Salariile din BNR. Studiu de caz, pe cifre

BNR nu a facut niciodata publice salariile din institutia pe care guvernatorul Isarescu o pastoreste de 26 de ani, dar asta nu inseamna ca nu mai “scapa” cate un contract de munca. Inainte de a da o mostra dintr-un act aditional incheiat in toamna trecuta, as vrea sa fac doua observatii: prima, ca schema de personal a Bancii este supra-gonflata, pentru a face loc unor “apropiati” (sa le spunem asa) fara merite bancare deosebite. Au fost la momentul potrivit in locul potrivit si a fost suficient. A doua observatie este ca si in interiorul Bancii exista- ca in orice institutie- frustrari si nemultumiri legate de ocupantii anumitor posturi-cheie. Si acum sa dam facsimilul:

salariu1

 

Asadar, una dintre treptele cele mai de jos, cea de referent, are brutul de 4311 lei. Adica netul de vreo 3000 de lei. Nu mi se pare deloc strigator la cer, ca nivel de salarizare. Sefii de servicii au- din datele pe care le am- intre 1500-1800 de euro (depinde desigur si ce fel de servicii).

Cazul de mai sus nu inseamna ca toti referentii din BNR au 4311 lei. Suntem in posesia altui contract de munca prin care pentru aceeasi functie se ofera “doar” 4004 lei brut.

Potrivit Raportului anual pe 2015, in anul respectiv cheltuielile cu personalul BNR s-au situat cu 1,3 la sută sub nivelul anului anterior.
Asta e jumatatea plina a paharului. Cea goala este reprezentata de faptul ca o curatenie in randul celor ajunsi in Banca prin merite mai degraba personale decat profesionale, ar trebui facuta.

In plus, birocratia din BNR te omoara cu zile. Stiu cazul unui fost salariat care a asteptat 4 luni ca sa i se faca o nenorocita de adresa de email institutionalizata, ca si un altul care a asteptat pentru un hard extern peste un an, astfel incat in momentul in care a fost pus sa semneze de primire, uitase ca a trimis cererea.

Stiu, de cand Mugur Tolici s-a pus pe treaba si face auto- evaluari si contra-evaluari (confrunta auto-evaluarea salariatului cu evaluarea aceluiasi angajat de catre sef), lucrurile sunt in directia buna. Riscul este ca ce care face evaluarile sa fie un apropiat/prieten al celui evaluat, caz in care…

evaluare“Pe lângă bonusurile de performanţă (care pot ajunge la o valoare maximă de un salariu lunar pentru fiecare angajat), alte elemente care mai compun pachetele salariale ale celor 1.900 de angajaţi ai BNR  – şi despre care nu s-a mai vorbit până acum – sunt beneficii precum prima pentru angajaţi cu ocazia naşterii unui copil  sau abonamente medicale în valoare de 50 de lei pe lună”, spune Tolici intr-un excelent interviu acordat ZF.

Una peste alta, salariul lui Isarescu e ok ca nivel de salarizare a unui Guvernator de banca centrala, daca cele 13.000 de euro lunar sunt toti banii pe care ii incaseaza de la serviciu.

Sunt multe povesti din interiorul bancii, dar fara sa avem date concrete, nu ne permitem sa avansam ipoteze riscante. Asa ca ne oprim aici.

9 thoughts on “Salariile din BNR. Studiu de caz, pe cifre

  1. tot e prea mult pentru cat sunt de bine pregatiti angajatii BNR-ului.

    lucrez de 15 ani in sistem si de toti atatia ma intalnesc cu angajatii BNR care fac parte din echipele de control care vin in control cel putin anual.

    Nu am intalnit pana acum nici macar unul care sa fie bine pregatit, am intalnit unul care era cat de cat ok, dar restul (vorbim de cel putin 20 de inspectori cu care am discutat personal de-a lungul timpului) erau complet nepregatiti.

    Inspectorii BNR sunt atat de varza incat mi s-a intamplat chiar sa fie nevoie sa le explic eu ce zice legea si ce trebuie de fapt sa verifice ei.

    In rest, rapoartele lor de asa zisa supraveghere contin 90% lucruri copiate cuvant cu cuvant din rapoartele interne ale bancii si 10% bifat fara cap cu textul miriadelor de regulamente.

    Astia nu ar fi in stare sa descopere o problema adevarata la o banca nici daca ar fi afisata in fiecare sucursala.

