Darea in plata se face la noi de la 1800 incoace. Manual de bune practici

In Romania ( in Principate, ca sa fim rigurosi) , Revolutia de la 1821 a adus deprecierea puternica a leului in fata galbenilor. De la 17 lei/galben se ajunge in scurt timp la 39 de lei/galben si chiar mai sus (dincolo de 45 lei/galben la 1860). Si celelalte monede s-au apreciat in fata leului. Funducliul (moneda din aur) creste de la 7 lei la 14 lei. Florinul, de la un leu la 6,75 lei samd. Nu discutam aici motivele, sa ne intelegem. Asa cum a explodat francul, asa explodase atunci galbenul. Cei indatorati in galbeni erau in aceeasi situatie in care sunt acum cei indatorati in franci. Desi erau la limita legii, se acordau uneori pasuiri la plata- un fel de rescadentari. De pilda, Domnul Tarii a acordat un asemenea moratoriu boierului V. Roset la 1825, datoria acestuia fiind uriasa, de jumatate de milion de lei (vezi V.A. Ureche- Moratorium). Cei amarati, dadeau in plata parasindu-si pur si simplu locuintele. Plecau unde vedeau cu ochiii si o luau de la capat. Drept e ca pe atunci te urmarea mai grei Fiscul…Sa revenim, insa.


In 1825, Domnul ia o masura oarecum incorecta. Mai exact ca toti banii care au fost imprumutati domniei sale sau Vistieriei Tarii sa fie rambursati la cursul de la venirea sa la domnie, foarte avantajos pentru el si foarte dezavantajos pentru creditori. . Aceasta inseamna ca daca galbenii au fost imprumutati la 1824 pe cursul de 24 lei, vor fi restituiti pe cursul de 18 lei, realizandu-se astfel un haircut de 6 lei la galben, daca datoria nu e mai veche de un an.

Urmarea este ca zarafii vremii, invocand cresterea riscurilor in Principate si -ceea ce am denumi azi impredictibilitatea legislativa- isi scumpesc si mai mult imprumuturile catre localnici.

Din cauza cursului, debitorii nu mai voiau sa achite la cursul din ziua scadentei, ci solicitau plata la cursul din ziua contractarii imprumutului. Divanul intervine la 28 Septembrie 181o pe langa comandamentul rusesc, propunand ca „cei ce au fost datori cu soroace implinite mai inainte de Sept. 20, si n’au voit atunci sa-si plateasca datoria, sa fie datori a plati tot cu acel curs ce umbla atunci galbenul olandez si rubla”. Boierimea moldoveneasca intervine pe langa Domn in anii 1825, 1826 si 1827 dar probabil ca sub lobbyul bancherilor vremii, insa Domnul nu le satisface dorintele.

Anaforaua Obstestei Adunari de la 1827 arata ca situatia debitorilor supra-indatorati era extrem de grava.
Boerii arata ca pretul galbenului urcanduse din ce in ce mai mult, de aceasta nu profita decat creditorii, iar paguba o sufera datornicii, deoarece pretul lucrurilor in lei nu a crescut atat cat a crescut acela al galbenilor. Preturile in ruble scazusera- de la doi galbeni/kg de grau se ajunge la 1,4 galbeni/kg, ceea ce facea tot mai dificila rambursarea creditelor in special de catre comercianti. Anaforaua boierilorarata Domnului ca atat o executare imediata a datoriilor cat si o amanare prea departata, ar fi daunatoare ambelor parti contractante.

Prin urmare: se propune aducerea de garantii noi pentru cei ale caror garantii nu mai erau suficiente sau indestulatoare. Acest lucru ii avantaja pe boierii care detineau pamanturi intinse pe care le puteau gaja. Se constituie un grup de lucru format din Domn, vistiernic si un vel logofat (adica seful statului, ministru de finante si seful ANAF de azi) care intr-un raport consimt ca situatia din tara este peste puterea debitorilor de a platisi impart debitorii in 3 categorii, pentru fiecare categorie oferindu-se solutii.

