Ca elemente comune, gasim pe agricultura (unde se sugereaza aproape la unison fiscalizarea ei, comasarea terenurilor s.a.), zona imobiliara (cresterea taxarii proprietatilor), dar si chestiuni unde punctele de vedere par radical diferite. In special in privinta reducerii CAS si /sau nivelul cotei unice.  Pentru un observator din afara, imaginea devine confuza.

Reputati economisti sustin lucruri diferite, fiecare tabara avand argumente plauzibile de partea sa. Nu mai discut de seminariile organizate la BNR…
Intrebari:
De ce nu exista o voce la unison care sa reprezinte punctele de vedere ale diferitelor organizatii, asociatii samd? Negocierile cu Finantele ar avea o alta greutate, cred eu…

Ca reprezentant al Guvernului, nu e dificil de ales partenerii de negociere? Ale cui propuneri sa le iau in considerare, cata vreme unele se bat cap in cap?

Cat de mult ia Guvernul in serios propunerile diferitelor organizatii, asociatii, institute de cercetare samd?

Iata 3 dileme din care nu poci iesi…:)

Trec peste team-buildingurile cu Alba ca Zapada si cei 7 pitici (fara bicio gluma) si revin la ce scriu angajatii bancilor.

“M-am revoltat asemenea declaratii, bineinteles. Urmarea? M-au chemat in comisia de disciplina si ma obliga sa imi dau demisia. Pe motiv ca nu au nevoie de astfel de angajati.  Ca nu sunt aproape de interesele bancii…Nimeni nu spune ca suntem obligati sa mintim ca sa le luam banii clientilor, ca esti tot timpul amenintat  la serviciu si pentru ca am avut curajul sa trimit un memoriu  la toti cei din banca ceea ce se intampla…”, spun ditamai directori de sucursale ale bancii de mai sus.

Cazul C. Tot din primele 10. Un control intern descopera ca angajatii proprii au facut o gaura de 3,9 milioane de euro. Tehnicile folosite sunt de-a dreptul prostesti.

Tehnica unu: Ai acces la conturile clientilor? Exceptional

In plin centrul Bucurestiului opereaza una din sucursalele cele mai mari ale bancii in cauza. Angajatii bancii au si ei slabiciuni. Una este aceea ca unii dintre ei atunci cand dau de bani nu se pot opri sa nu bage mana pana la cot. Intra in conturile clientilor si fac viramente prostesti, catre alte conturi. La sume mici, unii proprietari de conturi nu  baga de seama. Cand faci insa un virament de 58.770 de lei dintr-o data, cum a facut un asemenea angajat, nu te miri ca esti dat urgent afara. Si ca fostul tau angajator te va urmari si in mormant sa isi recupereze banii si onoarea in fata clientului pagubit.

Tehnica doi. Daca tot esti in banca, de ce sa nu iti faci singur un descoperit de cont? Pai ce, esti orice amarat de pe strada ca sa faci cerere si sa astepti cine stie cat? Intri de bunavoie in sistemul informatic al institutiei  si iti dai singur aprobarea, ca doar de aia lucrezi in banca. 85.000 de lei, ce mare scofala?

Tehnica trei. Esti prost si atat. Vine un cetatean la ghiseu si face o cerere sa retraga niste bani. Tu ai altele pe cap, asa ca il rezolvi rapid pe client. La sfarsitul zilei ti se atrage atentia ca ai dat banii unuia care nu avea nicio treaba cu contul din care l-ai servit. Prinde orbul, scoate-i banii. Cam 100.000 de lei.

Tehnica patru. Retragi bani din ATM. Pe la spate.  Nu de la un singur ATM, ci de la mai multe bucati. In total, angajatul (lucra la departamentul logistic) si-a scos din bancomate 105.890 lei. Nu bagand cardul prin fata, ci prin spate. Banca s-a prins dupa cateva zile. Acum nu mai lucreaza in banca, dar prejudiciul a ramas.

Alte tehnici: Acordarea de credite fictive care nu se regasesc in arhivele bancii, imprumuturi date cu incalcarea normelor interne, bani trimisi unor rude din strainatate sau mici imprumuturi acordate colegilor. Aceasta este descoperirea facuta de controlul intern al unei alte banci banci din top 10, una dintre persoanele implicate fiind chiar directorul unei respectabile agentii.

