Fondul Monetar Internaţional a anunţat că nu există “nici un adevăr” în zvonurile potrivit cărora Spania ar avea nevoie de un ajutor de 280 de miliarde de euro, urmând exemplul Greciei, transmite AFP.
Şi agenţiile de evaluare financiară Fitch Ratings şi Moody’s Investors Service au încercat marţi să împrăştie temerile pieţelor privind revizuirea în scădere a ratingurilor Spaniei, anunţând că vor menţine ratingul suveran pe termen lung al Spaniei la “AAA” (cel mai înalt calificativ posibil), cu perspectivă stabilă.
Săptămâna trecută agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s Ratings Services a coborât ratingul suveran pe termen lung al Spaniei la AA de la AA plus, perspectiva asociată fiind negativă. Standard & Poor’s a precizat că această retrogradare reflectă revizuirea în jos a proiecţiilor macroeconomice pe termen mediu.
Retrogradarea, cu o treaptă, a ratingului Spaniei vine la o zi după ce Standard & Poor’s a scos Grecia din categoria investment grade şi a coborât ratingul Portugaliei cu două trepte.
Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero i-a atacat din nou pe speculatorii bursieri, dezminţând faptul că Spania ar avea nevoie de salvare financiară, precizând că zvonurile potrivit cărora Spania ar avea nevoie de 280 de miliarde de euro, pe care le-ar putea cere de la FMI, sunt o “absurditate ieşită din comun”.
“Nu putem să stăm legaţi de ce se spune. La Bursă trebuie apreciate datele reale”, a mai spus premierul spaniol, amintind din nou că Spania are un nivel cu 20 de procente mai mic al datoriei publice (din PIB), faţă de media europeană.
Pieţele financiare sunt agitate de zvonurile potrivit cărora anumite agenţii de evaluare ar fi pe punctul de a retrograda ratingul Spaniei, sau chiar că Spania ar putea fi următoarea ţară care va cere ajutorul FMI.
Alături de Portugalia, Spania este una din statele din zona euro care ii preocupă pe investitori. Deficitul public a explodat în 2009 din cauza crizei financiare, până la 11,2 procente din PIB, iar guvernul socialist a promis un plan de austeritate pentru a reduce deficitul la trei procente din PIB în 2013.
Si uite-asa, de la Grecia, trecand prin Spania si Portugalia, intreg flancul sudic al UE testeaza criza in forma de W.
Stiglitz pune la indoiala viitorul monedei unice, chestie care pe noi oricum nu ne mai intereseaza, cata vreme am renuntat neoficial sa ne mai gandim la adoptarea euro. Nici nu ai cum sa intri, cand inflatia s-ar putea reaprinde, iar efectele “strategiei” Guvernului vor ingropa si mai tare economia. De crapat nu ai cum sa crapi ca stat, doar ca nu vei mai creste prea degraba. Optimistii de profesie, care vedeau cresteri economice in partea a doua a anului si care interpretau orice cifra a INS ca pe un reviriment, ar trebui sa-si dea palme.
Suntem aici din cauza lipsei de vointa a Executivului care nu a stiut sa taie din zecile de mii de posturi inutil ocupate de bugetari. De aceiasi bugetari care ies acum in strada ca sa ceara salarii mari. Nu ma refer aici la angajatii necesari din sistemul public, ci la aia angajati pe pile. Nu a avut fii-mea unde sa lucreze? O baga tata la Primarie, ca s-a gasi la cine sa se ratoiasca si de acolo.
E drept, ca sa tai posturi, ar trebui sa ai o piata a muncii flexibila. Care insa nu e. Stiu bine ca si bugetarii au credite, au copii, dar nu poti lasa totul pe umerii sectorului privat. Care a operat reduceri de salarii si de joburi inclusiv la cei cu serviciul ridicat al datoriei.
Partea cea mai proasta e ca in Romania, reformele nici macar nu au inceput.
vad ca se discuta tot mai mult despre desfiintarea Euro
eu nu cred ca se va intampla asa ceva
Europa nu isi mai permite sa fie dominata de dolar, s-ar intra intr-o criza economica dar si teritoriala foarte mare
America ar castiga teren deoarece ar ajuta statele din Europa in schimbul altor avantaje
Europa fara un guvern central este apa de ploaie. Sunt state cum este si Romania care sunt condamnate istoriceste vorbind sa aiba numai guverne incompetente. Pe deasupra si corupte, politicianiste si fara nici un fel de viziune, indiferent la ce perioada istorica ne referim. Ar trebui ca acestor state sa li se ia dreptul de a mai fi conduse de oligofrenii care le conduc acum, altfel Uniunea Europeana si euro nu au nici un viitor.
“Pe masura ce economiile vestice isi vor reveni, romanii isi vor relua si ei drumurile spre tarile calde…”
Citat. Din estimarile lui Dan Popa pentru 2010 acum 4 luni. Da, stiu. Nu iert usor si nici nu uit.
Mai ales cand la nici cateva luni, acelasi autor vorbeste de falimentul Greciei, al Spaniei si disparitia euro.
Cine este acest Stieglitz al carui nume apare din senin aici ?
Cum flavian tata, nu ne spui nimic despre colapsul iminent al sistemul bancar mondial? Nimic despre armaghedoanele proorocite de tine? Auzi, da’ te tine de ce nu te autocitezi, cu toate ineptiile pe care le debitai?? Ca nu s-a intamplat nimic din toate imbecilitatile de care zicei tu….
Ionele tata, ba ca sa vezi, mare parte chiar s-au intamplat.
Economia nu-si “revine” ci se indreapta cu pasi repezi spre Game Over. Atat la noi cat si in afara, in ciuda previziunilor cu care ne aburea Dan.
Dupa cum se vede Romania nu-i scutita de bucurii nici ea, in ciuda gogosilor pe care ni le-au tot servit benerel si compania.
Grecia e cu un picior in groapa, iar bancile lor nu sunt deloc pe roze.
Stai relax, ca incet-incet se va ajunge si la falimente pe bune, oricat am incerca sa le ocolim, sa le cosmetizam, sa le nationalizam. Criza asta inca nu e gata, de fapt nici n-a inceput inca adevarata distractie… ;)
Falvian
enuntul era doar pe jumatate gresit
pietele vestice n-au revenit dar romanii si-au reluat drumurile incolo foarte multi, si au ajuns la concluzia ca nu mai e cazul sa se duca doar pe termen scurt… deci multi se duc si nu se mai intorc – rezultatul nu mai trimit bani acasa si numai cumpara case aici – isi vor lua acolo cand va fi cazul
Stai sa vezi cum s-or intoarce pe masura ce se impute treaba si in Spania, Italia sau la alti porcusori…. :)