Paul Volcker, in prezent consilier economic al presedintelui SUA a tinut marti seara o conferinta la Petersen Institute ( Washington), unde a sustinut ca bancile cu probleme ar trebui inchise cu forta. Potrivit lui Volcker, a le mentine in viata ar insemna a le permite asumarea unor riscuri „mai mari decat pot duce” si in final, a lua din banii americanilor pentru a le subventiona. .Practic, ne vom indrepta cu viteza catre criza urmatoare in cativa ani. Acesta este marele risc al ne-reformarii sistemului bancar”, a mai explicat fostul sef al FED.
Reamintesc ca in prezent, Congresul american dezbate reglementarea sistemului bancar, una dintre masurile trecute in proiectul de lege fiind cel legat de interdictia bancilor de a specula in nume propriu (“prop trading”). Subiectul a fost abordat si in cadrul intrevederii sefului SUA cu cel al Frantei din aceste zile.
Chestiunea e oarecum delicata intrucat bancile fireste ca nu sunt de acord cu reglementarile propuse. Or, a „supara” bancherii inseamna a te pune rau cu 666. Statele au nevoie de bani iar cei care detin banii sunt bancile. E simplu. Fara o alta alternativa de finantare, Statele vor marai prin spate la adresa bancherilor, dar vor veni in genunchi la ele, sa le ceara bani.
Partea cea mai proasta e ca arhitectura economica a Uniunii este atat de idioata, incat pentru viitorul apropiat nu se intrevede nicio solutie rezonabila.
Aceasta se intampla atunci cand la conducerea sistemului monetar se afla interese private ce nu vor ezita sa o foloseasca in interes personal astfel incat sa controleze cat de mult pot societatea.
Un TVA pe tranzactiile finaciare intre institutii financiare ar rezolva si problema statelor de finantare. Nu vad de ce producatorii de automobile sau prestatorii de servicii platesc TVA si un hedge found sau orice alta “fabrica” de bani nu. Sistemul fiscal e anacronic si injust in masura in care o mare parte din “valoarea adaugata” rezulta azi din speculatii finaciare si nu este taxata in mod echivalent cu productia de bunuri si servicii.