facut un asemenea angajat, nu te miri ca esti dat urgent afara. Si ca fostul tau angajator te va urmari si in mormant sa isi recupereze banii si onoarea in fata clientului pagubit.

Tehnica doi. Daca tot esti in banca, de ce sa nu iti faci singur un descoperit de cont? Pai ce, esti orice amarat de pe strada ca sa faci cerere si sa astepti cine stie cat? Intri de bunavoie in sistemul informatic al institutiei  si iti dai singur aprobarea, ca doar de aia lucrezi in banca. 85.000 de lei, ce mare scofala?

Tehnica trei. Esti prost si atat. Vine un cetatean la ghiseu si face o cerere sa retraga niste bani. Tu ai altele pe cap, asa ca il rezolvi rapid pe client. La sfarsitul zilei ti se atrage atentia ca ai dat banii unuia care nu avea nicio treaba cu contul din care l-ai servit. Prinde orbul, scoate-i banii. Cam 100.000 de lei.

Tehnica patru. Retragi bani din ATM. Pe la spate.  Nu de la un singur ATM, ci de la mai multe bucati. In total, angajatul (lucra la departamentul logistic) si-a scos din bancomate 105.890 lei. Nu bagand cardul prin fata, ci prin spate. Banca s-a prins dupa cateva zile. Acum nu mai lucreaza in banca, dar prejudiciul a ramas.

Alte tehnici: Acordarea de credite fictive care nu se regasesc in arhivele bancii, imprumuturi date cu incalcarea normelor interne, bani trimisi unor rude din strainatate sau mici imprumuturi acordate colegilor. Aceasta este descoperirea facuta de controlul intern al unei alte banci banci din top 10, una dintre persoanele implicate fiind chiar directorul unei respectabile agentii.

Oficialii BNR s-au marginit sa declare ca asemenea situatii nu sunt foarte rare si ca totul tine de managementul resurselor umane. “Cata vreme un om are acces la foarte multi bani, ajunge sa isi piarda cumpatul vazand cat de usor se poate fura. Lucrurile pot scapa usor de sub control. Cazurile nu sunt foarte rare dar, din fericire  autorii sunt prinsi si raspund pentru faptele lor”, au declarat surse din BNR

Alta banca “Sunt unul dintre cei care au fost disponibilizati . In momentul plecarii mele imediat mi-a dublat rata la 1000 de unitati monetare. 50 platesc din credit si 950 dobinzi vreme de 30 de ani . Va dati seama in ce situatie sunt ? Am facut cereri pentru refinantare si nu au fost de acord . La ultima nici nu am primit raspuns .Am facut refinantare a unui credit cu putin timp de a fi disponibilz. de atunci ma chinui ingrozitor. Am achitat sporadic si la ora asta am restante foarte foarte mari zile multe intirziere, figurez ca cel mai rau paltnic  si risc sa ramin fara casa . Am lucrat peste 20 de ani in banca .. daca as fi sa ma mai nasc odata niciodata nu voi mai face prostia asta sa lucrez in banca. Iti inoculeaza cultul banului , ca tu esti superior altora iar la un moment dat te elimina si te lichideaza fara mila .

Cazul D ” Mi-au propus 100.000 de euro recompensa ca sa plec dar sa imi tin gura. Nu am acceptat si acum o sa ma judec cu ei”

Povestile europene cu recapitalizari, lichiditati, criza euro,  palesc in fata acestor situatii. Din care situatii mai am vrei 20 de cazuri concrete. Poate le va afla si BNR si centralele bancilor in cauza.

UPDATE: Radu mi-a trimis linkul unde interviul poate fi citit: http://wcorporate.bnpparibas.com/applis/wCorporate/wCorporate.nsf/docsByCode/DMMI-8MKMN8/$FILE/HB.pdf

(mersi, Radu)

Explicatiile nu sunt foarte complicate pentru cei care urmaresc fenomenul bancar European. Sa le luam pe rand. Erste Group si-a redus semnificativ expunerea pe Grecia, Portugalia, Spania, Irlanda si Italia, de la 1,9 miliarde de euro la sfarsitul lui 2010 la 0,6 miliarde de euro (la 30 septembrie), si a schimbat metoda de evaluare a portofoliului CDS de la cost de amortizare la pretul pietei.  Aceste expuneri (din cate stiu, pe greci era minora) nu sunt in mod neaparat directe. Daca de pilda Banca Ics imprumuta Grecia si se asigura impotriva falimentului la Erste Bank, evident ca Erste va fi cea care va privi duios catre CDS-uri. Pot fi si expuneri indirecte, altfel spus.

