Avem o tara frumoasa. Pacat ca ponderea turismului in PIB nu trece de 2%

In Grecia, turismul acopera peste 17% din PIB. In Cehia, 10,4%. Pana si Macedonia are 4,5%. Nu mai zic de Ungaria, care nu are nici pe departe peisajele noastre, ne depaseste. Stiti cat are Romania ponderea turismului in PIB? 1,8-1,9%, potrivit datelor oficiale ale Statisticii. Mai mult, atunci cand vin, atat turistii straini cat si cei romani isi reduc bugetele de vacanta.

turism1

“Analizând dinamica cheltuielilor efectuate de turiştii nerezidenţi din 2008 incoace, având ca bază anul 2008, se constată o tendinţă de scădere cu 13,4% a cheltuielilor efectuate în anul 2009 faţă de 2008 cu 20,9% pentru anul 2010 faţă de 2008, pentru ca în 2011 să înregistreze o scădere cu 18,3% faţă de anul 2008, iar în anul 2012 s-a înregistrat o scădere cu 12,7%”, scrie INS intr-o lucrare furnizata la solicitarea Hymerion.ro..

structuraIn privinta turistilor locali, cheltuielile lor turistice au fost de 20,618 mld lei preţuri
curente. Ponderea cea mai mare din cadrul acestor cheltuieli au avut-o cele pentru cazare (18,5%), urmate de cele pentru agenţiile de turism şi alte servicii de rezervare (17,1%) şi de cele pentru mâncare şi băutură (16,6%).

structura2Si romanii isi dramuiesc mai atent banii, INS calculand o scădere cu 13,5% a cheltuielilor efectuate în anul 2009 faţă de anul 2008, precum şi o scădere cu 13,7% a celor efectuate în anul 2010 faţă de anul 2008 şi cu 11,5% a celor efectuate în anul 2011, raportat la anul 2008.

Cat priveste valoarea adăugată brută la preţuri de bază, in cadrul industriilor turismului se remarca serviciile de transport rutier de pasageri (20,396 mld. lei), urmată de industria servirii mâncării şi băuturilor (8,78 mld. lei), de serviciile de cazare pentru turişti (6,008 mld lei) şi de industriile serviciilor de transport aerian (4,488 mld lei).

Valoarea adăugată brută în industria turismului în anul 2012 a fost de 26,831 mld lei. Referitor la elementele de valoare adăugată brută pentru industria turismului, acestea sunt repartizate după cum urmează: cea mai mare parte revine transportului rutier de pasageri (11,082 mld. lei), urmat de servirea mâncărurilor şi băuturilor (3,807 mld.lei). Contribuţii foarte mici au avut inchirierea de echipamente de transport (13,3 mil lei) şi transportul pe apă (153,4 mil. lei). Ponderea valorii adăugate brute din industria turismului în total valoare adăugată în România a fost de 5,4%

Valoarea adăugată brută directă din turism în anul 2012 a fost de 10,322 mld. lei. Raportat la total valoare adăugată brută din economie, contribuţia turismului a fost de 0,9%. În ceea ce priveşte valoarea adăugată brută directă din turism, se constată faptul că ponderi mai mari se evidenţiază la serviciile de servire a mâncării şi băuturilor (25,0%), urmate de transport aerian de pasageri (16,0%), servirea mâncării şi băuturilor (14,8%).

Produsul intern brut direct din turism se obţine prin adăugarea la valoarea adăugată brută directă din turism a taxelor, mai puţin subvenţii pe produse în ţară şi importurile. În anul 2012 acesta a fost de 11,018 mld. lei, reprezentând 1,847% din Produsul Intern Brut al României.

locuri muncaNumărul de unităţi din industriile turismului a fost de 34.103, din care cele mai multe,
respectiv 42,6%, prestau servicii de servire a mâncării şi băuturilor, 15,8% servicii de cazare iar 15,4% prestează servicii de transport rutier al pasagerilor.
În ceea ce priveşte numărul de unităţi din industriile turismului, clasificate după numărul mediu de locuri de muncă, se constată faptul că 68,1% din numărul total este deţinut de unităţile din grupa 1-4 salariaţi, urmată de grupa 5-9 salariaţi (15,5%), de cele cu 10-19 salariaţi (9,6%) şi de cele cu 20-49 salariaţi (5,0%).

Cifre detaliate puteti gasi aici.(pdf)

Am scris aici despre principalele 5 probleme ale turismului nostru.
1. O infrastructura jalnica
Soselele noastre sunt de cele mai multe ori o bataie de joc la adresa soferilor. Lipsa autostrazilor e doar o parte a acestei probleme. Partea proasta e ca si acele sosele pe care le avem au un grad de uzura si de deteriorare care te face sa le ocolesti. De asemenea, niciunul dintre ministrii care au trecut pe la ministerul Turismului (indiferent de denumirea in timp a institutiei) nu a gandit o dezvoltare integrata a aeroporturilor din principalele zone turistice cu sosele catre atractiile din respectivele zone.

2.Un personal extrem de prost platit
Nu poti face performanta in turism, cata vreme de ani buni de zile, angajatii acestei industrii sunt la coada castigurilor salariale ori au apucaturi care nu au absolut nicio legatura cu ospitalitatea si practicile normale in turism. In urma cu doi ani de pilda, facusem un Revelion la o pensiune cu numar maxim de margarete. A doua zi la brunch ni s-au servit bucatele care statusera  pe mese in seara anterioara, desi in program fusese trecut si meniul fireste, diferit. Cand i-am spus proprietarei pensiunii ca nu se face asa ceva, mi-a spus ridicand din umeri:”Ei, mai salvam si noi niste bani…”

3. Turismul nostru este “copy/paste” la pret, dar nu si la servicii
Copiem tarifele practicate in tari cu traditie in turism, dar oferim de multe ori servicii mult inferioare. Iei o noapte la un hotel de 4 stele dar constati ca piscina nu functioneaza sau ca sauna e inchisa “temporar”. Multi hotelieri romani prefera sa il “taxeze” cat poate de mult pe turistul care sta o noapte sau doua intr-un week-end, fara sa se gandeasca ca asta e o strategie perdanta pe termen mediu si lung.

4. Lipsa imaginatiei
Cand am fost in Grecia pentru intaia oara dupa Revolutie, organizatorii ne-au promis o vizita la un obiectiv “de neuitat”. Dupa ce se inserase, ne-au suit intr-un autocar si ne-au dus la poalele unui deal. Acolo, ne-au aratat fixata pe o stanca o piatra de marmura frumos luminata de 4 reflectoare, pe care scria: “Pe aici a trecut Pericle in drumul lui catre…”. Si ne-a luat scurt 15 euro pentru privilegiul de a fi vazut pe unde s-a plimbat Pericle. Noi n-o sa avem in curand asemenea initiative de marketing, desi personaje celebre si legende fabuloase intalnesti la tot pasul.

5. Politicile Statului nu au fost in directia incurajarii turismului. Inca de la privatizarea marilor hoteluri foste de stat s-a mers pe principiul “hai sa le impartim intre noi” decat sa aducem investitori straini care stiu cum se face turismul. Asa se face ca avem proprietari de hoteluri pe Litoral care nu au nicio treaba cu turismul, ci doar ambitia de a avea un hotel sau de a spala niste bani. Abia din acest an s-a redus TVA de la 24% la 9%, un lucru cerut de multa vreme de hotelieri.

One thought on “Avem o tara frumoasa. Pacat ca ponderea turismului in PIB nu trece de 2%

Leave a Reply