Oficialii BNR s-au marginit sa declare ca asemenea situatii nu sunt foarte rare si ca totul tine de managementul resurselor umane. “Cata vreme un om are acces la foarte multi bani, ajunge sa isi piarda cumpatul vazand cat de usor se poate fura. Lucrurile pot scapa usor de sub control. Cazurile nu sunt foarte rare dar, din fericire  autorii sunt prinsi si raspund pentru faptele lor”, au declarat surse din BNR

Alta banca “Sunt unul dintre cei care au fost disponibilizati . In momentul plecarii mele imediat mi-a dublat rata la 1000 de unitati monetare. 50 platesc din credit si 950 dobinzi vreme de 30 de ani . Va dati seama in ce situatie sunt ? Am facut cereri pentru refinantare si nu au fost de acord . La ultima nici nu am primit raspuns .Am facut refinantare a unui credit cu putin timp de a fi disponibilz. de atunci ma chinui ingrozitor. Am achitat sporadic si la ora asta am restante foarte foarte mari zile multe intirziere, figurez ca cel mai rau paltnic  si risc sa ramin fara casa . Am lucrat peste 20 de ani in banca .. daca as fi sa ma mai nasc odata niciodata nu voi mai face prostia asta sa lucrez in banca. Iti inoculeaza cultul banului , ca tu esti superior altora iar la un moment dat te elimina si te lichideaza fara mila .

Cazul D ” Mi-au propus 100.000 de euro recompensa ca sa plec dar sa imi tin gura. Nu am acceptat si acum o sa ma judec cu ei”

Povestile europene cu recapitalizari, lichiditati, criza euro,  palesc in fata acestor situatii. Din care situatii mai am vrei 20 de cazuri concrete. Poate le va afla si BNR si centralele bancilor in cauza.

Simms de pilda incearca sa “redescopere” relatia dintre nivelul dobanzii si inflatie. Nu insistam acum asupra aparatului matematic, dar una dintre concluziile lui Simms este ca o crestere a dobanzilor duce la scaderea inflatiei pe termen lung.

Ideea unui premiu Nobel a venit tarziu si ii apartine unui bancher central suedez (cea mai veche din lume), Per Åsbrink. La implinirea a 300 de ani de la existenta, guvernatorul i-a cerut consilierului sau economic  Assar Lindbeck sa gaseasca impreuna cu alti doi economisti, Erik Lundberg si Gunnar Myrdal, o modalitate de a recompensa munca economistilor. Banca centrala a Suediei a contactat Fundatia Nobel si Academia regala de Stiinte si in mai 1968 cele 3 institutii s-au pus de accord asupra criteriilor privind noul premiu.

• Cum se aleg castigatorii?

In fiecare an, Academia invita cateva personalitati din domeniu sa trimita nominalizarile. De regula, acestea sunt in numar de doua-trei sute de persoane. Candidatii sunt evaluati de un comitet format de 5-8 persoane, dintre care cel putin doi trebuie sa fie non-economisti. Propunerea comitetului este trimisa Academiei Regale suedeze care opteaza la inceputul lunii octombrie a fiecarui an pentru numele castigatorului. Acesta trebuie sa fie in viata in momentul anuntului, iar premiul nu poate fi impartit intre mai mult de 3 castigatori la fiecare sectiune.

• 1997- un an asimilat erorii in decernarea Nobelului. Laureatii care au dat faliment

In 1997, Nobelul pentru economie a fost adjudecat de doi economisti, Scholes si Merton. Primul a fost invitat în calitate de asistent în economie la celebrul MIT unde s-a asociat cu Black şi au creat o formulă empirică pentru economia financiară aplicată. La solicitarea  Băncii Wells Fargo, Scholes a analizat şi explicat relaţia dintre riscul investitorului şi riscul întreprinzătorului. Prin această formulă, Scholes şi Black au dat o nouă interpretare teoriei banilor şi dobânzii, elaborată de Keynes, concentrându-şi atenţia preponderent asupra practicii financiare.

Detalii despre teoria lui puteti citi aici

Despre cat de corecte au fost calculele lor, s-a vazut atunci cand LTCM a dat faliment. LTCM fusese fondat chiar de Scholes.

Un alt recent laureat al Nobelului pentru economie, Peter Diamond a fost respins de senatorii americani pentru a face parte din boardul Fed. Experienta a fost oarecum jenanta pentru actualul laureat, acesta fiind considerat insuficient de competent pentru a lua decizii de politică monetară.

• De ce vor unii sa interzica Nobelul?

In primul rand pentru ca unele teorii au fost invalidate sau chiar au produs dezastre. Unul dintre cei mai ferventi economisti care au cerut “abolirea” lui a fost Friedrich Hayek . El e si autorul butadei “Succesul unei economii depinde invers proportional de numarul economistilor de care dispune”.