  2. Buna,
    Permiteti-mi sa nu fiu de acord cu “Una peste alta, salariul lui Isarescu e ok ca nivel de salarizare a unui Guvernator de banca centrala”

    Mario Draghi – 31.500 Euro/luna (http://www.bloomberg.com/news/articles/2014-02-20/ecb-report-shows-draghi-pay-more-than-twice-as-high-as-fed-chief)
    Salariu mediu in Germania: 3500 euro/luna (http://www.tradingeconomics.com/germany/wages)

    ratio: seful bancii central europene castiga cam 9 salarii medii/luna in tara in care isi plateste chiria si mancarea

    Mugurel: 13.000 euro
    Salariu mediu in Romania – aprox. 550 euro (http://www.tradingeconomics.com/romania/wages)

    ratio: 23

    Mugurel ia 23 de salarii medii din tara in care traieste. binisor zic eu.

  3. La un brut de 4311 lei netul este 3023 lei, nu 2000.
    Una peste alta BNR este poate singura institutie a statului care performeaza in mod real.

  4. “brutul de 4311 lei. Adica netul de vreo 2000 de lei.”
    La valorea aia netul trece de 3000, nu știu cum ai calculat.
    “daca cele 13.000 de euro lunar sunt toti banii pe care ii incaseaza de la serviciu.”
    Nu, nu sunt toți. O zice Vasilescu.
    Și nu, nu este ok. Dacă calculăm în salarii medii suma și comparăm proporția cu din alte țări atunci nu prea mai e ok. Dar asta nu se spune.
    Faptul că au monopol în ceea ce privește moneda națională le permite să facă profit. Din profitul ăla (80% se duce la stat) iar din restul își dau salarii și beneficii câte vor – că doar nu sunt finanțați de la buget. Asta e problema.

  5. evident ca Isarescu, pe langa salar, mai primeste inca pe atata prime de “performanta” .
    comparatia lui Isarescu cu sefii bancilor centrale din vestul Europei e ridicola.
    daca vrea sa compare ceva, Isarescul trebuie sa-si compare salariul cu salariul mediu pe economie, cu salariul primilor demnitari in stat etc…
    sa faca aceeasi comparatie in tari europene cu economie puternica si sa ne explice cum e posibil ca el sa castige de 40 de ori mai mult decat presedintele tarii.
    pai asta inseamna ca, la aceeasi rata, Merkel ar trebui sa pupe pamantul daca ar primi un 2000 de euro brut.
    chiar nu-si da seama Isarescu cat e de penibil? la fel cu ciocoii din ASF, alti bugetari nebugetati de lux.

  6. Cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40

    Unul din cele mai criticate aspecte ale societăţii româneşti, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unităţi politice, dar şi iredentismul politic. Antropologul susţinea că instituţiile naţionale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse precum oile.
    Trebuie remarcat faptul că multe dintre observaţiile pe care autoarea le-a făcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburătoare actualitate.
    În Cultura şi comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanţilor de influenţă şi al speculatorilor. “În afară de avocaţi, există mulţi indivizi disponibili să ofere asistenţă în administrarea afacerilor particulare. Aceştia sunt deopotrivă bărbaţi şi femei şi se numesc “afacerişti”. Ei acţionează ca intermediari în dispute, oferă bacşiş reprezentanţilor guvernamentali şi participă la tranzacţii. […] Unii s-au specializat în obţinerea de posturi de muncă, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanţi….”
    Drept concluzii, antropologul a scris că “Idealul de viaţă românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui să îşi satisfacă dorinţele”.
    “Această aprobare a plăcerii e substratul atitudinilor româneşti în relaţiile interpersonale. Un individ îşi bazează legătura cu un alt individ pe plăcerea pe care i-o furnizează această legătură”.
    “O relaţie omenească bună care să nu dăruiască plăcere este pentru români o contradicţie în termeni”
    “Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc”.

    __——___Intr-adevar, destul de realista imaginea Romaniei si a romanilor, creionata de aceasta analista.Pentru confirmarea si tusarea impresiei, sugerez vizionarea filmului “Watch on the Rhine”-1943-(cu celebra Bette Davis***) in care un “diplomat” roman( contele Tek de Brancovis) conspira in Washington in favoarea nazistilor(pentru bani) si nu se da in laturi de a santaja, deasemeni pentru a obtine-din nou- bani…Cateva din replicile caracterelor din film sunt mai mult decat suggestive despre impresia americanilor despre romani…(Bette Davis, una din marii monstri sacri ai cinematograiei mondiale si -fara concurenta- cea mai stilata fumatoare, pe ecran-si deasemeni, daca nu printre cele mai frumoase dive ale ecranului, totusi, cea mai expresiva fizionomie posibila)(LS)

  7. Bancile foarte mari sunt in sine un risc sistemic

    de Daniel Daianu, membru in CA al BNR

    Marti, 23 Februarie 2016, ora 08:39

    Neel Kashkari este unul dintre artizanii pachetului de masuri (programul TARP), care a evitat prabusirea sistemului financiar in SUA, in lume in fapt, in 2008…’

    ______________—————–_____________

    De acord cu Neel H., cat si cu compilatia lui D.Daianu, insa problema este chiar mai mare, este extinsa la mai toate nivelele.Mai jos un articol mai vechi cat si un comentariu, de anul trecut:

    4118.-BANCA – MARUL cel STRICAT.

