Nelinistea e veche: cat de utile si mai ales cat de adecvate realitatii sunt lucrurile pe care le inveti la facultate?  Un exemplu clar in directia asta este demersul studentilor de la Ecole Normale Superieure (Paris), in cadrul unei miscari mai ample- „Economia Post-Autista”, demers facut în iunie 2000. Studentii au publicat atunci o o petiţie, protestând împotriva „autismului” spre care stiinta economica se indreapta si asupra modului in care aceasta se invata la facultate. Ei au susţinut că economia a ajuns să fie un fel de stiinta a unor lumi imaginare fara legatura cu lumea normala, ca tehnicile matematice au devenit un scop în sine, şi că economia insasi a devenit excesiv de dogmatic predata.

„Cei mai mulţi dintre noi au ales să studieze economia pentru a dobandi o înţelegere profundă a fenomenelor economice cu care cetăţenii se confruntă astăzi. Dar modul in care ni se preda, nu răspunde, în general, aceastei asteptari. Chiar şi atunci când teoria, in mod legitim, se desprinde de faptele de zi cu zi, rareori se efectuează revenirea la exemple. Explicatiile empirice (fapte istorice, funcţionarea instituţiilor, studiul comportamental sau strategii de piata) sunt aproape inexistente. În plus, această lacună în predare, aceasta nerespectare a realităţilor concrete, reprezintă o problemă enormă pentru cei care ar dori să se facă utili pentru actorii economici şi sociali” (Fullbrook 2004, p. 2).

Invatamantul economic pare sa fie si el o parte a problemei

Fireste, protestul lor  a provocat reacţii puternice. In 21 iunie, Le Monde a publicat un simpozion în care mai mulţi economişti a sprijinit revendicările studenţilor “. Ministrul educaţiei francez s-a implicat, comandand un raport privind starea învăţământului economic în Franţa. Rezultatele au confirmat demersul studentilor, al viitorilor lideri economici adica.

Dezbaterea nu a fost insa limitata la Franţa. Economişti americani de anvergura s-au implicat în dezbatere si au elaborat si ei o petitie similara (cazul doctoranzilor de la Cambridge). Ei au colectat sute de semnături de la economiştii din mediul academic mondial, din cateva zeci de state. Notez in treacat ca in 2003, un grup de studenţi de la Harvard au susţinut un caz similar, solicitand un curriculum mai „normal” in cadrul facultatii.

La sfârşitul anilor 1980 a existat o puternica preocupare cu privire la conţinutul programei americane de studii doctorale, determinata in urma unui sondaj care a constatat că elevii erau extrem de dezamagiti cu privire la ceea ce li s-a predat, existand credinta foarte larg raspandita ca programele postuniversitare de top te invata tehnici avansate de matematică, iti demonstreaza sofisticate probleme, dar nu afli mai nimic despre cum functioneaza mecanismele institutiilor din economie ori despre problemele care tin de elaborarea politicilor economice. Te fac, cu alte cuvinte, foarte bun la jocuri matematice, dar foarte prost in materie de competente economice reale.

Economistii ortodocsi, heterodocsi si cei doar docti

Există alţii care merg mult mai departe în criticile lor. Acestea sunt economişti heterodocsi, a căror identitate ca economişti se bazează pe lupta impotriva ortodoxiei care domina disciplina. Un bun exemplu de respingere en-gros a practicilor si metodelor acceptate o gasiti in lucrarea „Economie şi realitate” – Tony Lawson, 1997, cred.

Lawson zice ca teoria economica „ortodoxa” şi metodele statistice utilizate pentru a aplica această teorie la date reale sunt profund viciate, fiind relevante doar pentru o lume „paralela”. Cei mai mulţi economişti au respins cu scarba cartea, dar ea a atins corzi sensibile in lumea unor jurnalisti si a unor academicieni. In 1994, „Moartea economiei” a lui Ormerod primise un răspuns similar.

Desi galagiosi, economistii heterodocsi nu se angajeaza in ample dispute tehnice, dar au mereu de reprosat cate ceva, ortodocsilor. De exemplu, post-keynesienii susţin că, deşi economiştii ortodocsi au  învăţat ceva de la Keynes, nu au reuşit să vadă importanţa invataturilor sale cu privire la incertitudinile fundamentale.

Pentru Uniunea pentru o Economie Radicala, ortodoxia nu ţine seama de clasă, putere şi distribuţia veniturilor. Exista si o ramura a ecomonistilor feministi care cer o economie libera de astfel de prejudecăţi.

Paradoxul prostirii continue o fi real?

Economiştii (cu unele excepţii notabile) nu a reuşit să ţină seama de implicaţiile inovaţiei financiare. La un forum organizat de Academia Britanica de a găsi un răspuns la întrebarea pusa de regina (vezi postul anterior), la care au participat 33 de economişti proeminenti alaturi de personalităţi publice, Tim Besley şi Peter Hennessy, raportau cu mandrie ca eşecul faptului ca nimeni nu a vazut venirea crizei “a fost în principal datorat de imaginaţia colectivă a multor oameni luminati de a înţelege riscurile sistemului ca întreg ” (Http://www.britac.ac.uk/events/archive/forum-economy.cfm ). O prostie, desigur.

Si asa ajungem la „paradoxul prostirii permanente”, potrivit caruia daca admitem ca un profesor stie mai multe lucruri decat studentii sai si ca acestia, devenind profesori vor avea mai multe cunostinte decat viitorii lor studenti, lumea se afla intr-un grad de prostire continua. Lucru ne-valabil desigur, exceptie facand poate numai Romania.:)

POST SCRIPTUM Fara nicio legatura cu cele scrise mai sus, citesc declaratia ministrului Tabara, ca nu sunt conditii pentru cresterea pretului painii.  E haios domnul ministru. Trancanitorii de la FT au spus in repetate randuri ca de-acum incolo  sa ne asteptam la cresterea preturilor la materii prime, inclusiv la grau. Dar hai sa zicem ca mimozele de la FT (in sensul dat de Guvernator) nu stiu ce vorbesc si ca trebuie cautati la conturi. In schimb, Organizatia Mondiala pentru Agricultura de pe langa ONU arata cam aceleasi lucruri: scumpiri. E drept, piata painii la noi e foarte distorsionata, dar nu cred sa se miste in sens contrar celei mondiale. Dar ar fi mult mai multe de spus aici….