Se discuta apoi daca economia este o stiinta in adevaratul sens sau e doar o “interpretare” a altor stiinte. Economia se refera la oameni, iar oamenii sunt impredictibili, obisnuia sa spuna Eamonn Butler, presedintele think thank-ului Adam Smith Institute.

Citeste aici si un text al Reuters pe aceeasi tema

• De la Nobel la anti-Nobel nu e decat un pas

Se decerneaza in fiecare an, exact ca celebrul premiu simetric. Exista un comitet de decernare care analizeaza propunerile. Anti-Nobelul premiaza lucrari reale, dar inutile sau haioase prin tematica lor. In aceasta toamna se vor decerna premiile pe 2010, dar merita notate premiile de anul trecut.

Premiul pentru medicina veterinara: Catherine Douglas si Peter Rowlinson de la Newcastle University, UK, care au demonstrat ca vacile care au nume dau mai mult lapte decat cele “anonime”.
Referinta: “Exploring Stock Managers’ Perceptions of the Human-Animal Relationship on Dairy Farms and an Association with Milk Production,” Catherine Bertenshaw [Douglas] si Peter Rowlinson, Anthrozoos, vol. 22, no. 1, March 2009, pp. 59-69.

Despre alte premii “anti” citeste aici

• Cercetatorii in economie studiaza, dar deciziile le iau bancherii centrali. De ce nu se inteleg cele doua categorii?

Aplicatiile cercetarilor facute de “Nobelisti” ar trebui utilizate in economie. Cu toate astea, rareori se intampla acest lucru. Lumea cercetatorilor pare rupta de lumea in care se iau deciziile politicilor monetare. Am citit in aceasta dimineata o lucrare excelenta. Incearca sa explice de ce viziunile cercetatorilor in economie nu se ”pupa” cu cele ale celor care iau decizii in bancile centrale. Cu alte cuvinte, de ce bancherul central X nu ia decizia recomandata de cercetatorul Y, cu toate ca acesta din urma are toate avizele stiintifice posibile pentru a-si argumenta cercetarea.

Discutia poate fi lejer aplicata si in Romania. Avem cercetatori in economie foarte buni, ale caror studii sau recomandari nu sunt luate in calcul de factorii de decizie. Dezbaterile din CA al BNR sunt, cum zicea si Guvernatorul Isarescu, extrem de aprinse dar nu intotdeauna rapoartele independente de cercetare primeaza in luarea deciziilor. Argumentele bancherilor centrali sunt ca BNR e mai conectata la economia reala decat modelele economice sau econometrice, care sunt seci si “impersonale”.

Autorii lucrarii de care va spun au facut un demers foarte interesant. Au discutat cu reprezentantii a 32 de banci centrale si au intrat in maruntaiele relatiilor pe care le au acestia cu reprezentantii mediului academic si de cercetare. Concluzia lor este ca apar neînţelegeri semnificative, din cauze extrem de complicate si de stufoase. Unele tin de orgolii, altele de reputatie sau abordare politica (unii cercetatori sustin partide cu ale caror puncte de vedere bancherii centrali nu sunt de acord) samd.

Exista si catreva recomandari facute de cei care au scris studiul:

• Bancherii centrali ar trebui să aibă orizonturi mai largi, să fie mai deschisi unor abordări diferite şi sa se bazeze pe cat mai multe opinii provenind din cercetarea economică. De exemplu, economia comportamentala pare a fi o cale de cercetare promiţătoare cu implicatii relevante pentru băncile centrale.
• Deşi cercetătorii şi factorii de decizie din bancile centrale au roluri diferite, ei ar trebui să depună eforturi pentru o mai bună înţelegere reciprocă. Nu este suficient pentru policy makers să spuna cercetătorilor că modelele lor nu sunt utile, ci sa le arate si unde gresesc sau de ce nu sunt ele utile.

• Modelele utilizate de cercetatori reprezintă un instrument de neînlocuit pentru orientarea deciziilor de politică monetara dar acestea trebuie să fie bine înţelese de către cei din bancile centrale, altminteri impactul acestora va fi limitat.
• Modelele trebuie să fie supuse unor severe „controale” efectuate de către cercetători independenţi.

In perioade de criză, cadrele universitare pot ajuta bancherii centrali să identifice mecanismele cele mai adecvate pentru a raspunde crizei. Cu atat mai mult cu cat bancherii centrali au acces si o foarte buna cunoastere a datelor economice pe care le pot împărtăşi cu cercetătorii. Mai mult, aceiasi bancheri centrali par a fi mai bine ancorati in economia reala decat cercetatorii.

E drept responsabilitatea pentru deciziile de politică este a bancherilor centrali, dar asimetria informaţionala dintre bancheri şi cercetători poate  fi substanţial redusa.