Pentru prima categorie, cu credite contractate inainte de explozia galbenului, ratele se achita la cursul de dinaintea exploziei galbenului. Pentru cei care au contractat credite dupa ce galbenul a sarit in aerratele se ramburseaza la cursul din ziua exploziei galbenului. Astfel daca o datorie ar fi fost contractata in Ianuarie 1821 in galbeni, de ex. 1000, pentru cumpararea carora an trebuit 15.000 lei, achitarea ei in 1826, ar fi necesitat 26.000 lei in diverse alte monete, insa debitorul era obligat a cumpara galbeni numai de 15.000 lei, attt cat costa mia de galbeni in 1821.
Dobanda legala prevazuta in colectia lui Donici este de 12 la suta pe andar in documente intalnim , dobanzi cu mult mai mari. Rata dobanzii se mareste mai ales dupa 1821, de la „5 lei la punga”, pana la 60% pe an.
Drept este ca introducerea sistemului de a imprumuta pe galbeni este un mijloc de speculatie inventat de creditori. Revenind, cea de-a treia categorie de debitori este cea care au luat credite intre februarie 1821 si data redactarii actului de moratoriu. Lor li se scade dobanda la 10%/an din cauza “nenorocirilor si a suirii nastrusnice a galbenilor”. In plus, se mai acorda o perioada de gratie de cinci ani.
Executarea silita a debitorului se facea dupa legea data de Domnitorul Moruz, adica „la 5 lei venit una suta lei in vanzare de istov”
Inainte vreme, datoriile se achitau nu in bani, ci in natura. Un document din 1592 ne vorbeste despre o gloaba de 12 boi „cu coarnele albe”, care urmeaza sa fie platita de niste mostenitori care vor “calca hotarirea de mostenire si se vor trage si giudet” (Iulian Marinescu, Documentefalciene, putnene etc,Bul.com.ist a Romaniei, VII). Acest sistem a fost practicat de mai toate popoarele europene, nu l-am inventat noi.

In legile lui Dracon si in vechile legi romane, boii sunt considerati ca unitate de valoare legala in plata amenzilor. Tot asa ii intalnim in Germania in timpul lui Othon cel Mare sau in „Regiam Majestatem” ale Scotiei (Roscher, Principes, d`economie politique, traducere Wolowski, Paris 1857,, 282 Boii si vacile mai serveau la not si in plati externe. Rares in a doua sa domnie, isi achita contributia pe care se angajase sa o dea armatei cruciate a lui Ioachim de Brandenburg, in boi estimate la 1oo de florini pe care ii trimetea, tocmai la Iaroslav (Iorga, Istoria comertului, I 190). Despot isi achita o datorie catre un nobil ungur tot in boi (acelasi Iorga, Ist. Comertului, 195). Iar Lapusneanu oferea boi ingrasati pentru postav si cingatori ostasesti.

Caii si oile se gasesc deasemeni in astfel de mercuriale. Cu un „cal bun” se cumpara un loc de moara (Iorga, Studii si Documente, XI,79), sau cu patru cai se cumpara o mosie (Ghibanescu, Surete si isvoade XI, 159). In 1612 cu un cal se putea cumpara chiar un tigan cu femeia si copiii sai (vezi acelasi Ghibanescu)).

5 thoughts on “Darea in plata se face la noi de la 1800 incoace. Manual de bune practici

  1. Pingback: ​Darea in plata, de la 1800 incoace. Sau despre relatia clienti-banci in Romania, din perspectiva istorica - Știri și anunțuri

  2. Doamne, cate greseli de exprimare, logica, ortografie si cursivitate sunt in fiecare paragraf!

  3. Postacul probănci este nelipsit și aici…
    Lipsește doar Adrian Vasilescu să ne spună că atunci nu exista o Bancă Națională, că dacă ar fi existat, precis nu ar fi fost de acord cu Legea dării in plată… de atunci ! 🙂

  4. Astfel de documentare ar trebui sa faca TVR, evident cu imagine si sunet, nu concursuri de 2 bani (si daca ar fi sa fim visatori: sa mai si vânda documentarul catre Discovery&Co)

    Aveti aprecierile mele

Leave a Reply