    Aug 21, 2011

    BANCA, – MARUL cel STRICAT.
    Primele idei si comentarii ale acestei disectii financiare sunt facute pe sistemul general si apoi referirile se vor concentra pe Romania, si nu si pe “tari de acelasi fel”, ci doar pe Romania, unde mai toti stim cum a lucrat si lucreaza sistemul, si -cred ca- vom gasi o cale de intelegere comuna. Probabil ca oricine stie, sau are o banuiala, o idee -chiar vaga- ca banii (ca monezi) au fost etalon de schimb de produse sau servicii, din timpuri, practic, imemoriale , e adevarat ca intr-o mica masura, trocul fiind cel ubiquitar, totusi, odata cu cresterea complexitatii acestei lumi, si nevoia de mai multi bani in circulatie (data inclusiv de usurinta tranzactiilor prin inermediul banilor), a crescut.Bonurile de trezorerie, sau bonuri valorice (sau simplu , bani; de hartie) au aparut in epoca moderna, si nu au inlocuit niciodata, complet, monezile, batute pe diverse metale , comune sau pretioase. Cea ce este insa demn de subliniat, este faptul ca aceste bonuri (bani de hartie) chiar si cu 2 secole in urma (sec.XIX), aveau acoperire in aur, iar guvernele timpului aveau bunul-simt si nu tipareau mai multi bani decat aur aveau , in visteria nationala. De ex. o suta lei reprezenta a zecea parte (sa zicem) dintr-o uncie de aur , iar in circulatie erau atatea sute( per total sute de milioane) care erau acoperite de respectiva cantitate de aur. In aceasta perioada, in care finantele erau tinute strans in frau – inclusiv prin existenta inchisorilor datornicilor- era aproape imposibil sa te imbogatesti rapid(“peste noapte”), adica prin speculatie, iar cresterea economica a respectivelor economii nationale era lenta insa destul de constanta, in general o familie bogata aparea dupa cateva generatii de truda si economisire. La aceasta data, bancile erau institutii rare iar conditiile de imprumut erau sanatoase, in general se poate vorbi de neexistenta preferentialismului pentru persoane politice sau cu alte pozitii sociale. Iar aceasta era data -in mare masura- de faptul ca in secolele trecute, majoritatea bancilor erau private si proprietate familiala sau de mic grup de interese, care pornisera aceasta afacere(ei sau inaintasii lor) din bani economisiti de ei, de unde rigiditatea in acordarea imprumuturilor, desigur din naturala necesitate de protectie a propriilor interese. Dupa cum bine stim acum, toate razboaile au adus modificari in structurile sociale, iar in pragul primului razboi mondial, armamentul foarte sofisticat (raportat la ultima suta de ani dinainte) si starea generala a natiunilor, care stiau ca vor trebui sa ia o decizie in conflict(intr-un fel su altul), deci iminenta declansare a primului razboi mondial, a creat necesitatea stringenta a punerii in circulatie a unei mase monetare uriase, pentru inarmare, echipare si intretinerea razboiului. Iar singura” -a muncii-metodologie” in acoperirea acestei necesitati a fost tiparirea a mult mai multi bani decat erau acoperiti de rezervele de aur, si aceasta in mai toate tarile, de unde a aparut fenomenul inflationist, puternic evidentiat dupa terminarea razboiului, culminand cu marea criza economica a anilor 1930.(Totusi, daca sistemul “plastic” -adica creditare cu carti de credit- ar fi fost o realitate la acea data, aceasta criza, cel putin in SUA, ar fi fost ocolita, sau puternic diminuata) Fenomenul s-a repetat si cu ocazia urmatorului mare razboi, insa efectele post-razboi au fost atenuate de revolutia verde si in general, de marirea puternica a vitezei revolutiei tehnologice, care , per total, au stavilit inflatia. Dupa cel de al doilea RM, este cunoscut, dolarul american s-a instalat ca moneda principala de schimb, in relatiile internationale, desi aceasta recunoastere a valorii sale nu era bazata pe acoperirea in aur ci pe o prductivitate si o calitate-a muncii- necunoscute pana la acel moment. Multi indivizi, cu sau fara intentii oneroase(macar initial) au inteles ca banul de hartie este el insusi o marfa si astfel, in toata lumea, s-au deschis mii de banci, care “cumparau” bani de la guvern si il “vindeau” catre populatie (personal, sau la firme, companii) cu o valoare crescuta, materializata printr-o dobanda inalta care a adus profituri acestor banci. Totusi, in 1971, marile banci ale lumii, in general cu traditii corecte, au cerut guvernului american sa rascumpere cu aur , masa monetara de dolari, imprastiata in lume.Neexistand aceasta posibilitate, si avend in vedere necesitatea pentru investitii uriase in mai toata lumea, s-a renuntat la raportarea in aur si s-a trecut la tiparirea de noi bani, care -pe esaloane- combateau o inflatie , care incepea sa creasca din nou, din urmatoarea zi, iar prin acest procedeu s-a ajuns ca in lume sa circule sute de miliarde de dolari, iar pentru ca intre timp dolarul devenise un fel de brand de tara, au aparut si sute de milioane de dolari falsi, tipariti chiar de alte guverne, nu numai de lumea interlopa. Nemaiputind fi controlata masa monetara in circulatie (decat foarte aproximativ) bancile s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie, iar o noua practica a intrat in vigoare si anume imprumuturile preferentiale catre clientii politici( de obicei) care in schimb , fixau dobanda bancilor nationale , relativ mica si permiteau bancilor sa revanda banii cu dobanzi foarte mari, la care se adauga diverse “cadouri” catre persoanele