Cum e in alte tari cu mandatele Guvernatorilor bancilor nationale si cu limita de varsta

Presa de azi a scris in registri proprii despre propunerea senatorului Cristiana-Irina Anghel de limitare la un singur mandat a Guvernatorului in fruntea BNR. Asta printre alte propuneri facute fara a se uita la practicile europene. O limitare a numarului de mandate este foarte binevenita asa cum, initiatoarea s-ar fi putut gandi si la o alta masura prezenta in Statutele catorva banci centrale din Europa: limita de varsta dincolo de care nu mai poti conduce o banca centrala. Cum stau treburile in Europa din acest punct de vedere?

Guvernatorul BNR Mugur IsarescuMai intai, iata aici propunerea senatoarei Anghel. Sau puteti sa cititi expunerea de motive, aici.

Notez in treacat faptul ca la dezbaterile pe tema darii in plata la care am participat, senatorul cu pricina a fost printre cei mai vocali, dar si mai prost informati din punct de vedere economic oameni prezenti in sala. Sa revenim la mandatele noastre

Isarescu are un mandat de 5 ani la sefia bancii de emisiune. Asa e legea la noi, nu foarte diferita de ceea ce e in Europa. Tari ca Cipru, Lituania, Irlanda, Italia sau Portugalia au prevazute mandate tot de 5 ani. Guvernatorii bancilor centrale din Austria , Belgia, Bulgaria, Cehia, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Italia, Letonia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia sau Slovenia au mandate de cate 6 ani. In Olanda si Estonia, Guvernatorii stau cate 7 ani/mandat.

In Cehia, Franta, Ungaria, Irlanda, Olanda, Norvegia, Polonia sau Portugalia, Guvernatorul poate fi reconfirmat in functie pentru cel mult un al doilea mandat. In Italia, pentru cel mult 3 mandate.

Belgia are introdusa si o limita de varsta dincolo  de care nu mai poti fi Guvernator. 67 de ani. Danemarca are impusa limita de 70 de ani. Franta are limita de varsta fixata la 65 de ani iar Elvetia, la 70 de ani. Isarescu face in august 67 de ani, iar la sfarsitul mandatului va avea 70 de ani.

guvi

Ce mai au incluse diferite banci centrale in Statutele lor:

Unele au de pilda limite ale salariului Guvernatorului. E cazul Lituaniei, unde seful bancii centrale poate lua un salariu de cel mult cinci salarii medii nete din sistemul financiar-bancar, date pe care le transmite Statistica lituaniana.

Mai multe banci centrale limiteaza activitatea Guvernatorului si a membrilor familiei acestuia ( de regula pana la rudele de gradul al doilea) in a desfasura activitati de trading valutar. Vezi aici celebrul caz al sotiei sefului Bancii Elvetiei, care a dus la demisia Guvernatorului SNB. Alte banci centrale permit activitati didactice, impunand insa interdictia de a detine actiuni la bancile comerciale din tara respectiva. Una dintre bancile centrale din Europa ii plateste 3 ani salariu Guvernatorului dupa ce acesta paraseste functia, cu conditia sa nu desfasoare activitati remunerate.

Facand o medie intre toate aceste conditii, poate ca nu ar fi exagerat ca initiativa senatorului roman sa se ajusteze la practicile europene. Aberatiile si extremele populiste intotdeauna fac rau.

(sursa informatiilor: legile de functionare si statutele bancilor centrale)

20 thoughts on “Cum e in alte tari cu mandatele Guvernatorilor bancilor nationale si cu limita de varsta

  1. Pingback: La cate mandate ar trebui limitat Guvernatorul Bancii Nationale? Ce arata practicile europene? | Stiri de Elita pentru toti romanii

  2. Utila informatia in contextul actual. In mod normal, in urma unui esec al unei intiative legislative, daca legiutorul respectiv vine cu alte propuneri pentru a baga pumnul in gura cuiva din domeniul executiv care ti-a demonstrat de ce nu poate fi aplicata o lege ca cea pe care ai propusa, miroase evident a putred. Doamna respectiva intotdeauna miroase a putred si pe unde isi baga coada stii ca pute a coruptie si mizerie a la roumaine. Dar in cazul de fata, Isarescu oricum nu mai poate continua mai departe de actualul mandat, deci nu vad care ar fi problema impunerii unei limite a numarului de mandate, indiferent de contextul pe care a fost inceputa aceasta lege, nu va exista niciun conflict de interese. Pe de alta parte, propunerea respectiva nu se opreste aici si insista pentru politicizarea completa a numirilor trecand practic posturile de conducere ale BNR in subordinea cele mai detestate institutii, parlamentul tarii. Scandalos, cuvinte dure la adresa scarbei care a propus aceasta lege, etc, etc… Sa ne imaginam cum ar fi aratat Romania astazi daca BNR nu avea un minim de independenta in anii de criza… cum ar fi aratat Romania daca aceasta institutie nu era protejata de intentiile de aderare? Ar fi fost vai si amar de fundurile noastre colective. Si acum vine o neica nimeni sa ne explice cum ar trebui sa functioneze “corect” lucrurile…

