“Toata lumea se intreaba care vor fi efectele ajustarilor fiscale asupra economiei reale. Pe termen scurt, acestea ar putea agrava recesiunea. Pe urma, e foarte dificil sa iti stabilizezi datoria publica pe fondul unui PIB in recul. Argentina a trecut prin asta si a patit-o destul de urat. Grecia nu e decat varful unui aisberg in Europa. Pana la urma, solutia trebuie sa treaca prin cresteri de taxe, chiar daca asta va frana pe termen scurt dezvoltarea. Daca insa nu se iau aceste masuri, va fi si mai rau decat acum . SUA si Marea Britanie pot da drumul tiparnitei de bani pentru a-si devaloriza moneda si a-si plati mai ieftin datoriile. Zona euro insa nu are aceasta posibilitate.

In cazul Euroland, solutia este un euro mai slab insotit de o politica monetara acomodanta. Germania, care isi revine din criza, va avea nevoie la un moment dat sa creasca salariile si sa diminueze unele taxe, in vreme ce grecii trebuie sa opereze masuri inverse. Dilema Europei este cum sa impace cele doua tendinte. Asta se va traduce printr-o crestere mai lenta in Euroland care va afecta si revenirea economiilor dezvoltate. Cresterea economica afisata pe primul semestru de unele tari se va dovedi mai buna decat cea din semestrul al doilea pentru ca unii dintre factorii care au sustinut-o in primele luni, au disparut.
Tarile emergente au un potential de crestere mai bun decat economiile dezvoltate. In cazul emergentelor acest potential este de 5-8%, in vreme ce pentru economiile dezvoltate, nu depaseste 2%. Tarile care consuma prea mult, cum sunt SUA, trebuie sa isi reduca din consum, in vreme ce regiuni cum e Asia trebuie sa economiseasca mai putin, sa consume si sa isi ajusteze cursul valutelor proprii.

Riscul recesiuniiin zona euro inca exista. Este foarte probabil ca la finele anului  economia  Euroland va avea crestere zero, si asta nu este cel mai prost scenariu posibil.

Textul de mai sus este preluat din interventia lui Roubini la conferinta organizata de Echo si Tijd in Belgia, pe tema sfarsitului capitalismului si a solutiilor de iesire din criza.
Declaratiile economistului, fraza cu fraza, pot fi citite aici.

Vezi si interviul acordat de acelasi Roubini in Le Monde. (vezi mai jos)

Ati evocat o posibila dezintegrare a zonei euro. Va mai mentineti ipoteza?

Riscul exista. Problema principala a Uniunii Monetare, inafara deficitelor excesive, este cea a pierderii de competitivitate a catorva tari. Una dintre caile de solutionare a acestei probleme este renuntarea la euro si revenirea la vechile monede nationale- drahma, pesetas, escudo samd.

Nu as recomanda tuturor statelor sa treaca la reduceri salariale. Acestea ar putea prelungi recesiunea. De asemenea, sa optezi pentru solutia germana- restructurarea aparatului productiv- poate lua timp mai mult decat au la dispozitie statele acum. In fine, pentru a a se evita dezintegrarea euro si a recastiga la capitolul productivitate, solutia este sa lasi euro sa se deprecieze.  Moneda europeana a fost la 1,5 paritate cu dolarul. Acum e la 1,2. Probabil va ajunge la 1:1 cu dolarul. Banca Centrala Europeana trebuie acum sa isi joace rolul adoptand o politica acomodanta.

Care ar fi consecintele dezintegrarii euro, atat pentru Europa cat si pentru restul lumii ?

Daca acest scenariu al dezintegrarii se va concretiza, desi eu nu mizez pe asa ceva pe termen scurt, doar una sau doua state ar iesi din Euroland. Acest proces de iesire din zona euro poate fi orchestrat atent astfel ca pierderile sistemului financiar sa fie limitate iar economiile care ies sa iasa „in liniste”. Datoriile in euro sa fie mutate in vechile monede, cu o maturitate mai mare si cu dobanzi mai bine gestionate.

Daca insa lucrurile se vor petrece futunos, pierderile vor fi extrem de ridicate. Si nu discutam aici doar de pierderile financiare, ci si de cele sociale, politice samd.  Daca mai multi membri ai Uniunii Monetare actuale vor decide sa o paraseasca, Europa isi va re-centra activitatea, bazandu-se pe o serie de tari mai omogene din punct de vedere al politicilor fiscale si economice. Re-compusa, Uniunea Monetara are sanse sa supravietuiasca, chiar daca tranzitia va fi delicata.

Nu doar Europa e in dificultate, ci si SUA, Marea Britanie, Japonia. Toate se confrunta cu deficite gigantice…

Asa este. Am impresia ca am intrat in cea de-a doua faza a crisei. Cea in care aplicam planuri de relansare keyneziene pentru a evita ca recesiunea sa se transforme ion depresiune, „basculand” datoria in zona sectorului public. Am socializat pierderile sectorului privat si acum ne aflam intr-o zona periculoasa.

Cum priviti planurile de austeritate pe care unele tari le aplica?

Sa cresti impozitele si sa tai din cheltuieli este socialmente, dureros. Dar ce alternative ai? Sa continui sa dai de la buget sume consistente? Mai poti face, e drept, inflatie. Dar nu cred ca asta e solutia. Austeritatea nu prea e facultativa.

Sa ne temem de o noua cadere a economiilor europene?

In Europa, da. Inainte de criza din Grecia, cresterea din zona euro era estimata la 1%. Dupa socurile ultimelor 3 luni, chiar daca tehnic nu se va intra in recesiune, cresterea va fi zero. Bursele vor continua sa cada, costul imprumuturilor sa creasca, lichiditatile sa fie in deficit, iar increderea investitorilor sa se deterioreze.

Chiar nu aveti nicio veste buna sa ne dati?

Aici nu e vorba despre vesti bune sau rele, ci de calcule. De a analiza faptele. Vestea buna este ca in sfarsit asistam la o reactie politica mai bune in fata crizei. Asistam la o mutare a polilor economici importanti dinspre economiile vestice catre cele emergente, dinspre Europa si SUA catre Asia, dinspre G7 catre G20