politice sau contributii electorale. Referindu-ne strict la Romania si nu la fostele tari comuniste (pentru ca nu le putem interpreta detaliile), stim ca Romania interbelica era inca o tara eminamente agrara(anul 1938: 18 mil.locuitori cu 80 la suta in mediul rural si lucrand in agricultura), cu o industrie foarte restransa , aceasta fiind-in principal- ramura si patura sociala care erau platiti periodic (lunar , etc.) cu un salariu, cu bani pesini.De aici, existenta minima a institutiilor bancare, probabil ca in Bucuresti, nu existau mai mult de 10 banci (inclusiv sucursale) , iar in teren, in judete si plase, raioane, pentru a contacta o banca, trebuia sa faci zeci de km, catre marele oras din imprejurimi.Dupa 1945, putinele -si fara prea mare capital- banci au fost nationalizate si toate aceste fonduri au fost comasate in Banca Natioala Romana, care desigur, a deschis propriile sucursale (chiar si specializate, Banca Agricola, etc.) in mai toata tara, iar aceasta banca avea control unic asupra banilor. De la 1900 (aproximativ punct de referinta pentru cresterea economica-inclusiv industriala- a tarii) pana la 1945 , si de la acest an pana la 1989, sunt doua perioade egale de timp, insa – ca mai pe tot mapamondul- datorita factorilor amintiti mai sus si Romania a avut o crestere viguroasa (macar in primii 15-20 de ani) de unde , nu este nici o greseala daca concluzionam ca produsul economic a crescut (din nou, ca si in alte tari) de zeci de ori fata de perioda precedenta, de unde , in final, avutia nationala -desigur si nationalizata- a atins o valoare baneasca de multe zeci de miliarde (de lei)/an. In 1989 , prin tertipuri populiste, noul guvern format din comunisti chiar extrem de conservatori, a redistribuit acest avut national, catre clientela sa, care in scurt timp, au falimentat(legal) aceste noi banci, astfel pierzandu-se urma banilor, a zecilor de miliarde de lei.Practic acest depozit central de bani a fost reampartit catre noile banci, care la randul lor au “imprumutat” acesti bani clientilor din teren, fara a cere nici cea mai mica garantie pentru respectivul imprumut , sau , din contra, acceptand garantii virtuale, cea ce a dus la cea ce s-a planuit, adica “incapacitatea” de plata a acestor cateva zeci de mii de “alesi” si din nou, foarte legal, aceste banci dupa ce si-au luat partea leului, au dat faliment in cel mai pur englezesc stil, adica pe romaneste, au sters putina, insa cu banii poporului, burdusiti in saci, care nu numai ca ar fi fost descarcati la poarta lor, dar au fost impinsi si in curte, chiar bagati si in case, atat la figurat cat si la propriu, pentru ca o mare parte din acesti bani au fost folositi in “investitii” imobiliare, adica zeci de mii de romani, au fost obligati de imprejurari sa-si vanda casa sau apartamentul, catre acesti indivizi, care le cumparau casele, practic cu proprii lor bani, obtinuti prin acele imprumuturi si respectivul faliment! Nu aprofundam faptele concrete, de acum, cum insasi intregi sectoare economice au fost distruse de aceasta noua ciocoime, analiza se refera la sistemul bancar. Intr-o tara normala (ca Monarhiile europene) aceste lucruri nu se pot intampla, iar intr-o tara in curs de normalizare (cum ar trebui sa fie Romania) aceasta mica oligarhie financiara, ar trebui considerata ca o tumoare sociala si, in consecinta, extrasa din societate, adica acesti indivizi(bancheri, directori de banci si alt personal din banci, regeste platit) ar trebui investigati la modul cel mai serios, si cu siguranta ca vor fi gasiti vinovati sub cel putin 4-5 capete grave de acuzare, de unde soarta lor ar trebui pecetluita pentru 15-20 de ani, in inchisori cu regim de munca silnica, singurul mijloc prin care se mai poate recupera paguba de miliarde, ramasa inca neacoperita , desigur, dupa confiscarile de rigoare. In societatea romaneasca exista inca o multime de tabu-uri, iar referitor la acest subiect, se accepta ca daca cutare sau cutare este director de banca, automat trebuie sa aiba si o gramada de bani, desi acesti directori, ar trebui platiti exact ca si alte cadre cu pregatire echivalenta, iar ei ar trebui sa fie chiar si mai smeriti pentru ca li s-a dat sansa sa lucreze intr-un loc extrem de decent, si nu sa inventarieze (ca alti economisti) tevile de irigat, de pe campiile innoroite sau prafuite, de pretutindeni.Acesti directori de banci ar trebui sa fie extrem de fericiti cu aceste slujbe, pentru ca de cele mai multe ori- ei nu au muncit nici o zi pentru a aduna acei bani din fondul bancii, ei sunt doar niste intermediari si -chiar mai mult- niste paznici ai acestor bani, care sunt tipariti de guvern si care – obligatoriu- reprezinta valoare productiilor si serviciilor prestate de restul de 19, 95 milioane de romani. Insa la fel de bine stim ca aceasta casta financiara nu ar exista la acesti parametri (adica nababi) daca nu ar fi sustinuti de factorul politic, care este singurul partener in acesta crima antinationala, de unde concluzia care se impune nu este revizuirea, restructurarea sau orice altceva de acest gen, ci este schimbarea totala a sistemului care conduce tara, inlocuirea acestuia cu un sistem dovedit si la zi, a fi mult, mult mai bun, si desigur , luarea masurilor legale impotriva acestei mafii politico-financiare, care dovedeste -in intreaga lume- este cel mai destructiv factor al economiilor si al societatilor