Treaba cu fondul commercial e o chestiune si ea pur contabila, fara implicatii pentru clienti, de pilda. “Noi ne reevaluam goodwill-ul si de doua ori pe an”, imi spunea un apropiat sef de sucursala bancara . In plus, perspectiva a fost inrautatita dar rating-urile au fost reafirmate.

Am sa postez si cateva comentarii internationale pt curiosi, dar abia maine…

Cum reactioneaza agentiile de rating?

In detalii tehnice, puteti vedea aici modus operandi, ca sa ne exprimam latineste. Ceea ce au facut cei de la Erste a fost sa isi faca curatenie intr-o casa in care s-ar putea sa vina  noi oaspeti. Nu exclud ca in curand Erste Bank sa anunte o recapitalizare cu un jucator important.

Desigur, gestul Erste Bank, desi riscant oarecum, are un mare avantaj: poate reduce o eventuala miscare de pendul a actiunilor. Reduce volatilitatea actiunilor, ceea ce e extrem de important.

Are vreun efect asupra clientilor?

Teama mi-e ca nu. Desi in aparenta un gest auto-devorator, curatenia declansata de Erste e un semnal bun pentru piete

Celor care m-au intrebat telefonic sau in mail daca e cazul sa isi retraga banii de la BCR pe motiv de downgrade, le raspund razand ca in niciun caz. Nici dobanzile si nici ratele la creditele contractate nu ar trebui sa sufere schimbari din aceasta cauza. Mai mult, desi unele banci doar discuta despre posibile crize viitoare fara sa demareze actiuni de curatire a propriilor bilanturi, Erste a pus pe hartie, a tras linie si a spus “aici suntem”.

După cucerirea Imperiului Bizantin de către turci, cea mai mare parte a Greciei a trecut sub stăpânirea otomanilor.  Evident, grecii s-au mai rasculat, au infiintat chiar si Eteria (care avea misiunea de a organiza rebeliuni- prima incepand chiar în Țara Românească, dar a fost rapid înăbușită de otomani). Între diferitele facțiuni elene au izbucnit la un moment dat conflicte, care au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali ( Egipt), care L-A TRIMIS pe unul dintre generalii săi, Ibrahim Pașa să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, Ibrahim urmând să primească anumite portiuni din Grecia. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului. In aprilie 1826, Grecia declara falimentul. Razboiul costase mult prea mult.

In 1843 vine urmatorul faliment. Grecii imprumutasera 60 de milioane de drahme in urma cu 11 ani de la Franta, Rusia si Marea Britanie pentru a-si reface economia in urma Razboiului de Independenta. In 1843 Otto, printul Bavarian instalat Rege al Greciei de catre britanici, declara ca nu mai poate sa isi achite datoriile. Omul era un innovator (a infiintat Parlamentul bicameral, a impus o noua Constitutie, dar cam degeaba…). Automat, banii necesari economiei au fost furnizati de catre Banca Centrala, intrucat nimeni nu mai dadea doi bani pe promisiunile Greciei.

Falimentul de la 1893. Haircut 70%

Unii greci se imbogatisera (comercianţii şi armatorii), Piraeus a devenit un important port, dar majoritatea populatiei o ducea prost. Veniturile la buget erau compromise inca din 1890, dar falimentul oficial a fost declarat abia in 1893. Satui de promisiuni si de bani ne-returnati, finantatorii straini au impus un consiliu strain care sa administreze veniturile si cheltuielile Greciei. La 10 decembrie 1893, prim-ministrul Trikoupis, în faţa parlamentului, a rostit una dintre expresiile cele mai memorabile din cariera sa politica  “Regret, suntem în faliment”. Pentru a-si  finanţa programul initial, Trikoupis a luat 6 credite in valoare nominală de 630 de milioane de franci. Cu toate acestea, construirea infrastructurii nu a revigorat economia elena. Trikoupis pariase pe realizarea dezvoltării economice prin atragerea investitorilor străini şi pe constructia infrastructurii. Dobanzile ridicate oferite i-au convins pe investitori sa imprumute statul grec. Prin 1893, circa 67% din veniturile la buget erau destinate platii ratelor de imprumut. Economia greacă a fost, astfel, prins într-un cerc vicios al îndatorării excesive .