Punctele de vedere ale băncilor centrale

Autorii lucrarii au colectat opinii de la oameni aflati in funcţii de conducere din 32 de bănci centrale (26 din UE şi 6 bănci centrale din afara UE: Consiliul Rezervei Federale, Reserve Bank of Australia, Reserve Bank of Noua Zeelandă, Banca Japoniei, Banca Naţională a Elveţiei şi Banca de  Canada).

O mare majoritate a respondenţilor au convenit că cercetarea economică ar trebui să vizeze îmbunătăţirea politicii de a lua decizii. La întrebarea dacă responsabilii politici au nevoie de un gamă mai largă de abilităţi, comparativ cu cadre didactice, parerile au fost impartite, dar numărul celor acord pare să fie mai mare. O bancă centrală a menţionat că “cercetarea academică nu este pe agenda de cercetare a băncii centrale“.

• Cercetare şi politicile macro: cât de diferite sunt ele?

La prima vedere, diferenta dintre cercetători şi bancherii centrali pare a fi foarte subtire. Multi bancheri centrali sunt in acelasi timp si cercetatori  reputati. E cazul prof. Bernanke, Prof. Blinder şi Prof. Mishkin  de la FED, Profs. Fischer şi Rogoff, Blanchard de la FMI, Prof. Stiglitz la Banca Mondială, Prof. Svensson la Banca Suediei, Prof. Issing, Prof. González-Páramo şi Papademos la BCE, Prof. Buiter la Bank of England.

De cele mai multe ori, cercetătorii şi bancherii centrali au fost colegi de facultate. Cu toate acestea, diferentele dintre ei capata uneori nuante consistente, poate cea mai importanta fiind aceea ca bancherii centrali în cele din urmă sunt responsabili pentru deciziile lor.

• Complexitate vs simplitate

Un aspect important al diferenţa între cercetare şi activitatea din bancile centrale este legată de complexitatea muncii. Pe de o parte, cercetătorii par să se ocupe de un material mult mai complex mult decat bancherii centrali, pur şi simplu, deoarece acestea utilizează mai mult matematica. Într-adevăr, Premiul Nobel în economie a fost atribuit parca mai des matematicienilor-economisti decat economistilor-matematicieni (de exemplu, John Nash în 1994). Bancherii centrali, prin contrast, tind să utilizeze mai puţin frecvent, matematica. Pe de altă parte, ideea că cercetătorii lucreaza cu un aparat mai complex decât cel din bancile centrale poate aparea ca un paradox. Caci ce e mai complex decat lumea reala?

Mediul academic isi permite luxul de a lucra cu ipoteze simplificatoare, in vreme ce bancherii centrali se confrunta cu complexitatea deplină a lumii economice reale şi cu multele sale necunoscute. (Sa nu uitam ca laureatul al Premiului Nobel, Robert Solow, consideră că sarcina cercetarii este de a simplifica lucrurile cat de mult posibil). Un alt element important este faptul că cercetătorii se pot specializa într-un subiect dat, în timp ce bancherii centrali de multe ori trebuie să fie informaţi într-o gamă infinit mai largă de subiecte. Numai in Romania, fata de 1990, oamenii din BNR au fost nevoiti sa se adapteze din mers cu o serie de instrumente aparent dincolo de abilităţile lor tradiţionale macroeconomice (supravegherea financiară, segmentul imobiliar, al asigurarilor etc.).

Sa incepem cu sfarsitul. Cu riscurile. Bancile elene au investit masiv in propriile titluri de stat. Graficul il aveti mai jos (sursa: OECD). Bancile straine au investit in bancile grecesti si la fel, in datoria greaca. O posibila intrare in incapacitate de plata ( plauzibila, cata vreme datoria Statului este de 1,5 euro la fiecare 1 euro pe care il produce economia) ar insemna ca bancile sa piarda.

Foarte bine, sa isi asume pierderea, veti spune. Numai ca nici bancile nu sunt in cea mai buna forma. Banii pe care i-au investit prost plus credite neperformante in crestere plus cate o gaura data de cate un trader lacom fac ca pierderile sa fie “externalizate” pe numele unor vehicule financiare extreme de dificil de controlat. Nimeni nu stie care e de fapt situatia bancilor europene in acest moment, Suntem exact ca in 2008. Si discutam de sute de miliarde de euro, nu de bani marunti.

Ce risca fiecare parte intrata in joc?

