In ultimele doua zile am fost la doua seminarii. Unul organizat de SAR si cel de la care scriu acum, al ZF-ului.
Amandoua sunt foarte interesante, cu buni vorbitori, dar care au un punct comun: cei care au urechi de auzit, nu aud. La seminarul SAR s-a venit cu solutii pentru evitarea falimentului sistemului de pensii. Era prezenta Andreea Vass, consiliera lui Boc. Si la cel de azi e prezenta d-na Vass. Se aud insa la nivelul Guvernului de solutiile venite din mediul de afaceri sau a ONG-urilor? Nu am deloc acest sentiment. Ei vorbesc, ei aud.
Este o fractura uriasa intre ce spun unii si ce spun altii. Mediul privat spune ca ploua, Guvernul raspunde ca fotbalul e un joc frumos.
Toti dau impresia ca spun ceva important- si chiar o spun uneori- dar nimeni nu asculta si pe cale de consecinta, nu se face nimic.
Am stat de vorba vreo 40 de minute cu dl. Pambuccian, care are o solutie interesanta. Maine i-o va prezenta premierului. Sunt tare curios daca va fi ascultat, bagat in seama.
In timp ce discutam cu dl. Pambuccian, apare fostul ministru de Finante, dl. Vosganian. A carui replica a fost “Lasa, ma astea…. Stii ca Boc e aici (convocarea de ieri din Parlament a premierului) L-am pus pe Hasotti sa-i puna intrebari. I le-am scris eu!”. Rade si pleaca.
Teama mi-e ca asta e discursul public.Si ca in loc de convergenta opiniilor, asistam la o divergenta ucigatoare.
Aud ca in unele institutii de stat se maresc in draci salariile, pentru ca taierea de 25% sa nu insemne nimic la leafa. Oamenii sa isi ia aceiasi bani, cum ar veni.
Se fac acte aditionale, se acorda prime samd, fara ca cineva sa se gandeasca ca asta va fi lovitura de gratie.
Revin si zic ca e nevoie de radicalism. Desfiintate ministerele si dati afara 200.000 de bugetari. Sunt atatea agentii care exista doar cu numele sau doar pentru a adaposti rude si pile ale actualilor guvernanti incat nu ar fi absolut nicio pierdere daca s-ar desfiinta.
Dar pana una-alta, il vad in sala aici la Hilton, pe Mironov. Intrucat discutia este despre Romania anului 2020, e clar de ce a venit. SF curat.
Daca-i urmaresti pe Vosganian si pe I. Serbanescu la oricare emisiune, o sa vezi ca fiecare discuta despre altceva, unul despre parghii macroeconomice pentru impulsionarea consumului- o viziune unitara, celalat despre mediul de afaceri distrus si lipsit de motivare si despre necesitatea stimularii diferentiate dupa prioritati.
SAR se ocupa de persoane si ignora fenomenele si cauzele.
Pentru ei reforma inseamna schimbarea conducatorilor daca nu sunt la putere si reducerea costurilor cu salarile in cazul cand sunt cu puterea.
Andrea Vass acum sutine reducerea veniturilor bugetarilor si a pensionarilor, o masura similara cu rentabilizarea prin disponibilizare a marilor intreprinderi comerciale de stat, care in final au fost demolate si activele vandute la fier vechi.
Cum adica sa dai afara patura sociala a asistatilor de super lux?
Pai cine mai cumpara Vuitoane si plasmi 3D? Distrugi piata de bunuri de lux din RO daca scad veniturile privilegiatilor.
Vorbeste strada, asta e ce conteaza. Ei pot palavragi fara intrerupere, pana la urma nu asta conteaza, strada conteaza :)
Tu crezi ca Boc pricepe ceva din ce zice Pambu? Sa fim seriosi.
Dane (Selaru) – pe tine te distreaza ……?
Nu de alta, da’ tocmai ce ai avut dovada recenta ca Boc “pricepe” cate ceva din ce zice Pambu. Te las sa ghicesti singur ce…. da’ ca sa nu-ti fie prea greu, iti dau un hint: citeste penultimul articol de pe blogul lui Pambuccian.
@virgil, lasam intregul comentariu daca ti-ai fi dat datele reale. Nu permit atacuri la persoana, mai ales cele anonime
Am citit ce scrie Pambu, si am vorbit despre ce scrie acum 4 zile.
Pingback: polimedia.us/fain/
Nu avem dialog public aprofundat pentru că preocuparea asta ține de clasa mijlocie.
Pentru definiția clasei mijlocii apelăm tot la moșu’ Karl Marx. Salariul ar fi după marele gânditor din secolul al XIX-lea prețul forței de muncă ce trebui să acopere reproducerea forței de muncă și nimic mai mult. Veniturile clase mijlocii depășesc prin definiție salariile obișnuite, deci conțin elemente de … profit. Însă nu e vorba de profit transferat de la deținătorii de capital financiar-real, cum s-a crede. Este un profit care trebuie inclus în onorarii în virtutea faptului că respectivii membri ai clasei mijlocii sunt deținător de capital uman, de competențe, nu neapărat de abilități particulare, cât de talent, creativitate, cultură generală, responsabilitate, cunoștințe.
Nu are rost să spunem al cui este viitorul la scară globală și pe termen lung. Nu știu cum se va manifesta lupta dintre „Whigs” şi „Tories”. Cert este că extinderea comerțului electronic și a banilor electronici crează probleme de rentabilitate clasicului capital financiar-real și merge în paralel cu înmulțirea IMM-urilor calificate, creșterea autonomiei muncii intelectuale, trecerea de la comerțul cu forță de muncă la comerțul cu servicii de muncă.
Vedem cu în China cei cu studii au salarii exorbitante în raport cu restul populației, vedem consternarea lumii occidentale, a clasei mijlocii de acolo de fapt, la măsurile de devalorizare a muncii din România. Măsurile românești lovesc în personalul bugetar, dar exprimă tocmai neputința și degringolada clasei mijlocii din sectorul real al economiei, ajungând în final să coreleze în jos și pensiile cu salariile.
Aceste măsuri prefigurează un anumit tip de societate formată dintr-un grupuscul de profitori și o uriașă masă amorfă, extrem de imbecilizată și de sărăcită. Alianța PNL – PSD voia să consacre această situație. Iată că nici PDL nu a scăpat de imperativele unor realități. Este interesant cum a intrat PDL în această capcană a dinozaurului ceaușist Isărescu, recepționat de Băsescu și Vlădescu. Lipsa de verticalitate a lui Boc, slugărnicia lui față de „oamenii de afaceri” maneliști, reprezintă tot atâtea slăbiciuni ale clasei mijlocii suferinde. Parcă i-aș prefera pe „moguli” ca Dinu Patricu acestor maneliști. Segmentele mai răsărite ale societății nu sunt capabile să-i dea replica. Nici consilierea, nici protestele nu au consistență. Lipsa demnității specifice clasei mijlocii, care de regulă are ceva cultură și ceva bănuți ca să își permită o atitudine autonomă, prevestește foarte mari dezordini sociale, ca și în 1989.
Afaceriștii maneliști și cocălari nu au decât un singur vis: statul din secolul al XIX-lea, de dinainte de Bismarck, cu primitivismul financiar de atunci.
Și așa zișii economiști le teoretizează aspirațiile, adică îi pupă undeva.