În acest timp, incetinirea creşterii economice din  Europa de Vest şi America de Nord au dus la contractia comertului mondial. Preţurile cu ridicata pentru bunurile importate, cum ar fi textilele, grâu şi coacăze s-au prăbuşit. Statele au  recurs la masuri protecţionistedar cu toate acestea, exporturile greceşti au fost afectate negativ . Rezervele Greciei s-au dus pe apa sambetei, iar drahma s-a  depreciat masiv. O sa radeti, dar un important rol l-au avut coacazele, unde Grecia exporta puternic.  Preturile  au scazut în 1890 cu 70%. Prăbuşirea exporturilor de coacăze a avut grave consecinţe sociale şi economice şi a contribuit la falimentul  Greciei. Trikoupis a pierdut alegerile din 1895 şi a murit un an mai târziu în Paris.

1932. Alt default.

La începutul anilor 1930, multe ţări aveau probleme. Economia mondiala cunostea ceea ce urma sa se cheme Marea Depresiune. Grecia a impus un moratoriu privind plata datoriei sale externe în 1932. Ghiciti ce au votat grecii.

Si la ei, ca si la noi, banca centrala a avut de-a lungul timpului, un rol contestat.

Pentru documente, consultati aceasta carte, sau aceste surse.

Simms de pilda incearca sa “redescopere” relatia dintre nivelul dobanzii si inflatie. Nu insistam acum asupra aparatului matematic, dar una dintre concluziile lui Simms este ca o crestere a dobanzilor duce la scaderea inflatiei pe termen lung.

Ideea unui premiu Nobel a venit tarziu si ii apartine unui bancher central suedez (cea mai veche din lume), Per Åsbrink. La implinirea a 300 de ani de la existenta, guvernatorul i-a cerut consilierului sau economic  Assar Lindbeck sa gaseasca impreuna cu alti doi economisti, Erik Lundberg si Gunnar Myrdal, o modalitate de a recompensa munca economistilor. Banca centrala a Suediei a contactat Fundatia Nobel si Academia regala de Stiinte si in mai 1968 cele 3 institutii s-au pus de accord asupra criteriilor privind noul premiu.

• Cum se aleg castigatorii?

In fiecare an, Academia invita cateva personalitati din domeniu sa trimita nominalizarile. De regula, acestea sunt in numar de doua-trei sute de persoane. Candidatii sunt evaluati de un comitet format de 5-8 persoane, dintre care cel putin doi trebuie sa fie non-economisti. Propunerea comitetului este trimisa Academiei Regale suedeze care opteaza la inceputul lunii octombrie a fiecarui an pentru numele castigatorului. Acesta trebuie sa fie in viata in momentul anuntului, iar premiul nu poate fi impartit intre mai mult de 3 castigatori la fiecare sectiune.

• 1997- un an asimilat erorii in decernarea Nobelului. Laureatii care au dat faliment

In 1997, Nobelul pentru economie a fost adjudecat de doi economisti, Scholes si Merton. Primul a fost invitat în calitate de asistent în economie la celebrul MIT unde s-a asociat cu Black şi au creat o formulă empirică pentru economia financiară aplicată. La solicitarea  Băncii Wells Fargo, Scholes a analizat şi explicat relaţia dintre riscul investitorului şi riscul întreprinzătorului. Prin această formulă, Scholes şi Black au dat o nouă interpretare teoriei banilor şi dobânzii, elaborată de Keynes, concentrându-şi atenţia preponderent asupra practicii financiare.

Detalii despre teoria lui puteti citi aici

Despre cat de corecte au fost calculele lor, s-a vazut atunci cand LTCM a dat faliment. LTCM fusese fondat chiar de Scholes.

Un alt recent laureat al Nobelului pentru economie, Peter Diamond a fost respins de senatorii americani pentru a face parte din boardul Fed. Experienta a fost oarecum jenanta pentru actualul laureat, acesta fiind considerat insuficient de competent pentru a lua decizii de politică monetară.