  3. Am renunțat să citesc orice material transmis din partea dnei Cristina Anghel. A apărut în Parlamentul României prin șansă și acum este exagerat de vocală. Mai ales când nu se pricepe…
    Materialul extrem de interesant. Mulțumiri și bune urări

  4. D-le Popa, nu am gasit in articolul Dvs. informatia cea mai semnificativa: de cate mandate a beneficiat Dl. Isarescu la conducerea BNR? Dupa cate stiu, Dumnealui este Guvernator de cel putin 20 de ani. Nu este corect d.p.d.v. jurnalistic modul in care prezentati informatia (am observat acest lucru si in alte articole ale Dvs.): eludati informatia cea mai importanta cu privire la subiectul prezentat.

    D-lui Isarescu i se reproseaza major doua lucruri: este de prea multa vreme Guvernator BNR si pozitia partizana in raport cu bancile comerciale, al caror reprezentant a devenit,
    desi conduce o institutie a statului roman.
    Un alt repros major este legat de politica financiara a BNR, exista multe voci avizate care sustin ca a fost inadecvata, in special dupa criza din 2008.

  5. @Emilia, Isarescu e in Cartea Recordurilor, nu trebuie sa va confirm eu asta. Cum ati fi scris Dvs acest articol intr-un mod obiectiv? Dar sincer!

  6. Dan Popa, tu dezinformezi prin omisiune, tactica a serviciilor. De ce nu spui de cati ani este M. Isarescu guvernator? Iti spun eu: din septembrie 1990. In toamna, face 26 de ani de cand e in functia de guvernator al BNR. Daca tot esti tu atat de destept, poti sa spui daca mai cunosti un caz similar in lumea asta???

    George Lacatus

  7. @George, unde nu ai inteles? Sustin limitarea mandatelor…Nu cunosc un caz similar si doi la mana, da, esti infinit mai destept decat mine. Admit asta. Acuma ne impacam?

  8. Exista restrictii in legi, dar mai exista si cutume. Ba prin unele tari restrictiile sunt cumulate (virsta +mandate).
    Dar ce e si mai important este ca se considera ca incepind cu decembrie 1989 Romania a devenit democrata, cu toate atributele democratiei, ceea ce este fals.
    Ba mai mult, nimeni nu pune problema realizarilor sau performantelor. (Sigur, o Banca Nationala nu poate face singura performanta, ea conlucrind cu guvernele).
    Ori in Romania se uita de inflatiile DECLARATE de cca 300%, de falimentele rasunatoare ale unor banci, fiindca BNR nu si-a facut treaba in materie de control, prudenta.
    In Romania se uita ca se admite circulatia mai multor monede (tot cu largul concurs al BNR, care a avut dobinzi multe peste dobinzile altor banci nationale, descurajind imprumuturile in moneda nationala).
    Am convingerea ca daca se limita in cazul BNR la un mandat de 7 ani sau doua de 5, era mult mai bine si pentru economie si pentru cetateanul obisnuit.
    Banca Nationala nu e regat sa fie pe viata si dat la urmasul ales!

  9. Ma nene, cui vinzi matale gogosi aici? Crezi ca nu-ti e transparent partizanatu’?

    Uite aici ce este de retinut: “In 2009, World Records Academy named him as the longest serving governor of a central bank.” … iar de atunci au mai trecut INCA 7 ani; in total 26 de ani. Doar Carada a fost guvernator mai mult timp.

  10. isarescu este unul din cele mai toxice personaje publice de pe scena, aparute dupa 1990 imediat. Dupa parerea mea acest conducator de banca centrala “independenta” a facut mai mult rau acestei tari decat toti parlamentarii din toate legislaturile “oficiale”, incepad din 1992 incoace. In plus a profitat din plin de bulibaseala din anii 1990-1991 pentru a face ce si cum vrea din banca nationala, mai putin de a o face cu adevarat Nationala a Romaniei. Trebuie o enumerare a “pacatelor”? Se poate incepe cu inflatia din 1993 si se poate termina cu partizanatul fatis referitor la legea darii in plata.

    Referitor la articol, dincolo de faptul ca sustineti cu subiect si predicat o limitare a mandatului doar intr-un raspuns adresat unui comentator, mi se pare comandat si scris pentru a se forma un curent de opinie favorabil numitului isarescu. Pacat. Va citeam cu multa placere, dar de ceva timp parca scrieti tot mai…. cum sa spun… pe “negustul” meu; drept urmare voi dezabona blogul dumneavoastra din lista mea de feed-uri.

  11. Interesant ca dl Isarescu nu schiteaza nici un rictus de jena la gandul ca a intepenit in functie. Cred sincer ca vrea sa stea pana moare de batranete in functia de guvernator. Si sunt convins ca chiar se crede de neinlocuit.