Bancile. Sa nu uitam ca unele dintre cele mai mari au tras profituri din ceea ce numim “criza elena”.  Ai o problema cu deficitul. Iti angajezi un super-specialist (sa zicem Goldman Sachs), el iti ia caruta de bani, iti spune sa faci intr-un anume fel , dupa care el pleaca iar tie ti se infunda.
Nu ar trebui ca GS sa iti dea banii inapoi? Sa suporte, cum ar veni, din miliardele de dolari profit, o parte din “gafa”?  Lumea are nevoie de un cap al lui Motoc acum. Nu doar GS e vinovat pentru masinatiunile facute, sa fie clar. GS e doar unul dintre cuiele din asfaltul pe care masina financiara ruleaza. Băncile elene ar putea pierde circa 5 mld. euro prin pro­gramul de schimb de obligaţiuni care face parte din pachetul de salvare de 159 mld. euro stabilit în iulie de liderii europeni pentru Grecia, potrivit estimărilor guvernului de la Atena, citate de The Wall Street Journal.

“Cuantumul pierderilor încă nu a fost determinat, însă estimările sugerează aproape 5 mld. euro. Pierderile s-ar pu­tea re­flecta în rezultatele băncilor din al doilea trimestru” afirmă un oficial din gu­vernul elen.

Fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn pledeaza pentru anularea datoriei Greciei, reprosand europenilor ca “nu isi dau seama de amploarea” crizei care zguduie intreaga zona euro, intr-un interviu acordat TF1. In ce priveste stergerea datoriei Greciei, Strauss-Kahn a raspuns: “Cam asta ar fi ideea. Vedem foarte clar ca aceasta datorie este uriasa si trebuie redusa cu orice pret”, a spus Kahn.

Statele. Pierd si ele, prin canalul bancar, comercial si prin cel al contagiunii.

Grecia. Pierde cel mai mult. Dar nu e pentru prima oara. Practica stergerii datoriilor de stat este veche in istorie. In secolul al IV-lea inainte de Cristos avea loc prima restructurare din istorie a datoriilor autoritatilor publice. Rau-platnicul era aceeasi  Grecie. Se imprumutase de la unul dintre cele mai mari centre financiare locale (Templul din Delos). Winkler (1933) estimeaza imprumutul la 215% din ceea ce am numi astazi PIB-ul cetatilor elene. Intre 1820-2003 au existat sute de restructurari ale datoriilor statelor, foarte putine fiind cele care au scapat de acest lucru. De regula, restructurarile veneau dupa perioade dificile din punct de vedere economic (razboaie, recesiuni, sau pur si simplu imprumuturi de fite, cum au facut cativa regi francezi).

Inainte de primul razboi mondial de pilda, Turcia si Bulgaria si-au suspendat ratele in contul datoriilor pe care le aveau la tarile considerate “inamice”. Austria si-a restructurat datoriile in 1802 si 1868, dupa ce a pierdut razboaie. Spaniolii (1831) si  chinezii  (1921) au trecut si ei printr-o restructurare a datoriilor in urma unor razboaie civile.

Ca element comun al tuturor restructurarilor- cei care detineau creantele erau in majoritate companii sau asociatii private, nu alte State. La fel ca si acum, de fapt.

• Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870

Printre putinele tari care nu au apelat niciodata la restructurari sunt Canada, Australia, SUA (la nivel federal) si cateva state arabe.

In perioada primelor defaulturi din istorie, creditorii se adunau intr-o adunare si incercau sa se inteleaga precum vulturii la impartirea prazii.  Uneori reuseau s-o faca, alteori discutiile se prelungeau cu anii. Cea mai lunga asemenea intelegere a durat 14 ani, si s-a petrecut in 1870, cand cu restructurarea datoriilor Spaniei.

E drept, sumele cu care se intra in default erau infinit mai mici. La 1906, totalul insolventelor scazusera de la 300 milioane de lire sterile la numai 25 de milioane (Mauro, Sussman and Yafeh, 2006). Dupa defaultul tarilor africane din anii 1970 (Zair, Peru, Sudan), clubul creditorilor se organizeaza si apare Clubul de la Roma.

• Cum se face o restructurare de succes?

