Nu am adaugat si nu am sters niciun cuvant. Fara alte comentarii.
Vezi aici prima parte.
*Ca şi problemă deosebita pe care am reţinut-o este faptul că se confrunta cu mari greutăţi în legătură cu modul în care funcţionează programul informatic şi conexiunea la sistemul de carduri. Apar mari erori în conturile clienţilor, ajungându-se la sume si de 1000 lei lipsă. Pentru rezolvarea unor asemenea neconcordanţe sunt necesare întocmirea unor contestaţii la care se obţine răspuns după foarte mult timp. Această situaţie se răsfrânge asupra relaţiilor lor cu clienţii şi, oricât de mult ar aplica elementele învăţate la seminarii, tot nu pot să-i facă pe aceştia să înţeleagă unele situaţii. Au existat nişte situaţii deosebite, chiar disperate în care, salariaţii le-au dat din banii personali unor clienţi foarte cunoscuţi, până se vor rezolva contestaţiile şi li se vor debloca conturile.
* Chiar daca imbracamintea era adecvata, am observat ca nimeni nu purta ecusonul bancii. Un client a plecat de la noi la Banca Transilvania pentru ca la retragere de numerar banca noastra ia un comision mai mare. Nimeni nu l-a oprit.
In aceasta echipa daca nu stii cum sa ii iei pe salariati risti sa nu ai cu cine lucra pentru ca in marea lor majoritate au o personalitate foarte puternica. Trebuie sa ai mare grija cum spui lucrurile pentru ca altfel risti sa nu faca decat cum vor ele.Mi-am dat seama din comentariile facute la adresa altor persoane
*Dar sa va relatez de aceasta data despre colega ce o inlocuieste pe Maria, care se numeste tot Maria, dar pentru a le deosebi noi ii spunem Marika. Vineri a avut doua carduri retinute in ATM si cum ea nu are ATM la agentia de unde vine, s-a bucurat tare mult cand m-a vazut fiindca stia c-o voi scoate din impas . Am ajutat-o sa efectueze pasii in ATM pentru ,,card retinut “ dupa care s-a notat acesti pasi tocmai pentru a se descurca alta data. Nu are parola in aplicatia de carduri si ori de cate ori vine cate un client ce face depunere in numerar pentru alimentarea unui card, trebuie sa sune alta colega sau la serviciul carduri de la sucursala pentru a obtine codul IBAN al clientului.
Marika face naveta 5 km pentru a ajunge la agentia de aici si 15 pentru a ajunge la agentia la care este titulara.
Penibil de-a dreptul. Am 10 de experienta in control intern, prin destul de multe companii mari dar daca “chestia” de mai sus e dintr-un raport de control intern atunci e de-a dreptul penibil. Cred ca si Tanti Maria ( a treia, supranumita Mary) de la curatenie ar putea scrie un raport mai profi :D
Si banca (bancile) respective nu au dat faliment pana acum?
Pingback: Control intern al unei banci. Spicuiri amuzante din notele de control intocmite | Telepedia
nu prea sunt funny.
asa si ?
Pingback: Control intern al unei banci. Spicuiri amuzante din notele de control intocmite
Cam asa se lucreaza in bancile din Romania !
Trist dar adevarat !
Tinand cont de nivelul de pregatire a persoanei care face controlul, nu poti sa ceri prea mult de la cei care sunt controlati.
Astea-s standardele impuse de banca, astea-s salariile date de banca, astia-s oamenii. Daca vroiau altceva plateau mai bine si venea lumea buluc la interviu, ar fi avut de unde sa aleaga… dar in acest caz nici nu inteleg rostul contolului, ma intreb daca persoana care a citit raportul a fost surprinsa…
Nu o sa avem niciodata standarde ridicate de “customer care” la acest nivel al salariilor.
Nu pot sa cred! Serios. Chiar nu pot.
Spuneti-mi ca a fost o gluma!
RAPORT de activitate (ziua 25 luna februarie an xxxx)
Astazi s-au intamplat cateva lucruri interesante. Un client a venit la ghiseu si a reclamat schimbarea softului la bancomat. Suma ce poate fi retrasa zilnica este mai mica. S-a injumatatit. Apoi el platea o factura de mobil foarte simplu. Acum trebuie sa introduca codul de abonat care are peste 10 cifre. Cand ajuge la a sasea cifra incepe sa tiuuie bancomatul si sa-l intrebe daca are nevoie de mai mult timp. El zice ca are, bancomatul o ia de la capat. Nu este pensionar, de fapt el declara ca este campion la viteza de tastare si chiar a castigat un concurs international. Daca el a reusit sa-si plateasca factura din a treia incercare ce sa zica un pensionar care nici nu vede bine. A vrut sa transmit mai departe aceasta problema. Zicea ceva de feedback. L-am pus sa faca o sesizare. Cand a auzit ca trebuie sa scrie a zis ca mai bine schimba banca.
Nimeni nu a facut nimic pentru a-l opri. Mai ales ca l-am auzit pe sefu’ ca am semnat contract cu CET-ul sa-si ia salariile pe card la noi. In plus imprumutam si statul din cand in cand la dobanzi avantajoase fara sa mai stam dupa orice marlan care vine sa-si depuna pensia ori salariul minim pe economie.
Chiar am introdus noi comisioane peste comisioane in scopul descurajarii acestor indivizi. Sefu’ a zis ca daca nu inteleg de buna voie si nu ocolesc banca nu mai are decart doua solutii:
1. sa vina de acasa cu arma de vanatoare pe care tocmai a achizitionat-o
2. sa-l roage pe domnul Ionut Costea sa accepte un post de manager chiar daca acesta a zis ca vine la pachet cu Daniela Lulache, nora generalului Lulache de la mobilizare in MApN.
Ar mai fi multe chestii simpatice de relatat dar acum am un client la ghiseu asa ca trebuie sa ma duc sa beau o cafea cu Nuti secretara directorului si sa aflu ultimele noutati.
Pingback: Control intern al unei banci. Spicuiri amuzante din notele de control intocmite – 9226th Edition « RP stiri
Comentariile sunt mai interesante decat materialul, nea caisa e genial :)
Faceti parte din categoria celor carora trebuie sa li se explice: ce trebuia sa intelegeti de aici este nivelul intelectual de “genunchiul broastei” pe care il au cei ce au scris notele respective. Astfel de oameni, care stau prost cu intelectul, nu au ce cauta intr-o banca, institutie care se presupune ca dispune de persoane inteligente, pregatite pentru a rezolva orice problema. Pentru ca nu prea stiu cum sa va explic pe limba voastra, credeti-ma pe cuvant ca nu v-ati dori sa aveti de-a face cu astfel de functionari.
Stiu insa ca e greu de inteles pentru un intelect de “geniunchiul broastei”… Probabil ca si voi le-ati fi scris la fel. De-aia nu vi se par “fani”. Mai cititi o data ce spune @cititorul: comentariile sunt mai interesante decat materialul… Ati priceput?
Pingback: Control intern al unei banci. Spicuiri amuzante din notele de control intocmite | Flux Stiri | Ultimele Stiri | Ultima Ora
E clar ! CEC Bank ! cate v-as putea povesti si eu … trist dar adevarat !
E clar ! CEC Bank , numai acolo sunt babe incompetente si ofticate pe viata ! Cate v-as putea povesti si eu … ! Trist dar adevarat !
foooarte tareee…..sincer..sunteti praf…sa nu va mai aud comentand despre bugetari atata timp cat la instit financiare cu renume aveti astfel de angajati….suntem mai mult decat fara speranta in dorinta noastra de western-alizare…