• De ce vor unii sa interzica Nobelul?

In primul rand pentru ca unele teorii au fost invalidate sau chiar au produs dezastre. Unul dintre cei mai ferventi economisti care au cerut “abolirea” lui a fost Friedrich Hayek . El e si autorul butadei “Succesul unei economii depinde invers proportional de numarul economistilor de care dispune”.

Se discuta apoi daca economia este o stiinta in adevaratul sens sau e doar o “interpretare” a altor stiinte. Economia se refera la oameni, iar oamenii sunt impredictibili, obisnuia sa spuna Eamonn Butler, presedintele think thank-ului Adam Smith Institute.

Citeste aici si un text al Reuters pe aceeasi tema

• De la Nobel la anti-Nobel nu e decat un pas

Se decerneaza in fiecare an, exact ca celebrul premiu simetric. Exista un comitet de decernare care analizeaza propunerile. Anti-Nobelul premiaza lucrari reale, dar inutile sau haioase prin tematica lor. In aceasta toamna se vor decerna premiile pe 2010, dar merita notate premiile de anul trecut.

Premiul pentru medicina veterinara: Catherine Douglas si Peter Rowlinson de la Newcastle University, UK, care au demonstrat ca vacile care au nume dau mai mult lapte decat cele “anonime”.
Referinta: “Exploring Stock Managers’ Perceptions of the Human-Animal Relationship on Dairy Farms and an Association with Milk Production,” Catherine Bertenshaw [Douglas] si Peter Rowlinson, Anthrozoos, vol. 22, no. 1, March 2009, pp. 59-69.

Despre alte premii “anti” citeste aici

• Cercetatorii in economie studiaza, dar deciziile le iau bancherii centrali. De ce nu se inteleg cele doua categorii?

Aplicatiile cercetarilor facute de “Nobelisti” ar trebui utilizate in economie. Cu toate astea, rareori se intampla acest lucru. Lumea cercetatorilor pare rupta de lumea in care se iau deciziile politicilor monetare. Am citit in aceasta dimineata o lucrare excelenta. Incearca sa explice de ce viziunile cercetatorilor in economie nu se ”pupa” cu cele ale celor care iau decizii in bancile centrale. Cu alte cuvinte, de ce bancherul central X nu ia decizia recomandata de cercetatorul Y, cu toate ca acesta din urma are toate avizele stiintifice posibile pentru a-si argumenta cercetarea.

Discutia poate fi lejer aplicata si in Romania. Avem cercetatori in economie foarte buni, ale caror studii sau recomandari nu sunt luate in calcul de factorii de decizie. Dezbaterile din CA al BNR sunt, cum zicea si Guvernatorul Isarescu, extrem de aprinse dar nu intotdeauna rapoartele independente de cercetare primeaza in luarea deciziilor. Argumentele bancherilor centrali sunt ca BNR e mai conectata la economia reala decat modelele economice sau econometrice, care sunt seci si “impersonale”.

Autorii lucrarii de care va spun au facut un demers foarte interesant. Au discutat cu reprezentantii a 32 de banci centrale si au intrat in maruntaiele relatiilor pe care le au acestia cu reprezentantii mediului academic si de cercetare. Concluzia lor este ca apar neînţelegeri semnificative, din cauze extrem de complicate si de stufoase. Unele tin de orgolii, altele de reputatie sau abordare politica (unii cercetatori sustin partide cu ale caror puncte de vedere bancherii centrali nu sunt de acord) samd.

Exista si catreva recomandari facute de cei care au scris studiul:

• Bancherii centrali ar trebui să aibă orizonturi mai largi, să fie mai deschisi unor abordări diferite şi sa se bazeze pe cat mai multe opinii provenind din cercetarea economică. De exemplu, economia comportamentala pare a fi o cale de cercetare promiţătoare cu implicatii relevante pentru băncile centrale.
• Deşi cercetătorii şi factorii de decizie din bancile centrale au roluri diferite, ei ar trebui să depună eforturi pentru o mai bună înţelegere reciprocă. Nu este suficient pentru policy makers să spuna cercetătorilor că modelele lor nu sunt utile, ci sa le arate si unde gresesc sau de ce nu sunt ele utile.