Istoria ne arata ca asemenea restructurari a datoriilor se face prin:

Acordarea unei perioade de gratie. Statului falimentar I se acorda o perioada de gratie in care nu I se cere plata ratelor, dar I se cere sa faca reforme dure si curatenie in ograda cu bani. Vi se pare cunoscuta metoda? Asa este, se practica si azi, pe alocuri.
Se aplica un moratoriu de plati (steregerea unei sume din datorie) si/sau extinderea maturitatii imprumutului. Asta fac si bancile cu clientii (ma refer la extinderea maturitatii). Ai avut imprumut scadent la anul? Lasa, ti-l prelungim pe inca doi ani, dar fireste, o sa iti crestem putin dobanda.
Reducerea dobanzii imprumutului. Nu mai platesti 5% ca nu ai cum. Platesti 4,99, ca stim ca poti, dar nu vrei.
Infiintam un consiliu care se va ocupa de incasarea banilor la buget, consiliu format din 5 reprezentanti ai creditorilor si unul al datornicului, de sanchi. Este cazul Greciei (1898) Paraguay (1855), Egipt (1876), Turcia(1881), Serbia (1895). Practic, statele isi pierd controlul finantelor publice, iar creditorii fac cam ce vor ei, ca niste recuperatori de treaba ce sunt.

Apoi, asa cum spuneau niste baieti destepti,  problema nu e ca grecii sau spaniolii sunt indatorati, ci ca cineva continua sa le imprum ute bani. Iar cei care le imprumuta ar putea deveni noile victime. Pana la urma, desi pare o criza a datoriilor suverane subprime,  eu unul raman la ideea ca discutam in continuare de o criza bancara.

Sa presupunem prin urmare ca Grecia falimenteaza sau ca iese din Eurozona.Teoretic, potrivit ISDA, mai reduci un principal, mai tai din dobanda, mai amani o plata ca doar oameni State suntem.

Una peste alta, nu e normal ca neamtul sa achite costul lenei grecului, asa ca reticentele germanilor in a ajuta cu bani Grecia pot fi foarte bine intelese. A apela la FMI arata insa o slabiciune a UE in materie de guvernanta economica, ceea ce nu convine europenilor.
Imi vine acum in minte finalul din Zorba, care e exceptional. O uriasa investitie se prabuseste, banii se duc naibii, totul se darama, iar Zorba, privind toate astea, se ridica si incinge un sirtaki. In fond, nu sunt banii lui.
Asta face Grecia si acum.

Sau cititi si de aici

Daca in plus, s-ar face si niste analize de impact privind reducerea cotei unice cu 3-4 p.p. ( pentru a atrage investitii si a stimula companiile care lucreaza la negru sau care isi utilizeaza acum timpul cautand metode legale de a ocoli plata taxelor) probabil ca nu ne-am plange de bani la buget. Solutiile sunt simple: reducerea taxelor, un fond suveran de investitii si o mai buna colectare. Ce asa mare scofala?

Despre agentiile de rating am mai scris aici si aici

La FMI, situatia e inca si mai complicata.

Presa din Grecia si-a radicalizat tonul. Ca si liderii ei, care vad peste tot comploturi si lucraturi.Fotografia de pe prima pagina a Isotimia de azi e graitoare.

Potentiale conflicte apar in tot mai multe locuri de pe glob. Unele armate, altele economice. Rusia a trecut la achizitii masive-  in doi ani a cheltuit cat in 17 ani dinaintea crizei. China la fel, chiar daca din alte motive.

Liderii lumii se aduna, discuta, se jura ca vor reactiona prompt…Geithner zice la Bloomberg Tv ca nu va fi niciun raspuns coordonat.Asta dupa ce in martie liderii UE s-au adunat si au batut in cuie cum sa scoata Europa din criza.

Cat despre nine eleven, sa ne gandim de la ce a pornit totul…

E o nebunie tot ce se petrece, iar sandramaua pare sa scartie tot mai tare. Acum e nevoie de lideri autentici. Din pacate, in asemenea vremuri se nasc mici Hitleri ori Stalini. Fie ca persoane fizice, fie sub forma institutiilor

Asa cum am spus in repetate randuri, UE nu are cum fi o veritabila Uniune in lipsa unei culturi comune. Ceea ce se cauta acum sunt solutii de avarie. In Romania, INS a publicat datele privind PIB-ul. Pacientul numit economia Romaniei pare a misca din picior, insa paralizia e instalata de circa 3 luni de la gat in sus. Poti cadea in extaz spunand ca suntem pe plus la unele capitole, dar trebuie sa fii tampit sa nu analizezi daca acele plusuri nu sunt cumva conjuncturale.

Criza 2.0 nu are cum sa nu te ocoleasca, in ciuda unor masuri corecte ale actualului Guvern (care intre noi fie vorba este cel mai prost comunicator din cati am vazut, cu exceptia lui Pogea). In urmatoarele doua luni o sa asistam la cateva initiative ale Guvernului care se vor dovedi revolutionare. Partea proasta e ca vor fi la fel de anacronice. Pe plan european, lucrurile stau la fel de prost.

