Relatia clienti-banci. Un remake

Filmul e acelasi, difera doar actorii. Ca si acum, si atunci existau doua tabere. Cei pro banci si cei contra. Ambele, radicalizate. Ca si acum, si atunci a existat un om politic care a venit cu un proiect devenit lege care introducea  un haircut la plata datoriilor catre banca. Atunci era Argetoianu (aflat la cutite cu Mitita Constantinescu, fost guvernator al BNR), azi e Zamfir, in relatii nu foarte calde cu actualul Guvernator. Presa apropiata sistemului bancar a sarit in aer.Ca si acum, si atunci se invocau pierderile pe care deponentii le pot avea, se declara neconstitutionalitatea legii. Statul sa-i ajute pe cei care nu pot plati, dar nu si pe cei care nu vor!, scriau si atunci ziarele.

Criza din 1929-1933 a dus la cresterea pretului la produsele agricole.  Foarte multi mici proprietari s-au aruncat sa ia credite de la banci, ca sa se dezvolte. Ei au imprumutat bani de la bănci ori de la persoane particulare cu care au cumpărat maşini agricole, animale de rasă, seminţe selecţionate sau au plătit forţa de muncă închiriată. Pana si cei mai săraci dintre săteni au împrumutat bani dar pentru a cumpăra alimente în perioadele critice ale anului, plătind un DAE  de până la 50%.. Odată cu scăderea preţurilor produselor agricole toţi aceşti ţărani au devenit insolvabili.

Vazand ca problema e generalizata si capata proportii ridicate, Statul a promovat legile de conversiune a datoriilor agricole din 1932 si 1933, si respectiv legea asanarii datoriilor agricole, din acelasi an.

Citeste si:”Darea in plata se face la noi de la 1800 incoace. Manual de bune practici

​Imediat, presa pro-banci a sarit in aer: “Nici o sfială şi mai ales nici o ruşine în a arăta dezastrul provocat instituţiunilor de credit ale ţării de legiuitorii noştri de azi şi de teri! Deponenţii băncilor româneşti ca şi bieţii acţionari (de cari văd că nu vorbeşte nimeni şi nimeni nu-i compătimeşte!) ştiu prea bine că nu conducătorii acestor bănci de azi şi de ieri sunt cei vinovaţi de nenorocirea ce le-a ajuns pe aceste utile şi — aş putea zice — istorice instituţiuni naţionale de credit. Deci tăiere în carne uie până la os, ca să se sature de spectacolul macabru nu numai un cinic ca dl Argetoianu, ci şi actualii diriguitori ai ţării, cari nu au avut şi probabil nu au curajul să pună la coş aiurelile criminal- demagogiee ale tuturor conversioniştilor-profitori. Cu aplicarea curbei conversioniste în evaluarea activului nostru să ne oprim numai la posibilltatea existenţei de drept a instituţiuntior noastre de credit. Să dispară din bilanţurile noastre toate rezervele în gura molochulul puturos al clicei de conversionişti, cu orice preţ, indiferent dacă deficitele arătate vor face să înceteze isvorul de „bani ghiaţă” vărsaţi la timp sau chiar cu anticipaţie în vistieria pustie a Statului, ca impozite delà afurisitele bănci „cămătare”. Cu deponenţii să se răfuiască înşişi conversioniştit à tout prix, recte guvernul, iar bieţii acţionarl, cari au avut naivitatea să creadă că în ţara românească Legea e lege pentru toţi să înveţe pe pielea proprie că lucrul nu stă tocmai aşa E. Ludwig, a spus, că agravarea crizei actuale se datoreşte încurcăturilor produse de specialişti şi economişti. Acelaş lucru se poate spune şi la noi. Dacă specialiştii nu ar fi activat, noi am fi trecut mai uşor peste criză. Am fost şi suntem rău conduşi. Nouă ne trebuesc oameni de stat, cari să se inspire din nevoile reale ale statului român, trecând peste ambiţiile şi dorinţele câtorva inşi. Argetoianu pentru a-şi face un partid, a procedat la fel cu Catilina, care, pentru a ajunge Consul, a făcut tovărăşie cu toţi datornicii şl oamenii scăpătaţi. Ceeace a făcut Argetoianu, aruncând anarhia şi aducând mizeria de astăzi, este mai mult decât criminal. Parlamentul a adus o lege anticonstituţională, delăturată mai târziu de Curtea de Casaţie. Statul trebue să intervină ajutând pe cei cari nu mai pot plăti, însă nu are nici un obligament să ajute pe cei cari au cheltuit risipind munca părinţilor lor.  Legea conversiunii seamana  cu o plăcintă, făcută de o bucătăreasă proastă, care a stricat stomacul celui care o mânâneă.  Mihail Sebastian, ţăran dela Hunedoara are formule mai fericite decât politicianii noştri. El spune că trebue să se vină cu o cheie dreaptă pentru toată ţara şi că statul să ajute numai pe aceia cari se pot salva şi pot deveni utili economiei naţionale (să se aplice controlul averllor). Unde duce conversiunea o pot explica unele eazuri, cari s’au întâmplat de curând. Un preot, tânăr, care nu avea banii necesari pentru ea să se instaleze în parohie, a cerut unchiului său o sumă de bani împrumut. Acesta l-a ajutat, fără să ceară niei o dobândă. Astăzi, când binefăcătorul său îi cere restituirea banilor, preotul îi întoarce spatele şl spune, eă legea nu-l mai obligă să plătească. Un alt caz: un ţăran din Poiana a dat în 1927 împrumut fratelui său, care a cumpărat o moşie în Dobrogea (Valul lui Traian), lei 250.000. Cumpărătorul a vândut anul acesta peste 10 vag. cereale. Are peste 100 jugăre de pământ şi csse la Mangalia şi Poiana. Totuşi nu vrea astăzi să restitue banii, singurii bani ai fratelui său, care are o familie de 9 membri, ci îl îndrumă la tribunal să cerşească acolo dreptatea.  Legea conversiunii a distrus finanţele statului în aşa hal, încât astăzi nu se mal pot plăti pensiile văduvelor şi armata. Muncitorii nu mai găsesc credit, iar aceste legi comuniste ne duc la bolşevism.”, scrie presa citata.