    2-Jun 19, 2015

    Declaraţie INCREDIBILĂ a unui bancher: „În Roma antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în bucăţi”

    Vicepreşedintele băncii de stat, CEC Bank, jigneşte incalificabil românii care au datorii la instituţiile financiare.

    Mirela Iovu se arată dezamăgită de faptul că metodele brutale folosite în antichitate împotriva datornicilor nu mai sunt valabile acum, ba chiar, odată cu aprobarea legii falimentului personal, celor care nu pot să îşi mai plătească creditele li se mai dă o şansă.

    „Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Există şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse, în 2014″…”

    __________________________–––––––___________________________

    Tarfa asta a umanitatii(nu neaparat ca femeie) are un tupeu greu de intalnit (in tarile normale) se vede ca inca nu stie ca adevaratul rol al bancilor ar trebui sa fie pazirea banilor celor care muncesc(detaliat in art. „Banca-Marul cel Stricat”), ea se erijeaza in stat, singurul care poate emite bani, insa acest soi de „bancheri”, isi aroga drepturi si privilegii nemeritate, in virtutea obtinerii slujbei respective(si cine stie cum!), iar daca nu le convine, nu au decat sa se duca la o mare ferma si sa fie economist si numerator de tevi de irigatii pe camp, sau jurist la o firma privata, unde va tine evidente de care nici nu a auzit si va munci pe branci sa termine orice lucrare…Dar asa, „bancher”, are timp berchet de filozofie si nu ar fi lipsit de interes ca organelle abilitate sa vada cum a luat ea credite, ea, familia si acolitii sai, s-ar putea demonstra ca nu este altceva decat o alta Hellen Woodrea , la fel , tare in clontz…Desigur ca nu o poti pune la puscarie chiar si pentru incitare la violenta si cruditate, are dreptul de a-si exprima orice opinie, insa aceleasi organe ar putea sa o tracaseze putin si pe acest temei si sa-i dea macar o amenda si o avertizare scrisa, cea ce va conta cand va calca pe bec serios, iar acesti indivizi o vor face , candva, cumva, dar-cum am zis- s-ar putea deja sa fie cazul CHIAR ACUM, si tocmai pentru asta urla ineptiile respective, sperand ca nu va fi luata la puricat….Sa te crucesti cand vezi cu ce exemple vine, ea traieste -mental- inca in sclavagism si chiar o inteleg, ea se simte stapana de sclavi si chiar este, iar aceasta datorita faptului CA i SE PERMITE…

  8. Bancile foarte mari sunt in sine un risc sistemic

    de Daniel Daianu, membru in CA al BNR

    Marti, 23 Februarie 2016, ora 08:39

    Neel Kashkari este unul dintre artizanii pachetului de masuri (programul TARP), care a evitat prabusirea sistemului financiar in SUA, in lume in fapt, in 2008…’

    ______________—————–_____________

    De acord cu Neel H., cat si cu compilatia lui D.Daianu, insa problema este chiar maimare, este extinsa la mai toate nivelele.Mai jos un articol mai vechi cat si un comentariu, de anul trecut:

    4118.-BANCA – MARUL cel STRICAT.