Pe segmentul bancar, o sa asistam la cateva iesiri publice care ii vor enerva pe multi. Din pacate, nici BNR nu vine cu solutii, ca de unde nu e …

Ceea ce urmeaza tine de nationalismul economic si de….fereasca D-zeu!

Nu am atasat anexele, dar la o adica…

Rog a lua nota ca nu judec sumele sau conditiile contractuale, ci doar am atasat documentul. Banca respectiva are o strategie desteapta pe linia anihilarii reclamatiilor, recomandand angajatilor prin notele interne sa nu ofere informatii care ar putea ajunge la presa.

trebuie să-ţi adaptezi limbajul şi să eviţi:Limbajul iritant: “Este ridicol ceea ce spuneţi!”Critica: “Ar fi trebuit să contactaţi departamentul…”Injurii: “…..!!…..!!”Aroganţa: “Nu vi se adresează acest produs:  este pentru persoane inteligente! ”Negaţia: “Nu  este posibil!” Indiferenţa: “Trebuie să reclamaţi în altă parte…Nu este problema mea!”
Cuvintele inadecvate pot răni şi produce furie foarte uşor

“5.Plăcerea de a fi dificil. Anumiţi clienţi sunt reclamanţi înnăscuţi. Le place să-şicomplice viaţa cât mai mult posibil nu numai pe a lor dar şi pe a altora. Au în permanenţăo nervozitate acută, care se manifestăîn diverse modalităţi inclusiv prin căutarea de vinovaţi. Încercarea de a calma şi mulţumi astfel de persoane poate fi frustrantă şi  inutilă. Secretul este de a nu le permite să te atace sau să iei atitudinea lor personal.
6. Reclamaţia -o activitate în sine. Studiile arată că aproximativ 2% din populaţie este formată din persoane care reprezintă reclamanţi profesionişti. Sunt persoane foarte bine informate din media, îşi cunosc drepturile şi au abilităţile de comunicare ale unui bun avocat. Pentru astfel de clienţi manipulatori, cel mai potrivit este să fie trataţi de personalul experimentat, deoarece chiar un cuvânt greşit poate provoca o acţiune în judecată.7.Dorinţa de a fi de folos sau de a face un serviciu. Unii clienţi consideră că îţi fac un serviciu dacă fac reclamaţie . Aceştia au idei măreţe despre cum să-ţi îmbunătăţeşti activitatea, produsele sau serviciile.
8.Reclamaţie din plictiseală. Persoanele care au o viaţă monotonăsau care comunică dificil cu alte persoane, sunt adesea plictisiţi şi mohorâţi, căutând diverse modalităţi de a ieşi în evidenţă. În loc să-şi consume energia printr-un sport sau hobby, preferă să enerveze alte persoane. Alte persoane fac reclamaţie doar pentru a li se acorda atenţia dorită: “Mi s-a promis ce este mai bun, merit ce este mai bun şi voi face tot posibilul să-mi oferiţi ce este mai bun, chiar dacă nu sunt pregătit să-l plătesc, pentru că dintodeauna am avut ce este mai bun”.

Orice reclamatie netratata poate ajunge la Mass Media, cu implicatii negative asupra Bancii, se arata intr-un alt document strict intern al bancii.

Citeste si un alt material exclusiv despre o inspectie a BNR intr-o banca de top.

Sa revenim catre zilele noastre.  Sunt doua lucruri care merita amintite. Primul e de natura economica, iar al doilea tine de stiinta cartii.

Hoffman  sustine urmatoarele: de pe la 1600, apar diferentele majore in cheltuielile cu chiria. Pretul alimentelor creste si el, astfel incat cei mai loviti sunt evident cei cu venituri joase. Chiriile cresc cel mai puternic in Franţa şi Anglia si Olanda, pentru curiosi.. Jamie Reis extinde definiţia nivelului de trai dincolo de consumul de bunuri şi servicii pentru a include alfabetizarea. Abilitatea de a citi şi de a scrie a crescut puternic  în Europa, mai ales dupa descoperirea lui Gutenberg.

In unele zone, taranii au preferat sa se arate sceptici sau ne-interesati de noile cuceriri ale stiintei (ca se numesc tipar sau e-books, nu are foarte mare importanta). In altele, dimpotriva. Gutenberg a facut prima diferenta intre cei care urmau sa fie bogati si cei care urmau sa ramana saraci.

Avem apoi politicile statale. Experienta istorica ne arata ca cei care s-au dovedit conservatori, au avut doar de pierdut. Frica pazeste pepenii, dar daca singura ta preocupare sunt respectivii pepeni, ramai agricultor. Cu o discrepanta ridicata intre Vest si Est din punct de vedere al structurii serviciilor financiare, cu un diferential de productivitate la fel de mare si cu diferente culturale (de abordare a stresului financiar de pilda)  consistente, crizele deveneau de ne-evitat.  Conflictul mineri-intelectuali e doar o reflexie a ceea ce se intampla pe plan pan-national.