• Modelele utilizate de cercetatori reprezintă un instrument de neînlocuit pentru orientarea deciziilor de politică monetara dar acestea trebuie să fie bine înţelese de către cei din bancile centrale, altminteri impactul acestora va fi limitat.
• Modelele trebuie să fie supuse unor severe „controale” efectuate de către cercetători independenţi.

In perioade de criză, cadrele universitare pot ajuta bancherii centrali să identifice mecanismele cele mai adecvate pentru a raspunde crizei. Cu atat mai mult cu cat bancherii centrali au acces si o foarte buna cunoastere a datelor economice pe care le pot împărtăşi cu cercetătorii. Mai mult, aceiasi bancheri centrali par a fi mai bine ancorati in economia reala decat cercetatorii.

E drept responsabilitatea pentru deciziile de politică este a bancherilor centrali, dar asimetria informaţionala dintre bancheri şi cercetători poate  fi substanţial redusa.

Punctele de vedere ale băncilor centrale

Autorii lucrarii au colectat opinii de la oameni aflati in funcţii de conducere din 32 de bănci centrale (26 din UE şi 6 bănci centrale din afara UE: Consiliul Rezervei Federale, Reserve Bank of Australia, Reserve Bank of Noua Zeelandă, Banca Japoniei, Banca Naţională a Elveţiei şi Banca de  Canada).

O mare majoritate a respondenţilor au convenit că cercetarea economică ar trebui să vizeze îmbunătăţirea politicii de a lua decizii. La întrebarea dacă responsabilii politici au nevoie de un gamă mai largă de abilităţi, comparativ cu cadre didactice, parerile au fost impartite, dar numărul celor acord pare să fie mai mare. O bancă centrală a menţionat că “cercetarea academică nu este pe agenda de cercetare a băncii centrale“.

• Cercetare şi politicile macro: cât de diferite sunt ele?

La prima vedere, diferenta dintre cercetători şi bancherii centrali pare a fi foarte subtire. Multi bancheri centrali sunt in acelasi timp si cercetatori  reputati. E cazul prof. Bernanke, Prof. Blinder şi Prof. Mishkin  de la FED, Profs. Fischer şi Rogoff, Blanchard de la FMI, Prof. Stiglitz la Banca Mondială, Prof. Svensson la Banca Suediei, Prof. Issing, Prof. González-Páramo şi Papademos la BCE, Prof. Buiter la Bank of England.

De cele mai multe ori, cercetătorii şi bancherii centrali au fost colegi de facultate. Cu toate acestea, diferentele dintre ei capata uneori nuante consistente, poate cea mai importanta fiind aceea ca bancherii centrali în cele din urmă sunt responsabili pentru deciziile lor.

• Complexitate vs simplitate

Un aspect important al diferenţa între cercetare şi activitatea din bancile centrale este legată de complexitatea muncii. Pe de o parte, cercetătorii par să se ocupe de un material mult mai complex mult decat bancherii centrali, pur şi simplu, deoarece acestea utilizează mai mult matematica. Într-adevăr, Premiul Nobel în economie a fost atribuit parca mai des matematicienilor-economisti decat economistilor-matematicieni (de exemplu, John Nash în 1994). Bancherii centrali, prin contrast, tind să utilizeze mai puţin frecvent, matematica. Pe de altă parte, ideea că cercetătorii lucreaza cu un aparat mai complex decât cel din bancile centrale poate aparea ca un paradox. Caci ce e mai complex decat lumea reala?

Mediul academic isi permite luxul de a lucra cu ipoteze simplificatoare, in vreme ce bancherii centrali se confrunta cu complexitatea deplină a lumii economice reale şi cu multele sale necunoscute. (Sa nu uitam ca laureatul al Premiului Nobel, Robert Solow, consideră că sarcina cercetarii este de a simplifica lucrurile cat de mult posibil). Un alt element important este faptul că cercetătorii se pot specializa într-un subiect dat, în timp ce bancherii centrali de multe ori trebuie să fie informaţi într-o gamă infinit mai largă de subiecte. Numai in Romania, fata de 1990, oamenii din BNR au fost nevoiti sa se adapteze din mers cu o serie de instrumente aparent dincolo de abilităţile lor tradiţionale macroeconomice (supravegherea financiară, segmentul imobiliar, al asigurarilor etc.).