Adevarata scrisoare de intentie. Pamflet

Stimate Jeff, iubite Toni, bai Mihai

Acum vorbesc ca sa intelegeti si Dumneavoastra: am discutat cu domnul Presedinte care de fapt decat el a vorbit dar pana la urma ne-a dictat cu o mana ce sa scriem in aceasta scrisoare de intentie pe care uite caci chiar o scriem.
Deci adica ce am dori noi sa intentionam sa facem dupa ce va vedem plecati odata de la noi care ne doare gura de cata promisiunile avem de facut. Sebastian spune sa scriu caci am gresit cand v-am prezentat un deficit mai mic decat il stiati voi. O proasta de dactilografa a pus calendarul pe 1 aprilie si am zis caci daca tot e 1 aprilie hai sa glumim putin. Oricum dactilografei aleia i s-a redus postul aseara dupa ce tampita credea ca totul e pe bune cu evaluarile astea. Domnul Presedinte va transmite salutari, mi se spune in casca. Deci sa revin.

Noi am incercat sa marim veniturile la buget cat am putut. Dealtfel, de cum am facut bugetul, numai cu gandul la venituri am fost. In prima luna am avut doua venituri. Primul venit a fost un deputat, de a luat cateva contracte. Al doilea venit a fost Dinu, care a luat si el de pe fund ce mai ramasese. Sebastian a strigat de cateva ori „Gata ma, nu mai e de venit, ca-i gol bugetul”. Si din clipa aia, niciun venit la buget n-a mai fost.

Am uitat sa va spunem ca noi suntem bine care sanatate financiara ti-o dorim si voo ca altfel cine stie cu ce imprumuturi si programe mai veniti pe la noi.

Sa stii ca Sebi a incercat sa faca ordine fiscala in Romania, dar ii era si lui greu ca statea 6 zile din 7 in Amsterdam si intr-o zi, cata ordine fiscala poti sa faci? In plus, cainele ala al lui se imbolnavise saracu de diaree si trebuia carat pe la doctori, iar cursele de Buenos Aires unde cica sunt niste super-doctori de caini, erau mereu ocupate.

Cu salariile astora din sistem, treaba trebuia sa fie mai simpla, da` s-a bagat pe fir DOMNUL. Facusem niste ONG-uri pe care am mutat cateva mii de angajati. Apoi am mai schimbat cateva denumiri de institutii ca sa para alea vechi desfiintate. Uite de pilda, Danny a venit cu o idee traznet. Am vrut sa facem „Agentia functionarilor de Stat care vor curata rahatul care domneste pe alocuri in Institutiile publice”. Evident, ca sa lucrezi intr-o institutie care are in denumirea ei cuvantul „rahat” trebuie niste sporuri, ca altfel nu vine nimeni sa lucreze acolo. La fel am vrut sa facem cu „Compania de Stat pentru Productivitate mai mare decat cea de rahat de acum”. Ei, a sunat CINEVA si totul s-a dus pe apa sambetei.

De tristete, ne-am dus sa ne reculegem o luna in Los Angeles, unde nu ne-am distrat asa de bine si a trebuit sa ne revenim 2-3 saptamani in Malibu.
Cu inflatia am vorbit cu Mugur si se rezolva. Stam mai rau la exporturi, cu toate ca am infiintat niste off-shore-uri tot de-ale noastre, prin intermediul carora comandam produse romanesti. O sa vedem cum o sa le platim, inca lucram la asta. Sebastian zice ca nu-i o problema ca la o adica n-ar fi Romania primul stat care are de incasat miliarde si nu le mai vede. Poate in final externalizam, daca ne arde buza prea tare, recuperarea datoriilor tot unui ONG de-al nostru.

Frate Toni, ma roaga Gigi sa nu mai fii frate asa de dur cu noi intrucat Romania nu a vrut niciodata raul FNI FMI. Pe urma, da-o dracului de treaba…daca noi ne facem temele fara greseala, voi cui mai veniti sa le dati banii? Fiecare cu durerea lui, este?

Fii antena, mosule: pe noi nu ne doare gura sa promitem, ca suntem promitatori de cand ne stim. Totul e sa nu veniti dupa aia sa ne strangeti de arierate, ca le mutam pe niste active toxice de sare toata UE in aer. Asta vreti????

Am decis, asa cum ne-ati spus si voi, sa fixalizam agricultura. Agricultura aia e facuta de tarani agricultori, este? Ei, Sebi a dat un ordin in tara ca fiecare taranoi sa plateasca o taxa pentru ca e taran si o alta pentru ca are pamant. Care nu plateste, sa dea Statului cate-o vaca sau ce mai are el prin casa. Totul era gandit, frate. Cu parcul de animale, lansam programul Prima Vaca si ii mai luam prostului niste bani. Dar nici asta nu l-am putut implementa. Decat toti eram de acord si chiar am facut un chef pe malul Pacificului de bucurie.

Grecii au datorii de 130 la suta din PIBul Greciei. Nu stim cat la suta din PIBul Greciei sunt datoriile noastre si nici grecii nu cred ca stiu asta. Cand aflam, o sa aducem niste greci sa faca greve si proteste la noi, intrucat am vazut ca se pricep.

Promitem sa nu ii mai chemam pe aia de la deconcentrate aiurea in Bucuresti si sa cheltuim niste maruntisuri cu cazare,, mancare si diurna. Noi am vrut doar sa testam daca sunt pe faza fraierii si se suie in primul tren. Da-i naibii de bani pana la urma, importanta e loialitatea, nu?
Uite, se face tarziu si avem si noi niste bilete la un spectacol in Japonia, asa ca trebuie sa ne incheiem la scrisoare.

Pana la urmatoarele intentii, iti dorim toate cele bune si asteptam sa ne suni sa trecem pe lavoi.
PS Mai au scrumierele alea beton la hotelul din Downtown?

4 thoughts on “Adevarata scrisoare de intentie. Pamflet

  1. Post Scriptum

    Și nu uitați că am ales soluția de încredere în locul celei de neîncredere.

    Adică aveți încredere că am redus din cheltuielile statului exact în zona în care se putea provoca o recesiune de toată frumusețea. Și în urma acestei recesiuni vă rog să aveți încrederea că încasările la buget vor fi mai mici decât cheltuielile reduse.

  2. PPS

    Cea mai tare fază a fost când Sebi i-a explicat Domnului Președinte că TVA este o taxă pe consum, adică ia din consumul familial și mută în consumul statului, fără să provoace neapărat recesiune sau inflație. Domnul Președinte a replicat:
    - Bă, tu ești prost? Crezi că nu știu că taxa ai e plătită de firme?

    Și toți au pus privirea în pământ, unde se află și astăzi.

  3. Nu esti departe de modul in care vorbeste Sebastian Vladescu, tipul ala e chiar agramat :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>