Relaxarea fiscala a lui Stefan ce Mare si (fatalmente) Sfant

In mai toata istoria Romaniei, fiscalitatea a fost o problema prost gestionata de autoritati. E drept ca atunci cand vine vorba de banii pe care ii ai de dat Statului, e greu sa-ti faci o imagine pozitiva, dar liderii locali au fost de-a lungul veacurilor comunicatori extrem de prosti. Din cauza nefericitei asezari a  taxelor si a impozitelor au avut loc rascoale (vezi David Prodan-“Rascoala lui Horea, vol I si II), dar si episoade de inflorire economica atribuite semi-eronat unor personalitati. Dau acum exemplul lui Alexandru cel Bun (1418-1432, daca nu ma inseala memoria), care i-a adus probleme fiscale mari lui Stefan cel Mare. In termeni actuali, i-a lasat niste deficite pe care Stefan le-a corectat prin masuri de austeritate dificil de acceptat.Alexandru cel Bun a fost un fel de Varujan Vosganian medieval, daca istoria suporta aceasta comparatie.

…si asta pentru ca Alexandru cel Bun (si mai ales urmasii acestuia), a donat o serie de localitati manastirilor si boierilor. Le-a scos din baza impozabila, cum ar veni, renuntand practic la darile, prestatiile si serviciile la care erau obligati pana atunci locuitorii satelor respective (Constantin Cihodaru, Alexandru cel Bun, Editura Junimea, Iaşi, 1984, p. 95-110.). Mostenind un patrimoniu mult redus, Stefan cel Mare a trecut la ceea ce azi numim achizitii publice: a cumparat cateva sate pentru care a achitat suma de 15.304 zloti (Al. I. Gonţa, Satul în Moldova medievală. Instituţiile, Bucureşti, 1986, p. 29.). Noile achizitii au fost incluse in baza impozabila, iar consolidarea lor economica si demografica a sustinut bugetul lui Stefan cel Mare prin darile platite de contribuabili, cat si prin prestatii, slujbe si vamile incasate.

Aplicarea deciziilor fiscale cadea in sarcina marelui vistier (un fel de sef al ANAFului de azi) si a aparatului administrativ-fiscal aflat in subordinea sa. In vremea lui Stefan cel Mare erau cinci vistieri: Stanimir (1457-1458), Iuga (1459-1479), Chiracole (1479-1484), Boldur (1485-1491) si Isac (1491-1503).Seful ANAF al vremii era asistat de subalterni si slugi sau agenti.

Ce a facut Stefan? Pe masura sporirii cheltuielilor Statului, a crescut cuantumul darilor existente si chiar a introdus taxe noi. In a doua jumatate a secolului al XV-lea, intrucat nivelul productiei si schimburilor comerciale era restrans, darile, taxele si amenzile s-au perceput cu deosebire in produse natural (Lia Lehr, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei în a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea, în SMIM, vol. IV, 1960, p. 223-306).

Darile erau impartite in doua categorii: directe si indirecte. Cele directe se stabileau in functie de potentialul economic al contribuabililor, in vreme ce darile indirecte erau impuse ocazional si cuprindeau, de regula, diverse taxe vamale. Principala obligatie fiscala – dare de repartitie – a fost birul, numit si dare sau dajde (Documenta Romaniae Historica). Aceasta impunere era legata de persoana contribuabilului. Aveai pamant mult? Plateai corespunzator.

Alte dari directe – cele de cotitate – erau legate de cate bunuri materiale aveai (ovine, porcine, albine, grane, vin, miere, ceara, fan etc). Nivelul era fixat, de obicei, la 1/10 din venituri. De aceea se chemau decima sau dijma. Inventarierea se facea o data la 3 ani.

Existau desigur si exceptii.  Semnificative sunt, in acelasi timp, privilegiile acordate locuitorilor din satele de colonizare (slobozii). In acest sens, se cuvine mentionat hrisovul lui Stefan cel mare si (nu-i asa) Sfant din 13 martie 1466, privitor la slobozia Negoiesti, apartinand Episcopiei de Roman, care prevede scutiri de vama pentru vite mari si mici, piei de animale domestice si salbatice, branzeturi, peste, sare, postav, fier, ceara, miere etc.(DRH, A, vol. I, p. 190).

Inafara de darile directe si indirecte, Stefan cel Mare a obtinut insemnate venituri si din amenzi (osluh, pripas, dusegubina, zavesca). Cele mai multe din aceste amenzi erau cunoscute sub denumirea generica de gloabe (Nicolae Grigoraş, Principalele amenzi din Moldova în timpul orânduirii feudale secolele al XIV-lea – al XVIII-lea, p. 159-176.). In sfarsit, o categorie aparte de obligatii erau cuprinse in asa-numitele prestatii, slujbe, servicii, munci sau robote. In a doua jumatate a secolului al XV-lea, politica fiscala a evoluat in limite normale, Stefan cel Mare reusind sa-si asigure sursele materiale si financiare necesare intretinerii Curtii, ostirii si aparatului slujitoresc, din productiile obtinute pe propriul domeniu, din dijmele percepute de la locuitorii traitori pe domeniul domnesc public, precum si din darile achitate de contribuabilii de rand din asezarile satesti incluse in tinuturile tarii. In vremea lui Stefan cel Mare au fost acordate putine scutiri de dari, cele constatate referindu-se mai cu seama la manastiri si mai putin la boieri. Masurile lui in domeniul fiscal au echivalat cu o adevarata reforma care a permis restructurarea sistemului de imunitati si privilegii. Impunerea populatiei neprivilegiate era efectuata in sistemul cislei. Fruntasii asezarilor satesti si urbane repartizau darile pe capii de familie, in functie de potentialul economic de ansamblu al gospodariilor acestora.” Sistemul cislei s-a dovedit eficient pentru aparatul de stat deoarece era simplu de aplicat, nu presupunea eforturi speciale din partea agentilor fiscali, iar prin solidaritatea comunitatii la plata darilor, veniturile domnesti, de regula, erau garantate. Operatiunea de cisluire o faceau chiar locuitorii impozabili sub supravegherea oamenilor buni si batrani, fara amestecul direct al aparatului administrativ-fiscal. In principiu, cisla asigura o anume echitate in repartitia darilor”, spun studiile.

(va urma)

One thought on “Relaxarea fiscala a lui Stefan ce Mare si (fatalmente) Sfant

Leave a Reply