  12. oricat de prost informata o fi doamna este prima oara cand cineva pomeneste despre limitarea numarului de mandate ale guvernatorului bancii nationale ceea ce analiza d-voastra dovedeste cu prisosinta ca este o parctica des intalnita in Europa.
    Numai la noi d-l Isarescu este vesnic in fruntea Bancii Nationale, o fi crezand ca e Dumnezeul banilor in Romania pana acum

  13. Daca asa zice Academician Doctor Inginer ChristRhiana Angelicutza apoi tre sa-l limitam pe domnu guvernator ca domnu guvernator n’ari scolili pi cari li ari dhoamna Achademhishian Dhoctor Hinginer. Propun sa-l dam jos pe Guvernator, sa fashim o mari ghreva si apoi s-o punim pi doamna Angel sa fie regina noastra mult iubita, unica fiica a poporului!

  14. Printre comentariile de aici observ o chestiune: sunt multi prosti pe aici, unii de foarte multi ani se pare. Nu inteleg de ce e rau sa fii guvernator timp de 20+ de ani, dar nu este o problema ca unii sa fie prosti toata viata. V-ati gasit dusmanul de clasa, linsati-l!

  15. Personajul Cristina Anghel, este ciudat in politica damboviteana dar, asta conteaza mai putin, deoarece problema semnalata este cu adevarat foarte importanta, adica: situatia BNR-ului. BNR-ul prin politicile promovate pe piata bancara, a creat abuzuri imense impotriva clientilor bancari, permitand, mai mult sau mai putin tacit, bancherilor din bancile din Romania sa distruga siguranta economico-financiara a foarte multor persoane fizice si juridice din Romania, sa distruga chiar sanatatea si viata a foarte multor romani. Un inlocuitor mai bun decat Mugur Isarescu si un consiliu de administratie mai bun decat cel actual in mod sigur se poate gasii in Romania. Sa lasam ideea ca Isarescu este “cel mai cel” guru al finantelor romanesti, pentru ca nu este deloc un bun profesionist si trebuie sa plece. A stat pe aceasta functie cu mult prea mult si e destul. Nici Mugur Isarescu si nici consiliul de administratie al BNR,nu au reusit sa asigure un sistem bancar viabil prin protejarea clietilor bancari din Romania impotriva abuzurilor extrem de grave comise de banci, c.a.r.-uri si i.f.n.-uri, asa cum au facut alte banci nationale din alte tari din UE sau din lume, care au luat decizii dure si ferme impotriva lacomiei camatariste si bolnave practicate de institutile financiare de creditare-depozitare. Si sa nu uitam ca criza economica din care inca nu am iesit, a fost provocata de banci si bancheri. Sa nu uitam de totala lipsa de implicare a BNR-ului in creditarea preferentiala de catre banci a unor politicieni corupti total ca Basescu, Udrea si vanzatorul de papuci si a gastilor cu Truica si altii, cea ce inseamna ca intre politicienii romani corupti si compromisi total si bancheri exista o complicitate care au avut si au urmari cu efecte colaterale extrem de grave pentru romani. Intrega activitate a BNR-ului, principile de lucru ale BNR-ului, trebuie schimbate, in asa fel incat BNR-ul sa fie primul scut de aparare a sigurantei economico financiare a clientilor romani in fata oricarei tentavive de a comite abuzuri impotriva clientilor bancari din Romania.

  16. Daca facem media, asa cum reiese din articol, ar trebui in primul rand sa crestem mandatul la 6 ani.
    Apoi facem o medie intre tarile care au limita de 2-3 mandate si restul (pe care nu le insira in articol) care nu au o limita?

    Dar chiar daca am ajunge la un consens privind lungimea mandatului, numarul maxim, varsta maxima, tot nu atingem subiectul legii propuse de senatoarea lui Voiculescu – membrii CA-ului BNR sa poata fi demisi de parlament oricand, pentru orice motiv. Cu alte cuvinte, control politic asupra deciziilor BNR. Autorul e naiv daca isi imagineaza ca pe cei care manevreaza maimutele din parlament ii intereseaza doar mandatul lui Isarescu.

  17. Foarte buna/necesara initiativa legislativa. Se impune insa necesitatea ca inainte de debarcarea dlui Mugur ISARESCU sa se faca un AUDIT a privind activitatea BNR-ului in perioada GUVERNORATULUI dlui Mugur ISARESCU. Romanii au adreptul sa stie cine a distrus sistemul bancaro-financiar romanesc, cine a spulberat capitalul romanesc, cine a transformar Romania intr-o cersetoare aflata la cheremul speculantilor de pe piata financiara internationala, cine si de ce a favorizat bancile straine in detrimentul intreselor economiei romanesti, cine s-a infruptat din imprumuiturile luate de la FMI si de la alte surse, când si cum vom reusi da achitam imensa datorie externa facuta sub supravegherea prudentiala a dlui Mugur ISARESCU ???

  18. “Multi chemati, putini alesi” (zicala romaneasca). “Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” (Umberto Eco)

Leave a Reply