    Expand Messages

    levi

    Aug 21, 2011

    BANCA, – MARUL cel STRICAT.

    Primele idei si comentarii ale acestei disectii financiare sunt facute pe sistemul general si apoi referirile se vor concentra pe Romania, si nu si pe “tari de acelasi fel”, ci doar pe Romania, unde mai toti stim cum a lucrat si lucreaza sistemul, si -cred ca- vom gasi o cale de intelegere comuna. Probabil ca oricine stie, sau are o banuiala, o idee -chiar vaga- ca banii (ca monezi) au fost etalon de schimb de produse sau servicii, din timpuri, practic, imemoriale , e adevarat ca intr-o mica masura, trocul fiind cel ubiquitar, totusi, odata cu cresterea complexitatii acestei lumi, si nevoia de mai multi bani in circulatie (data inclusiv de usurinta tranzactiilor prin inermediul banilor), a crescut.Bonurile de trezorerie, sau bonuri valorice (sau simplu , bani; de hartie) au aparut in epoca moderna, si nu au inlocuit niciodata, complet, monezile, batute pe diverse metale , comune sau pretioase. Cea ce este insa demn de subliniat, este faptul ca aceste bonuri (bani de hartie) chiar si cu 2 secole in urma (sec.XIX), aveau acoperire in aur, iar guvernele timpului aveau bunul-simt si nu tipareau mai multi bani decat aur aveau , in visteria nationala. De ex. o suta lei reprezenta a zecea parte (sa zicem) dintr-o uncie de aur , iar in circulatie erau atatea sute( per total sute de milioane) care erau acoperite de respectiva cantitate de aur. In aceasta perioada, in care finantele erau tinute strans in frau – inclusiv prin existenta inchisorilor datornicilor- era aproape imposibil sa te imbogatesti rapid(“peste noapte”), adica prin speculatie, iar cresterea economica a respectivelor economii nationale era lenta insa destul de constanta, in general o familie bogata aparea dupa cateva generatii de truda si economisire. La aceasta data, bancile erau institutii rare iar conditiile de imprumut erau sanatoase, in general se poate vorbi de neexistenta preferentialismului pentru persoane politice sau cu alte pozitii sociale. Iar aceasta era data -in mare masura- de faptul ca in secolele trecute, majoritatea bancilor erau private si proprietate familiala sau de mic grup de interese, care pornisera aceasta afacere(ei sau inaintasii lor) din bani economisiti de ei, de unde rigiditatea in acordarea imprumuturilor, desigur din naturala necesitate de protectie a propriilor interese. Dupa cum bine stim acum, toate razboaile au adus modificari in structurile sociale, iar in pragul primului razboi mondial, armamentul foarte sofisticat (raportat la ultima suta de ani dinainte) si starea generala a natiunilor, care stiau ca vor trebui sa ia o decizie in conflict(intr-un fel su altul), deci iminenta declansare a primului razboi mondial, a creat necesitatea stringenta a punerii in circulatie a unei mase monetare uriase, pentru inarmare, echipare si intretinerea razboiului. Iar singura” -a muncii-metodologie” in acoperirea acestei necesitati a fost tiparirea a mult mai multi bani decat erau acoperiti de rezervele de aur, si aceasta in mai toate tarile, de unde a aparut fenomenul inflationist, puternic evidentiat dupa terminarea razboiului, culminand cu marea criza economica a anilor 1930.(Totusi, daca sistemul “plastic” -adica creditare cu carti de credit- ar fi fost o realitate la acea data, aceasta criza, cel putin in SUA, ar fi fost ocolita, sau puternic diminuata) Fenomenul s-a repetat si cu ocazia urmatorului mare razboi, insa efectele post-razboi au fost atenuate de revolutia verde si in general, de marirea puternica a vitezei revolutiei tehnologice, care , per total, au stavilit inflatia. Dupa cel de al doilea RM, este cunoscut, dolarul american s-a instalat ca moneda principala de schimb, in relatiile internationale, desi aceasta recunoastere a valorii sale nu era bazata pe acoperirea in aur ci pe o prductivitate si o calitate-a muncii- necunoscute pana la acel moment. Multi indivizi, cu sau fara intentii oneroase(macar initial) au inteles ca banul de hartie este el insusi o marfa si astfel, in toata lumea, s-au deschis mii de banci, care “cumparau” bani de la guvern si il “vindeau” catre populatie (personal, sau la firme, companii) cu o valoare crescuta, materializata printr-o dobanda inalta care a adus profituri acestor banci. Totusi, in 1971, marile banci ale lumii, in general cu traditii corecte, au cerut guvernului american sa rascumpere cu aur , masa monetara de dolari, imprastiata in lume.Neexistand aceasta posibilitate, si avend in vedere necesitatea pentru investitii uriase in mai toata lumea, s-a renuntat la raportarea in aur si s-a trecut la tiparirea de noi bani, care -pe esaloane- combateau o inflatie , care incepea sa creasca din nou, din urmatoarea zi, iar prin acest procedeu s-a ajuns ca in lume sa circule sute de miliarde de dolari, iar pentru ca intre timp dolarul devenise un fel de brand de tara, au aparut si sute de milioane de dolari falsi, tipariti chiar de alte guverne, nu numai de lumea interlopa. Nemaiputind fi controlata masa monetara in circulatie (decat foarte aproximativ) bancile s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie, iar o noua practica a intrat in vigoare si anume imprumuturile preferentiale catre clientii politici( de obicei) care in schimb , fixau dobanda bancilor nationale , relativ mica si permiteau bancilor sa revanda banii cu dobanzi foarte mari, la care se adauga diverse “cadouri” catre persoanele politice sau contributii electorale. Referindu-ne strict la Romania si nu la fostele tari comuniste (pentru ca nu le putem interpreta detaliile), stim ca Romania interbelica era inca o tara eminamente agrara(anul 1938: 18 mil.locuitori cu 80 la suta in mediul rural si lucrand in agricultura), cu o industrie foarte restransa , aceasta fiind-in principal- ramura si patura sociala care erau platiti periodic (lunar , etc.) cu un salariu, cu bani pesini.De aici, existenta minima a institutiilor bancare, probabil ca in Bucuresti, nu existau mai mult de 10 banci (inclusiv sucursale) , iar in teren, in judete si plase, raioane, pentru a contacta o banca, trebuia sa faci zeci de km, catre marele oras din imprejurimi.Dupa 1945, putinele -si fara prea mare capital- banci au fost nationalizate si toate aceste fonduri au fost comasate in Banca Natioala Romana, care desigur, a deschis propriile sucursale (chiar si specializate, Banca Agricola, etc.) in mai toata tara, iar aceasta banca avea control unic asupra banilor. De la 1900 (aproximativ punct de referinta pentru cresterea economica-inclusiv industriala- a tarii) pana la 1945 , si de la acest an pana la 1989, sunt doua perioade egale de timp, insa – ca mai pe tot mapamondul- datorita factorilor amintiti mai sus si Romania a avut o crestere viguroasa (macar in primii 15-20 de ani) de unde , nu este nici o greseala daca concluzionam ca produsul economic a crescut (din nou, ca si in alte tari) de zeci de ori fata de perioda precedenta, de unde , in final, avutia nationala -desigur si nationalizata- a atins o valoare baneasca de multe zeci de miliarde (de lei)/an. In 1989 , prin tertipuri populiste, noul guvern format din comunisti chiar extrem de conservatori, a redistribuit acest avut national, catre clientela sa, care in scurt timp, au falimentat(legal) aceste noi banci, astfel pierzandu-se urma banilor, a zecilor de miliarde de lei.Practic acest depozit central de bani a fost reampartit catre noile banci, care la randul lor au “imprumutat” acesti bani clientilor din teren, fara a cere nici cea mai mica garantie pentru respectivul imprumut , sau , din contra, acceptand garantii virtuale, cea ce a dus la cea ce s-a planuit, adica “incapacitatea” de plata a acestor cateva zeci de mii de “alesi” si din nou, foarte legal, aceste banci dupa ce si-au luat partea leului, au dat faliment in cel mai pur englezesc stil, adica pe romaneste, au sters putina, insa cu banii poporului, burdusiti in saci, care nu numai ca ar fi fost descarcati la poarta lor, dar au fost impinsi si in curte, chiar bagati si in case, atat la figurat cat si la propriu, pentru ca o mare parte din acesti bani au fost folositi in “investitii” imobiliare, adica zeci de mii de romani, au fost obligati de imprejurari sa-si vanda casa sau apartamentul, catre acesti indivizi, care le cumparau casele, practic cu proprii lor bani, obtinuti prin acele imprumuturi si respectivul faliment! Nu aprofundam faptele concrete, de acum, cum insasi intregi sectoare economice au fost distruse de aceasta noua ciocoime, analiza se refera la sistemul bancar. Intr-o tara normala (ca Monarhiile europene) aceste lucruri nu se pot intampla, iar intr-o tara in curs de normalizare (cum ar trebui sa fie Romania) aceasta mica oligarhie financiara, ar trebui considerata ca o tumoare sociala si, in consecinta, extrasa din societate, adica acesti indivizi(bancheri, directori de banci si alt personal din banci, regeste platit) ar trebui investigati la modul cel mai serios, si cu siguranta ca vor fi gasiti vinovati sub cel putin 4-5 capete grave de acuzare, de unde soarta lor ar trebui pecetluita pentru 15-20 de ani, in inchisori cu regim de munca silnica, singurul mijloc prin care se mai poate recupera paguba de miliarde, ramasa inca neacoperita , desigur, dupa confiscarile de rigoare. In societatea romaneasca exista inca o multime de tabu-uri, iar referitor la acest subiect, se accepta ca daca cutare sau cutare este director de banca, automat trebuie sa aiba si o gramada de bani, desi acesti directori, ar trebui platiti exact ca si alte cadre cu pregatire echivalenta, iar ei ar trebui sa fie chiar si mai smeriti pentru ca li s-a dat sansa sa lucreze intr-un loc extrem de decent, si nu sa inventarieze (ca alti economisti) tevile de irigat, de pe campiile innoroite sau prafuite, de pretutindeni.Acesti directori de banci ar trebui sa fie extrem de fericiti cu aceste slujbe, pentru ca de cele mai multe ori- ei nu au muncit nici o zi pentru a aduna acei bani din fondul bancii, ei sunt doar niste intermediari si -chiar mai mult- niste paznici ai acestor bani, care sunt tipariti de guvern si care – obligatoriu- reprezinta valoare productiilor si serviciilor prestate de restul de 19, 95 milioane de romani. Insa la fel de bine stim ca aceasta casta financiara nu ar exista la acesti parametri (adica nababi) daca nu ar fi sustinuti de factorul politic, care este singurul partener in acesta crima antinationala, de unde concluzia care se impune nu este revizuirea, restructurarea sau orice altceva de acest gen, ci este schimbarea totala a sistemului care conduce tara, inlocuirea acestuia cu un sistem dovedit si la zi, a fi mult, mult mai bun, si desigur , luarea masurilor legale impotriva acestei mafii politico-financiare, care dovedeste -in intreaga lume- este cel mai destructiv factor al economiilor si al societatilor