Cu ce ne confruntam acum?

In urma cu circa 3 saptamani sau o luna le-am vorbit studentilor economisti de la Universitatea din Oradea.  Ideea pe care mi-am construit scurtul discurs a fost aceea a necesitatii de a inova. Asta nu inteleg guvernantii nostri: ca esti cu atat mai bine pozitionat, cu cat ai un nivel al cercetarii si inovarii mai consistent. Dar nu despre Romania este acum vorba in mod necesar.

Cu o discrepanta ridicata intre Vest si Est din punct de vedere al structurii serviciilor financiare, cu un diferential de productivitate la fel de mare si cu diferente culturale (de abordare a stresului financiar de pilda)  consistente, nu ai cum evita o noua criza.

Cat despre solutiile propuse, ma fac sa rad. Soros vine cu ideea impozitarii bogatilor. Asta o faceau si regii Frantei sau ai Marii Britanii. Pana si domnitorii romani procedau prin copiere, la fel. De cateva zeci de ani (ca sa nu zic sute) stiinta economica se rezuma la a da explicatii post-factum. Nu avem din pacate oameni care sa inainteze in acest domeniu, iar acest lucru se va vedea in mecanismele declansate pentru a iesi din aceasta criza.

Cata vreme speranta in solutii noi este egala cu teama de a le cauta, nu vom face altceva decat sa ramanem pe loc pe sine, in timp ce trenul se apropie. In fond, si Karenina si-a intalnit destinul

pentru detalii tehnice, explicatii si grafice cat cuprinde, de citit:  Living standards in the past

Ce se poate face si ce nu?

S-o luam pe indelete. Ce inseamna ca SUA si-a pierdut ratingul maxim (trec peste discutiile sterile in acest moment legate de alura morala a celor care au retras AAA)? Inseamna dobanzi (teoretic) mai ridicate la noi imprumuturi. Inseamna devalorizarea usoara a USD. Tarile care incaseaza dolari se vad cu veniturile reale diminuate. Ce pot sa faca ele? Sa vanda altcuiva marfurile, sa continue in aceeasi situatie sau sa isi incetineasca productia, pentru a nu ramane cu stocurile de marfa nevandute. Cea mai probabila situatie pare cea de mijloc. Odata productia ajustata, urmeaza ajustari salariale si/sau somaj. Cand vine refluxul nu prea ai ce face. Vorba cuiva, atunci se vede cine avea slip pe el sau cine facea baie gol. Romania se lauda ca are slip. Partea proasta e ca la ultima criza a demonstrat ca se juca goala in valuri. Sa dea Domnul ca acum sa fie altceva.

E drept, leul e acum bine acoperit in aur. Dar nu te poti baza numai pe asta.

Masurile luate de Guvern au fost corecte. Tarzii, luate greu, la presiunea altora,dar corecte. In eventualitatea unei crize, nu te mai ajuta insa.

Economia inseamna incredere

Daca o luam babeste, in Guvern nu poti avea intotdeauna incrredere. Tentatia e sa isi supraevalueze actiunile, mai ales ca vin alegeri. In BNR ar trebui sa ai incredere, dar estimarile anterioarelor „valuri”au demonstrat ca s-a plasat la fel de prost ca si Guvernul. Din nou, nu discut acum rolul si statutul BNR, ci fac un apel la memoria anilor 2008 si 2009. De unde ar putea veni optimismuol?

Raspunsul nu e deloc complicat: de la o reactie rationala si normala a marilor puteri economice. Din pacate, pana acum nu am putut lua nota de o asemenea reactie. Nu poti la infinit sa arunci cu bani, sperand ca vei rezolva problema. Drama BCE este ca au cuplat furtunul de apa la alt robinet decat la cel care ar putea stinge focul

Rezumat

Romania poate doar sa asiste la tot acest joc mondial in care fiecare incearca nu sa castige, ci sa piarda cat mai putin.Toate povestile cu monitorizarea lichiditatii si cu vigilenta diferitelor banci centrale e aidoma celei cu broasca ce se transforma in printz. Partea aia mai tampita este ca nimeni nu pare sa judece normalm, ci numai dupa modele econometrice care confirma teoriile. In spatele lor, pietele reale isi ascut cutitele.

Complexul lui Oedip opereaza si pentru piete, nu doar pentru indivizi.