În decembrie 1931 a fost promulgată Legea pentru suspendarea executărilor silite care suspenda până la 15 februarie 1932 toate actele de urmărire şi executare; termenul a fost prelungit de două ori, până la 1 mai 1932. În 1932 a fost promulgată, de asemenea, Legea asanării datoriilor agricole, a doua lege a conversiunii a fost promulgată la 26 octombrie 1932, apoi o a treia, la 14 aprilie 1933. După revenirea liberalilor la putere a fost propus şi aprobat un alt proiect de lege care, la 7 aprilie 1934, a devenit Legea pentru lichidarea datoriilor agricole şi urbane.

Cu privire la Legea conversiunii, presa a luat atitudine în funcţie de situarea la unul sau la celălalt dintre polii scenei politice. Regele vine la Bucureşti şi într-un discurs ţinut la Academia de Agricultură, vesteşte «voinţa» sa: să se înfăptuiască, repede, conversiunea datoriilor agricole.

Ziarele guvernamentale reproduc cu entuziasm şi admiraţie cuvintele «marelui rege». Zi de zi «Neamul Românesc» «Curentul», «Cuvântul» sunt pentru, «Argus» şi «Epoca» contra.

Statul a emis patru legi de conversiune a datoriilor agricole. Cea din 7 aprilie 1934, reducea datoriile agricole şi urbane la un cuantum de 50% şi la plata lor eşalonată în decurs de 17 ani, cu o dobândă de numai 1% pe an.

Măsura a salvat pe agricultori de la faliment, dar  multe banci au inregistrat pierderi masive si au crapat.

Astfel, dacă la bilanţul din 31 decembrie 1930 fuseseră înregistrate 1 122 bănci comerciale, cu un capital social de 16 980 milioane de lei, la 31 decembrie 1941 numărul lor scăzuse la 272, iar capitalul social la 7 500 milioane de lei. Nu numai că prin aplicarea legii de conversiune din 7 aprilie 1934 organizaţia bancară a României a primit o lovitură violentă, dar, în acelaşi timp, ea a exclus total populaţia de la credite. Mitiţă Constantinescu (azi o celebra sala in BNR) scria prin 1943, că, după conversiune, milioane de ţărani şi de muncitori nu mai găseau nicăieri credite pentru rezolvarea celor mai elementare probleme ale lor.

Viata a continuat sa existe si dupa aceste episoade, cam asta e ideea. :)

2 thoughts on “Relatia clienti-banci. Un remake

  1. In cazul nostru, din ziua de azi, situatia nu-i chiar atat de neagra pentru banci. Bancile au acceptat sa fie salvate de la faliment de catre romani. Acum romanii vor sa-i salveze pe unii dintre ei de la o viata de datorii imposibil de platit. Nimeni nu trebuie demonizat in toata aceasta poveste.

Leave a Reply