    2-Jun 19, 2015

    Declaraţie INCREDIBILĂ a unui bancher: „În Roma antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în bucăţi”

    Vicepreşedintele băncii de stat, CEC Bank, jigneşte incalificabil românii care au datorii la instituţiile financiare.

    Mirela Iovu se arată dezamăgită de faptul că metodele brutale folosite în antichitate împotriva datornicilor nu mai sunt valabile acum, ba chiar, odată cu aprobarea legii falimentului personal, celor care nu pot să îşi mai plătească creditele li se mai dă o şansă.

    „Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Există şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse, în 2014″…”

    __________________________–––––––___________________________

    Tarfa asta a umanitatii(nu neaparat ca femeie) are un tupeu greu de intalnit (in tarile normale) se vede ca inca nu stie ca adevaratul rol al bancilor ar trebui sa fie pazirea banilor celor care muncesc(detaliat in art. „Banca-Marul cel Stricat”), ea se erijeaza in stat, singurul care poate emite bani, insa acest soi de „bancheri”, isi aroga drepturi si privilegii nemeritate, in virtutea obtinerii slujbei respective(si cine stie cum!), iar daca nu le convine, nu au decat sa se duca la o mare ferma si sa fie economist si numerator de tevi de irigatii pe camp, sau jurist la o firma privata, unde va tine evidente de care nici nu a auzit si va munci pe branci sa termine orice lucrare…Dar asa, „bancher”, are timp berchet de filozofie si nu ar fi lipsit de interes ca organelle abilitate sa vada cum a luat ea credite, ea, familia si acolitii sai, s-ar putea demonstra ca nu este altceva decat o alta Hellen Woodrea , la fel , tare in clontz…Desigur ca nu o poti pune la puscarie chiar si pentru incitare la violenta si cruditate, are dreptul de a-si exprima orice opinie, insa aceleasi organe ar putea sa o tracaseze putin si pe acest temei si sa-i dea macar o amenda si o avertizare scrisa, cea ce va conta cand va calca pe bec serios, iar acesti indivizi o vor face , candva, cumva, dar-cum am zis- s-ar putea deja sa fie cazul CHIAR ACUM, si tocmai pentru asta urla ineptiile respective, sperand ca nu va fi luata la puricat….Sa te crucesti cand vezi cu ce exemple vine, ea traieste -mental- inca in sclavagism si chiar o inteleg, ea se simte stapana de sclavi si chiar este, iar aceasta datorita faptului CA i SE PERMITE…

Leave a Reply