Solutii electorale la o problema cat se poate de simpla

Se da urmatoarea problema: In Romania, populatia scade de ani buni. In 2030 (peste 14 ani adica) vom avea 19 milioane de locuitori (cu totul, nu populatia activa) din care 6.5 milioane vor fi pensionari. Ce solutii exista?

PSD: In primul rand nationalizam multinationalele, ca sa incurajam (hahaha) capitalul autohton, nu pe veneticii care vin sa faca bani si sa-i exporte afara. Din ce obtinem, 3-4 luni avem pensiile asigurate. Pasul urmator este sa promitem o autostrada Bucuresti- Paris-New York.

PSD: Organizam o licitatie care sa fie castigata de o firma de stat, preferabil una din minerit, ca alea saracele o duc mai prost. Sau Taromul… In fine. Viram un avans de maxim 850  milioane euro, dupa care marim contractul la 8 miliarde EUR.  Jumatate ni-i primim para-ndarat, ca nu ne strica niste bani la partid. Firma aia, ca o fi Complexul Oltenia, ca o fi Tarom, isi declara in 4 luni insolventa, conform intelegerii. In final, pentru ca am depasit tinta de deficit bugetar pe cheltuieli, apelam la FMI pentru un imprumut.(De renuntat la ideea lui Dragnea cu casele de amanet). Iar pana intra banii de la Fond, in locul autostrazilor venim cu alte promisiuni. De pilda, crese si gradinite pentru romanii care nu au obtinut  diplome de doctor in sistemul de invatamant prescolar.

PNL. Calculele noastre confirma scaderea populatiei si chiar ne intrebam intre noi cand va realiza BNR ca politica sa monetara – criminala, as zice- injumatateste Romania. Prin urmare, este cunoscut faptul ca Robor si Euribor au un efect nefast in economie si ca ar trebui inlocuiti. Interventia Statului trebuie sa fie limitata, asa cum sunt si liderii nostri (ca putere a exemplului). Decizia noatra este de a schimba acest CA criminal din BNR, care are de fapt un scop pervers. Cand jucatorii economici sunt numerosi, expectatiile inflationiste sunt dificil de modelat. Cu cat sunt insa mai putini, treaba e mai simpla. Doamne-ajuta, zic!

ALDE: Vorbiti de populatia acestei Tari, da? Ei, cum o sa scada Tara in sine??? Va rog sa veniti cu intrebari serioase, nu ca aia de la Fondul Monetar care-mi cereau niste tampenii, gen sa nu marim cand vrem noi salariile bugetarilor. Dar ca sa va raspund,  imi sun chiar acum consilierul pe probleme sociale.. “…Da, iubi, cica scade… Cum sa chemi draga instalatorul pentru ca scade populatia? Nu, nici zugravul. Populatia e altceva. Nu, sigur ca nu copulatia….Bine, pisi, hai papapapa”. Prin urmare, stimati ziaristi, ALDE monitorizeaza cu atentie problema si vom institui o comisie de ancheta pentru a stabili vinovatii. Iar acestia vor plati, pentru ca nu s-a murit la Revolutie pentru ca dupa 26 de ani sa nu putem oferi cateva raspunsuri la intrebari elementare. Va multumesc!”

Macovei: De facut o ancheta sa vedem Retinem batranii pentru interogatoriu, sa vedem in slujba cui sunt. Al cui joc il fac, de vor sa aduca Romania in paragina. Depunem apoi o plangere la Bruxelles in care aratam ca in Romania, Batranetea pur si simplu nu functioneaza la standarde europene.

Johannis: Eu cred ca lucrurile trebuie facute pas cu pas, (accent pe “trebuie”). Am intalnit la viata mea si oameni fericiti pe care- intamplator sau nu- i-am meditat (accent pe “sau nu”). Unii erau fericiti pentru ca si-au cumparat apartamente, altii doar pentru ca e bine sa te ingrijesti de greutatea corporala (accent pe “corporala”). Important este, si nu o spun doar eu, sa stii ce vrei in viata. Indiferent de ceea ce ti se transmite din SUA ca vrei.

One thought on “Solutii electorale la o problema cat se poate de simpla

Leave a Reply